ICCJ. Decizia nr. 4455/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4455/2010
Dosar nr. 19760/3/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, sub nr. 2255/299/2008, reclamanta L.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 948 pct. 4, art. 966-968, art. 480-481 C. civ. şi art. 112 C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, prin PRIMAR GENERAL, şi D.M., să se constate nulitatea absolută parţială a dispoziţiilor Primarului General nr. 4701, 4702 şi 4748 din 17 octombrie 2005, repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea imobilelor din sector 1, la unitatea deţinătoare, respectiv P.M.B.; obligarea pârâtei P.M.B. la emiterea unor noi dispoziţii; în subsidiar, în situaţia în care nu se va reţine emiterea noilor dispoziţii şi calitatea sa de persoană îndreptăţită, să fie obligată pârâta P.M.B. la restituirea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra acestor imobile, întrucât este posesor neproprietar.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, încă din anul 1998, a solicitat Primăriei sectorului 1 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de la nr. 10 şi nr. 10 A, actualmente str. E., preluat, în mod abuziv, de statul comunist de la fostul proprietar, L.I., al cărui moştenitor este reclamanta, şi de la sora acestuia, pârâta D.M. Pârâta a formulat cu rea-credinţă, în nume personal, notificări privind restituirea integrală a imobilelor, deşi convenise cu aceasta ca toate demersurile în baza Legii nr. 10/2001 să fie făcute împreună.
Prin sentinţa civilă nr. 5142 din 17 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, în dosar nr. 2255/299/2008, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei şi a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 19760/3/2008.
La termenul din 24 septembrie 2008, reclamanta şi-a precizat cererea, în sensul că a renunţat la judecarea capătului al treilea din cerere, având ca obiect obligarea, în subsidiar, a pârâtei P.M.B. să îi restituie imobilele în litigiu şi a indicat temeiul juridic al cererii ca fiind art. 948 pct. 4 C. proc. civ., art. 966, art. 968 C. civ., art. 34 şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 23 alin. (1) lit. b) şi art .1.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
La aceeaşi dată, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către E.M., prin care a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, a excepţiei inadmisibilităţii, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti, admiterea în principiu a cererii de intervenţie, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi suspendarea prezentei cereri până la soluţionarea dosarului nr. 20298/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1.
La termenul din 05 noiembrie 2008, a fost ataşat dosarul nr. 17170/3/2006 al Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
La acelaşi termen, s-a precizat, de către numita E.M., că cererea de intervenţie este făcută în interesul pârâtei D.M., iar, prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie.
La termenul din 17 decembrie 2008 au fost puse în discuţie excepţiile invocate de intervenienta accesorie, respectiv excepţia inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată din oficiu de instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1842 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere referitor la Dispoziţia nr. 7401 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a respins, în consecinţă, capătul de cerere din acţiunea formulată de reclamanta L.I., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General şi D.M. şi cu intervenienta E.M., referitor la Dispoziţia nr. 4701 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, ca fiind introdus de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru capetele de cerere referitoare la Dispoziţiile nr. 4702 din 17 octombrie 2005 şi nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emise de Primăria Municipiului Bucureşti şi a respins capetele de cerere, referitoare la Dispoziţiile nr. 4702 din 17 octombrie 2005 şi nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emise de Primăria Municipiului Bucureşti, întrucât există autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţiile invocate, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General şi D.M., să se constate nulitatea absolută parţială a dispoziţiilor Primarului General nr. 4701, nr. 4702 şi nr. 4748 din 17 octombrie 2005, repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea imobilelor din sector 1, la unitatea deţinătoare, respectiv P.M.B.; obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti la emiterea unor noi dispoziţii.
Cât priveşte capetele al doilea şi al treilea din cerere, acestea sunt formulate ca accesoriu al capătului principal, constatarea nulităţii absolute a celor trei dispoziţii atacate.
Prin Dispoziţia nr. 4701 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 125,03 mp, situat în Bucureşti, sector 1, formulată de notificatoarea D.M., pe motiv că terenul este afectat de elemente de sistematizare, şi au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Dispoziţia nr. 4702 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, a fost restituit în natură terenul de 38,86 mp, situat în Bucureşti, sector 1, către notificatoarea D.M., iar, prin Dispoziţia nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a fost restituit în natură terenul de 165,25 mp, situat în Bucureşti, sector 1, către notificatoarea D.M.
Cu privire la excepţia lipsei autorităţii de lucru judecat, tribunalul a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr. 17170/3/2008, reclamanta L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi D.M., anularea dispoziţiilor nr. 4702 din 17 octombrie 2005 şi nr. 4748 din 17 octombrie 2005, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 331 din 27 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosar nr. 17170/3/2008, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respinsă cererea, în consecinţă.
Autoritatea de lucru judecat reprezintă, conform art. 1201 C. civ., situaţia în care există tripla identitate, de părţi, cauză şi obiect.
Identitatea de părţi şi de obiect este evidentă, singurul aspect care trebuie, însă, clarificat este identitatea de cauză.
Or, în aprecierea instanţei de fond, chiar dacă cererea iniţială a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar, în cererea de faţă, au fost invocate, pe lângă dispoziţiile Legii nr. 10/2001, şi dispoziţiile art. 948 pct. 4, art. 966-968 şi art. 480-481 C. civ., acest aspect nu împiedică existenţa identităţii de cauză. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, motivarea în fapt a acţiunii este identică, respectiv, aspectele legate de faptul că s-a comis o fraudă la lege, prin aceea că pârâta a formulat cu rea-credinţă, în nume personal, notificări privind restituirea integrală a imobilelor, deşi convenise cu reclamanta ca toate demersurile în baza Legii nr. 10/2001 să fie făcute împreună.
Prima instanţă a avut în vedere şi aspectul că invocarea temeiurilor de drept comun, alăturat normelor speciale, nu este de natură să schimbe cauza unei cereri de chemare în judecată, cât timp temeiurile de drept comun sunt, oricum, avute vedere de instanţă, în ipoteza în care nu sunt contrazise expres de norma specială.
Astfel, existând tripla identitate de cauză, obiect şi părţi, în temeiul art. 166 C. proc. civ., tribunalul a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, pe capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii Dispoziţiilor nr. 4702 din 17 octombrie 2005 şi 4748 din 17 octombrie 2005.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei L.I., tribunalul a constatat că, prin calitate procesuală activă, se înţelege identitatea dintre subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii şi reclamant.
Or, reclamanta L.I. deduce judecăţii raportul juridic născut în urma formulării unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, al cărei titular este altă persoană, aceasta fiind persoana care justifică interesul în introducerea prezentei acţiuni, prin aceea că a formulat notificare pentru restituirea aceluiaşi imobil.
Deşi, în ceea ce priveşte acest capăt de cerere, nu există autoritate de lucru judecat, în sensul excepţiei procesuale, tribunalul reţine că sentinţa civilă nr. 331 din 27 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosar nr. 17170/3/2008, rămasă irevocabilă, are putere de lucru judecat, sub aspectul considerentelor, pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii Dispoziţiei nr. 4701 din 17 octombrie 2005.
Astfel, o instanţă învestită ulterior nu poate reţine alte aspecte decât cele din considerentele sentinţei menţionate, cât timp există o identitate de raţiune între cele două cauze.
Astfel, se poate reţine că, din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta a formulat notificare, conform Legii nr. 10/2001, notificările nr. 1105 din 14 februarie 2002 şi nr. 1132 din 14 februarie 2002 fiind formulate şi semnate numai de pârâta D.M. Pe de altă parte, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu putea, în lipsa unei notificări, să ţină seama de certificatul de moştenitor nr. 296 din 21 februarie 1991, certificat care, de altfel, a fost depus abia la data de 5 aprilie 2004. Faptul că, în notificările formulate, a fost menţionat şi autorul reclamantei, care era decedat din data de 30 iulie 1990, nu are relevanţă în cauză, reclamanta având obligaţia de a formula personal notificarea, conform Legii nr. 10/2001.
In prezenta cauză, interesul, ca şi condiţie de admisibilitate a acţiunii civile, se confundă cu calitatea procesuală activă, care se defineşte tocmai prin existenţa interesului. Or, reclamantul nu are un interes legitim şi personal în soluţionarea prezentei cereri, cât timp nu a formulat notificare şi nu are calitatea de persoană îndreptăţită conform legii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel, reclamanta L.I., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, ca fiind nelegală şi netemeinică, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre re judecare, la prima instanţă.
O primă critică s-a raportat la faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, considerând că există o triplă identitate de părţi, cauză şi obiect, între cererea înregistrată sub nr. 17170/3/2006 şi prezenta cauză, or, între cele două pricini, nu există o legătură de cauză şi obiect, întrucât instanţa de fond nu a observat că obiectul cererii înregistrate sub nr. 17170/3/2006 este o contestaţie întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar obiectul prezentei cauze este nulitatea absolută parţială a dispoziţiilor nr. 4701, nr. 4702 şi nr. 4748 din 17 octombrie 2005, pentru fraudă la lege, întemeiată pe dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ. şi art. 966 - 968 C. civ., neexistând, astfel, identitate de obiect şi de cauză.
Astfel, cele trei dispoziţii au o cauză ilicită şi imorală, întrucât, prin emiterea lor, s-au încălcat prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, intimata D.M. fiind îndreptăţită să solicite restituirea doar a cotei de ½ din cele două imobile, cotă care se afla în proprietatea sa la data preluării abuzive, cealaltă cotă de ½ aparţinând fratelui acestuia, L.I. şi moştenitoarei sale, L.I.
O a doua critică s-a raportat la faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere referitor la dispoziţia nr. 7401 din 17 octombrie 2005, considerând că nu există identitate între subiectul activ al raportului dedus judecăţii şi reclamant, instanţa de fond reţinând că, atât timp cât nu a formulat notificare, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită conform legii şi nu justifică un interes legitim şi personal în soluţionarea prezentei cereri. Or, interesul pentru introducerea unei asemenea cereri este dat de faptul că reclamanta L.I. are calitatea de moştenitor al defunctului L.I., a cărui moştenire a acceptat-o încă din anul 1990, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 296, astfel încât folosul practic material urmărit prin prezenta cerere este exercitarea dreptului său succesoral asupra cotei de din cele două imobile, iar faptul că nu a formulat notificare în termen, conform Legii nr. 10/2001, s-a datorat inducerii în eroare de către pârâta D.M., care a profitat de starea sa proastă de sănătate şi care, cu actele puse la dispoziţie de către reclamantă, a depus, în nume personal, notificare de restituire a celor două imobile, eludând, pe această cale, dispoziţiile legale imperative.
In acelaşi sens, apelanta a susţinut că, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, s-ar închide calea exercitării unei acţiuni formulate pe dreptul comun pentru imobilele care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ceea ce ar echivala cu închiderea accesului la justiţie pentru persoanele interesate.
Intimata - intervenientă E.M. a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţată de prima instanţă, ca fiind temeinică şi legală.
In motivarea întâmpinării, intimata a susţinut că dispoziţiile primarului nu pot fi atacate pe calea dreptului comun, astfel încât, simpla invocare a unor altor temeiuri de drept nu duce implicit şi la încadrarea diferită a cererii de chemare în judecată şi nici la schimbarea cauzei sau a obiectului cererii, care sunt, în esenţă, aceleaşi, şi anume nulitatea dispoziţiilor emise de primar.
Or, o soluţie diferită pronunţată în această cauză ar conduce la invalidarea unei hotărâri judecătoreşti, care se bucură deja de autoritate de lucru judecat şi la distorsionarea unui sistem juridic, prin infirmarea unei hotărâri judecătoreşti, ce nu a fost desfiinţată pe căile fireşti.
Prin Decizia civilă nr. 398/A din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta L.I. şi a menţinut soluţia primei instanţe sub toate aspectele.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţele au admis în mod greşit excepţiile autorităţii de lucru judecat şi lipsei calităţii procesuale active, pronunţând astfel o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Reclamanta a mai arătat că între cele două dosare civile faţă de care instanţele au constatat incidenţa autorităţii de lucru judecat nu există identitate de obiect sau de cauză, astfel încât nu poate opera această instituţie juridică.
In acest sens, a precizat că obiectul dosarului nr. 19760/3/2008 îl reprezintă constatarea nulităţii absolute parţiale a dispoziţiilor Primarului General al municipiului Bucureşti nr. 4701, 4702 şi 4748 din 17 octombrie 2005, în timp ce obiectul dosarului nr. l7170/3/2006 1-a reprezentat o contestaţie la Legea nr. 10/2001.
Recurenta-reclamantă a susţinut că, decăzută fiind din dreptul de a mai formula notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 din motive neimputabile, a apelat la calea dreptului comun pentru satisfacerea pretenţiilor sale, cale ce nu-i poate fi restricţionată prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât s-ar încălca liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt consacrate la nivel constituţional şi de către reglementările internaţionale din materia drepturilor omului.
In mod greşit instanţa de apel a considerat că nu există identitate între subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii şi reclamantă, aceasta având calitate procesuală activă în cauză.
Reclamanta s-a prevalat de calitatea de moştenitoare a defunctului său soţ, L.I., titularul iniţial al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, calitate în care i se cuvin toate bunurile ce au aparţinut acestuia, inclusiv drepturile recunoscute de legea specială de reparaţie.
Nulitatea unui act juridic poate fi cerută oricând şi de orice persoană interesată în cauză, situaţie faţă de care reclamanta este îndreptăţită să uzeze de orice mijloc procedural pentru constatarea dreptului său de proprietate.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susţinând nelegalitatea deciziei recurate, reclamanta pretinde că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătoreşti ce a finalizat un litigiu având un alt obiect şi o altă cauză decât cel din speţa dedusă judecăţii.
O astfel de critică ignoră însă faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, respectiv, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Este ceea ce, în mod corect au făcut atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, atunci când au constatat că prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect constatarea nulităţii dispoziţiilor emise de Primăria municipiului Bucureşti, reclamanta tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară (sentinţa civilă nr. 331 din 27 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în dosarul nr. 17170/3/2006, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1290 din 05 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie), prin care s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta nu are calitate procesuală activă în formularea unei acţiuni care să aibă ca obiect contestarea dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de către primărie.
Susţinerea reclamantei în sensul că ar fi fost nesocotite dispoziţiile art. 1201 C. civ. în sensul opunerii autorităţii de lucru judecat unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, circumscris unui alt obiect, respectiv, constatarea nulităţii dispoziţiei şi contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită.
Astfel, în ambele procese au fost deduse judecăţii aceleaşi pretenţii-vizând nulitatea dispoziţiei - contestaţia reprezentând doar calea procedurală (iar nu obiectul cererii) prin intermediul căreia a fost solicitată, pentru a doua oară, anularea aceleiaşi dispoziţii ca şi în litigiul anterior.
Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că faptul de a fi fost decăzută din dreptul de a formula notificarea nu înseamnă că nu ar putea promova acţiune pe calea dreptului comun, este lipsită de pertinenţă raportat la soluţia adoptată de instanţele anterioare, soluţie potrivit căreia nu s-a pus problema inexistenţei posibilităţii de a promova o astfel de acţiune (întemeiată pe dreptul comun), ci s-a pus problema funcţionării instituţiei autorităţii de lucru judecat.
Prin soluţia pronunţată, instanţele nu au îngrădit în vreun fel dreptul reclamantei de a uza de calea dreptului comun, drept de care aceasta, prin promovarea acţiunii, tocmai s-a prevalat, întrucât nu au constatat inadmisibilitatea cererii, ci au constatat, în mod corect, incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, raportat la un aspect litigios deja tranşat.
Apărările potrivit cărora în speţă nu există identitate de cauză întrucât cererea prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor P.M.B. a fost fundamentată pe dispoziţiile dreptului comun, cu referire doar la anumite articole din Legea nr. 10/2001, fără a fi însă întemeiată pe acest din urmă act normativ, nu pot fi primite, deoarece adăugarea a încă unui text de lege la temeiul juridic iniţial nu modifică cauza juridică, care se regăseşte în fundamentul pretenţiei.
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei pe capătul de cerere privind anularea dispoziţiei nr. 4701 din 17 octombrie 2005, nici această critică nu poate fi primită, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziţiile emise de unitatea deţinătoare pot fi atacate de persoanele ce se consideră îndreptăţite, în termenul prevăzut de art. 21 din aceeaşi lege.
Or, în speţă, notificările ce au stat la baza emiterii dispoziţiei respective au fost formulate şi semnate doar de intimata-pârâtă D.M., în nume propriu, fără a se dovedi că aceasta ar fi deţinut un mandat, pe care nu l-ar fi îndeplinit, din partea reclamantei, de a efectua astfel de demersuri, împrejurare faţă de care afirmaţiile reclamantei conform cărora ar fi fost indusă în eroare de notificatoare, nu subzistă.
De asemenea, deşi reclamanta susţine că nulitatea unui act juridic poate fi cerută „oricând şi de orice persoană are interes în cauză", pretinzând că avea calitatea de persoană îndreptăţită de a solicita anularea dispoziţiei în discuţie, aceasta nu a urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, iar în cauză nu era incidenţă repunerea în termenul de notificare, astfel încât anularea dispoziţiei contestate nu i-ar fi profitat acesteia.
Susţinerea reclamantei că prin soluţia adoptată ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiile art. 6 CEDO este, de asemenea, neîntemeiată şi nu poate fi primită.
Dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
In speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia i s-a dat eficienţă corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect în deplină concordanţă cu reglementările constituţionale şi cu normele comunitare privind asigurarea şi respectarea dreptului la un proces echitabil şi a liberului acces la justiţie.
Faţă de considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.I. împotriva deciziei civile nr. 389/A din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4447/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
