ICCJ. Decizia nr. 4459/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.4459/2010

Dosar nr. 1682/44/2009

Şedinţa publică din 15 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 21 /R din 14 ianuarie 2010pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. 1682/44/2009, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.C. împotriva deciziei civile nr. 550/R din 26 noiembrie 2009, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 88/113/2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a reţinut că Decizia nr. 550/R din 26 noiembrie 2009, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul B.C. împotriva deciziei civile nr. 118 din 19 mai 2009 a Tribunalului Brăila, secţia civilă, este o decizie irevocabilă, ce nu poate forma obiectul căii de atac a recursului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul B.C., solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa constatării faptului că imobilul situat în Brăila, este proprietatea defuncţilor săi bunici, B.S. şi B.A.

Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Căile de atac, respectiv, condiţiile în care acestea pot fi excercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Hotărârea recurată este irevocabilă, fiind pronunţată de o instanţă de recurs, astfel încât recursul declarat împotriva ei este inadmisibil şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.C. împotriva deciziei nr. 21/R din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4459/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs