ICCJ. Decizia nr. 4478/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4478/2010
Dosar nr. 3203/118/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 3390 din 31 august 2001, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamantele P.G. şi C.I.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC T.H.R.M.N. (fostă SC E. SA), Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local Eforie, anularea dispoziţiei nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC E. SA (actuala SC T.H.R.M.N.) cu consecinţa obligării pârâţilor să le restituie în natură imobilul compus din teren în suprafaţă de 513 mp situat în Eforie Nord incinta Complexului Dunărea Marea - Neagră.
In motivarea cererii, reclamantele au arătat în esenţă că sunt moştenitoarele fostei proprietare A.V. decedată la 6 aprilie 1973 care a dobândit imobilul prin actul dotal autentificat sub nr. 3222/l934 de la părinţii săi E. şi G.V.
Prin sentinţa civilă nr. 1301 din 31 octombrie 2003 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată contestaţia reclamantelor, iar apelul declarat de reclamante a fost admis de Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 76 din 09 aprilie 2006 prin care sentinţa apelată a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 3203/118/2008.
La data de 21 decembrie 2008 a decedat în cursul procesului reclamanta P.G., iar prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 318 din 30 decembrie 2008 a fost atestată ca unic succesor legal nepoata de soră C.I.M., calitate în care a preluat toate drepturile procesuale ale reclamantei.
Prin notele scrise depuse la data de 26 septembrie 2008 pârâta SC T.H.R.M.N. şi-a precizat poziţia procesuală reţinându-se în esenţă că se invocă pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive întrucât imobilul face parte din domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei deoarece actul de proprietate al autorului este afectat de un pact comisoriu de gradul patru.
Instanţa a constatat că, pârâta fiind parte în raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 are calitatea pasivă în acţiunea prin care se tinde la anularea dispoziţia prin care s-a respins restituirea în natură a imobilului, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă.
Soluţionând pe fond cauza, Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 441 din 31 martie 2009 prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC T.H.R.M.N., ca nefondată.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.I.M. în contradictoriu cu pârâţii SC T.H.R.M.N., Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local Eforie.
A fost anulată Decizia nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC E. SA, actuala SC T.H.R.M.N.
Au fost obligaţi pârâţii Oraşul Eforie, prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Eforie să emită dispoziţie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri, conform legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafaţa de 513 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.
Au fost obligaţi pârâţii SC T.H.R.M.N., Oraşul Eforie, prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Eforie către reclamantă la plata sumei de 7.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada de succesoare legală a defunctei A.V., fostă proprietară a imobilului preluat în mod abuziv.
Cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2594/1929 s-a făcut dovada că autorul lor G.V. a dobândit în proprietate suprafaţa de 513 mp.
In acest contract a fost inserat drept clauză ca în termen de 4 ani de la data punerii în posesie să construiască o clădire pe terenul cumpărat, în caz contrar contractul va fi reziliat de drept.
Ulterior acest teren în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. 3222/1934 a fost donat fiicei sale A.V., de la care imobilul a fost preluat abuziv.
Instanţa de fond administrând probe a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv, cealaltă reclamantă P.G. a decedat în timpul procesului şi moştenirea a fost transmisă prin succesiune legală moştenitoarei sale şi anume C.I.M.
Întrucât terenul ce face obiectul Legii nr. 10/2001 nu este liber, s-a dispus ca pârâţii să fie obligaţi să emită dispoziţie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Cu privire la acel pact comisoriu inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare şi-a reţinut că vânzătoarea nu şi-a exprimat acordul de voinţă ca acesta să fie reziliat de drept.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 441 din 31 martie 2009 au declarat apel reclamanta şi SC T.H.R.M.N.
Au declarat apel şi pârâţii Oraşul Eforie şi Consiliul Local al oraşului Eforie, apel care însă nu a fost motivat.
Curtea de Apel Constanţa, soluţionând apelurile cu care a fost învestită a reţinut următoarele:
In speţă reclamanta apelantă C.I.M. a solicitat în condiţiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 ca Oraşul Eforie să-i restituie în natură suprafaţa de 513 mp teren intravilan.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză la instanţa de fond, raport efectuat de către expert S.T., rezultă că terenul a cărui restituire o solicită reclamanta este afectat în parte de construcţia vilei C11, căsuţa E5 - construcţii cu caracter definitiv cu structură din beton - şi reţele de apă-canal, telefonie subterană, toate aceste construcţii fiind puse în funcţiune din anul 1974.
S-a considerat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construcţii cu caracter definitiv şi reţele de apă-canal, telefonie subterană de utilitate publică.
Cu privire la apelul declarat de către apelanta pârâtă SC T.H.R.M.N., în sensul înlăturării obligaţiei instituite în sarcina sa privind plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că fiind parte în raportul izvorât în baza Legii nr. 10/2001, iar instanţa de fond prin sentinţa pronunţată a anulat dispoziţia nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC E. SA actuala SC T.H.R.M.N. a căzut în pretenţii conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul declarat de pârâţii Consiliul Local Eforie şi Oraşul Eforie, nefiind motivat, instanţa conf. art. 293 C. proc. civ. în motivarea apelului reclamantei a avut în vedere şi apărările invocate de către aceştia la fond.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondate apelurile declarate prin Decizia civilă nr. 271/C din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta C.I.M. şi pârâta SC T.H.R.M.N. SA.
Recurenta pârâtă a susţinut următoarele critici:
Sunt netemeinice şi nelegale dispoziţiile instanţei privind obligarea SC T.H.R.M.N. la plata cheltuielilor de judecată.
In mod cu totul surprinzător instanţa de fond a obligat SC T.H.R.M.N. SA la plata cheltuielilor de judecată deşi în sarcina societăţii noastre nu s-a dispus nici o obligaţie. Această dispoziţie a fost menţinută şi de către instanţa de apel, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Se consideră că fixarea cadrului procesual este atributul exclusiv al reclamanţilor, că acţiunea introductivă a fost promovată împotriva societăţii T.H.R. (fostă SC E. SA), iar faţă de apărările prin care au învederat instanţei ca terenul litigios nu se află în folosinţa sau proprietatea SC T.H.R.M.N. SA, instanţa a pus în discuţie necesitatea lărgirii cadrului procesual cu Consiliul Local Eforie si Oraşul Eforie prin Primar.
Se conchide că, în mod greşit Curtea de apel a apreciat că societatea noastră datorează cheltuieli de judecata pentru că ea este parte în raportul izvorât în baza Legii nr. 10/2001.
In drept, se invocă art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă C.I.M. a susţinut următoarele motive de nelegalitate:
Din raportul de expertiză depus rezultă că pe teren se găsesc 3 căsuţe – camping, dar prezenţa acestora nu ar atrage incidenţa art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, dispoziţiile legale privind obţinerea prealabilă a autorizaţiei de construire instituită prin Decretul nr. 144/1958, se aplică nu numai particularilor, dar şi „sectorului socialist", astfel că terenul poate fi restituit în natură.
Se conchide în cuprinsul motivelor de recurs că precedentul a fost complet ignorat, încălcându-se dreptul apelantei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, solicitându-se modificarea în parte a deciziei civile nr. 271/C din 23 noiembrie 2009, admiterea apelului în sensul obligării pârâţilor la restituirea în natură a terenului de 513 mp reprezentând fostul lot 559 din Eforie Nord, cu înlăturarea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Analizând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă 4478 din 16 septembrie 2010 a respins apelurile declarate de reclamantă şi de pârâtă, păstrându-se astfel sentinţa civilă nr. 441 din 31 martie 2009 a Tribunalului Constanţa, prin care s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.I.M., s-a anulat Decizia civilă nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC Eforie SA, actuala SC T.H.R.M.N. şi au fost obligaţi pârâţii să emită dispoziţie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 513 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.
Criticile formulate de recurenta reclamantă C.I.M. ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează greşita restituire prin echivalent (în opinia recurentei) sub forma despăgubirilor băneşti a terenului în litigiu, care ar putea fi restituit în natură, dat fiind faptul că acesta este liber, fiind aplicare greşit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Aceste critici sunt neîntemeiate.
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. prevăd că se poate cere modificarea unei hotărâri când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legi.
Instanţele de fond au interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 1 Legea nr. 10/2001 republicată deoarece aşa cum rezultă din verificarea lucrărilor dosarului suprafaţa de 513 mp teren nu este liberă, aşa cum susţine recurenta, ci este afectată de utilităţi publice în sensul art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, în parte de construcţia unei vile, o construcţie cu caracter definitiv cu structură din beton.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În speţă, raportat la situaţia juridică a imobilului imposibil de restituit în natură – instanţele au stabilit corect ca modalitatea de reparaţie pentru terenul preluat abuziv, acordarea de despăgubiri, obligând pârâţii să emită dispoziţie motivată cu propunere de despăgubiri, conform legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafaţa de 513 mp teren.
Astfel, instanţa de judecată a făcut o justă aplicare a legii, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Nici recursul declarat de recurenta - pârâtă nu poate fi primit.
Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. că partea care cade în pretenţii va fi obligată să achite cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond şi cea de apel au interpretat şi aplicat în mod just aceste dispoziţii legale, considerând că pârâta SC T.H.R.M.N. este parte căzută în pretenţii deoarece prin sentinţa pronunţată s-a anulat dispoziţia nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC E. SA (actuala SC T.H.R.M.N.).
De altfel, instanţele s-au pronunţat asupra calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, în sensul că se justifică această calitate, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între persoana deţinătoare a imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire. În speţa supusă judecăţii, pârâta SC T.H.R.M.N. are această calitate procesuală pasivă deoarece obiectul acţiunii îl constituie anularea dispoziţiei prin care s-a respins cererea de restituire, dispoziţie emisă de SC E. SA actuala SC T.H.R.M.N.
Pentru aceste considerente se vor respinge cele două recursuri ca nefondate şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă a Curţii de Apel Constanţa ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta C.I.M. şi pârâta SC T.H.R.M.N. împotriva deciziei civile nr. 271C din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 4480/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4477/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
