ICCJ. Decizia nr. 4482/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4482/2010
Dosar nr. 2623/1/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6148/2005, contestatoarea I.V.C. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii I.C.D.V.V. Valea Călugărească, I.M. şi I.M.G., ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 65 din 05 august 2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 doar pe numele reclamantei ca unică persoană îndreptăţită în baza notificării nr. 1162 din 7 noiembrie 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1171 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestaţia, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, al autorului său I.G.V., din probele administrate rezultând că acesta a aparţinut defunctului general I.G., bunicul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta I.V.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, întrucât actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate se referă la o altă exploataţie agricolă, situată pe un alt amplasament decât imobilul ce face obiectul litigiului, localizat la „Ferma 4". Aceste acte se referă la o exploataţie ce a aparţinut bunicului reclamantei, G.I., de 7 ha, având amplasată pe ea o casă de locuit şi anexe şi care, ulterior confiscării, a fost transferată, prin schimb, chiaburului B.N., fiind stăpânită şi în prezent de nepoata acestuia.
Instanţa de apel a reţinut faptul că, defunctul general I. autorul reclamantei a fost înscris la poziţiile 122 şi 125, la fila 95, predând 2 conace la GAS Valea Călugărească.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., celui ce invocă o pretenţie îi incumbă obligaţia de a dovedi pretenţiile sale. În cauză, apelantei-contestatoare îi revenea sarcina probei cu privire la identitatea dintre imobilul solicitat ca fiind proprietatea defunctului I.V.V. şi cel retrocedat prin Decizia atacată, probă care, astfel cum s-a arătat, nu a fost produsă.
Pentru considerentele arătate mai sus, reţinând că apelanta nu a dovedit faptul că era unica persoană îndreptăţită la retrocedarea imobilului în litigiu, în calitate de moştenitoare a defunctului I.V.V., în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea I.V.C., considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului s-a arătat că, deşi a solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea celui de-al doilea imobil, pârâţii s-au opus, iar actul 4468/2006 prin care se poziţionau curţile şi construcţiile existente pe cele două proprietăţi, emis de primăria Valea Călugărească a fost retras, ceea ce a determinat ca identificarea acestor imobile să nu fie făcută.
S-a mai arătat că, neidentificându-se cu certitudine amplasamentul şi componenta celor două imobile nu s-a putut stabili în mod concret nici persoanele îndreptăţite la restituirea acestor, conform Legii 10/2001.
Intimata I.M. , prin reprezentantul său, la termenul din 7 decembrie 2007 a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 302 lit. c) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 8486 din 19 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins excepţia de nulitate a recursului, s-a admis recursul declarat de contestatoarea I.V.C., s-a casat Decizia, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, deoarece din analiza motivelor de recurs prin sistematizarea lor, rezultă care sunt aspectele de nelegalitate susţinute de recurentă împotriva hotărârii pronunţată în apel.
Referitor la recursul declarat de contestatoare s-a reţinut că prin notificarea formulată de contestatoarea I.V.C., fila 42 dosar fond s-a solicitat restituirea în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în Valea Călugărească, compus din 2 construcţii, casă şi cramă, confiscat odată cu terenul prin Decretul nr. 83/1949.
Apreciază instanţa de recurs că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul P.D. nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt , fiind necesare lămuriri sub aspectul, dacă este vorba de unul şi acelaşi imobil sau sunt două conace diferite, iar pentru clarificarea acestei situaţii este necesar a se efectua probe suplimentare, în funcţie de care să se verifice şi calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură, conform Legii nr. 10/2001.
Ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Ploieşti, fiind înregistrat sub nr. 74903/42/2006.
În şedinţa publică din 29 mai 2008 instanţa a încuviinţat pentru apelanta contestatoare I.V.C. şi pentru intimata I.M. proba cu acte şi expertiză topo având ca obiective: stabilirea situaţiei celor două terenuri diferite, respectiv de 5 ha şi de 7 ha, potrivit actului de donaţie nr. 6102 din 11 decembrie 1940 şi a procesului-verbal nr. 1266 din 20 august 1948 a situaţiei juridice a acestora, precum şi a construcţiilor situate pe terenuri, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 28 din 5 februarie 2009 a reţinut că apelul este fondat.
Din expertiza S.V., întocmită de instanţa de apel după casare, reiese că terenul de 7 ha care a aparţinut generalului G.S.I. se află amplasat la Sud de proprietatea lui J.S., la Vest D.D.,la Est Drumul Valea Seacă, iar terenul pe care contestatoarea pretinde că este moştenitoare are vecinătăţile: la Nord moştenitorii lui T.D. şi L.M., la Sud V.C., la Est C.S., la Vest apa Valea Călugărească.
În aceeaşi expertiză se menţionează că pe terenul pe care pretinde contestatoarea că este moştenitoare şi menţionat în actul de donaţie, nr. 6102/1940, se află construcţiile restituite prin Decizia 65 din 5 august 2005, iar cu privire la terenul de 5 ha Comisia Judeţeană Prahova a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă pe numele contestatoarei, conform adeverinţei nr. 338 din 16 ianuarie2007 a Primăriei Valea Călugărească.
Construcţiile aflate pe terenul în suprafaţă de 5 ha potrivit art. 492 C. civ. textului de lege sus menţionat, că sunt ale proprietarului construcţiei, respectiv ale autorului contestatoarei, până la proba contrară.
În cauza de faţă, intimaţii, persoane fizice, nu au făcut dovada că aceste construcţii ar fi aparţinut autorului lor, mai ales că din certificatul nr. 673/1996 emis de Arhivele Naţionale ale României - Direcţia Judeţeană Prahova, rezultă că din cercetarea dosarului nr. 334/1949 din arhiva Consiliului Agricol Prahova, la fila 12 se află tabelul cu proprietarii moşieri care au fost expropriaţi în 1949, la poziţia 22 din acest tabel figurează numitul V.G.S.I. cu 5 ha vie, 0,10 ha livadă, 0,75 ha fâneaţă, cu menţiunea că toţi proprietarii au crame şi conace.
Rezultă că autorul contestatoarei apelante a deţinut pe terenul de 5 ha construcţiile identificate de expertul S.V. şi precizate în art. 1 din Decizia nr. 65/2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească.
S-a mai considerat că, întrucât imobilele identificate în raportul de expertiză S.V. nu au fost restituite apelantei potrivit Legii nr. 18/1991 şi datorită faptului că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu acte normative reparatorii speciale anterioare în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 28/2009 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa, iar în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 lit. f) din HG nr. 250/2007 a admis contestaţia, dispus anularea în parte a deciziei nr. 65/2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească, în sensul că a restituit în natură imobilul identificat la art. 1 din Decizia sus arătat şi în raportul de expertiză S.V. numai contestatoarei apelante.
S-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei nr. 65/2005 a I.C.D.V.V. Valea Călugărească numai cu privire la notificare nr. 1162/2001 formulată de contestatoarea apelantă, ţinând cont de faptul că intimaţii I.M. şi I.M.G. nu au formulat contestaţie împotriva deciziei menţionate.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata I.C.D.V.V. Valea Călugărească la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 lei reprezentând onorariul expertizei şi onorariul avocat în toate fazele procesuale, către apelanta contestatoare. S-a respins cererea privind obligarea intimaţilor persoane fizice la plata cheltuielilor de judecată, întrucât I.C.D.V.V. Valea Călugărească este partea căzută în pretenţii, aceasta fiind persoana juridică în patrimoniul căreia se află imobilele în litigiu.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii I.M. şi I.M.G. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel nu a luat în considerare raportul de expertiză întocmit de expert consilier S.A., s-au interpretat eronat anumite acte depuse la dosar, reţinându-se greşit că intimaţii nu s-au prezentat în instanţă pentru a administra probe în legătură cu imobilul ce a aparţinut autorilor I.S.G. Prin precizările ulterioare, aceiaşi recurenţi susţin că ar fi incident motivul reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece greşit s-a acordat un teren de 5 ha vie şi construcţiile aflate pe un alt teren, precum şi motivul reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanţa de apel greşit a suprapus proprietatea a 2 terenuri cu regimuri juridice diferite.
Recurentul pârât I.C.D.V.V. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, susţinând drept critică de nelegalitate interpretarea eronată a prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea I.V.C. nefăcând dovada preluării abuzive de către stat a clădirilor solicitate în calitate de moştenitor unic.
Se mai consideră că raportul de expertiză nu poate fi folosit în motivarea soluţiei dispusă prin Decizia nr. 28 din 5 februarie 2009, deoarece expertul face o confuzie esenţială pentru cauză, pentru a justifica existenţa a două suprafeţe de vie, una de 7 ha şi alta de 5 ha; de asemenea, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Se conchide că instanţa a reţinut greşit că ceilalţi intimaţi nu s-au prezentat în instanţă şi nu au făcut proba contrară celor susţinute.
Se invocă în drept prevederile art.304 pct.7,8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
În mod corect prin Decizia civilă nr. 28 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis apelul declarat de contestatoarea I.V.C., s-a schimbat în tot sentinţa nr. 1171 din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Prahova şi s-a admis contestaţia, dispunând anularea în parte a deciziei nr. 65/2005 emisă de I.C.D.V.V. în sensul că s-a dispus restituirea în natură a imobilului identificat la art. 1 din decizie numai contestatoarei apelante, fiind menţinute restul dispoziţiilor deciziei numai cu privire la notificarea nr. 1162/2001. Criticile recurentului - reclamant care se circumscriu în motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot fi primite, deoarece instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, pronunţând o hotărâre legală, raportat la probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză efectuat în cauză.
Dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 au fost în mod just interpretate şi aplicate de instanţa de apel care a statuat asupra calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei I.V.C., atât în ce priveşte calitatea de succesor a acesteia, de pe urma autorului, cât şi a dreptului de proprietate al acestui autor – V.G.S.I. asupra terenului de 5 ha pe care se află construcţiile restituite prin Decizia nr.65/2005 emisă de I.C.D.V.V.V. Valea Călugărească. Astfel, în mod corect s-a considerat că, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei - certificatul nr. 673/1996 emis de Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Judeţeană Prahova, actul de donaţie nr. 6102/1940, adeverinţa nr. 338 din 16 ianuarie 2007 emisă de Primăria Valea Călugărească, prin care se aprobă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren pe numele contestatoarei I.V.C., coroborat cu concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert S.V., rezultă cu certitudine incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce o priveşte pe contestatoarea I.V.C., impunându-se restituirea în natură a imobilului identificat în art. 1 din Decizia atacată şi conform raportului de expertiză întocmit de expert S.V., numai acestei contestatoare ( I.V.C.).
Nici susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind incidenţa motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se justifică. Instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, obiectul acţiunii deduse judecăţii l-a constatat anularea dispoziţiei nr. 65 din 5 august 2005 emisă de I.C.D.V.V.V. Valea Călugărească, susţinând că este unica moştenitoare a defunctului autor I.V.V. şi persoană îndreptăţită la restituire în baza notificării nr. 1162 din 7 noiembrie 2001, iar instanţa de apel s-a pronunţat întocmai pe cererea reclamantului, respectându-se principiul disponibilităţii părţilor.
Susţinerea aceloraşi recurenţi-reclamanţi privind interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii şi schimbarea naturii şi înţelesului vădit neîndoielnic al acestora nu poate fi primită, Curtea de Apel nu a suprapus proprietatea a două terenuri cu regimuri juridice diferite, aşa cum consideră recurenţii, identificarea terenului de 5 ha a fost realizată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de pârâţi.
Nici recursul declarat de pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească nu poate fi primit, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a făcut dovada preluării abuzive a imobilului - construcţie şi curte - expropriat în temeiul Decretului nr. 83/1949, preluat conform procesului verbal din 14 martie 1949.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just atât dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, cât şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 23.1 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 conform cărora „acte doveditoare" se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită la data preluării abuzive, fiind reţinute corect acele înscrisuri ataşate la dosarul cauzei ca făcând dovada preluării abuzive a imobilului în discuţie (proces verbal de preluare din 14 martie 1949, extras din tabloul cu conacuri preluate nr. 4910/2006).
În cauză nu sunt incidente nici celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocate de recurentul-pârât I.C.D.V.V. Valea Călugărească; nu s-au ignorat de către instanţa de apel dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform cărora terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece imobilele ce fac obiectul deciziei de restituire nr. 65 din 5 august 2005 emisă de I.C.D.V.V.V. Valea Călugărească nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi nici al Legii nr. 1/2000, aşa cum susţine recurenta-pârâtă, ele fiind pentru prima dată solicitate de toţi reclamanţii prin notificările pe care le-au adresat I.C.D.V.V.V. nr. 772 din 15 august 2001 şi nr. 1162 din 7 noiembrie 2001, depuse ambele la acelaşi executor judecătoresc P.C.
Criticile acestui recurent-pârât privind punctele de vedere ale expertului S.A. expert consilier al intimatei I.M., precum şi prezenţa apărătorului ales al intimaţilor I.M. şi I.M.G. în faţa instanţei de apel nu sunt critici de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate prin prisma dispoziţiilor legale ale art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii pârâţi I.M. şi I.M.G. şi de pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească şi în baza art. 312 C. proc. civ. va menţine Decizia nr. 28 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca legală.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă I.V., reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii I.C.D.V.V.V., I.M. şi I.M.G. împotriva deciziei civile nr. 28 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă, în solidar, recurenţii pârâţi I.C.D.V.V.V., I.M. şi I.M.G. la plata sumei de 600 lei către intimata reclamantă I.V., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4483/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4481/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
