ICCJ. Decizia nr. 4529/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4529/2010
Dosar nr. 37168/3/2008
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 13 februarie 2009 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanţii F.I.A. şi F.R.N.A.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; s-a desfiinţat decizia nr. 267/2008 emisă de A.V.A.S. şi a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de restituire prin echivalent a unui număr de 167.045 acţiuni deţinute de antecesori la fosta societate SC L. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 267 din 05 septembrie 2008, emisă de pârâta A.V.A.S., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un număr de 120.000 acţiuni deţinute de autorii reclamanţilor la fosta societate SC L. SA Bucureşti.
Reclamanţii au depus notificare în termen legal, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau prin echivalent a celor 120.000 acţiuni deţinute de antecesorii lor la fosta societate SC L. SA Bucureşti.
Prin completarea înregistrată de pârâtă la data de 11 iunie 2007, reclamanţii au adus la cunoştinţa acesteia că numărul total de acţiuni deţinute de antecesorii lor la fosta societate SC L. SA Bucureşti era de 167.045, după cum urmează: V.M. - 73.975 acţiuni, F.V. - 52.160 acţiuni, F.R. - 40.910 acţiuni.
Prin decizia menţionată mai sus, pârâta a propus acordarea sumei de 22.952.229 RON, reclamanţilor, pentru cele 120.000 de acţiuni. Din înscrisurile depuse la dosar şi care au stat la baza emiterii deciziei A.V.A.S. rezultă că, într-adevăr, numărul total de acţiuni deţinute de antecesorii reclamanţilor este cel precizat prin completarea notificării din data de 11 iunie 2007 (de altfel, nici pârâta nu contestă acest lucru).
Susţinerile acestei părţi în sensul că nedepunerea precizării la notificare în termenul prevăzut de lege pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita, în justiţie, măsuri reparatorii nu sunt întemeiate.
Astfel, sancţiunea pierderii dreptului de a solicita, în justiţie, măsuri reparatorii este prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar termenul pentru depunerea notificării, prevăzut de acest articol, a fost respectat de reclamanţi, lucru ce nu este contestat de pârâtă.
Dimpotrivă, art. 22 din Legea nr. 10/2001 se referă la depunerea actelor doveditoare în susţinerea notificării. Potrivit acestui articol, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, după caz, ale calităţii de asociat sau de acţionar ale persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din lege pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
În speţă, reclamanţii au depus actele doveditoare la data de 11 iunie 2007, înainte de soluţionarea notificării ce a avut loc prin decizia din data de 05 septembrie 2008, în consecinţă, în termen legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin decizia civilă nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 s-a respins apelul formulat de către apelanta-pârâtă, ca nefondat.
Curtea a reţinut că, în speţă, reclamanţii-intimaţi formulând, în cadrul termenului legal stabilit prin Legea nr. 10/2001, notificarea din 12 februarie 2002, a învestit instituţia apelantă cu solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii pentru acţiunile preluate de la autorii lor, S.M., S.R., F.V. şi F.R., indicând un număr de 120.000 de acţiuni ce ar fi fost deţinute de aceste persoane.
Notificarea menţionată mai conţinea precizarea că vor fi depuse, ulterior, actele referitoare la dreptul de proprietate.
Disputa părţilor poartă, în realitate, asupra calificării juridice a cererii depuse la data de 11 iunie 2007, de către reclamanţi, la pârâta-apelantă, cerere prin care s-a reiterat solicitarea de a le fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru acţiunile ce au fost deţinute la fosta întreprindere SC L. SA, de autorii V.M. (căsătorită S.), F.V. (născută S.) şi F.R. şi s-a făcut precizarea potrivit căreia numărul (total) al acestor acţiuni ar fi de 167.045.
Spre a proceda la o asemenea calificare, Curtea a apreciat că trebuie avută în vedere finalitatea Legii 10/2001, şi anume aceea a asigurării acordării, persoanelor îndreptăţite, a unor reparaţii integrale pentru o serie de măsuri abuzive luate în perioada regimului comunist - de preluare a unor imobile care au aparţinut persoanelor fizice sau juridice.
Prin raportare la termenul relativ scurt (de un an) în care cei ce se considerau îndreptăţiţi puteau solicita asemenea măsuri reparatorii, Curtea a considerat că, în mod obiectiv, aceste persoane - cu atât mai mult în situaţiile în care era vorba de moştenitori ai celor faţă de care s-a realizat preluarea - puteau întâmpina dificultăţi în procurarea documentelor ce le-ar fi permis o identificare exactă a coordonatelor bunurilor efectiv preluate de la autorii lor, aceasta fiind, de altfel, şi raţiunea pentru care legiuitorul permite - prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 - ca actele care dovedesc calitatea de asociat sau acţionar al persoanei juridice şi „orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege” să fie depuse până la momentul soluţionării notificării.
Într-un astfel de context, cererea depusă de către reclamanţi, prin serviciul registratură, al instituţiei pârâte-apelante, la data de 11 iunie 2007, nu a constituit o nouă notificare - astfel cum a pretins apelanta - ci este o precizare menită să determine coordonatele notificării din 12 februarie 2002.
Trebuie observat şi faptul că această din urmă solicitare, formulată de către intimaţii-reclamanţi, nici nu a fost transmisă, apelantei, prin intermediul unui birou de executori judecătoreşti, ci a fost depusă prin serviciul registratură, odată cu actele doveditoare, fiind, astfel, evidentă intenţia lor de a-şi cuantifica/evalua pretenţiile de restituire şi nu de a formula o cerere nouă.
Reţinând că, prin conţinutul său, adresa depusă la data de 11 iunie 2007 nu a făcut altceva decât să descrie - în raport de actele doveditoare procurate după momentul depunerii notificării - situaţia acţiunilor ce au fost deţinute de autorii de pe urma cărora au fost solicitate (prin notificarea din 12 februarie 2002) măsurile reparatorii, Curtea a constatat că indicarea unui număr de acţiuni mai mare decât cel din notificare nu constituie o majorare a pretenţiilor iniţial formulate, aceste acţiuni fiind unele preluate de la antecesori, în raport de care reclamanţii au iniţiat procedura de obţinere a măsurilor reparatorii.
Ca atare, în mod greşit pârâta-apelantă a avut în vedere, la soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor, numai numărul de acţiuni indicat de reclamanţi prin notificarea depusă în luna februarie 2002, deşi actele doveditoare depuse de persoanele interesate atestau, în mod neechivoc, împrejurarea că antecesorii la care au făcut referire deţineau o cantitate mai mare de acţiuni, iar soluţionarea notificării se impunea a fi făcută în spiritul principiului consacrat prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv acela al unei reparaţii integrale pentru bunurile preluate în mod abuziv, de către stat, în perioada de referinţă a acestui act normativ.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este corectă. împotriva deciziei civile nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a declarat recurs A.V.A.S., criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârile recurate au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 10/2001 privind termenul de formulare şi depunere a cererilor in baza acestei legi.
Termenul prevăzut de art. 22 a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001, data limită de depunere a cererilor fiind 14 februarie 2002, ulterior acestei date prelungindu-se doar termenul de depunere a actelor doveditoare în susţinerea notificărilor deja existente.
Din actele cauzei se poate constata că, prin notificarea din 12 februarie 2002, depusă prin intermediul Biroului Executori Judecătoreşti Asociaţi B., R. şi B., se solicita restituirea în natură sau prin echivalent a celor 120.000 acţiuni deţinute de antecesori la fosta societate SC L. SA Bucureşti.
Ulterior termenului prevăzut de art. 22 din actul normativ, respectiv în data de 11 iunie 2007, reclamanţii au depus o altă cerere, prin care solicitau masuri reparatorii pentru un număr de 167.045 acţiuni, în loc de 120.000 acţiuni.
Conform art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată la data de 12 februarie 2002, face dovada deplină a respectării termenului, care coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, face dovada că, în termenul legal, au solicitat acordarea de masuri reparatorii pentru un număr de 120.000 acţiuni şi nu pentru un număr de 167.045 acţiuni, cum, în mod greşit, au reţinut instanţele de apel şi de fond.
În baza alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita, în justiţie, măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
În raport de dispoziţiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, nici instituţia competentă în soluţionarea notificării şi nici instanţa nu pot acorda mai mult decât s-a cerut; astfel, A.V.A.S. a procedat, în mod legal, la emiterea deciziei nr. 267/2008.
În cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării, pe baza actelor doveditoare depuse de intimaţii-reclamanţi în dosarul administrativ al A.V.A.S. şi analizei împrejurărilor de fapt şi de drept ale situaţiei invocate în notificare, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale şi, în consecinţă, prin decizia motivată nr. 267 din 05 septembrie 2008, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru un nr. de 120.000 acţiuni, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Aşadar, decizia nr. 267/2008 este temeinică şi legală, fiind aplicate corect dispoziţiile art. 22 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pentru motivele mai sus invocate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, schimbarea sentinţei civile nr. 194 din 13 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul respingerii contestaţiei şi menţinerii, ca legală, a deciziei nr. 267/2008 a A.V.A.S.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, ale Legii nr. 247/2005, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare în dosar, dar au formulat concluzii scrise, solicitând, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect, instanţa de apel a confirmat soluţia Tribunalului, calificând cererea înregistrată la 11 iunie 2007, pe rolul pârâtei, ca fiind o precizare a notificării iniţiale, din 12 februarie 2002, iar nu ca pe o nouă notificare.
Astfel, prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc „B., R. şi B.”, în 12 februarie 2002, reclamanţii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii în natură sau, după caz, prin echivalent, pentru acţiunile deţinute de autorii lor, S.M., S.R., F.V. şi F.R., la fosta SC L. SA, indicând, la acea dată, un număr de 120.000 de acţiuni.
Ulterior, prin cererea înregistrată în 11 iunie 2007, la registratura A.V.A.S., reclamanţii au precizat, pentru fiecare dintre antecesori, numărul de acţiuni deţinute de aceste persoane, la societatea respectivă, rezultând un total de 167.045 acţiuni.
Nu se poate considera că cererea depusă la dosar reprezintă o nouă notificare întrucât, prin aceasta, s-a precizat doar numărul de acţiuni deţinute de autorii părţilor, nu s-a modificat nici un element substanţial al cererii iniţiale, care să conducă la concluzia că ar fi vorba despre o nouă notificare, de exemplu, nu s-a schimbat obiectul notificării, în sensul solicitării unui alt bun decât cel pretins prin notificarea înregistrată în anul 2002, nici nu s-a menţionat o altă societate la care aceste persoane deţineau acţiunile respective.
Ca urmare, nu poate fi vorba despre o cerere nouă, astfel încât să se pună problema respectării termenului de depunere a notificării prevăzut în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, termen care a expirat la 14 februarie 2002, ci despre o precizare a notificării iniţiale, în cadrul căreia reclamanţii au indicat numărul corect de acţiuni avut de autorii lor la fosta întreprindere SC L. SA.
De altfel, această precizare vizează corecta identificare a bunului pretins prin notificare, în sensul art. 22 alin. (2) din aceeaşi lege.
Ca urmare, cererea prin care s-a menţionat un număr diferit de acţiuni decât cel solicitat iniţial neputând fi interpretată ca reprezentând o nouă notificare, ci doar ca o precizare a notificării depuse la 12 februarie 2002, în termenul legal, nu se poate pune problema sancţiunii decăderii, în condiţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii pentru diferenţa de acţiuni pretinsă prin cererea ulterioară, înregistrată la 11 iunie 2007.
Nu se poate reţine nici încălcarea art. 31 din aceeaşi lege, astfel cum a susţinut recurenta-pârâtă, textul de lege respectiv reglementând forma de reparaţie cuvenită în cazul foştilor proprietari persoane fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobile sau active la data preluării acestora în mod abuziv, precum şi procedura de urmat în scopul stabilirii valorii recalculate a acţiunilor în raport de care se va face propunerea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Or, prin criticile formulate de recurentă nu s-a contestat numărul de acţiuni indicat de reclamanţi în cererea înregistrată la 11 iunie 2007, pentru faptul că nu ar fi fost deţinut de autorii acestor părţi, în cadrul societăţii SC L. SA, ci motivat de aceea că reclamanţii le-ar fi solicitat printr-o notificare tardivă.
Prin urmare, susţinerile recurentei pârâte nu au legătură cu dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, a căror încălcare a fost invocată în mod formal.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că decizia atacată, prin care s-a confirmat soluţia primei instanţe în legătură cu numărul de acţiuni pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor, a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, în ceea ce priveşte calificarea pretenţiilor formulate prin cererea înregistrată la 11 iunie 2007 şi consecinţele juridice ale calificării respective pentru numărul de acţiuni în raport de care se va emite dispoziţie de restituire prin echivalent.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4534/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4528/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
