ICCJ. Decizia nr. 4594/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4594/2010

Dosar nr. 739/62/2009

Şedinţa din camera de consiliu

de la 20 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă 234/2008 a Tribunalului Argeş a fost declinată competenţa teritorială de soluţionare a apelului privind pe D.E. şi P.M. împotriva sentinţei civile nr. 4168 din 1 iulie 2008 în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Argeş a reţinut următoarele:

Prin încheierea 1381/2002 a Curţii de Justiţie a fost admisă cererea formulată de D.E. şi P.M. şi s-a strămutat dosarul 5087/2001 de la Tribunalul Argeş la Tribunalul Braşov, apreciindu-se că există motive în temeiul art. 37 C. proc. civ.

Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţată de o instanţă investită prin strămutare se va adresa aceleiaşi instanţe întrucât numai astfel se poate asigura finalitatea hotărârii de strămutare.

Această soluţie a fost atacată cu recurs de către recurenţii P.E. şi S.A.C.

Prin Decizia 605/R/2009 a Curţii de Apel Piteşti a fost respins ca nefondat recursul, reţinându-se că încheierea de strămutare pronunţată de Secţia Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este un act de dispoziţie, o hotărâre care implică desistarea în mod definitiv a instanţei investite cu soluţionarea pricinii în cazul admiterii cererii.

Dispunând strămutarea cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit competenţa teritorială a soluţionării cauzei în toate fazele procesuale, inclusiv în căile extraordinare de atac, aşa cum este cererea de revizuire, obiect al litigiului de faţă.

S-au apreciat ca neîntemeiate susţinerile recurenţilor conform cărora strămutarea a vizat doar dosarul 5087/2001, în căile extraordinare de atac fiind competent Tribunalul Argeş.

Tribunalul Braşov, instanţă investită cu soluţionarea apelului ca urmare a deciziei de declinare, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a sa.

Prin Decizia civilă nr. 11A din 19 ianuarie 2010 Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 4168/2008 a Judecătoriei Piteşti în favoarea Tribunalului Argeş.

S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Braşov a reţinut următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii P.G. şi P.E. în contradictoriu cu pârâţii D.E. şi P.M. a fost înregistrată în dosarul 14789/2000 pe rolul Judecătoriei Piteşti.

În cauză s-a pronunţat sentinţa civilă 3907/2001, care a fost atacată cu apel, acesta fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. 5087/2001.

Prin încheierea 1381/2002 Curţii Supreme de Justiţie s-a dispus strămutarea litigiului la Tribunalul Braşov, apelul fiind înregistrat în dosarul nr. 1919/2002 al Tribunalului Braşov.

Împotriva deciziei 1085/Ap/2002 s-a declarat recurs care a fost soluţionat prin Decizia civilă 533/R/2003 în dosarul 94/R/2003 a Curţii de Apel Argeş.

Sentinţa civilă 3907/2001 a Judecătoriei Piteşti a fost atacată pe calea extraordinară de atac a revizuirii, cale de atac ce s-a soluţionat de către instanţa ce a pronunţat şi sentinţa atacată, respectiv Judecătoria Piteşti.

S-a mai reţinut că în doctrină s-a stabilit că, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 323 C. proc. civ., revizuirea se va adresa primei instanţe.

Fondul litigiului a fost soluţionat de Judecătoria Piteşti, astfel că în mod corect şi cererea de revizuire a fost soluţionată de aceeaşi instanţă.

În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 158 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Braşov şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Argeş.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în baza art. 22 C. proc. civ., va constata că Tribunalul Braşov este competent să soluţioneze cauza dedusă judecăţii pentru următoarele considerente:

Prin încheierea nr. 1381 din 30 aprilie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării dosarului nr. 5087/2001, având ca obiect apelul împotriva sentinţei civile nr. 3907/2001 a Judecătoriei Piteşti, de la Tribunalul Argeş la Tribunalul Braşov. Prin hotărârea a cărei revizuire se solicită de către numiţii D.E. şi P.M. s-a admis acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi P.G. şi P.E. împotriva pârâţilor revizuienţi şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii revizuienţi.

Între cele două instanţe de judecată, Tribunalul Argeş şi Tribunalul Braşov există un conflict de competenţă, fiind întrunite condiţiile de incidenţă a dispoziţiilor art. 20 C. proc. civ. şi anume: cele două instanţe au fost sesizate cu aceeaşi cerere, ambele s-au declarat necompetente prin hotărâri rămase definitive, declinările între instanţele sesizate sunt reciproce, şi cel puţin una din aceste instanţe este competentă.

Această sentinţă a Judecătoriei Piteşti a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1085/A din 16 noiembrie 2002 a Tribunalului Braşov şi irevocabilă prin Decizia nr. 533/2003 a Curţii de Apel Braşov, instanţe investite cu soluţionarea apelului şi a recursului, urmare a admiterii cererii de strămutare prin încheierea din aprilie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că cererea de strămutare a cauzei ce a constituit fondul litigiului a fost admisă pentru a se asigura funcţionalitatea acesteia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, apreciind că o cale de atac de retractare (în speţă revizuirea) împotriva hotărârii pronunţate de instanţa investită prin strămutare se va adresa acelei instanţe.

Cum Tribunalul Braşov a fost investit pentru soluţionarea apelului, urmare a admiterii cererii de strămutare, aceasta rămâne instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze şi căile de atac, inclusiv cele extraordinare de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4594/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond