ICCJ. Decizia nr. 4669/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4669/2010
Dosar nr. 3424/1/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1228 din data de 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul declarat de reclamantul M.I.P., a modificat în tot ambele hotărâri pronunţate în cauză şi, pe fond, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii intervenienţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Călăraşi, compus din teren şi construcţiile existente pe acest teren.
La data de 05 februarie 2008, G.C. şi G.A. au formulat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, prin care au solicitat desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea recursului şi care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
În susţinerea cererii, revizuenţii au invocat dispoziţiile art. 322 pct. 1, 5 şi 7 C. proc. civ. şi au arătat că, în dispozitivul deciziei nu s-a făcut menţiunea care anume dintre pârâţi sau intervenienţi urmează să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită, având în vedere faptul că în proces au figurat mai multe persoane având această calitate şi, totodată, instanţa a reţinut că ar fi vorba de un singur imobil, deşi se referă la două numere cadastrale, iar prin acelaşi dispozitiv nu se face menţiunea cui aparţin imobilele, ceea ce face ca dispozitivul hotărârii să nu poată fi adus la îndeplinire.
S-a criticat şi faptul că, în motivarea hotărârii, deşi se reţine că intervenienţii nu au făcut dovada că autorii recurentului-reclamant a fost exploatator şi se apreciază că imobilul a fost naţionalizat fără titlu, această dovadă ar fi trebuit să fie solicitată recurentului, întrucât acesta a afirmat pe tot parcursul procesului că autorul său a fost exceptat de la naţionalizare, fapt contestat tot timpul de către intervenienţi.
În motivarea cererii de revizuire s-a susţinut, de asemenea, că există contrarietate între decizia Curţii de apel a cărei revizuire se cere şi sentinţa civilă nr. 649 din 06 martie 2007 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a respins acţiunea reclamantului M.I.P. privind acelaşi imobil.
În cauză a formulat cerere de revizuire la data de 11 februarie 2008 şi Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi, care a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a solicitat desfiinţarea aceleiaşi decizii a Curţii de Apel Ploieşti.
În motivare, revizuenta a arătat că a fost obligată să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat, ce nu s-a aflat şi nu se află în posesia sa, decizia a cărei revizuire se cere fiind potrivnică sentinţei civile nr. 649 din 06 martie 2007 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă şi irevocabilă.
Curtea de Apel Ploieşti a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., iar în legătură cu capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare.
Prin decizia nr. 372 din 28 martie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenţii G.C. şi G.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.; a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, faţă de dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 aprilie 2008, sub nr. dosar 3424/1/2008, iar pentru termenul de judecată din 23 septembrie 2010, revizuenţii şi intimatul Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ Călăraşi au depus cereri prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi în soluţionarea cererilor de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 323 pct. 2 alin. ultim C. proc. civ., potrivit cărora „când două instanţe care au dat hotărâri potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad în care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre.” Cum prima hotărâre este dată în cauză de către Judecătoria Călăraşi, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire aparţine Tribunalului Călăraşi, către care se impune a fi declinată competenţa de soluţionare.
Înalta Curte a pus în discuţia părţilor această excepţie, precum şi excepţia tardivităţii formulării cererilor de revizuire, invocată din oficiu, pe care le va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
I. Excepţia necompetenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererilor de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. „în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.”
Or, în speţă, prin cererile de revizuire întemeiate de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se invocă existenţa contrarietăţii între decizia civilă nr. 1228 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa civilă nr. 649 din 06 martie 2007 a Judecătoriei Călăraşi.
În conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă superioară în grad Curţii de apel.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor tezei finale a art. 323 alin. (2) C. proc. civ., invocate de părţi în susţinerea acestei excepţii, este de reţinut că sintagma „instanţa care a dat prima hotărâre” se referă nu la prima hotărâre ce a fost pronunţată în sens cronologic (sentinţa Judecătoriei Călăraşi), ci la prima hotărâre a cărei anulare se solicită (decizia Curţii de Apel Ploieşti).
Această interpretare este susţinută şi în doctrină unde se arată că „prin instanţa care a dat prima hotărâre urmează a se înţelege cea care a pronunţat în primă instanţă hotărârea atacată cu revizuire şi a cărei anulare se cere, pe considerentul că a fost încălcată autoritatea lucrului judecat, reieşită dintr-o hotărâre pronunţată anterior, în aceeaşi cauză.” (I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. II, ediţia 2, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 333).
De altfel, părţile au avut acces la calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 372 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi, cale pe care însă nu au înţeles să o utilizeze. În dispozitivul acestei hotărâri se face menţiunea „cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare numai în privinţa declinării de competenţă.”
II. Excepţia tardivităţii cererilor de revizuire va fi admisă, cererile urmând a fi respinse ca tardiv formulate pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, curge de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Conform dispoziţiilor art. 101 alin. (3) şi (4) din acelaşi Cod, termenele stabilite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
În speţă, deoarece s-a solicitat revizuirea unei decizii civile pronunţate la data de 27 noiembrie 2007, termenul de o lună în care se putea exercita această cale de atac s-a împlinit la data de 27 decembrie 2007.
Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.”
Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, în afară de cazul când partea solicită repunerea în termen, ceea ce revizuenţii nu au făcut.
Faţă de cele ce preced, întrucât cererea de revizuire a fost formulată de revizuenţii G.C. şi G.A. la data de 05 februarie 2008 (data expedierii prin poştă), iar cea de-a doua cerere de revizuire a fost formulată de revizuenta Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi la data de 11 februarie 2008 (data expedierii prin poştă), se constată că ambele cereri au fost depuse peste termenul de o lună şi urmează a fi respinse ca tardive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respinge ca tardive cererile de revizuire formulate de revizuenţii Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi, G.C. şi G.A. împotriva deciziei civile nr. 1228 din data de 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4672/2010. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4664/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
