ICCJ. Decizia nr. 4688/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4688/2010
Dosar nr. 32118/3/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la 1 august 2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului P.A., pe teritoriul Franţei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1144 din 8 octombrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta îşi motivează solicitarea pe faptul că pârâtul recunoaşte că a fost arestat de autorităţile franceze, judecat şi condamnat „pe motiv de furt", fiind returnat în România la data de 30 iunie 2009, iar din documentele întocmite de autorităţile franceze rezultă că pârâtul s-a făcut vinovat de furt, având un comportament ce constituie tulburarea ordinii publice.
La dosarul cauzei nu a fost depusă însă vreo hotărâre judecătorească definitivă privind judecarea şi condamnarea pârâtului pentru infracţiunea de furt, cererea reclamantei bazându-se doar pe declaraţia dată de pârât, potrivit căreia acesta a părăsit teritoriul României la data de 20 mai 2009, iar la data de 30 iunie 2009 a fost returnat din Franţa; or, perioada de timp de o lună în care cetăţeanul român a locuit pe teritoriul Franţei nu era în mod logic suficientă pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.
În condiţiile în care autorităţile franceze au preferat expulzarea şi nu judecarea pârâtului pentru faptele de care era acuzat, datorită prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură orice persoană, respectivele fapte reţinute în Decizia de plasare în reţinere administrativă nu pot fi avute în vedere.
Astfel, nu se poate verifica în ce măsură comportamentul pârâtului este de natură a produce şi pentru viitor o atingere a ordinii publice, care să reprezinte o ameninţarea reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
În drept, tribunalul a reţinut aplicabilă Directiva 2004/38/CE, la care se referă şi C.J.C.E. în cauza C-33/07, conform căreia restrângerea libertăţii de circulaţie este posibilă pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, ceea ce presupune, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existenţa unei ameninţări reale, prezente şi suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societăţii.
În plus, măsurile luate trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
De asemenea, împrejurarea că faţă de un cetăţean al Uniunii Europene s-a dispus măsura expulzării de pe teritoriul unui alt stat membru, unde şedea în mod ilegal, nu reprezintă un motiv susceptibil să justifice restrângerea libertăţii de circulaţie de către statul de origine decât în condiţiile anterior arătate.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 648 din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca şi tribunalul.
Dat fiind că în cauza de faţă solicitarea de limitare a dreptului la liberă circulaţie a pârâtului are ca unic temei măsura de returnare luată faţă de acesta pe teritoriul Franţei, „pe motiv de furt", lipsind orice apreciere specifică a conduitei persoanei în cauză şi orice referire la vreo ameninţare pe care aceasta ar constitui-o pentru ordinea publică sau siguranţa publică, cererea apare ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât în apel nu s-a adus niciun element de noutate care să pună la îndoială legalitatea sau temeinicia sentinţei.
Curtea de apel s-a referit în motivarea deciziei atât la hotărârea pronunţată de C.J.C.E. - actualmente C.E.J. - în cauza C-33/07 având ca obiect o întrebare preliminară adresată de Tribunalul Dâmboviţa, cât şi la hotărârile aceleiaşi instanţe din 28 octombrie 1975, Rutili, din 27 octombrie 1977, Bouchereau, din 14 martie 2000, Eglise de Scientologie şi din 14 octombrie 2004, Omega.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea instanţei de apel s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat reclamanta arată că, odată cu acţiunea introductivă, a înaintat instanţei documentele întocmite de autorităţile franceze, conform cărora pârâtul s-a făcut vinovat de furt, având un comportament ce constituie tulburarea ordinii publice şi că acesta, în declaraţia dată la punctul de trecere al frontierei a recunoscut că a fost arestat de autorităţile franceze, judecat şi condamnat pe motiv de furt.
Pe de altă parte, returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru.
Recurenta mai consideră că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile limitării dreptului la liberă circulaţie prevăzute de art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O. şi de art. 25 din Constituţia României.
Măsura solicitată faţă de pârât are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în statul francez, şi respectă cerinţa proporţionalităţii măsurii într-o societate democratică, deoarece responsabilizarea pârâtului se poate realiza şi prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul unui anumit stat pe o durată de timp rezonabilă.
Cum pârâtul a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, cererea reclamantei este întemeiată şi se impune a fi admisă.
Intimatul, deşi legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, încălcarea sau aplicarea greşită a legii, invocată de recurentă, reprezintă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., care priveşte nesocotirea limitelor învestirii, greşit indicat în cererea de recurs.
În al doilea rând, critica potrivit căreia pe baza actelor depuse la dosar s-ar fi făcut dovada comportamentului antisocial al pârâtului nu poate fi analizată, deoarece interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu mai fac obiectul cenzurii în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Curtea de apel - ca şi tribunalul - a reţinut, ca situaţie de fapt, că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 30 iunie 2009 şi că, lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, nu se poate stabili că pârâtul s-a făcut vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt pe teritoriul Franţei, în favoarea sa operând prezumţia de nevinovăţie.
De asemenea, s-a mai reţinut de către instanţele anterioare că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze prin ce anume conduita pârâtului poate fi considerată aptă a produce pentru viitor o atingere ordinii publice sau siguranţei publice, care să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
În atare situaţie, concluzia potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite exigenţele luării unei măsuri de limitare a exercitării dreptului de liberă circulaţie prevăzute de Directiva 2004/38/CE este legală şi concordantă atât cu dreptul comunitar, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în această materie.
Faţă de cele reţinute, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 648 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4709/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4706/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
