ICCJ. Decizia nr. 4710/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4710/2010
Dosar nr. 725/1/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 762 din 6 mai 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.B. SA Iaşi; a respins acţiunea formulată de reclamantul B.A., prin mandatar V.V., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că măsura dispusă prin procesul-verbal din 28 februarie 1952 nu se încadrează în cazurile de preluare abuzivă, reglementate de Legea nr. 10/2001, întrucât are la bază neachitarea unui împrumut acordat de Bancă, autoarei reclamantului.
S-a mai reţinut şi faptul că, bunurile solicitate, chiar dacă ar fi fost preluate abuziv de stat, nu se încadrează în dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care se referă doar la instalaţii şi utilaje, imobilele preluate de stat abuziv, în afară de cazul în care au fostînlocuite, casate sau distruse. Aceste bunuri nu mai există fizic şi nu se regăsesc în patrimoniul pârâtei la apariţia Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1851 din 25 noiembrie 2009, a respins apelul formulat de B.A. împotriva sentinţei civile nr. 762 din 6 mai 2009 a Tribunalului Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Că pentru a beneficia de măsurile prevăzute de textul de lege menţionat este necesar ca bunurile solicitate să se încadreze în categoria menţionată (imobile prin destinaţie) şi să existe efectiv, fizic în patrimoniul societăţii pârâte la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamantul B.A., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau alte persoane juridice, o dată cu imobilul.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilele, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Textul de lege mai sus enunţat are în vedere categoria imobile prin destinaţie, aşa cum sunt ele definite de art. 468 alin. (1) C. civ., bunuri care trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative, respectiv să existe un raport de accesorietate (de afectare), între utilaje şi instalaţii şi imobilul prin natura lui la care servesc, precum şi existenţa aceluiaşi proprietar.
În raport de cele menţionate, nu pot fi asimilate parte din bunurile prevăzute în procesul-verbal din 28 februarie 1952: araci, tescovină, felinar, trăsuri, docare, ceaune, străchini, linguri de lemn, strecurătoare.
Parte din bunurile prevăzute în procesul-verbal din 1952 nu mai există, dată fiind perioada de timp scursă de la confiscare şi până la preluarea de către societăţile predecesoare pârâtei (animale), iar celelalte bunuri nu se găsesc încă din 1960 în patrimoniul societăţii de la care pârâta a preluat activul şi pasivul.
Prin urmare, faţă de cele reţinute, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a beneficia de măsurile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este necesar ca bunurile solicitate să se încadreze în categoria menţionată „imobile prin destinaţie" şi să existe efectiv, fizic în patrimoniul societăţii pârâte la data intrării în vigoare a legii menţionate.
Dacă instalaţiile şi utilajele respective nu au existat la data apariţiei Legii nr. 10/2001, fiind înlocuite, casate sau dispărute, nu se va putea pretinde şi acorda niciuna din măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură şi nici prin echivalent.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 185 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4711/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4709/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
