ICCJ. Decizia nr. 4704/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4704/2010
Dosar nr. 20706/1/2005
(Nr. în format vechi 5974/2005)
Şedinţa din 24 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la 1 decembrie 2003, reclamanta G.E.I. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze Dispoziţia nr. 1640 din 30 octombrie 2003, prin care i s-a respins notificarea având ca obiect imobilul din Bucureşti şi să dispună restituirea în natură a imobilului către reclamantă, imobil ce a fost naţionalizat în baza Decret nr. 92/1950.
Prin Sentinţa civilă nr. 361 din 27 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul a cărui restituire se solicită a aparţinut lui I.M., conform procesului-verbal de carte funciară nr. 1711/1940.
Din actele de stare civilă depuse la dosar reiese că, la decesul proprietarului, care a intervenit la 11 iunie 1946, a venit la moştenire A.M., soţie şi M.I.M., fiu.
Acesta din urmă s-a căsătorit cu E.L.B., iar reclamanta este fiica acesteia din afara căsătoriei.
Pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii, reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că vine la succesiunea mamei sale, care, la rândul ei, îl moşteneşte pe M.I.M., succesorul lui I.M., ceea ce nu rezultă din certificatele de moştenitor depuse la dosar.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 1629 din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta este unica succesoare a mamei sale, M.E.L., care a fost căsătorită cu M.M.I., începând cu data de 24 octombrie 1946, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor eliberat de Judecătoria Hamburg.
Contrar celor menţionate în certificatul de moştenitor din 22 iulie 1994 eliberat de notariatul de Stat sector 1 Bucureşti, M.I. nu putea fi moştenit în calitate de soţie de mama reclamantei, care a fost căsătorită cu fiul defunctului M.M.I..
În cauză nu există dovezi că mama reclamantei şi-ar fi moştenit soţul şi că astfel are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul naţionalizat conform art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Mai concret, pe proprietarul imobilului nu putea să-l moştenească decât M.I.M., care la rândul său prin moarte să-i transmită averea soţiei E.L.M.
Procesul-verbal al Comitetului provizoriu al capitalei de aplicare a Decretului nr. 92/1950 din care rezultă că naţionalizarea s-a făcut de la E.L.M. nu constituie titlul de proprietate al acesteia, ci denotă că naţionalizarea s-a făcut pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar M.I., decedat.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în motivarea cererii următoarele:
Curtea de apel nu i-a dat posibilitatea să administreze proba cu înscrisuri, pe care a încuviinţat-o la data de 7 decembrie 2004, dată la care a respins totodată cererea de amânare a judecării cauzei.
Cu înscrisurile noi urmărea să dovedească împrejurarea că în certificatul de moştenitor nr. x/1994 s-a strecurat o eroare, din cauză că numele fostului soţ al mamei sale este acelaşi cu numele socrului acesteia.
La data naţionalizării imobilului, atât M.M.I. cât şi M.I.M. erau decedaţi şi E.L.M. era proprietara imobilului, astfel încât reclamanta, ca moştenitoare a acesteia din urmă, este îndreptăţită la restituirea imobilului în natură, nefiind înstrăinat către chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.
Refuzând acordarea unui termen pentru clarificarea acestui aspect, curtea de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
La data de 30 martie 2007, judecata recursului s-a suspendat în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
După repunerea cauzei pe rol, recurenta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri noi: Sentinţa civilă nr. 14949 din 29 octombrie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 863 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi prin Decizia civilă nr. 379 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Sentinţa civilă nr. 1902 din 10 februarie 2010 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, certificatul de deces eliberat de Consiliul local sector 1 de pe urma defunctului M.M.I., şi certificatul de calitate de moştenitor de pe urma aceluiaşi defunct din 9 septembrie 2010 eliberat de B.N.P. A.N.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este încadrabil în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi fondat în limitele şi pentru motivele ce se vor arăta:
Deşi a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri "astfel cum a fost solicitată în scris", iar prin cererea scrisă reclamanta arăta că o parte din înscrisuri se vor depune până la termenul ce se va acorda, instanţa de apel a trecut la judecata pricinii fără a motiva în vreun fel de ce nu dispune amânarea cauzei pentru administrarea probei.
Cu toate acestea, pentru a se putea aplica dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cărora li se circumscrie critica recurentei, ar trebui ca în acest fel să i se fi produs o vătămare care să nu poată fi remediată decât prin casarea deciziei. Or, reclamanta avea posibilitatea de a depune în recurs actele pe care instanţa de apel nu i-a dat posibilitatea să le administreze.
În realitate, pentru dovedirea celor susţinute în mod constant pe parcursul procesului, reclamanta a fost nevoită să iniţieze un alt proces, prin care să obţină declararea judecătorească a morţii lui M.M.I., fostul soţ al mamei sale.
O primă acţiune a fost respinsă irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 14949 din 29 octombrie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă, prin care s-a reţinut că îmbolnăvirea de cancer nu reprezintă o situaţie excepţională, care să atragă incidenţa art. 16 alin. (3) din Decret nr. 31/1954 şi să dispenseze pe reclamantă de procedura declarării dispariţiei persoanei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1902 din 10 februarie 2010 a aceleiaşi instanţe s-a admis acţiunea şi M.M.I. a fost declarat mort la data de 31 decembrie 1951.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1946 din 13 februarie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a declarat dispariţia numitului M.M.I. şi că din referatul întocmit de Primăria sectorului 1 Bucureşti şi din adresa Direcţiei Generale Publice de Evidenţă a persoanelor rezultă că acesta a decedat în anul 1947, după ce anterior a fost internat în Spitalul Burghele.
În lipsa unor indicii îndestulătoare, în raport de prevederile art. 17 din Decret nr. 31/1954 şi art. 18 alin. (3) din Decret nr. 31/1954, instanţa a stabilit ca dată a morţii ultima zi a termenului de patru ani de la data ultimelor ştiri despre defunct, respectiv 31 decembrie 1951.
Cu actele noi depuse în recurs, a căror administrare este permisă de art. 305 C. proc. civ., recurenta a făcut dovada că mama sa, M.E.L. a fost unica moştenitoare a defunctului M.M.I., aşa cum se menţionează în certificatul de moştenitor eliberat la 7 septembrie 2010 de BNP A.N.
Faptul că M.M.I. şi-a moştenit tatăl a fost reţinut de tribunal, pe baza contractului de împrumut garantat cu ipotecă încheiat de acesta la data de 14 august 1946, alături de comoştenitoarea M.A., soţia supravieţuitoare.
Prin urmare, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, ca moştenitoare a E.M., care l-a moştenit pe M.I.M., care l-a moştenit pe I.M., cumpărătorul imobilului din anul 1940.
Faţă de această situaţie de fapt, atestată de actele noi depuse în apel, sunt întrunite condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi condiţiile modificării deciziei în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii şi întinderea acestora, instanţa de recurs constată că sub acest aspect situaţia de fapt nu a fost lămurită de instanţa de apel, din moment ce soluţia adoptată de aceasta a fost determinată de lipsa dovezii calităţii de moştenitoare a mamei reclamantei de pe urma soţului său, aşa încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel, în baza şi 314 C. proc. civ.
Pentru a se putea dispune restituirea în natură a imobilului, aşa cum solicită reclamanta, instanţa de trimitere urmează a verifica dacă imobilul este liber în sensul art. 7 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, cum imobilul nu a fost naţionalizat în timpul vieţii lui I.M., în stabilirea întinderii măsurilor reparatorii la care reclamanta are dreptul se impune a se verifica dacă soţia defunctului, A.M. a dobândit, la rândul său, prin moştenire vreun drept asupra imobilului în litigiu şi, eventual dacă acesta a fost transmis lui M.I.M..
În stabilirea acestei situaţii, instanţa va ţine seama şi de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată prin legea nr. 247/2005, care prevăd că:
"În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive."
Chiar dacă procesul-verbal întocmit cu ocazia naţionalizării nu constituie titlu de proprietate, aşa cum just a observat curtea de apel, acesta poate fi avut în vedere, în absenţa unor dovezi contrare pentru a se stabili întinderea dreptului de proprietate dobândit de autoarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G.E.I. împotriva Deciziei nr. 1629/A din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4703/2010. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 4705/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
