ICCJ. Decizia nr. 4707/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4707/2010
Dosar nr. 5935/30/2008
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 251 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanţii A.V.M.B., A.M.D. şi I.M.R. prin mandatar D.P. împotriva Sentinţei civile nr. 1495 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 1495 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Timiş au fost respinse acţiunile conexate formulate de reclamanţii A.V.M.B., A.M.D. şi I.M.R. având ca obiect contestaţie la Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a reţinut că din actele depuse, instanţa de fond a reţinut că din terenul înscris în CF Lugojul German o suprafaţă de 4233 mp este înscrisă şi în CF Lugoj nedefinitiv în proprietatea pârâtei SC M. SRL, care a dobândit-o prin cumpărare şi o altă suprafaţă de 2222 mp este înscrisă în CF Lugojul Român, în proprietatea pârâtei SC B. SRL Lugoj care a dobândit-o tot prin cumpărare şi o altă suprafaţă de 1300 mp este înscrisă şi în CF Lugojul German, în proprietatea lui SC A. SA Timişoara, care a dobândit-o în baza Legii nr. 15/1990.
Or, reţine instanţa de apel, faţă de această situaţie cererea reclamantelor de restituire în natură a terenului revendicat este neîntemeiată, fiind incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2), (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, măsurile reparatorii în echivalent propunându-se de către instituţia publică care efectuează sau după caz, a efectuat privatizarea.
Cum, restituirea în natură a acestor imobile terenuri, nu mai este posibilă (cererea care constituie capătul principal din acţiunea reclamanţilor) instanţa de fond a analizat faptul că raportat la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, măsurile reparatorii în echivalent urmând a fi propuse de instituţia care a efectuat privatizarea unităţilor deţinătoare.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii A.V.M.B., A.M.D., I.M.R., solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În şedinţa publică de azi instanţa a luat cunoştinţă de faptul că din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă critici propriu-zise care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., a ridicat excepţia nulităţii recursului.
Faţă de excepţia nulităţii recursului ridicată de instanţă, sunt de reţinut următoarele:
Potrivit art. 3021lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. 3 C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Or în speţă, nu numai că recurenţii nu s-au conformat exigenţelor dispoziţiilor legale sus evocate, neindicând motivele de nelegalitate ale art. 304 C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Astfel în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel care face obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenţi a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea ei.
Or, modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenţi, constă practic în redarea situaţiei de fapt, a istoricului cauzei, prin indicarea demersurilor întreprinse de reclamanţi.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic pentru a putea eventual reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare şi casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Astfel, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenţi nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi art. 306 alin. (3) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii A.V.M.B., A.M.D., I.M.R. împotriva Deciziei nr. 251 A din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... | ICCJ. Decizia nr. 358/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... → |
|---|
