ICCJ. Decizia nr. 4708/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4708/2010
Dosar nr. 755/118/2009
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 27 ianuarie 2009 reclamanta L.S., a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanţa, adresată prin executor judecătoresc la data de 16 noiembrie 2001.
În motivarea cererii reclamanta a învederat că este succesorul legal al defunctului, L.A. şi urmare a notificării adresate prin executorul Judecătoresc, nu a primit răspuns.
In drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Deşi legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 430 din 27 martie 2009,Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul Primarul municipiului Constanţa să emită dispoziţie/decizie motivată asupra notificării formulate prin intermediul Executorului Judecătoresc, cu privire la imobilul construcţie compus din trei camere, bucătărie şi teren în suprafaţă de 312,5 mp situat Constanţa.
Analizând acţiunea formulată, tribunalul a reţinut că, deşi reclamanta a formulat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificare, aceasta nu a fost soluţionată de către pârât în mod nejustificat, iar legiuitorul a dat posibilitatea persoanei îndreptăţite să se adreseze instanţei pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să oblige unitatea deţinătoare să analizeze notificarea cu privire la imobilul revendicat.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat si motivat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Constanţa .
In dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa a reţinut în mod eronat în cauză faptul că pârâta nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de lege şi nu a procedat la emiterea dispoziţiei motivate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării deoarece acest termen este unul de recomandare care poate fi respectat numai dacă şi reclamantul respectă cerinţele legii sau emiterea deciziei nu este împiedicată de alte cauze obiective.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 275/ C din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori si familie, litigii de muncă si asigurări sociale.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, deşi apelanta nu şi-a motivat critica referitoare la nerespectarea obligaţiei şi emiterea dispoziţiei în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, o astfel de obligaţie legală există şi este instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtul Primarul municipiului Constanţa, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele critici:
- în ceea ce priveşte termenul de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, acesta are două date de referinţă de la care poate începe să curgă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001.
- Cu privire la culpa pârâtului se susţine că aceasta nu există atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimatei-reclamante i-au fost solicitate depunerea unor copii legalizate de pe titlul de proprietate privind imobilul notificat.
Recursul este nefondat.
Astfel, deşi recurentul-pârât pretinde că instanţele de fond ar fi apreciat greşit asupra nerespectării termenului de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, acesta nu argumentează în ce ar fi constat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care impun o asemenea obligaţie în sarcina unităţii deţinătoare.
Faptul că legea instituie două momente de la care începe să curgă respectivul termen - data înregistrării notificării respectiv, data depunerii actelor doveditoare - nu transformă obligaţia legală într-una fără termen, sine die.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut corect că şi în ipoteza în care persoana considerată îndreptăţită la restituire nu a ataşat notificării actele doveditoare, aceasta nu poate avea drept consecinţă lăsarea în nelucrare a notificării un termen nedefinit.
Tocmai pentru că procedura prealabilă poate fi urmată de o fază judiciară în cadrul căreia există posibilitatea cenzurării modalităţii în care s-a apreciat asupra actelor doveditoare, unitatea deţinătoare trebuie ca într-un termen rezonabil să dea curs solicitării ce i-a fost adresată.
Mai mult, pornind de la raţiunea adoptării Legii nr. 10/2001, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar pentru abuzurile săvârşite de stat şi, pe cale de consecinţă, a considerat că termenul în care unitatea deţinătoare trebuie să răspundă notificării persoanei îndreptăţite este imperativ, iar nu unul de recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor, prin amânarea rezolvării echitabile a retrocedării imobilelor sau, după caz, a procedurii acordării de despăgubiri.
Aşadar, dispoziţiile legale sus-menţionate prevăd că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un drept ca atare, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare, să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
In cauza de faţă, din analiza conţinutului notificării (filele 5-14 din dosarul de fond) rezultă că reclamanta a depus actele cu care înţelege să îşi dovedească cererea privind imobilul în litigiu şi şi-a exprimat în mod categoric voinţa de a se soluţiona notificarea.
De altfel, de la data primirii notificării de către primărie (16 noiembrie 2001) şi până la data introducerii acţiunii în justiţie (27 ianuarie 2009), a trecut suficient timp, în care pârâtul avea obligaţia legală să rezolve dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 275/C din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă , minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4720/2010. Civil → |
|---|
