ICCJ. Decizia nr. 4770/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4770/2010
Dosar nr. 8705/30/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiş la 28 octombrie 2008 reclamantul S.I. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 991 din 9 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara privind respingerea notificării formulate conform Legii nr. 10/2001 pentru nedovedirea calităţii de proprietar şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. 3896 Timişoara, nr. top 27440 (casă şi curte, în suprafaţă de 418 mp).
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul menţionat a fost proprietatea numitei V.C.E.S.
În perioada 1976 – 1997 numita V.C.E.S. a înstrăinat imobilul numitului C.A., fără a încheia vreun act scris în acest sens, astfel cum rezultă din declaraţia dată de acesta în faţa Miliţiei Judeţului Timiş la data de 02 februarie 1984, precum şi din sentinţa civilă nr. 4294 din 14 iunie 1985 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 2863/1985.
Reclamantul a dobândit în anul 1983 dreptul de proprietate extratabular asupra acestui imobil înscris în C.F. 3896 Timişoara de la numitul C.A., prin cumpărare, fără încheierea unui act autentic sau sub semnătură privată. În acest sens, având în vedere perioada în care a avut loc vânzarea, defuncta V.C.E.S. i-a lăsat prin testament imobilul, testament autentificat sub nr. 24389 din 03 octombrie 1983 de către fostul notariat de Stat Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 4294 din 14 iunie 1985, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 2863/1985, au fost recunoscute cele două vânzări succesive chiar dacă transferurile de proprietate nu au fost operate în cartea funciară, s-a constatat dreptul de proprietate extratabular al reclamantului asupra imobilului identificat mai şi apreciindu-se că reclamantul împreună cu soţia sa S.F. au dobândit ilicit acest imobil, în temeiul Legii nr. 18/1968 au fost obligaţi la plata unei amenzi în cuantum de 155.300 lei, iar imobilul (evaluat de instanţă la 83.000 lei) a trecut în proprietatea Statului. Restul amenzii, respectiv suma de 72.300 lei, a fost achitată reclamant ulterior, aşa cum rezultă din răspunsul scris al Administraţiei Financiare Timişoara.
Deşi imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Legii nr. 18/1968, în cartea funciară s-a consemnat faptul că acesta a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere în temeiul Decretului nr. 341/1977. Reclamantul a mai arătat că nu a primit nici un fel de despăgubiri în urma exproprierii imobilului, dimpotrivă a achitat sumele la care a fost obligat prin hotărârea de confiscare a imobilului.
După decesul testatoarei, ce a survenit la data de 26 septembrie 1985, imobilul a fost demolat de Statul Român (în anul 1988), operaţiune ce nu a fost menţionată în cartea funciară la acel moment. Abia la data de 17 noiembrie 1994 în cartea funciară a imobilului se consemnează faptul că se radiază „casa care este inexistentă".
Prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 1368 din 03 mai 1993 din dosarul succesoral nr. 1746/1993, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de moştenitor după defuncta V.C.E.S.
Ulterior eliberării acestui certificat de calitate de moştenitor, fiul defunctei numitul C.V.R.S. a dezbătut succesiunea rămasă după defuncta sa mamă şi a obţinut un certificat de moştenitor prin care era recunoscut ca singur moştenitor, certificat cu ajutorul căruia s-a intabulat în C.F. nr. 3896 Timişoara. Acesta a înstrăinat imobilul în speţă, mai precis terenul, pe care s-a edificat o nouă construcţie şi în prezent în cartea funciară sunt înscrişi alţi proprietari. Pentru aceste motive, reclamantul consideră că retrocedarea imobilului în natură nu mai este posibilă, ci numai acordarea de despăgubiri, conform art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 14 aprilie 2009 Tribunalul Timiş a respins contestaţia ca nefondată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, deşi potrivit susţinerilor reclamantului, necombătute în proces, statul a preluat bunul de la reclamant, recunoscându-se înstrăinările succesive prin sentinţa din 1985, cererea formulată este neîntemeiată, întrucât moştenitorul legal al proprietarului tabular (autorul reclamantului) nu a înţeles să recunoască efectele actelor îndeplinite de mama sa (V.C.E.S.), ci a ales că ceară recunoaşterea dreptului său, procedând la exercitarea atributelor de proprietar prin moştenire, prin vânzarea bunului imobil.
Întrucât nu statul este acela care a înstrăinat imobilul unor terţi, ci însuşi proprietarul tabular şi moştenitorii săi au săvârşit acte contradictorii, reclamantul nu a putut beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, o soluţie contrară având efectul de a stabili existenţa a doi proprietari concomitenţi asupra aceluiaşi bun.
Reclamantul ar fi trebuit să ceară şi anularea certificatului de moştenitor emis pe numele lui C.V.R.S., în acelaşi timp cu prezenta contestaţie în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul S.I. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a soluţiei, în sensul admiterii contestaţiei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză, precum şi derularea cronologică a situaţiei juridice a imobilului, făcându-se o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, apelantul-reclamant a reiterat înstrăinările succesive ce au operat în fapt, asupra imobilului în litigiu, fără încheierea unor înscrisuri.
În raport de situaţia de fapt relevată, reclamantul a susţinut că, în mod greşit,instanţa de fond a recunoscut efectele actelor întocmite de moştenitorul legal al fostei proprietare tabulare, deşi la dosar există inclusiv o hotărâre judecătorească irevocabilă, care recunoaşte vânzările succesive ale imobilului în favoarea reclamantului, în cauză fiind pe deplin incidente prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Apelantul-reclamant a mai arătat că a contestat în justiţie certificatul de moştenitor al fiului fostei proprietare tabulare, acţiunea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 4360 din 9 aprilie 1996 a Judecătoriei Timişoara, irevocabilă conform deciziei civile nr. 649/R din 24 aprilie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, dar că instanţa de fond trebuia să soluţioneze după limitele învestirii sale, adică să analizeze dacă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul are sau nu dreptul la despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 320 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că în mod corect tribunalul a apreciat asupra lipsei calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Aceasta, întrucât, deşi imobilul a trecut în proprietatea Statului
Român, în baza sentinţei civile nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timişoara, ca măsură a aplicării Legii nr. 18/1968, în cartea funciară s-a consemnat că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 341/1997.
Pe de altă parte, fiul fostei proprietare tabulare C.V.R.S. a dezbătut moştenirea după mama sa, şi-a intabulat dreptul de proprietate în această calitate, în C.F. (doar asupra terenului, întrucât casa fusese demolată) şi a procedat la înstrăinarea lui (a terenului) pe care ulterior, noii proprietari şi-au edificat o construcţie nouă, înscrisă în C.F.
Această stare de fapt, reţinută corect şi de instanţa de fond, nu justifică însă calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantului S.I., în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât moştenitorul legal al proprietarei tabulare nu a înţeles să recunoască efectele juridice ale actelor îndeplinite de mama sa, V.C.E.S., ci şi-a valorificat dreptul său de moştenitor legal, s-a intabulat în C.F. şi, apoi, a înstrăinat terenul către alte persoane, în baza unui contract autentic de vânzare - cumpărare, a cărui validitate, deşi contestată de reclamant în instanţă, a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin urmare, faţă de menţiunile din C.F. şi valorificările drepturilor succesorale de către moştenitorul legal al proprietarei tabulare (în lipsa oricărei menţiuni în C.F. a deţinerii anterioare a imobilului de către reclamant), în mod corect s-a stabilit că reclamantul nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
În sprijinul acestei interpretări vine şi sentinţa civilă nr. 4360 din 9 aprilie 1996 pronunţată Judecătoria Timişoara, prin care a fost respinsă irevocabil cererea reclamantului S.I. de constatare a nulităţii absolute a certificatului de moştenitor emis în favoarea fiului proprietarei tabulare.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant care a formulat următoarele critici:
- Instanţele de fond au făcut o greşită apreciere asupra lipsei calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului şi astfel, o aplicare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 referitoare la măsurile reparatorii ce i se cuveneau.
În condiţiile în care cele două vânzări succesive extratabulare ale imobilului în litigiu au fost ratificate prin sentinţa nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timişoara, rezultă că reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de proprietate şi că ulterior, trecerea imobilului în proprietatea statului conform Legii nr. 18/1968 s-a realizat în mod abuziv.
Respectiva hotărâre nu a fost intabulată în cartea funciară datorită neglijenţei Statului, ceea ce a permis să se facă menţiunea preluării bunului prin expropriere, conform Decretului nr. 341/1977.
Solicitarea de despăgubiri a reclamantului a fost justificată de calitatea acestuia de proprietar extratabular, astfel încât în mod greşit instanţele de fond au dat prioritate efectelor certificatului de moştenitor obţinut de fiul fostei proprietare tabulare (care îl recunoştea ca unic moştenitor al terenului în litigiu şi pe care ulterior l-a şi înstrăinat unor terţe persoane).
Or, în felul acesta a fost înlăturată valoarea probatorie a sentinţei civile nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timişoara prin care au fost recunoscute ca valide cele două vânzări succesive ale imobilului.
Prin soluţia adoptată, instanţa de apel a nesocotit scopul edictării Legii nr. 10/2001, acela de reparare a nedreptăţilor săvârşite de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi susţinând că instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care moştenitorul legal al proprietarului tabular nu a înţeles să recunoască efecte actelor îndeplinite de mama sa, ci a ales să ceară recunoaşterea dreptului său, pe care l-a şi valorificat prin înstrăinarea imobilului.
Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate [din perspectiva art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] cu referire la motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor dispoziţii de drept material din Legea nr. 10/2001.
Verificând aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:
- Susţinând că a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul se prevalează de două înscrisuri sub semnătură privată care ar fi consemnat înstrăinarea imobilului şi de efectele sentinţei civile nr. 4294 din 14 iunie 1985 a Judecătoriei Timişoara prin care, dispunându-se confiscarea bunului imobil pe temeiul Legii nr. 18/1968, înseamnă, în opinia acestuia că au fost validate înstrăinările anterioare şi astfel, confirmată calitatea sa de proprietar.
În speţă însă, vânzarea imobilului a intervenit în sistem de carte funciară, fără să se îndeplinească formalităţile de publicitate imobiliară care, potrivit art. 17, art. 18 din Decretul-lege nr. 115/1938 au rol constitutiv în privinţa transferului dreptului de proprietate.
Este motivul pentru care, în absenţa acestor menţiuni de carte funciară inclusiv în ceea ce priveşte sentinţa invocată (nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timişoara), imobilul apare preluat în proprietatea statului, nu ca efect al confiscării speciale dispuse conform Legii nr. 18/1968, ci prin expropriere, conform Decretului nr. 341/1977.
De aceea, nu pot fi primite susţinerile recurentului, în sensul că ar fi fost nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat sentinţei care a dispus confiscarea şi care ar fi tranşat implicit, chestiunea transferului dreptului de proprietate către reclamant.
Câtă vreme cele două vânzări succesive, ca şi hotărârea pronunţată în anul 1985 nu au fost operate prin înscrieri în cartea funciară, situaţia preluării imobilului este aceea conformă extrasului de C.F. – respectiv, prin Decretul de expropriere nr. 341/1977, de la fostul proprietar tabular, V.C.E.S. (având în vedere că, potrivit art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, cuprinsul cărţii funciare se consideră exact conform menţiunilor existente).
O asemenea situaţie juridică a imobilului (trecut în proprietatea statului la o dată anterioară înstrăinărilor pretinse de către reclamant) reflectată de evidenţele de publicitate imobiliară, făcea de altfel imposibilă o vânzare valabilă ulterioară către reclamant, ca şi o nouă preluare a bunului de către stat – conform Legii nr. 18/1968, în condiţiile în care bunul era deja preluat de stat prin efectul exproprierii.
De aceea, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se prevalează recurentul cu referire la sentinţa nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timişoara (în sensul că i-ar fi fost confirmată jurisdicţional calitatea de proprietar al bunului şi aceasta nu poate fi contestată într-un proces ulterior) nu poate avea consecinţa juridică pretinsă de către reclamant, câtă vreme hotărârea n-a făcut obiectul înscrierii în cartea funciară.
Or, astfel cum s-a menţionat deja, în materia transferului drepturilor reale în sistemul Decretul-lege nr. 115/1938, publicitatea are efecte constitutive, în lipsa acesteia actul (sau faptul juridic) nefiind perfect, ceea ce înseamnă că efectele generate de acesta nu se pot produce atât inter partes, cât şi faţă de terţi, în absenţa formalităţii publicităţii.
În privinţa aşa-numitului drept de proprietate extratabular invocat de către reclamant, se constată că excepţiile de la regula efectului constitutiv al transcrierilor în cartea funciară sunt cele rezultate în mod limitativ din dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 (respectiv, dobândirea unui drept real prin succesiune, accesiune, vânzare silită şi expropriere), cărora nu li se subsumează însă, situaţiile pretinse de recurent (aşa – numitele înstrăinări prin act sub semnătură privată sau hotărârea judecătorească de confiscare a imobilului).
Pe de altă parte, situaţia juridică a bunului imobil, rezultată din operaţiunile de carte funciară a permis moştenitorului fostului proprietar tabular să-şi valorifice drepturile succesorale inclusiv asupra imobilului în privinţa căruia reclamantul a tins să i se recunoască îndreptăţirea la măsuri reparatorii.
Astfel, pe baza certificatului de moştenitor nr. 1368 din 3 mai 1993 eliberat de pe urma defunctei mame, numitul C.V.R.S. s-a intabulat cu drept de proprietate asupra imobilului în litigiu (în C.F. 3896 Timişoara), procedând ulterior la înstrăinarea terenului (construcţia fiind demolată) către alte persoane, înscrise în prezent ca proprietari în cartea funciară.
Deşi a contestat valabilitatea acestui certificat de moştenitor, reclamantului i-a fost respinsă în mod irevocabil acţiunea (conform sentinţei civile nr. 4360 din 9 aprilie 1996 a Timişoara, irevocabilă prin Decizia nr. 885/C/1997 a Curţii de Apel Timişoara).
Autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri se impune în prezentul proces, în manifestarea efectului său pozitiv, în sensul că unei alte persoane decât reclamantul-recurent i-a fost confirmat dreptul de pe urma fostului proprietar tabular.
În consecinţă, instanţele fondului au apreciat corect că reclamantul nu a reuşit să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de considerentele arătate, criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 320 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4773/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 4767/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
