ICCJ. Decizia nr. 4762/2010. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4762/2010
Dosar nr. 167/1372/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 155/S din 15 mai 2009, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.L.P. în contradictoriu cu pârâtul A.C.V., a fost recunoscută, spre a se bucura de autoritate de lucru judecat şi a putea fi executată în România hotărârea definitivă pronunţată de Curtea Supremă din localitatea Chatham, Georgia, Statele Unite ale Americii, la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. DR – 0929 – FR şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 dolari SUA şi 140 lei faţă de intimata-reclamantă, prin Decizia nr. 135/Ap din 10 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat greşit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 167 din Legea nr. 105/1992, care au fost încălcate deoarece nu i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul din 7 mai 2007, că reclamanta a comis o fraudă prin aceea că nu a adus la cunoştinţa instanţei faptul că pârâtul îşi schimbase domiciliul, că nu i-a fost comunicată hotărârea pentru a putea exercita calea de atac, că a fost încălcată ordinea publică de drept, prin aceea că nu a fost respectat principiul contradictorialităţii, că instanţa de fond a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, încuviinţând executarea hotărârii străine în România, deşi nu fusese sesizată cu o astfel de cerere şi că hotărârea străină este tradusă cu menţiuni false, în sensul că numele pârâtului este greşit „V." şi este eronată data naşterii minorului.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Prin hotărârea Curţii Supreme din localitatea Chatham, Statul Georgia, Statele Unite ale Americii, pronunţată la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. DR 05 – 0929 – F.R. s-a constatat legiferat şi decretat din partea Curţii că este retras şi anulat contractul de căsătorie al părţilor.
Totodată a fost atribuită custodia legală exclusivă a minorului C.A.V. reclamantei A.L.V., măsură ce nu vizează statutul civil al acestora, situaţie în care, în speţă, nu sunt aplicabile în privinţa custodiei minorului, prevederile art. 166 din Legea nr. 105/1992, ci dispoziţiile art. 167 din aceeaşi lege.
Din cuprinsul hotărârii străine rezultă că pârâtul a fost legal înştiinţat printr-o copie a citaţiei şi a acţiunii în timp ce locuia în reşedinţa matrimonială, la data de 21 iunie 2005, iar schimbarea ulterioară a domiciliului şi necomunicarea instanţei a noului domiciliu, deşi avea cunoştinţă de existenţa procesului, este imputabilă pârâtului, astfel că sunt nefondate criticile vizând acest aspect, inclusiv cea referitoare la nerespectarea principiului contradictorialităţii părţilor.
Nefondată este şi critica conform căreia instanţa de fond a acordat mai mult decât ceea ce a solicitat reclamanta, şi anume încuviinţarea executării hotărârii străine în România, întrucât, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei nu s-a dispus decât recunoaşterea hotărârii străine, iar nu şi încuviinţarea executării acesteia.
Pretinsele falsuri în traducerea hotărârii străine sunt simple erori materiale, care nu au determinat soluţia pronunţată, astfel că şi acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Fondată este însă critica privitoare la nerespectarea prevederilor art. 167 din legea nr. 105/1992.
Prin art. 167 din Legea nr. 105/1992 au fost stabilite condiţiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ, pentru ca o hotărâre străină să poată fi recunoscută în România, printre care, la litera a este menţionată existenţa unei hotărâri definitive, potrivit legii statului unde a fost pronunţată.
Reclamanta nu a făcut dovada caracterului definitiv, al hotărârii străine, potrivit legii statului unde a fost pronunţată, dovadă pe care instanţele aveau obligaţia să o solicite, chiar şi din oficiu.
Conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite cu privire la caracterul definitiv al hotărârii străine, potrivit legii statului unde a fost pronunţată.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul V.A.C. împotriva deciziei nr. 135/Ap din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4766/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4761/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
