ICCJ. Decizia nr. 4796/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4796/2010
Dosar nr. 23473/3/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 februarie 2009, F.M. a solicitat, în contradictoriu cu SC P.S.V.C. SA (fostă SC P.S. SA), obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350 lei reprezentând drepturi salariale restante ajutor toamnă – iarnă pe anii 2006 şi 2007 şi la suma de 182,09 lei dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligaţiei menţionate, calculată până la data introducerii cererii, precum şi la plata dobânzii legale până la data plăţii efective.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 67 lit. b) din Legea nr. 168/1999 şi art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
Prin sentinţa civilă nr. 619 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a constatat necompetenţa Tribunalului Arad în soluţionarea cauzei privind pe reclamanta F.M. şi pârâta SC P.S.V.C. SA (fostă SC P.S. SA). A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluţioneze pricina Tribunalul Bucureşti. A trimis dosarul instanţei competente în vederea judecăţii.
S-a reţinut că în materia dreptului muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999, care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere şi regulile care guvernează concursul dintre legea specială şi cea generală.
A considerat tribunalul că nu prezintă relevanţă împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu o poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absenţa unei prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative şi în lipsa unei enumerări a dispoziţiilor legale abrogate, cel puţin o sintagmă precum „chiar dacă prin lege specială se prevede altfel".
Abrogarea generică indirectă cuprinsă la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu mai este permisă după apariţia Legii nr. 24/2000, motiv pentru care această modalitate de abrogare nu poate produce efecte juridice şi nu poate înlătura de la aplicare normele de competenţă reglementate la art.72 din Legea nr. 168/1999.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6666 din 28 octombrie 2009 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
S-a reţinut că în concurs nu intră o dispoziţie generală cu o dispoziţie specială de competenţă teritorială ci două dispoziţii cu caracter de norme generale cuprinse în Legea nr. 168/1999 şi în Codul muncii – Legea nr. 53/2003. Pentru ca o dispoziţie să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeaşi situaţie care face obiectul reglementării generale ci o situaţie specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speţă, ambele dispoziţii referindu-se la acelaşi gen de litigii.
S-a arătat că tinzând a realiza echilibrul între interesele părţilor implicate în conflict, în anul 2003, noul cod al muncii a stabilit competenţa teritorială în raport cu interesul părţii reclamante indiferent dacă aceasta este o persoană fizică beneficiară a drepturilor băneşti salariale sau angajator.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Arad, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Acţiunea formulată de F.M. are ca obiect soluţionarea unui conflict de drepturi ivit între reclamantă, în calitate de soţie supravieţuitoare a unui fost angajat şi SC P.S.V.C. SA, în calitate de angajator, constând în plata unor diferenţe băneşti reprezentând drepturi salariale restante.
Potrivit art. 284 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiaşi articol statuează în sensul că se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat.
Raportat aşadar la alin. (1) al art. 284 C. muncii coroborat cu art. 2 lit. c) C. proc. civ. la care textul face trimitere, competenţa materială aparţine tribunalului.
Alineatul (2) al art. 284 C. muncii instituie o competenţă teritorială derogatorie de la competenţa generală prevăzută de art. 5 C. proc. civ., în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantul.
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevedea că se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi.
Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ şi dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din acelaşi act normativ, care dispun abrogarea oricăror dispoziţii contrare.
Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii şi respectiv la art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispoziţiile respectivelor legi, referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În plus, se reţine şi considerentul Tribunalului Bucureşti potrivit căruia în concurs nu intră o dispoziţie generală cu o dispoziţie specială de competenţă teritorială, întrucât pentru ca o dispoziţie să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeaşi situaţie care face obiectul reglementării generale ci o situaţie specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speţă, ambele dispoziţii referindu-se la acelaşi gen de litigii.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamanta are domiciliul în judeţul Arad, competenţa soluţionării acţiunii formulată de aceasta revine Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4789/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4785/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
