ICCJ. Decizia nr. 4798/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4798/2010
Dosar nr. 285/112/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 189/F din 02 aprilie 2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar nr. 285/112/2008, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă înaintată de reclamantul V.T.C. în contradictoriu cu Municipiul Bistriţa şi Primarul municipiului Bistriţa, având ca obiect modificarea dispoziţiei nr. 15 din 09 ianuarie 2008 a Primarului municipiului Bistriţa în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 875 mp teren şi a construcţiei înscrise în C.F. nr. 4312 Bistriţa nr. top 474, 475 şi 476.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de proprietar tabular al imobilului casă, anexe şi teren de 875 mp înscris în C.F. nr. 4312 Bistriţa nr. top 474, 475 şi 476, imobil ce i-a fost însă expropriat în baza Decretului nr. 442/1982 în vederea construirii unor blocuri de locuinţe.
În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren rămase libere şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate.
Prin dispoziţia nr. 15 din 09 ianuarie 2008 a Primarului municipiului Bistriţa s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de despăgubire în favoarea reclamantului, apreciindu-se că restituirea în natură nu este posibilă întrucât construcţiile au fost demolate, iar terenul este ocupat de un bloc de locuinţe şi de alte amenajări de utilitate publică în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că terenul este în prezent ocupat de o parte dintr-un bloc de locuinţe, de locuri de joacă pentru copii, de trotuare şi de spaţii pentru parcare, în vreme ce casa de locuit şi anexele ei au fost demolate, astfel că nu se poate dispune restituirea în natură.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul V.T.C. a declarat apel, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii, şi restituirii în natură a suprafeţei de 765 mp teren, iar pentru diferenţa de până la 875 mp obligarea la despăgubiri, deoarece doar suprafaţa de 63 mp teren a fost afectată edificării unei construcţii, restul terenului rămânând liber, fiind loc viran până în anul 2001, când au fost mutate agregate de joacă pentru copii, fără a exista o reală amenajare.
Cu privire la acest apel, Curtea de apel a reţinut următoarele: potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, avute în vedere şi de către prima instanţă, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Aceste dispoziţii ale legii sunt în acord cu principiul afirmat prin art. 1 alin. (1) şi (2) din lege, conform căruia regula este restituirea în natură, sub condiţia însă ca aceasta să fie, în concret, posibilă.
În prezenta cauză, din suprafaţa de 875 mp teren, o suprafaţă de 110 mp i-a fost atribuită în temeiul Legii nr. 1/2000 doamnei F.D., fiind emis titlul de proprietate nr. 8992/2001 (f. 170 dosar Tribunal). Cum acest titlu nu a fost desfiinţat, el trebuie socotit ca producător de efecte juridice, astfel că nu i-ar mai putea fi atribuit reclamantului, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel fiind, prin raportare la evocatele prevederi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ale pct. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea de apel a conchis că nici suprafaţa de 765 mp teren nu poate fi considerată liberă, fiind ocupată de o parte a blocului de locuit nr. 3 şi de amenajări de interes public din categoria celor expres menţionate la pct. 10.3 din Normele Metodologice.
Aşa fiind, apelul a fost respins în baza prevederilor art. 296 C. proc. civ. ca fiind nefondat prin Decizia civilă nr. 251/A din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul V.T.C. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
Nu s-a avut în vedere faptul că a fost proprietar al imobilelor înscrise în C.F. nr. 4312 Bistriţa, constând în casă de locuit şi terenul în suprafaţă de 878 mp situat în Municipiul Bistriţa, că în 1984 prin Decretul nr. 442 a fost expropriat în vederea construirii unui cartier de blocuri, că s-a adresat Primăriei Municipiului Bistriţa pentru restituirea acestui imobil.
Se consideră că în mod greşit s-a apreciat de către instanţă că terenul nu poate fi restituit în natură, interpretându-se greşit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi Normele Metodologice, fiind liberă o suprafaţă de 765 mp.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Criticile formulate de recurentul-reclamant ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică.
În mod corect instanţa de fond şi cea de apel au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente şi anume art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pentru imobilele expropriate, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei norme speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma exproprierii.
În cazul imobilelor expropriate, principiul este acela al acordării măsurilor reparatorii în natură, iar în situaţia care imobilul este afectat amenajărilor de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite prin echivalent.
Şi dispoziţiile legale cuprinse în Normele Metodologice de Aplicare a Legea nr. 10/2001 au fost în mod just interpretate şi aplicate de instanţa de judecată care au considerat că restituirea în natură trebuie să se limiteze numai la acele suprafeţe de teren liber sau, după caz, numai la cele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat fără dubiu că terenul în discuţie este ocupat de un bloc de locuinţe şi de alte amenajări de utilitate publică în sensul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În mod corect instanţele de judecată au respins acţiunea şi respectiv apelul împotriva sentinţei civile, menţinându-se dispoziţia nr. 15 din 9 ianuarie 2008 a Primarului municipiului Bistriţa, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de despăgubire în favoarea reclamantului.
Nefiind incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu poate fi primit, motiv pentru care se va respinge, cu consecinţa menţinerii deciziei civile a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de reclamantul V.T.C. împotriva deciziei civile nr. 251/A din 09 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4800/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4799/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
