ICCJ. Decizia nr. 4802/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4802/2010
Dosar nr. 19289/3/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 mai 2008, sub nr. 19289/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, contestatoarea D.F. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 10224 emisă la data de 15 aprilie 2008 de intimatul Primarul General al Municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în sector 2.
În motivare, contestatoarea a învederat că prin dispoziţia atacată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 252 mp, situat la adresa menţionată mai sus, deşi suprafaţa reală a terenului ce i-a fost preluat abuziv de stat a fost de 300 mp.
S-a mai susţinut că, deşi prin notificare s-a solicitat acordarea de despăgubiri atât pentru teren cât şi pentru construcţia ce a existat pe teren şi care a fost demolată, intimatul a respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru construcţie, pe motiv că aceasta ar fi fost demolată de foştii proprietari şi nu de stat, situaţie de fapt care nu corespunde realităţii.
La data de 17 septembrie 2008 contestatoarea a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a învederat că suprafaţa de teren pe care a deţinut-o în sector 2 a fost de 300 mp şi nu de 252 mp, cum din eroare s-a consemnat în dispoziţia de soluţionare a notificării, iar construcţia pe care a deţinut-o la această adresă a fost demolată în mod abuziv de stat în vederea creării frontului de lucru necesar construirii de blocuri noi, ocazie cu care i s-a repartizat o nouă locuinţă în sector 3.
Prin sentinţa civilă nr. 1886 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia, a anulat în parte dispoziţia nr. 10224 din 15 aprilie 2008, în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc şi pentru construcţia demolată aflată pe terenul în litigiu şi rectificarea erorii materiale strecurate în această dispoziţie, cu privire la sectorul în care domiciliază petenta, acesta fiind sectorul 3 şi nu sectorul 1, cum din eroare s-a consemnat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin notificările nr. 1933/2001 şi nr. 1558/2001, contestatoarea D.F. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 252 mp şi construcţia ce s-a aflat pe acest teren şi care a fost demolată.
S-a apreciat că în raport de aceste notificări, în mod corect intimatul a acordat contestatoarei despăgubiri prin echivalent doar pentru terenul solicitat prin notificări, în suprafaţă de 252 mp, şi nu în suprafaţă de 300 mp, cum s-a solicitat abia prin prezenta contestaţie.
În ceea ce priveşte construcţia ce a existat pe teren, tribunalul a reţinut că, deşi din probele administrate a rezultat că la data de 29 ianuarie 1973 Consiliul Popular Sector 3 Bucureşti a emis Decizia nr. 26 prin care a dispus eliberarea mai multor autorizaţii cerute de proprietari pentru demolarea construcţiilor lor, inclusiv pentru demolarea construcţiei ce exista pe terenul în litigiu, aceasta a fost ulterioară ofertei de donaţie făcută de autorii contestatoarei în favoarea statului, situaţie în care aceasta este îndreptăţită să primească despăgubiri şi pentru construcţia demolată.
S-a reţinut în plus de tribunal că intimatul nu a fost în măsură să susţină din punct de vedere probatoriu teza potrivit căreia demolarea construcţiei ar fi fost realizată de proprietari, din moment ce aceştia au contestat formularea vreunei cereri pentru eliberarea autorizaţiei de demolare, iar o astfel de cerere nu a fost găsită în arhiva Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se afla imobilul la acea dată.
În condiţiile în care, din probele administrate a rezultat demolarea de către stat a mai multor imobile situate în aceeaşi zonă în vederea construirii unui ansamblu de blocuri, instanţa a reţinut şi existenţa unei prezumţii simple în sensul că imobilul a fost demolat de autorităţi în vederea edificării blocurilor ce se găsesc şi în prezent pe teren.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul Primarul General al Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel s-a susţinut că la momentul emiterii dispoziţiei nr. 10224 din 15 aprilie 2008 Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a avut în vedere situaţia juridică a imobilului, astfel cum aceasta rezulta din adresele nr. 7743 din 11 iulie 2007 şi nr. 27159/7893/2001 emise de Direcţia Evidenta Imobiliară şi Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, din care rezultă că pentru demolarea construcţiilor şi amenajărilor existente pe teren autorizaţiile au fost eliberate la cererea foştilor proprietari.
Analizând sentinţa instanţei de fond în raport de criticile formulate de apelant, care stabilesc limitele devoluţiunii cauzei în prezenta cale de atac, Curtea a reţinut că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În baza acestor dispoziţii art. 3 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi a probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că intimata - reclamantă D.F., în calitate de succesoare a defunctului T.V., este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în Bucureşti, sector 2, precum şi pentru construcţia care a existat pe acest teren şi care a fost demolată.
Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul General al Municipiului Bucureşti care a invocat drept motiv de nelegalitate motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că potrivit art. 23 în înţelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată sa se pronunţe, prin decizie sau după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aşadar, termenul de 60 zile, pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 Legea nr. 10/2001 - pct. 23.1 HG nr. 498/2003).
În cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
S-a mai considerat că obligaţia de a depune actele doveditoare ale proprietăţii, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă aceasta calitate revine potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001 notificatorului, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în Bucureşti , sectorul 2, în favoarea reclamantului.
Criticile formulate de recurentul – pârât Primarul General al Municipiului Bucureşti vizează aspecte ce nu au fost susţinute în cadrul motivelor de apel, în calea de atac a apelului fiind invocate critici ce vizau faptul că această construcţie existentă pe teren a fost demolată de fostul proprietar şi nu de către stat. Astfel, se susţine că din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei nu rezultă că acea locuinţă ar fi fost preluată abuziv de către stat.
Aceste susţineri nu au fost reiterate cu ocazia declarării recursului, în cuprinsul motivelor de recurs fiind învederate aspecte privind termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 23.1 HG nr. 498/2003 pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire, termen ce nu are relevanţă în speţa supusă judecăţii, dat fiind faptul că Primarul General a emis dispoziţia nr. 10224 din 15 aprilie 2008 prin care s-au propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 252,00 mp, fiind respinsă cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată, dispoziţie ce este atacată în prezenta cauză.
Învestirea pentru prima dată în faza recursului cu critici ce nu au fost formulate, în calea de atac a apelului, s-a realizat „omisso medio", cu încălcarea principiului respectării gradelor de jurisdicţie, astfel încât instanţei de recurs nu i se poate cere să soluţioneze un aspect de nelegalitate al deciziei de apel dacă acesta nu a fost pus în discuţia instanţei de apel şi analizat de aceasta.
Atribuţiile instanţei de control judiciar în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel, aspecte ce nu au fost invocate pe calea apelului.
Nici susţinerile recurentului Primarul General al Municipiului Bucureşti privind lipsa dovezii acordării sau neacordării de despăgubiri la momentul preluării în proprietate a statului a terenului de 252,00 mp nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece ele nu au constituit critici de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei instanţei de fond, în calea de atac a apelului.
De altfel, prin dispoziţia nr. 10224 din 15 aprilie 2008 a Primarului Municipiului Bucureşti atacată de reclamanta D.F. s-a soluţionat favorabil notificarea, în privinţa imobilului – teren, fiind propusă acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 252,00 mp, fiind respinsă cererea formulată de reclamanta D.F. de acordare a măsurilor prin echivalent, pentru construcţia demolată.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID .
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 606/A din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4803/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4801/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
