ICCJ. Decizia nr. 4804/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4804/2010
Dosar nr. 1018/1/2010
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 5 septembrie 2002, reclamanţii B.C., V.C. şi C.L. au chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru care prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor să le plătească cu titlu de despăgubiri suma de 1.000.000 Euro, pentru fabrica de cherestea, două mori acţionate mecanic şi un teren de sub acesta construcţii în suprafaţă de 17.400 mp, situate în oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, preluate abuziv de la antecesorii acestora de către Statul Român.
Cauza a parcurs două cicluri procesuale.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1585 din 1 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţi, pe motiv că pârâţii erau obligaţi să emită o dispoziţie motivată, prin care să soluţioneze cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar acţiunea formulată direct în instanţă pentru obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor nu putea fi primită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 187/A din 27 martie 2003 a respins apelul declarat de reclamanţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1150 din 18 februarie 2005 a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti pentru soluţionarea fondului cauzei, reţinându-se că procedura administrativă a fost parcursă de reclamanţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 639 din 5 mai 2006, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta A.V.A.S. să soluţioneze notificarea. A respins acţiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
S-a reţinut, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora stabilirea şi plata despăgubirilor va urma procedura specială instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele şi pârâta A.V.A.S.
În motivarea apelului, reclamantele au arătat că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut respectiv a obligat pârâta A.V.A.S. să soluţioneze notificarea, precizând că prin acţiunea introductivă de instanţă a solicitat restituirea imobilelor prin echivalent, în titluri de valori, precizată de art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta A.V.A.S. a criticat sentinţa prin aceea că nu a emis dispoziţia motivată întrucât reclamantele nu au depus la dosarul administrativ toate actele doveditoare.
Prin Decizia nr. 830 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
A respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că prima instanţă trebuia să analizeze fondul cauzei, să se pronunţe asupra drepturilor reclamantelor, să stabilească dacă acestea sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri, să calculeze aceste despăgubiri şi să oblige pârâta la emiterea dispoziţiei în vederea acordării despăgubirilor, în raport de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei din urmă decizie a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând faptul că în mod greşit a fost admis apelul reclamanţilor pe considerentul ca instanţa de fond să calculeze despăgubirile încălcând competenţa de stabilirea şi calculare a despăgubirilor date în atribuţiile unui alt organ administrativ, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 13 şi art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Prin Decizia civilă nr. 5457 din 3 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reţinând în considerentele deciziei că instanţa a fost învestită cu soluţionarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent întrucât pârâta A.V.A.S. nu şi-a respectat obligaţia de a soluţiona cererea ce i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească, să se stabilească dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora, cuantum ce nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă se are în vedere cuantumul final al despăgubirilor care se stabileşte de Comisia Centrală.
În rejudecare, reclamanţii şi-au modificat acţiunea (f.13) solicitând obligarea pârâtelor la restituirea prin echivalent în titluri de despăgubiri în valoare de 1.959.185 Euro, în termen de 30 zile de la data pronunţării sentinţei pentru imobilele: teren în suprafaţă de 25000 mp, fabrica de cherestea, moara ţărănească cu două perechi de pietre, moară comercială, aflată la stadiul de montaj a utilajelor, valoare care cuprinde şi despăgubirile pentru lipsa de folosinţă suferită.
Prin sentinţa civilă nr. 309 din 5 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a respins acţiunea principală faţă de acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă şi în consecinţă: a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a obligat pârâta A.V.A.S. la emiterea unei dispoziţii privind acordarea către reclamanţi a unor despăgubiri în valoare de 434.152 Euro, pentru imobilele construcţii, fabrică de cherestea, moară şi teren în suprafaţă de 17.628 mp, în oraşul Buhuşi, (în echivalent lei la data plăţii). A respins restul solicitărilor reclamanţilor ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a constatat că reclamanţii au calitate de moştenitori de pe urma defuncţilor E.D.V. şi D.V. aşa cum rezultă din actele de stare civilă aflate în dosarul 5433/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, care au stăpânit suprafaţa de 17.628 mp teren şi a construcţiilor fabrică de cherestea şi moară, preluate abuziv de Statul Român.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză juridică nr. 6845 din 16 noiembrie 2005 (f.113 din dosarul 2671/2005 al Curţii de Apel Bucureşti) cât şi raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de acelaşi expert (f.67 din dosarul 5433/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti) din care rezultă că valoarea terenului şi a imobilelor construcţii, fabrică de cherestea, moară şi teren în suprafaţă de 17628 mp şi de 434.152 Euro (în echivalent) la data plăţii, 126.932 Euro + 307.020 Euro = 434.152 Euro).
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susţinut în esenţă că Decizia recurată este nelegală sub aspectul obligării sale la emiterea unei dispoziţii privind acordarea de către intimatele-reclamante a unor despăgubiri, în valoare de 434.152 Euro (în echivalent lei data plăţii, întrucât dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, au abrogat art. 30 şi art. 34-40 din Legea nr. 10/2001 republicată, devenind incidente şi dispoziţiile OUG nr. 81/2007 care a modificat şi completat Titlul VII din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, astfel încât A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a stabili valoarea şi acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai a propune acordarea despăgubirilor.
Printr-un alt motiv de recurs, pârâta-recurentă critică Decizia prin aceea că instanţele de fond şi de apel au constatat greşit că, raportul de expertiză tehnică extra-judiciară efectuat în dosarul nr. 2671/2005, este o probă câştigată cauzei potrivit art. 160 C. proc. civ., întrucât acest raport nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege, pentru un mijloc de probă, nefiind admis, încuviinţat, administrat şi analizat în condiţiile art. 167 art. 112, art. 115, art. 168 şi art. 169 C. proc. civ.
A mai susţinut recurenta-pârâtă, că soluţionarea notificării de către această instituţie se prorogă dacă în urma analizei actelor doveditoare depuse de persoana îndreptăţită, se constată că acestea sunt insuficiente pentru fundamentarea deciziei.
Că, în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora în situaţia în care persoana îndreptăţită nu a depus odată cu notificarea toate actele doveditoare, termenul de soluţionare se prorogă până la data depunerii acestora, astfel încât instanţele nu pot trece peste procedura administrativă specială şi obligatorie ce trebuie analizată de entitatea investită prin lege cu soluţionarea notificării.
În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei prin respingerea acţiunii faţă de A.V.A.S.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 315 C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1150 din 18 februarie 2005 a admis recursul declarat de reclamante a casat Decizia civilă nr. 187 A din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului reţinând că refuzul A.V.A.S. de a emite dispoziţia motivată conduce la concluzia că procedura administrativă a fost parcursă de către reclamante, iar acestea au deschisă calea de a se adresa instanţei de judecată cu acţiune în pretenţii pentru stabilirea măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţite.
În rejudecare, prin Decizia nr. 1592 din 28 noiembrie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul reclamantelor şi a trimis din nou cauza spre rejudecare, tribunalului pentru soluţionarea fondului cauzei.
În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 639 din 5 mai 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi obligând pârâta A.V.A.S. să soluţioneze notificarea reclamantelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 830 din 12 decembrie 2007, a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat sentinţa nr. 639 din 5 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, întrucât instanţa trebuia să analizeze fondul cauzei, să se pronunţe asupra drepturilor reclamantelor, să stabilească dacă acestea sunt persoane îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, să calculeze aceste despăgubiri şi să stabilească obligaţia pârâtelor de a emite dispoziţie în vederea acordării despăgubirilor în raport de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Această din urmă hotărâre a rămas irevocabilă ca urmare a deciziei nr. 5457 din 3 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În raport de cele mai sus expuse, rezultă în mod evident, problemele de drept ce au fost dezlegate de instanţa de control judiciar şi care au devenit obligatorii pentru judecătorii fondului, respectiv soluţionarea fondului cauzei, stabilirea drepturilor, calcularea despăgubirilor şi obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei cu valoarea acordării despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Aşadar, criticile formulate de recurenta-pârâtă A.V.A.S. fiind nefondate recursul va fi respins conform art. 312 alin.(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 612 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4805/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 4803/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
