ICCJ. Decizia nr. 4805/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4805/2010
Dosar nr. 10979/118/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 9 decembrie 2008 reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând instanţei să oblige pârâtul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând drepturi salariale actualizate, la plata sumei de 4200 lei reprezentând cheltuieli cu asistenţa juridică, daune morale de 400.000 lei, sa se stabilească vechimea în muncă prin luarea în calcul a perioadei de privare de libertate de aproximativ 3 luni şi să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a fost arestat în mod abuziv şi nelegal prin ordonanţa din 8 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de zile, respectiv 8 iunie 2001-31 august 2001, deşi a atenţionat constant organele de cercetare penală asupra nevinovăţiei sale. Astfel, a declarat în mod repetat că nu avea atribuţiuni de serviciu în fişa postului pentru activitatea de reparaţii din şantier şi nu a existat nici o legătură între activitatea sa şi evenimentele petrecute pe nava A. vinovate făcându-se acele persoane care nu au respectat măsurile de protecţie a muncii luate de conducerea societăţii, dispuse în scris şi cu care au fost instruiţi toţi angajaţii şantierului implicaţi în activitatea de reparaţii a navei respective.
La data arestării pentru infracţiuni la Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi ucidere din culpă, ambele în concurs ideal, ca urmarea accidentului colectiv de muncă din data de 5 iunie 2001 petrecut la bordul navei A., soldat cu 10 victime, îndeplinea funcţia de director de producţie la S.N. Constanţa.
Prin Decizia Tribunalului Constanţa din data de 31 august 2001 a fost eliberat, urmând a fi cercetat în libertate. Sentinţa penală nr. 1344 din 28 iunie 2002 prin care Judecătoria Constanţa l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare a fost menţinută de Tribunalul Constanţa prin Decizia penala nr. 410 din 9 mai 2003, care a constatat graţiată pedeapsa, însă Curtea de apel Constanţa a casat cele două hotărâri prin Decizia penală nr. 399/P/2004 şi a dispus restituirea cauzei la parchet pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate şi completarea urmăririi penale. Prin Rechizitoriul nr. 627/P/2006 din 28 decembrie 2007 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, astfel confirmându-se după 6 ani şi jumătate de la arestarea sa nelegală că nu se face vinovat de infracţiunile pentru care a fost arestat timp de 3 luni.
A precizat că daunele materiale reprezintă plata salariilor cuvenite pe perioada arestării, indexate şi actualizate şi plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul arestării, ca beneficiu nerealizat.
In ceea ce priveşte daunele morale, a susţinut că a suferit o vătămare a onoarei, demnităţii, prestigiului şi reputaţiei sale, raportat şi la funcţia de director de producţie al S.N. Constanţa pe care o deţinea în momentul arestării nelegale, vătămare ce i-a produs suferinţe psihice şi consecinţe negative pe plan social, profesional, fizic.
In drept, a invocat dispoziţiile art. 504-506 C. proc. pen., art. 52 alin. (3) din Constituţia României.
Ulterior, reclamantul şi-a majorat câtimea pretenţiilor, respectiv la suma de 35749,57 lei daune materiale şi 500.000 lei daune morale.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 493 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantului S.A. şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Constanţa să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Tribunalul a constatat că în perioada 08 iunie 2001-31 august 2001 în care reclamantul a fost privat de libertate constituie vechime în muncă.
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3800 lei.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, reclamantul nelegal a fost arestat preventiv în perioada 8 iunie 2001-31 august 2001, pentru săvârşirea unor infracţiuni de neluare a măsurilor legale referitoare la protecţia muncii, pentru vătămare corporală gravă, respectiv ucidere din culpă şi că pentru perioada restrângerii de libertate suportate şi a consecinţelor produse asupra persoanei reclamantului, precum şi a familiei sale i se cuvine o reparaţie materială şi una morală.
În ceea ce priveşte daunele materiale, prima instanţă a stabilit că ele se cuvin reclamantului pentru perioada măsurii privării de libertate şi reprezintă diferenţa actualizată de salariu nerealizat de reclamant ca urmare a trecerii sale într-o funcţie inferioară şi cheltuieli judiciare cauzate de procesul penal.
Cu privire la daunele morale, instanţa a apreciat că se cuvin reclamantului despăgubiri băneşti pentru prejudiciul suferit pe perioada detenţiei nelegale, şi a apreciat cuantumul lor prin aplicarea criteriilor referitoare la durata privării de libertate, consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul S.A. cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În apelul formulat reclamantul S.A. a susţinut că instanţa de fond nu a aplicat toate criteriile pentru stabilirea întinderii despăgubirii daunelor morale şi nu a evaluat corect despăgubirile care să compenseze prejudiciul moral suferit.
Arată că instanţa de fond nu a respectat principiul proporţionalităţii dintre daunele morale acordate şi gravitatea suferinţelor produse urmare celor 85 de zile de arest preventiv nelegal şi a participării timp de 6,5 ani într-un proces penal şi nici principiul reparării integrale a prejudiciului suferit. Nu a analizat criteriul de apreciere a despăgubirilor morale privitor la importanţa valorilor lezate,cum sunt prestigiul profesional şi reputaţia reclamantului, nu a analizat gradul de lezare al valorilor morale, pierderea funcţiei de director general şi reacţia de desolidarizare şi marginalizare pe care au avut-o salariaţii şantierului, nu a analizat complet criteriul intensităţii cu care au fost percepute consecinţele vătămării, reclamantul fiind alăturat fizic şi ca imagine unor persoane care săvârşiseră infracţiuni cu violenţă, fiind umilit prin suspendarea contractului individual de muncă după 30 de ani de muncă devotată în S.N.C.
În apelul său, pârâtul Statul Român a susţinut că instanţa de fond a stabilit eronat cuantumul despăgubirilor materiale, adăugând nelegal, contrar prevederilor art. 504 C. proc. pen., diferenţa de salariu nerealizat ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcţie inferioară. Arată că instanţa trebuia să aibă în vedere numai drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul în perioada arestării preventive pentru că nu este suficientă prezumţia că reclamantul şi-ar fi păstrat funcţia şi drepturile salariale până la sfârşitul anului 2001 când S.N. Constanţa s-a privatizat. Solicită ca instanţa să calculeze prejudiciul material prin excluderea sumei reprezentând diferenţa de salariu ca urmare a trecerii sale într-o funcţie inferioară.
În privinţa daunelor morale, pârâtul a susţinut că suma de 120.000 lei acordată cu acest titlu nu întruneşte condiţia de a oferi victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu, ea fiind, dimpotrivă, un izvor de îmbogăţire fără just temei.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, apelantul susţinând că pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum de 120.000 lei era necesar ca reclamantul să dovedească faptul că prin măsura luată pe nedrept i-a fost lezată personalitatea umană peste limita normală ori reclamantul să fie o personalitate în domeniul public, social sau artistic.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 288/2009 a admis apelul Statului Român, a schimbat în parte sentinţa în sensul că despăgubirile materiale acordate sunt în cuantum de 15,950,70 lei.
S-au respins celelalte apeluri.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, despăgubirile în sumă de 120.000 lei (aproximativ 30.000 Euro) acordate de instanţa de fond, chiar dacă sunt limitate, prin considerente, la durata arestării preventive, ele sunt acoperitoare pentru atingerea adusă reputaţiei sociale şi profesionale a reclamantului de existenţa procesului penal şi luarea măsurii arestării preventive pe perioada de 85 zile, precum şi pentru suferinţa psihică pe care i-a provocat-o privarea de libertate. S-a reţinut, la determinarea cuantumului daunelor morale, aspectele esenţiale ale cauzei, ca funcţia de director general al unei societăţi de importanţă naţională, precum şi consecinţele pe care intentarea unui proces nereal în legătură cu serviciul le-a avut asupra onoarei, creditului moral, poziţiei sociale şi prestigiului profesional al reclamantului.
Aprecierea asupra cuantumului prejudiciului moral suferit de o persoană nu se poate face prin analogie cu alte situaţii reţinute în practica judiciară a instanţelor naţionale sau europene, pentru că deşi criteriile de analiză a prejudiciului moral sunt criterii obiective, evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ, percepţia consecinţelor morale ale încălcării drepturilor fundamentale fiind o chestiune care se verifică diferit de la o persoană la alta.
Se constată, în consecinţă, că daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacţie echitabilă, iar acordarea unui cuantum mai mare sau mai mic nu ar respecta condiţia aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului.
S-a mai reţinut că este fondată critica ce vizează cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului prin hotărârea primei instanţe.
Principiul răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale este consacrat de Constituţia României şi în acord cu dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 adiţional ca Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cauza care determină antrenarea răspunderii statului, factorul prejudiciabil este actul de justiţie declarat nedrept - privarea de libertate ori restrângerea libertăţii, iar nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni şi se limitează la durata arestării preventive.
Cercetările desfăşurate în perioada derulării procesului penal până la pronunţarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ţinut să răspundă. Cu atât mai puţin poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală determinat de neangajarea reclamantului într-o funcţie similară celei de director general deţinută la începerea cercetărilor penale. Nu numai că nu există o cauză ilicită, dar nu există nici o dovadă că lipsa unor venituri salariale echivalente cu cele obţinute în funcţia de director general de ar fi fost provocată de arestul apelantului şi că ar fi, prin urmare, o consecinţă directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii ce se solicită a fi instituită.
Este real faptul că salariul obţinut în aceste funcţii a fost inferior obţinut în funcţia de director general, dar acest aspect nu poate fi impus pârâtului şi nu este o consecinţă directă a erorii judiciare ce constituie temei răspunderii statului conform art. 504 C. proc. pen.
Martorul M.C. a declarat că ulterior punerii în libertate a reclamantului chiar i s-a oferit postul de director la S.N. Giurgiu, reclamantul a refuzat postul oferit.
S-a reţinut că statul nu poate fi ţinut a răspunde, în condiţiile art. 504 C. proc. pen., decât pentru prejudiciul creat reclamantului urmare reţinerii şi arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile, prejudiciul suferit de reclamant fiind echivalent cu salariul de care a fost lipsit reclamanţii această perioadă - 15.950,70 lei - sumă ce va fi reactualizată cu indicele inflaţie de la data reţinerii acestuia şi până la plata efectivă a acestor despăgubiri Celelalte pretenţii ale reclamantului ce reprezintă diferenţa dintre salariul aferent funcţiei de director general şi venitul realizat după reîncadrarea sa şi până la data finalizării procesului penal prin scoaterea de sub urmărire penală s-a apreciat a fi nefondate, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice fiind întemeiat sub acest aspect.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamant împotriva încheierii din 6 iulie 2009, s-a reţinut a fi întemeiat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile din proces invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 505 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care, la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
- Despăgubirile în valoare de 120.000 lei acordate de instanţa de fond nu au fost limitate doar la durata arestării, fiind astfel stabilite într-un cuantum prea mare.
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenţiei, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor băneşti privind prejudiciul produs victimei, material şi moral, pe perioada detenţiei nelegale nu şi pe perioada cât s-a derulat procesul.
Recurentul S.A. critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- S-au încălcat prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că, la stabilirea întinderii reparaţiei materiale nu s-a ţinut cont de diferenţa solicitată şi acordată de instanţa de fond, dintre salariul de director general la momentul arestării şi cel inferior avut după eliberarea din arest până la momentul privatizării S.N. Constanţa - octombrie 2002 - dată până la care se presupune că recurentul ar fi îndeplinit funcţia de director general.
- Instanţa de apel la stabilirea întinderii reparaţiei materiale nu a ţinut cont de consecinţele produse asupra persoanei private de libertate, în sensul că după eliberarea din arestul preventiv nu a mai putut ocupa funcţia de director general al S.N. Constanţa.
- S-a nesocotit jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care în mod repetat a decis că pretenţiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind şi pe perioada următoare:
- Referitor la cuantumul daunelor morale s-a criticat faptul că în mod greşit s-a menţinut sub acest aspect hotărârea instanţei de fond.
- La stabilirea cuantumului daunelor morale nu s-a ţinut cont de lezarea demnităţii, onoarei, cinstei vizavi de angajaţii S.N. Constanţa şi nici de criteriile prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., acordându-se astfel daune morale într-un cuantum mult diminuat.
Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Suma reprezentând daune morale acordate de instanţa de fond şi menţinută în apel depăşeşte valorile nepatrimoniale care au lezat personalitatea şi viaţa reclamantului.
- La stabilirea întinderii despăgubirilor s-a avut în vedere atingerea gravă adusă onoarei şi demnităţii timp de peste 6 ani, iar în realitate factorul prejudicial se limitează numai la arestarea preventivă.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată.
Având în vedere că, toate părţile litigante prin cererile de recurs au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţele au interpretat greşit prevederile art. 505 alin. (12) C. proc. pen. şi ca urmare au fost greşit apreciate criticile de acordare şi stabilire a cuantumului daunelor morale şi respectiv daunelor materiale, se va face o singură analiză a celor trei cereri de recurs cu precizarea că recurentele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Constanţa aduc critici numai cu privire la daunele morale.
Prin demersul judiciar reclamantul S.A. a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale respectiv drepturi salariale actualizate şi 400.000 lei daune morale.
Ulterior reclamantul a majorat câtimea petenţilor respectiv la suma de 35.749,57 lei daune materiale şi 500.000 lei daune morale.
Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantului, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Constanţa să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Curtea de Apel Constanţa a schimbat în parte sentinţa, în sensul că despăgubirile materiale datorate reclamantului sunt de 15.950,70 lei şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Criticile recurentului reclamant sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor materiale de către instanţa de apel sunt nefondate, având în vedere că statul nu poate fi ţinut să răspundă, în condiţiile art. 504 C. proc. pen., decât pentru prejudiciul creat urmare a reţinerii şi arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile.
Lipsirea reclamantului de salariu doar pe perioada cuprinsă între data arestării şi data încetării acestei măsuri reprezintă un prejudiciu cert în sensul că el este sigur atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de reevaluare.
Susţinerile constante ale recurentului-reclamant în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor materiale trebuie inclusă şi suma de bani ce reprezintă diferenţa dintre salariu de director general la momentul arestării şi cel inferior avut după eliberarea din arest până la momentul privatizării S.N. Constanţa, sunt fără suport probator, iar prezumtiv nu poate fi imputată pârâtului Statul Român.
Aşa după cum corect s-a reţinut, Statul Român este ţinut să răspundă numai pentru prejudiciul creat pe perioada reţinerii şi arestării preventive, iar pentru restul pretenţiilor nu există material probator, în sensul celor susţinute cu precizarea că sarcina probei revine reclamantului.
În acest sens nu s-a nesocotit jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât în stabilirea cuantumului daunelor materiale constant s-au aplicat strict prevederile art. 504 C. proc. pen., dar nu trebuie uitat că, speţele spuse analizei diferă între ele atât sub aspectul situaţiei de fapt cât şi sub aspectul materialului probator administrat.
Daunele morale stabilite la valoarea de 120.000 sunt acordate corect numai pentru perioada arestării. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenţiei privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor morale pe perioada detenţiei nelegale.
Argumentele privitoare la cuantumul acordat de instanţe în alte cauze cu aceleaşi obiect, în raport de numărul zilelor de arest, la caracterul insuficient ori exagerat al sumei stabilită de instanţa fondului şi menţinută în apel privesc o eventuală netemeinicie a deciziei, care nu poate fi analizată de instanţa de recurs.
Aceleaşi argumente se reţin şi în ceea ce priveşte criticile formulate de recurentele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care aduc critici numai cu privire la cuantumul daunelor morale.
Instanţa fiind în raport de cele mai sus reţinute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul S.A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei civile nr. 288/C din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4806/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4804/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
