ICCJ. Decizia nr. 4809/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4809/2010
Dosar nr. 8437/3/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 4 martie 2009 sub nr. 8437/3/2009, reclamanta T.A.M. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâţilor să restituie fructele încasate sau neîncasate ale imobilului situat în Bucureşti, sector 3, începând cu data deposedării abuzive şi până la pronunţarea deciziei civile nr. 144 din 28 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a admis acţiunea în revendicarea imobilului supus analizei.
În urma analizării întregului material probator, Tribunalul Bucureşti a pronunţat Decizia nr. 905 din 28 iunie 2009 prin care a anulat ca netimbrată acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că cererea formulată de reclamantă nu este scutită de plata taxei de timbru, având în vedere că s-a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 484 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta, aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie în sensul că instanţa de fond şi-a argumentat soluţia pornind de la o premisă greşită şi că pentru stabilirea taxei judiciare de timbru trebuia să se aibă în vedere valoarea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Prin impunerea achitării anticipate a obligaţiei de plată a taxei de timbru, susţine apelanta, că se încalcă dreptul de acces în justiţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 564 din 9 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, natura obiectului litigiului preţuit de reclamant stabileşte nu numai competenţa materială a instanţei pe care o investeşte în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., dar şi obligaţia aceleiaşi instanţe de a stabili cuantumul taxei de timbru datorată de reclamantă în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1-3 din Legea nr. 146/1997. Cererea de reexaminare a cuantumului taxei de timbru, pe care instanţa l-a stabilit la momentul primirii cererii, a fost soluţionată irevocabil la data de 13 mai 2009, atât sub aspectul cuantumului pretenţiilor cât şi al cuantumului taxei de timbru datorate astfel că reclamanta avea de achitat taxa de timbru în cuantumul stabilit iniţial. Referitor la jurisprudenţa CEDO în materie, s-a reţinut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte prin jurisprudenţa sa că, dreptul la un tribunal nu este un drept absolut şi că poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăşi natura sa, reclamă reglementare din partea statului, care urmează să aleagă mijloacele pe care le va folosi în acest scop şi drept urmare nu poate reţine o încălcare de plano a dreptului reclamantei la un tribunal.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este legitim să se instituie prin lege, şi să se perceapă prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti taxe judiciare de timbru pentru acţiunile în justiţie care privesc abuzurile celui care a impus limitarea accesului la justiţie de plată a unor taxe judiciare de timbru;
- Nu este legitim ca statul prin autorităţile sale să pretindă bani pentru ca instanţele să poată cerceta şi să stabilească asupra întinderii consecinţelor abuzurilor sale.
- Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibil cu prevederile art. 6 alin. (1) decât dacă prin aceasta se urmăreşte un scop legitim şi dacă există un grad rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat.
- Între regulile interne şi cele instituite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, există un conflict, iar acest conflict se rezolvă în sensul că norma juridică conţinută de Convenţie se aplică cu întâietate.
- Instanţele de judecată au ca fundament al hotărârilor pronunţate de OUG nr. 51/2008, chestiune pe care reclamanta nu a pus-o în discuţie.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce succed.
Recurenta critică hotărârea, în esenţă, pe motiv că, cererea de chemare în judecată având ca obiect „obligarea pârâţilor să restituie fructele încasate sau neîncasate ale imobilului situat în Bucureşti începând cu data deposedării abuzive şi până la data pronunţării deciziei prin care i-a fost lăsat în deplină proprietate şi posesie bunul imobil", este scutită de plata taxei de timbru şi că, prin modalitatea de soluţionare a chestiunii timbrajului, instanţele de judecată au nesocotit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materie.
Contrar criticilor formulate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu este scutită de plata taxei de timbru, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevăd că sunt scutite de plata taxei de timbru numai cererile introduse de proprietarii sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi cererile accesorii şi incidente.
În cauza pendinte aşa cum rezultă din întregul material probator şi având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, este cert că instanţele de judecată, corect au stabilit ca temei de drept al demersului judiciar dispoziţiile art. 483-484 C. proc. civ.
Or, cererile de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile Codului civil nu sunt scutite de plata taxei de timbru, nefiind astfel enumerate în dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 actualizată. Sub acest aspect nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele apreciind corect, în cauza supusă analizei, legea privind taxele judiciare de timbru.
Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce privesc încălcarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului întrucât prin hotărârea Weissman contra României, având un obiect similar, s-a apreciat că cererea având ca obiect restituirea chiriilor aferente imobilului preluat de către stat, nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Referitor la limitarea dreptului la justiţie, cum se critică prin motivele de recurs, Curtea Europeană a reţinut în hotărârile pronunţate în această materie, că, dreptul la justiţie nu este absolut, el se pretează la limitări pentru că el comandă chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop.
Or, în acord cu dispoziţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, Guvernul a pus la dispoziţie OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru reanalizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară.
Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie.
În cauza pendinte, reclamanta nu a înţeles să uzeze de dispoziţiile actului normativ sus arătat şi drept urmare, nefondat susţine că, în speţa supusă analizei au fost încălcate dispoziţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşadar, Înalta Curte faţă de cele sus reţinute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta T.A.M. împotriva deciziei civile nr. 564 A din 09 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4813/2010. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4810/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
