ICCJ. Decizia nr. 4824/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE de CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4824/2010
Dosar nr. 9254/3/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 630 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A.R. reprezentată de Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române, împotriva Sentinţei civile nr. 1915 din 23 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
S-a schimbat în tot sentinţa, în sensul că s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Domeniilor Statului şi inadmisibilităţii acţiunii.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 9254 din 3 din 2008, astfel cum a fost precizată la termenul din 23 mai 2008, reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române, a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Agenţia Domeniilor Statului, solicitând restituirea în patrimoniul privat al reclamantei a rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1. lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948, în următoarele modalităţi: pentru cele 1.463.200 bucăţi rentă 5% perpetuă 1922 restituirea suprafeţei de 20.000 ha teren agricol; pentru celelalte scrisuri, rente şi obligaţiuni, restituirea în echivalent la valoarea ce se va stabili printr-o expertiză contabilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1915 din 23 (decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia netimbrării acţiunii; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului şi a respins acţiunea faţa de această pârâtă, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea bunurilor solicitate prin acordarea a 20.000 ha teren şi a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta Academia Română reprezentată de Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor ca inadmisibil.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului reclamantei la acţiune pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la echivalentul valoric al celorlalte bunuri pretinse şi s-a respins acest capăt de cerere ca prescris.
Pentru a hotărî în acest fel, instanţa a reţinut că Legea nr. 752/2001, care constituie temeiul acţiunii, face trimitere la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte competenţa instanţelor, astfel că a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti.
Şi excepţia netimbrării a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 752/2001 reglementează o scutire specială de taxă judiciară de timbru, în considerarea calităţii reclamantei.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, tribunalul a reţinut, pe de o parte, că aceasta nu reprezintă Statul Român într-o acţiune având ca obiect restituirea unor titluri de valoare, preluate şi transmise Ministerul Finanţelor, iar, pe de altă parte, faptul că, deşi s-a solicitat ca modalitate de reparaţie atribuirea a 20.000 ha teren agricol, această pârâtă are calitatea de administrator şi nu de proprietar, astfel că, reclamanta nu-şi poate realiza dreptul pretins în raport cu Agenţia Domeniilor Statului.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, tribunalul a constatat că excepţia este neîntemeiată, faţă de împrejurarea că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe faptul juridic al preluării titlurilor de valoare enumerate în petit şi al trecerii acestora în folosinţa Ministerului Finanţelor.
Instanţa de fond a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect restituirea bunurilor prin acordarea a 20.000 ha reţinând că, pe calea dreptului comun, nu există posibilitatea restituirii unor valori imobiliare preluate de stat prin restituirea unor terenuri din proprietatea statului.
Reclamantei i-au fost preluate bunuri mobiliare, iar împrejurarea că aceste titluri de valoare aveau caracter agrosilvic nu schimbă natura lor juridică de bunuri mobile.
În ceea ce priveşte calea specială deschisă de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 725/2001, tribunalul a constatat că dispoziţiile alin. (21b) din lege fac trimitere la dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deci la restituirea de către unitatea administrativ-teritorială, formă de restituire care presupune urmarea procedurii speciale impusă de Legea nr. 10/2001.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului reclamantei la acţiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la echivalentul valoric al bunurilor pretinse, tribunalul a avut în vedere că o astfel de cerere are caracter patrimonial, fiind supusă dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, acţiunea fiind formulată cu depăşirea termenului de 3 ani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a apreciat că instanţa a dat o dezlegare greşită pricinii prin admiterea excepţiilor invocate, după cum urmează:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, apelanta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 268/2001, A.D.S. are ca atribuţii exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului, precum şi administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public şi privat al statului, ceea ce înseamnă că această instituţie poate fi obligată să comunice instanţei amplasamentele terenurilor agricole care pot face obiectul executării măsurii reparatorii.
Referitor la prescripţia extinctivă, art. 22 din Decretul nr. 167/1958 prevede că Decretul nu se aplică dreptului la acţiune privitor la dreptul de proprietate, iar cum petitul principal al acţiunii este revendicarea bunurilor enumerate în art. 1 lit. A) pct. IV din Decizia nr. 1486/1948, acţiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, excepţia a fost în mod greşit admisă, în acest sens, fiind şi Decizia nr. 272/2004 pronunţată de Curtea Constituţională.
Privitor la admisibilitatea cererii, apelanta a subliniat că solicitarea celor 20.000 ha teren nu reprezintă o cerere distinctă de sine stătătoare de reconstituire a dreptului de proprietate al Academiei Române, conform prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000, ci o modalitate de despăgubire prevăzută de Legea de organizare şi funcţionare a Academiei Române.
Intimata Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei apelate.
Analizând sentinţa apelată în raport de criticile şi de apărările formulate de părţi, Curtea a constatat că apelul este fondat.
Referitor la admisibilitatea acţiunii având ca obiect restituirea bunurilor mobile solicitate, prin atribuirea a 20000 ha teren agricol, se impune precizarea că din punct de vedere procedural, prima instanţă a nesocotit cererea cu care a fost învestită în ceea ce priveşte obiectul acesteia, aducând atingere în acest fel principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, căci potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Reclamanta a arătat în motivarea acţiunii că atribuirea de teren ar reprezenta modalitatea de executare a hotărârii de admitere a cererii de restituire a scrisurilor, rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486 din 2 noiembrie 1948, neconstituind prin urmare, o cerere distinctă, de sine stătătoare, care să poată fi soluţionată diferit de cererea cu care a fost învestită în mod procedural instanţa.
Este adevărat că în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, însă, în cauză, instanţa nu a pus în discuţie niciunul dintre aceste aspecte, ci a soluţionat o cerere cu care nu fusese în mod legal învestită, fără a respecta principiul disponibilităţii şi nici pe cel al contradictorialităţii părţilor în procesul civil. De aceea, Curtea a înlăturat această excepţie, căci singura cerere cu care a fost învestită instanţa în mod legal este prevăzută de lege, respectiv de art. 4 din Legea nr. 752/2001, şi constă în restituirea în patrimoniul privat al reclamantei a scrisurilor, rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486 din 2 noiembrie 1948,
Calitatea procesuală pasivă a Agenţiei Domeniilor Statului este strâns legată de aspectul tranşat anterior, astfel că se impune analizarea acesteia înaintea celorlalte critici formulate. Deşi restituirea titlurilor de valoare prin atribuirea unui teren agricol nu a constituit o cerere distinctă ci o modalitate de executare, în situaţia în care aceasta ar fi fost admisă, obligată nu ar fi putut fi decât Agenţia Domeniilor Statului. Aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor legale, art. 4 din Legea nr. 268 din 28 mai 2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului:" (1) Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având ca atribuţii:
a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului."
Reţinându-se că această instituţie exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului, Curtea a respins şi această excepţie.
Referitor la fondul pretenţiilor, toate titlurile de valoare solicitate de reclamantă erau destinate să-i aducă acesteia venituri băneşti la diferite intervale de timp. Prima instanţă a hotărât în mod corect că ne aflăm pe tărâmul drepturilor de creanţă, care sunt supuse termenului general de prescripţie prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, în condiţiile în care Legea specială nr. 752/2001 nu conţine dispoziţii derogatorii. Că nu conţine dispoziţii derogatorii şi că începutul termenului de prescripţie nu poate fi legat de modificarea adusă prin Legea nr. 133/2008, este demonstrat pe de o parte de însuşi conţinutul art. 4 din Legea nr. 752/2001, iar, pe de altă parte, de faptul că legea modificatoare conţine dispoziţii referitoare exclusiv la categoria terenurilor şi mobilelor agrosilvice.
Legiuitorul a înţeles să facă trimitere fie la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fie la cele ale Legii nr. 1/2000 (Legea nr. 18/1991) ce cuprind menţiuni exprese în ce priveşte termenele de formulare a cererilor de restituire, încă cu privire la categoria titlurilor de valoare-obiect al cererii, acesta nu a făcut niciun fel de precizări, ceea ce înseamnă că se va aplicat dreptul comun în materie.
Referitor la calculul termenului de prescripţie instanţa de fond s-a raportat în mod greşit la evenimentele istorice din Decembrie 1989, greşeală care nu schimbă însă soluţia în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, întrucât a fost adoptată Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, care reglementează în art. 4 posibilitatea revendicării bunurilor mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, a categoriilor de imobile prevăzute la alin. (17), precum şi a celorlalte categorii de bunuri mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din 1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948 termenul de prescripţie fiind calculat începând de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 28 decembrie 2001. Şi faţă de această dată acţiunea este prescrisă în condiţiile în care acţiunea a fost introdusă la data de 4 martie 2008.
Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamanta A.R. şi pârâta Agenţia Domeniului Statului.
1. Apelanta-reclamantă A.R. critică cele două argumente reţinute în motivarea admiterii excepţiei prescripţiei, după cum urmează:
A. Cât priveşte natura juridică a obiectului acţiunii în revendicare, instanţa de apel (ca şi instanţa de fond, de altfel) face o gravă eroare, considerând că litigiul se află pe tărâmul drepturilor de creanţă, pentru că "toate titlurile de valoare solicitate de reclamantă erau destinate să-i aducă acesteia venituri băneşti la diferite intervale de timp".
Petitul acţiunii este "restituirea în patrimoniul privat al Academiei Române a scrisurilor, rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1. lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948".
Dacă ar fi solicitat, accesoriu acestui petit, şi obligarea intimaţilor-pârâţi la plata sumelor de bani la care ar fi fost îndreptăţiţi în toată perioada în care Academia Română a fost abuziv lipsită de respectivele venituri băneşti, atunci ar fi înţeles şi acceptat o soluţie de respingere a pretenţiilor, ca prescrise.
Reclamanta a solicitat restituirea bunurilor, respectiv scrisuri, rente şi obligaţiuni, iar calificarea unor bunuri ca fiind de fapt drepturi de creanţă este o greşeală care se poate înlătura prin admiterea recursului.
Scrisurile, rentele şi obligaţiunile au fost calificate ca bunuri şi la epoca la care au fost preluate abuziv de la Academia Română, inclusiv prin legea specială care îi îndreptăţeşte la restituire.
B. Referitor la data de la care ar trebui calculat termenul de prescripţie.
Chiar şi mergând pe teza - esenţial criticabilă - a instanţei de apel, că în speţă ar trebui calculat un termen de prescripţie (deşi în materia dreptului de proprietate asupra bunurilor, acţiunea în revendicare este imprescriptibilă), analiza atentă şi riguroasă a succesiunii în timp a diferitelor texte de acte normative incidente în speţă demontează motivarea reţinută în decizia recurată, după cum urmează:
Academia Română, prin Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române, a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea acţiunii în revendicare la data de 23 mai 2008.
La acea dată, Legea nr. 752/2001, privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, avea la art. 4 alin. (2) (incident şi relevant în speţă, de altfel şi invocat de Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei recurate), fusese modificată şi completată de următoarele acte normative: Legea nr. 396/2004, Legea nr. 564/2004, Legea nr. 194/2006, Legea nr. 80/2007 şi Legea nr. 251/2007, având următoarea formulare:
"(2) Se restituie, în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu."
Pe lângă faptul că nu existau dispoziţii legale necesare şi suficiente care să reglementeze în vreun fel modul în care s-ar fi putut realiza restituirea unor scrisuri, rente şi obligaţiuni, nici nu există vreo enumerare expresă a bunurilor, fie ele mobile sau imobile, care făceau obiectul respectivei prevederi legale.
În timpul soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond, respectiv la data de 4 iulie 2008, legiuitorul român a adoptat o lege organică, respectiv Legea nr. 133/2008, publicată în M. Of. nr. 515/09.07.2008 şi intrată în vigoare la data de 12 iulie 2008, pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române.
În condiţiile în care abia în data de 12 iulie 2008 a intrat în vigoare un text de lege organică care prevede expres că "bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum şi celelalte categorii de bunuri mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948, şi care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 - 4, paginile 8.983 - 8.989, precum şi în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosinţa unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române", nu se justifică modul în care instanţa de apel începe să calculeze curgerea termenului de prescripţie din anul 2001.
Cel mult s-ar putea aprecia că un nou termen de prescripţie a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 133/2008, fapt care ar conduce la respingerea excepţiei prescripţiei.
Mai mult, este şi o problema de terminologie şi de atentă analiză a întregului act normativ; dacă în 12 iulie 2008 legiuitorul a dispus să fie retrocedate Academiei Române toate bunurile mobile prevăzute în Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, stabilind totodată şi un termen de aducere la "îndeplinire a acestor dispoziţii legale", înseamnă că o eventuală prescripţie extinctivă nu ar începe să curgă decât după împlinirea termenului de aduce la îndeplinire a dispoziţiilor legale, stabilit în art. II. din Legea nr. 133/2008: "Art. II - Prevederile art. 4 alin. (21) şi (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.", deci după data de 12 octombrie 2008, ceea ce face ca atât sentinţa pronunţată de prima instanţă, cât şi decizia pronunţată în apel să fie nelegale şi netemeinice.
C. Referitor la reala natură juridică a bunurilor revendicate de Academia Română, şi la dispoziţiile legale aplicabile în materia prescripţiei extinctive.
Art. 22 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripţia extinctivă prevede expres ca dispoziţiilor decretului nu se aplică dreptul la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi superficie.
Petitul principal al acţiunii este revendicarea bunurilor enumerate în art. 1 lit. A), pct. IV. (Scrisuri, rente şi obligaţiuni) din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, bunuri care au aparţinut fostei Academii Române.
Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, reală şi imprescriptibilă. Ea este petitorie deoarece tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate a reclamantului şi reală deoarece ea apară însuşi dreptul real de proprietate. Acţiunea în revendicare este imprescriptibilă, deoarece dreptul de proprietate pe care se întemeiază este şi el imprescriptibil sub aspect extinctiv, nepierzându-se prin neuz.
2. Recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniul Statului.
A. În mod nelegal instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.D.S.
Prin cererea de chemare în judecată se solicită restituirea în patrimoniul privat al reclamantei apelante Academia Română a scrisurilor, rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948.
Aşa cum reiese din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948 scrisurile, rentele şi obligaţiunile prevăzute de art. 1 pct. IV au fost trecute în folosinţa Ministerului Finanţelor şi nu în folosinţa sa sau a unei instituţii sau minister al cărui continuator să fie A.D.S.
Având în vedere cele de mai sus, nu poate fi obligată la restituirea scrisurilor, rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948 întrucât acestea nu au fost preluate de către pârâta-recurentă.
B. În mod nelegal instanţa a respins excepţia admisibilităţii capătului de cerere privind modalitatea de restituire a suprafeţei de 20.000 ha teren agricol echivalentul a 1.463.200 bucăţi rentă 5% perpetuă 1922.
Având în vedere cererea de chemare în judecată prin care reclamanta solicită restituirea suprafeţei de 20.000 ha teren agricol în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României (art. 44 şi 136), Legea Academiei Române (Legea nr. 752/2001), art. 22 din Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 221 din Legea nr. 1/2000 şi Codului civil (art. 471, art. 489 şi art. 995), trebuie subliniat că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 "bunurile preluate fără titlu valabil (...) pot fi revendicate (...) dacă nu fac obiectul unor legi speciale", iar în cauza de faţă terenul respectiv face parte din categoria terenurilor agricole al căror regim juridic a fost reglementat prin lege specială, respectiv Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată şi Legea nr. 1/2000, republicată.
Cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile indicate apare ca inadmisibilă şi în raport de dispoziţiile art. 8 coroborate cu art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată şi art. 23 alin. (2) coroborate cu art. 3 alin. (2) - (4) din Legea nr. 1/2000, republicată.
În baza legilor de fond funciar, Comisia Locală împreună cu Comisia Judeţeană analizează şi validează dreptul de proprietate pentru persoanele îndreptăţite, iar A.D.S. predă terenul conform procedurii administrative, reglementate de H.G. nr. 626/2001.
C. În mod legal instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
a. Cererea reclamanţilor.
Prin cererea formulată, reclamanta Academia Română a solicitat restituirea în patrimoniul său privat a scrisorilor, rentelor şi obligaţiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din 2 noiembrie 1948, în următoarele condiţii: pentru cele 1.463.200 bucăţi rentă 5% perpetuă 1922 restituirea suprafeţei de 20.000 ha teren agricol, iar pentru celelalte scrisuri, rente şi obligaţiuni restituirea în echivalent, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o expertiză contabilă.
b. Dispoziţiile legale speciale aplicabile.
Potrivit Legii nr. 752/2001,
- art. 4 alin. (2), se restituie, în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu;
- alin. (21) - bunurile mobile şi mobile cu caracter agrosilvic care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa unor ministere şi instituţii publice, în temeiul mai multor acte normative printre care şi Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486 din 1948, se retrocedează în totalitate Academiei Române (alineat introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 564/2004);
- alin. (22) - patrimoniul agrosilvic, prevăzut la alin. (21) este dobândit de Academia Română, la cerere, în mod gratuit, conform legii. (introduse prin articolul unic al Legii nr. 251/2007).
- alin. (8) - restituirea altor imobile ce au aparţinut Academiei Române se face în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (alineat introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 564/2004).
Aceste dispoziţii au fost modificate prin Legea nr. 133/2008, în sensul că termenul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 564/2004 şi nu poate depăşi, după caz, 8 luni calendaristice.
Prin Legea nr. 133/2008 s-au introdus alin. (21a) şi (21b) în Legea nr. 752/2001, acestea prevăzând că:
(21a) Bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum şi celelalte categorii de bunuri mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în M. Of. nr. 260 din 8 noiembrie 1948, şi care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 - 4, paginile 8.983 - 8.989, precum şi în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosinţa unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(21b) Pentru bunurile mobile şi imobile prevăzute la alin. (2) şi (21a), care în mod obiectiv nu mai pot fi retrocedate în natură, în vederea respectării clauzelor donatorilor şi în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea şi cu acordul Academiei Române, se aplică de către autorităţile competente, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau, prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare activităţilor Academiei Române.
Prin aceeaşi Lege nr. 133/2008 s-a prevăzut că dispoziţiile art. 4 alin. (21) şi (4) din Legea nr. 752/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin această lege se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
c. Judecata în recurs.
Faţă de obiectul cererii de chemare, astfel cum a fost fixat de către reclamanţi, instanţele erau obligate să se pronunţe în aceste limite, cu aplicarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de restituirea "scrisorilor, rentelor şi obligaţiunilor" şi nu de beneficiile pe care reclamanta le putea obţine de pe urma acestora, ceea ce însemnă că s-au solicitat a fi restituite bunuri mobile, concretizare a dreptului de proprietate (ca drept real) şi nu veniturile băneşti ale acestora, ca o concretizare a unui drept de creanţă.
Fiind vorba în cauză de solicitarea de restituire a unor bunuri mobile, erau aplicabile dispoziţiile speciale care o îndreptăţeau pe reclamantă să formuleze prezenta cerere.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001 în forma în vigoare la data sesizării instanţei, se restituie, în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu.
În alin. (21) şi (22) ale art. 4 din lege se face referire la patrimoniul agrosilvic, care cuprinde, faţă de conţinutul textului, bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, în vreme ce alin. (8) al art. 4 face referire la termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, dar numai cu privire la "alte categorii de imobile"; astfel, puteau intra în discuţie, în privinţa bunurilor mobile, în lipsa unei dispoziţii speciale în lege, normele dreptului comun în materie, ceea ce înseamnă, din situaţia în speţă, că acţiunea era imprescriptibilă.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Legea nr. 133/2008 de modificare a Legii nr. 752/2001, cuprinde şi alte dispoziţii în ceea ce priveşte conţinutul art. 4 din lege şi nu referă exclusiv la categoria imobilelor şi mobilelor agrosilvice.
Prin art. 4 alin. (21) lit. a) din Legea nr. 752/2001, introdus prin Legea nr. 133/2008, se specifică în mod expres că se restituie în totalitate în proprietatea reclamantei, pe lângă bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic şi categoriile de imobile prevăzute la alin. (8) şi "celelalte categorii de bunuri mobile şi imobile" ce i-au aparţinut acesteia şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948 - în art. II al Legii nr. 133/2008 prevăzându-se că prevederile modificatoare se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
Deşi chiar prin forma iniţială a Legii nr. 752/2001, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta era îndreptăţită să solicite bunurile mobile care i-au fost preluate în mod abuziv, date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2), în modificarea legislativă intervenită în 2008, aceste bunuri au fost menţionate în mod expres, dispunându-se chiar şi un termen imperativ de restituire de 90 de zile de la intrarea în vigoare a modificării.
În aceste condiţii, chiar şi în raport de dispoziţiile legii modificatoare, prin voinţa legiuitorului reclamanta putea formula oricum acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă.
Faţă de cele reţinute mai sus, se constată că s-au aplicat dispoziţii legale în materia prescripţiei dreptului la acţiune care nu îşi aveau incidenţa, atrăgându-se nelegalitatea deciziei de apel, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârâta Agenţia domeniilor Statului este nefondat, în considerarea celor ce succed:
A. Calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte a fost justificată în raport de modalitatea de executare a cererii în revendicare solicitată, prin atribuirea unui teren agricol şi cu referire la dispoziţiile legale care reglementează atribuţia acestei părţi de exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenului cu destinaţia agricolă aparţinând domeniului privat al Statului.
Critica formulată în recurs, astfel cum a fost susţinută, nu are legătură cu modul de soluţionare a excepţiei de către instanţa de apel, acesta constituind obiectul cenzurii de către instanţa de recurs - motiv pentru care nu va fi primit.
B. Excepţia admisibilităţii capătului de cerere privind modalitatea de restituire sub forma restituirii unei suprafeţe de teren agricol - astfel cum a fost formulată şi susţinută inclusiv prin recurs, a fost în mod corect soluţionată de instanţa de apel.
După cum s-a reţinut, cererea cu care a fost sesizată prima instanţă are ca obiect revendicarea unor bunuri mobile - aceasta nefiind afectată de excepţia inadmisibilităţii, iar modalitatea de realizare a acesteia, într-o formă solicitată, urmează a fi analizată de instanţă cu ocazia judecării cauzei.
C. Ultimul punct din recursul formulat de pârâta-recurentă reprezintă de fapt o achiesare la modul de soluţionare a problemei prescripţiei de către instanţă - nereprezentând o critică în recurs.
În considerarea celor reţinute mai sus cu privire la recursul declarat de reclamantă şi cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va modifica în parte decizia, iar cu aplicarea şi a art. 297 C. proc. civ. se va desfiinţa în parte sentinţa primei instanţe, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la acelaşi tribunal. Se vor păstra dispoziţiile deciziei de apel referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Domeniului Statului şi inadmisibilităţii acţiunii, precum şi ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, netimbrării acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor - ţinându-se cont şi de limitele de judecată fixate în faţa instanţei de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 630 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia, în sensul că:
Desfiinţează, în parte, Sentinţa civilă nr. 1915 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Păstrează dispoziţiile deciziei de apel, referitoare la respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului şi inadmisibilităţii acţiunii, precum şi ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, netimbrării acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4823/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4828/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
