ICCJ. Decizia nr. 4831/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4831/2010
Dosar nr. 9794/1/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 4 decembrie 2006, reclamanţii P.G., A.F., D.R. şi H.E. au contestat în instanţă Dispoziţia nr. 8334 din 16 noiembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 2129 mp, situat în Slatina, str. E., preluat abuziv în baza Decretelor de expropriere nr. 201/1970 şi nr. 67/1979.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că deşi prin notificare autorul lor, A.N. (în prezent decedat) a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 2129 mp, pe care a deţinut-o ca proprietar conform celor ce rezultă din adresa nr. 13139 din 07 noiembrie 2001 a SC A. SA, din declaraţia de expropriere din 5 noiembrie 1969, din adresa IJGCL Olt nr. 3867 din 05 iunie 1979, precum şi din cele două decrete de expropriere nr. 201/1970 şi nr. 67/1979, în baza cărora terenul menţionat a trecut la stat, organul administrativ, prin dispoziţia emisă, a acordat măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa de 800 mp, expropriată prin Decretul nr. 67/1979, trecând sub tăcere diferenţa de teren în suprafaţă de 1913 mp care a făcut obiectul Decretului nr. 201/10 aprilie 1970.
În contestaţie reclamanţii au mai susţinut că dispoziţia organului administrativ este nelegală şi pentru că prin aceasta nu s-a dispus restituirea terenului în natură, nefiind astfel luate în considerare actele anexate notificării şi extrasul din planul de situaţie al zonei respective aflat în arhiva Primăriei Slatina din care rezultă clar că întregul teren revendicat este liber.
Prin Sentinţa nr. 69 din 23 ianuarie 2007, Tribunalul Olt, secţia civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că dispoziţia prin care s-au propus despăgubiri pentru 800 mp este legală şi temeinică întrucât reclamanţii nu au făcut dovada certă şi pertinentă nici a suprafeţei de teren expropriate de la autorul lor, A.N. şi nici a posibilităţii restituirii în natură a acesteia.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 725 din 4 iulie 2007, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat sentinţa, admiţând în parte acţiunea şi a modificat în parte Dispoziţia nr. 8334 din 16 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, în sensul propunerii de măsuri reparatorii pentru 2929 mp, în loc de 800 mp. Celelalte prevederi din dispoziţie au fost menţinute.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit expertizei efectuate în cauză, suprafaţa totală a terenului care a fost expropriat de la autorul reclamanţilor a fost de 2929 mp, terenul fiind preluat în două etape, respectiv 1913 mp prin Decretul de expropriere nr. 201 din 10 aprilie 1970 şi 800 mp prin Decretul nr. 67 din 1979.
Deşi expertul a concluzionat că poate fi restituită în natură o suprafaţă de 2122 mp, care este liberă de construcţii şi de detalii de sistematizare, instanţa de apel a considerat că această măsură nu poate fi dispusă deoarece terenul se află în incinta Grupului Şcolar Metalurgica Slatina şi este indispensabilă activităţii acestuia.
Recursul declarat de către reclamanţii împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 1769 din 14 martie 2008, a casat decizia atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Înalta Curte a dispus rejudecarea apelului în vederea completării probelor pentru a se verifica dacă terenul solicitat de reclamanţi este ocupat funcţional, integral sau parţial, de lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea, respectiv dacă există vreo porţiune afectată de servituţi legale sau de alte amenajări de utilitate publică ale localităţii.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost reînvestită cu judecarea apelului reclamanţilor.
În această fază procesuală a decedat reclamanta H.E., procesul fiind continuat de moştenitorii acesteia H.S., H.M. şi HA.
Dând curs îndrumărilor din decizia de casare, instanţa de apel, în baza art. 315 C. proc. civ., a dispus efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective: identificarea terenurilor solicitate a fi restituite, în raport de actele de proprietate ale reclamanţilor şi de cele două acte de expropriere succesive; precizarea situaţiei actuale a terenului, dacă exproprierea şi-a atins scopul, dacă pe teren există construcţii autorizate, ce suprafaţă de teren ocupă şi dacă există teren liber posibil a fi restituit; dacă terenul este afectat de elemente de sistematizare; amplasamentul terenului, dimensiunile acestuia, poziţionarea elementelor de sistematizare şi a reţelelor subterane.
Totodată, constatând că expertul C.D. a răspuns nesatisfăcător la obiecţiunile formulate de reclamanţi, instanţa, în baza art. 129 C. proc. civ., a solicitat Primăriei Municipiului Slatina ca, în raport de schiţa întocmită de expert, de schiţa făcută de SC C.A. Oltenia SA şi de adresa nr. 9510 din 2008 emisă de această instituţie, să stabilească afectaţiunea celor trei guri de canal redate de expert pe schiţă şi să precizeze dacă terenul solicitat de reclamanţi este traversat de amenajări supraterane şi subterane, astfel cum este definit de art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.
Pe baza raportului de expertiză topografică, coroborat cu menţiunile din adresa nr. 15238 din 12 octombrie 2009 emisă de Consiliul Local Slatina, precum şi cu celelalte probe din dosar, instanţa de apel, prin Decizia nr. 253 din 14 octombrie 2009 a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor, confirmând astfel sentinţa tribunalului de respingere a contestaţiei.
Motivarea instanţei de apel pune în evidenţă considerentele care urmează:
În speţă, numai extrasul din registrul agricol depus la dosar de către reclamanţi se încadrează în categoria actelor prevăzute de dispoziţiile art. 23 pct. 1 din H.G. nr. 250 privind existenţa şi întinderea dreptului de proprietate.
Nu se poate da eficienţă Decretului de expropriere nr. 201/1970, prin care autorului A.N. i s-a preluat suprafaţa de 1913 mp teren întrucât preluarea în discuţie contravine evidenţelor registrului agricol din 1962, în care autorul figura cu 1000 mp în str. E., suprafaţă cu care acesta a figurat în evidenţele fiscale şi a plătit impozit până la expropriere 1979.
A fost înlăturată şi declaraţia autorului, dată la 5 noiembrie 1969, prin care acesta arăta că este de acord cu exproprierea terenului arabil de 1800 mp şi 329 mp curţi din str. E., cu motivarea că nu poate produce efecte juridice întrucât nu face dovada proprietăţii.
Aşadar, instanţa de apel a reţinut că preluarea efectivă prin expropriere s-a făcut prin cel de-al doilea decret, respectiv Decretul nr. 67/1979 când, în urma măsurătorilor efectuate în vederea preluării terenului, s-a constatat că acesta, în realitate, era de 800 mp.
Instanţa de apel a concluzionat, pe baza probatoriului administrat (cu referire specială la expertiza topografică şi la menţiunile din adresa nr. 15238 din 12 octombrie 2009, emisă de Consiliul Local Slatina) în sensul că terenul de 800 mp nu se poate restitui în natură, fiind ocupat de clădirile din cadrul Complexului Şcolar al Colegiului Naţional Metalurgic Slatina, precum şi de trei guri de canalizare în stare de funcţionare care asigură legătura între aceste clădiri şi racordul de canalizare, conectat la reţeaua stradală şi că, subteran, terenul este traversat de conducta de alimentare cu apă şi canalizare a Complexului Şcolar.
Constatând că, în ce priveşte terenul de 800 mp exproprierea şi-a atins scopul şi că deci restituire în natură nu este posibilă, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţi la măsuri reparatorii în echivalent, aşa cum în mod corect s-a dispus de către organul administrativ.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii reproşează instanţei de apel că: în mod greşit au acordat măsuri reparatorii numai pentru suprafaţa de 800 mp teren care a constituit obiectul Decretului de expropriere nr. 67/1979, iar nu şi pentru diferenţa de teren expropriată prin că Decretul nr. 201/1970 (primul motiv); că interpretând greşit prevederile art. art. 7 şi 10 alin. (3), (4) şi (5) din Legea nr. 10/2001, nu a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2122 mp, conform celor două expertize efectuate în cauză (motivul al doilea); că, interpretând greşit dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., le-a respins cererea depusă în apel, prin care au solicitat a li se atribui un teren în compensare, aşa cum prevede art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificat prin art. 23 din Legea nr. 247/2005 (motivul al treilea). Recurenţii reclamanţi solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.
Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ce priveşte primul motiv, următoarele două, vădindu-se a fi nefondate.
Referitor la primul motiv.
Reclamanţii, atât în contestaţie cât şi în apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, au susţinut că suprafaţa de teren trecută la stat prin expropriere a fost de 2929 mp (1913 mp prin Decretul nr. 201/1970 şi 800 mp prin Decretul nr. 67/1970).
Aşa cum s-a arătat deja în prezenta decizie, menţionata susţinere a recurenţilor reclamanţi a fost verificată pe bază de expertiză, cu prilejul judecăţii primului lor apel, admis, sub acest aspect, de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 725 din 4 iulie 2007.
Este adevărat că această decizie a fost casată de Înalta Curte prin Decizia nr. 1769 din 14 martie 2008 în urma admiterii recursului reclamanţilor, prin care aceştia solicitau restituirea în natură a terenului de 2129 mp, însă, în rejudecare, în propria cale de atac, acestor părţi nu li se putea înrăutăţi situaţia.
Aşadar, Înalta Curte reţine că, sub aspectul suprafeţei de teren pentru care reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii, recursul este întemeiat deoarece instanţa de apel, reţinând că aceasta este de 800 mp iar nu de 2929 mp, a pronunţat o decizie nelegală, încălcând un important principiu procedural potrivit căruia nu se poate înrăutăţi situaţia unei părţi în propria cale de atac.
Următoarele două motive de recurs nu sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Faţă de îndrumările din decizia de casare, instanţa de apel, în rejudecare, avea obligaţia doar să verifice dacă terenul solicitat de reclamanţi este disponibil a fi restituit în natură în condiţiile în care suprafaţa totală expropriată pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, este de 2929 mp.
Expertiza efectuată în condiţiile respectării recomandărilor obligatorii din decizia de casare a concluzionat că trenul nu este disponibil pentru restituire în natură, fiind traversat de conductele de alimentare cu apă şi canalizare ale Complexului Şcolar, că pe acesta există şi trei guri de canalizare în stare de funcţionare care asigură legătura între clădirile Colegiului Naţional Metalurgic şi racordul de canalizare, colectat la reţeaua stradală.
Cum terenul solicitat de reclamanţi este afectat de amenajări de utilitate publică, aceştia sunt îndreptăţiţi, potrivit art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la măsuri reparatorii în echivalent.
Aşadar, este de reţinut că, în ce priveşte totalitatea terenului revendicat, decretele de expropriere şi-au atins scopul, şi că în aceste condiţii incidente în speţă sunt prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată precum şi dispoziţiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 iar nu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din legea menţionată.
Cât priveşte cel de al treilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine că acesta are caracter subsidiar de vreme ce recurenţii reclamanţi, pe tot parcursul judecăţii, inclusiv în faţa acestei instanţe, în principal, au solicitat restituirea în natură a terenului.
Cum cererea de atribuire a unui teren în compensare a fost formulată pentru prima dată în faţa instanţei de rejudecare, în mod corect, prin decizia recurată, s-a reţinut că aceasta contravine dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele prezentate, recursul urmează să fie admis modificând decizia atacată în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei, admiterii în parte a contestaţiei şi modificării în parte dispoziţiei organului administrativ în sensul propunerii acordării de despăgubiri reclamanţilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru 2929 mp teren, situat în municipiul Slatina str. E. (în loc de 800 mp).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.G., D.R., H.S., A.F., H.M. şi H.A. împotriva Deciziei civile nr. 253 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul reclamanţilor declarat împotriva Sentinţei nr. 69 din 23 ianuarie 2007 a Tribunalului Olt, secţia civilă, schimbă sentinţa în sensul că admite în parte contestaţie formulată de reclamanţi împotriva Dispoziţiei nr. 8334 din 16 noiembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Slatina, modifică în parte dispoziţia în sensul că se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru 2929 mp teren situat în municipiul Slatina str. E. (în loc de 800 mp.).
Menţine restul prevederilor dispoziţiei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4830/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4834/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
