ICCJ. Decizia nr. 4829/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4829/2010
Dosar nr. 8269/118/2007
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2007 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii E.F.B.P. şi E.C.I.D. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Oraşului Eforie şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 31 din 23 ianuarie 2007 emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să oblige instituţia pârâtă la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 300 mp, situat în localitatea Eforie Sud, fost lot 1157, parcela Movilă Techirghiol.
Au solicitat, în subsidiar, ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii fie prin compensare, fie prin acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1565 din 9 decembrie 2008 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanţii E.F.B.P. şi E.C.I.D., a anulat dispoziţia nr. 31 din 23 ianuarie 2007 şi a obligat pârâtul Primarul Oraşului Eforie să acorde reclamanţilor măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii în echivalent, cu acordul reclamanţilor, sau să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi să înainteze documentaţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pârâtul a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafaţă de 300 mp situat în localitatea Eforie, în apropierea bifurcaţiei D.N. cu şoseaua de centură a localităţii, ca fiind fostul lot 1157 din parcelarea Movilă. Imobilul a aparţinut în proprietate defunctei M.V. şi a fost preluat abuziv de Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957, în baza sentinţei civile nr. 2055/1962. Reclamanţii s-au legitimat ca succesori ai mamei lor, E.M., sora şi singura succesoare a proprietarei M.V.
Din probele administrate prima instanţă a reţinut că fostul lot 1157 din Parcelarea Movila Techirghiol este, potrivit Planului Urbanistic de Detaliu, ocupat parţial (cca o treime) de DN 39, restul constituind zona verde amplasată de-a lungul şoselei spre lacul Techirghiol - domeniul public al localităţii, motiv pentru care, apreciind că terenul este situat într-o zonă ce nu poate face obiectul unei restituiri în natură, a stabilit că reclamanţilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii E.F.B.P. şi E.C.I.D. cât şi pârâtul Primarul Oraşului Eforie, iar prin Decizia nr. 273/C din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de criticile formulate de pârât, instanţa a constatat că reclamanţii au notificat Primăria Oraşului Eforie solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru mobilul din Eforie, lotul nr. 1157 din parcelarea Movilă Techirghiol, teren care a aparţinut în proprietate mătuşii lor, M.V. şi care a fost preluat abuziv de Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957.
În procedura de restituire iniţiată de reclamanţi prin notificare, calitatea de persoane îndreptăţite o au, potrivit art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de proprietari ai bunului imobil la data preluării precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că, în privinţa calităţii de moştenitor, legea specială nu are dispoziţii derogatorii astfel că şi în această procedură se aplică normele de drept comun în materia succesiunii legale sau testamentare.
În speţă, potrivit certificatului de moştenitor nr. 380/1975 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, la decesul defunctei M.V. întreaga succesiune s-a transmis către E.M. Aceasta a avut atât calitate de moştenitor legal, fiind sora defunctei, cât şi pe aceea de moştenitor testamentar, notarul făcând menţiunea că moştenitoarei E.M. i-a revenit întreaga masă succesorală.
În calitate de moştenitor legal dar şi de legatar universal, iar nu de legatar cu titlu particular cum a afirmat greşit pârâtul, E.M. a dobândit nu numai bunurile înscrise în certificatul de moştenitor (locul de veci), dar şi vocaţia de a dobândi bunuri viitoare sau creanţe care ar fi aparţinut autoarei sale. În această ultimă categorie intră şi bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi în legătură cu care legiuitorul a prevăzut că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Cererea de restituire are deci valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară, cât şi doctrina statuând constant că vocaţia la restituire este restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunţat expres la moştenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moştenirii.
Reclamanţii, ca moştenitori legali ai mamei lor E.M., calitate atestată de certificatul de moştenitor nr. 1582/1984 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 2 Bucureşti, au dobândit prin transmisiune succesorală nu numai bunurile înscrise în certificatul de moştenitor dar şi vocaţia la restituire pe care mama lor o dobândise odată cu acceptarea succesiunii fostului proprietar, vocaţie pe care reclamanţii şi-au valorificat-o odată cu depunerea notificării de restituire a imobilului, în august 2001.
Reţinând în acelaşi timp, potrivit pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, preeminenţa puterii doveditoare a certificatului de moştenitor precum şi faptul că potrivit art. 25 din Decretul nr. 40/1953 şi art. 88 din Legea nr. 36/1995, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi constatând că în speţă nu au fost înlăturate prin hotărâre judecătorească certificatele de moştenitor depuse de reclamanţi, în mod corect s-a stabilit că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparţinut defunctei M.V., apelul pârâtului fiind în totalitate neîntemeiat.
În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor, s-a reţinut că tribunalul a apreciat corect atât asupra calităţii de persoane îndreptăţite cât şi asupra modalităţii în care reclamanţii urmează să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de lege, terenul proprietatea autoarei reclamanţilor nefiind posibil a fi restituit în natură din cauza destinaţiei date în prezent acestuia, respectiv de spaţiu de utilitate publică, terenul fiind afectat integral de ampriza, zonele de siguranţă şi de protecţie ale unui drum naţional (DN 39).
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Primarul Oraşului Eforie.
Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate:
Curtea de Apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
Aşa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 749 din 9 noiembrie 1926 emis de Ministerul Agriculturii şi al Domeniilor, titularul iniţial al dreptului de proprietate a fost M.V. care a avut ca moştenitor testamentar pe sora sa, E.M., fapt atestat de certificatul de moştenitor nr. 380/1975 din 5 iunie 1975, emis de Notariatul de Stat Local al sectorului 3 Bucureşti.
Conform certificatului de moştenitor mai sus menţionat, E.M. a moştenit dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul Iancu Nou din Bucureşti, fiind un legatar cu titlu particular cu vocaţie succesorala doar la acest bun.
E.M. a decedat la data de 7 mai 1984 iar reclamanţii, în calitate de descendenţi şi moştenitori legali au preluat mai departe dreptul de concesiune asupra locului de veci, aşa cum atestă certificatul de moştenitor nr. 1582 din 8 noiembrie 1984.
Prin urmare, susţine recurentul, cum autoarea lor nu deţinea în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, nici reclamanţii nu pot pretinde un drept asupra lui.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a aparţinut defunctei M.V. şi a fost preluat abuziv de Stat în temeiul Decretului nr. 111/1957.
Conform certificatului de moştenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, la decesul defunctei M.V. întreaga succesiune s-a transmis către E.M. care a avut atât calitate de moştenitor legal, în calitate de soră a defunctei, cât şi pe aceea de moştenitor testamentar.
Prin urmare, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, E.M. a cules succesiunea rămasă în urma defunctei M.V. nu în calitate de legatar cu titlu particular, ci ca moştenitor legal şi testamentar, cu vocaţie la întreaga masă succesorală.
Împrejurarea că în cuprinsul certificatului de moştenitor este menţionat numai un loc de veci nu înseamnă că activul succesoral transmis pe cale succesorală conţinea numai un drept patrimonial asupra acestui bun şi nici că succesoarea defunctei este un legatar cu titlu particular.
Activul succesoral cuprinde toate drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii, indiferent de natura lor, precum şi vocaţia de a dobândi bunuri viitoare, acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul şi care pot fi pornite de moştenitori sau continuate de aceştia, conform regulilor aplicabile.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 380/1975 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, întreaga masă succesorală rămasă în urma defunctei M.V. a fost culeasă de autoarea reclamanţilor, E.M., în calitate de moştenitoare legală şi testamentară şi că vocaţia succesorală a moştenitoarei cuprinde şi vocaţia de a dobândi bunuri viitoare, dreptul acesteia de a formula acele acţiuni patrimoniale la care defuncta ar fi fost îndreptăţită.
Cum, în cauză este necontestată calitatea reclamanţilor de succesori ai defunctei E.M., rezultă că aceştia au dobândit pe calea retransmiterii succesorale îndreptăţirea de a formula cererea care a învestit instanţele în prezentul litigiu.
Faţă de considerentele expuse, apreciind ca fiind legală Decizia instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Oraşului Eforie împotriva deciziei nr. 273/C din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4832/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4827/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
