ICCJ. Decizia nr. 4859/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4859/2010
Dosar nr. 6337/117/2005
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 661 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii K.E., K.M., P.I., S.M.E. şi P.R., în contradictoriu cu pârâţii U.T. Cluj şi Primarul municipiului Cluj-Napoca şi în consecinţă: s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P.; s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 21366 din 15 noiembrie 2006, emisă de U.T. Cluj; s-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 1664 mp, calculate la o valoare de 236,5 Euro/mp conform expertizei efectuată de ing. M.I.; s-a anulat Dispoziţia nr. 2561 din 25 iulie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 300 mp. teren, conform propunerilor făcute prin expertiza ing. A.G.; s-a respins cererea cu privire la construcţiile expropriate, cererea de intervenţie în interesul altuia formulată de intervenientul S.T.E., acţiunea faţă de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acţiunea faţă de pârâta A.N.R.P.; a fost obligată pârâta U.T. Cluj la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2348 lei şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1600 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin Notificarea din data de 02 august 1991 petenţii K.E., S.M.E., K.M., P.I. şi P.R., au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 4756, nr.top. 4746 şi în C.F. nr. 3588Cluj.
La data de 01 noiembrie 2005 Consiliul local Cluj-Napoca a transmis U.T. notificarea şi actele depuse, apreciind că U.T. este deţinătoarea imobilului.
Această pârâtă s-a pronunţat asupra notificării prin Dispoziţia nr. 21366 din 15 noiembrie 2005, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 546 stj.p., teren estimat la valoarea de 2.000.000.000 lei.
În motivarea dispoziţiei s-a arătat că deţine în proprietate suprafaţa de 5452 mp, înscrisă în C.F. nr. 127070 Cluj, iar diferenţa de teren faţă de suprafaţa înscrisă în C.F. este proprietatea Statului Român.
Suprafaţa de 546 stj.p. a fost dobândită prin procesul-verbal de predare-primire nr. 5049/1970.
S-a precizat şi faptul că notificarea reclamanţilor împreună cu actele anexate a fost trimisă Consiliului Local Cluj.
Urmare a emiterii acestei dispoziţii, în termen legal reclamantul P.R. şi-a precizarea acţiunea privind anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.
Reclamantul a invocat art. 16 alin. (1) introdus prin Legea nr. 247/2005 privind restituirea în natură a imobilelor cu obligaţia menţinerii afectaţiunii pe o perioadă de 3 - 5 ani.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal intervenientul S.T. şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Intervenientul prin apelul declarat a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare invocând următoarele motive:
Prima instanţă nu s-a pronunţat pe cererea de intervenţie în interes propriu, mărginindu-se să respingă cererea de intervenţie în interesul altei persoane ca inadmisibilă.
Intervenientul a arătat că motivul pentru care nu a formulat notificare în nume propriu îl constituie faptul că locuind în Ungaria nu a avut cunoştinţă de termenele prevăzute de legea română, această împrejurare constituind o cauză de forţă majoră.
Având însă interes în cauză poate interveni în nume propriu, cererea (formulată în baza art. 49-55 C. proc. civ.), fiind admisibilă.
Interesul intervenientului este justificat prin faptul că antecesorii săi sunt părţi în convenţia încheiată la data de 17 iunie 1943, având ca obiect imobilul evidenţiat în C.F. nr. 4756 Cluj, transcris în C.F. nr. 3588 Cluj nr.top 4746, fiind intabulaţi cu titlu de cumpărare în cote de 1/5 parte.
O altă critică vizează interpretarea unilaterală a expertizelor efectuate în cauză, care a avut ca şi consecinţă restituirea în natură doar a suprafeţei de 300 mp teren, fără nicio construcţie, iar despăgubirile s-au acordat doar pentru diferenţa de teren nerestituită în natură, neglijându-se valoarea clădirilor, evidenţiate în C.F. nr. 4756 Cluj nr. top 4746, dobândite de antecesorii intervenientului în anul 1943.
Hotărârea primei instanţe este inechitabilă întrucât se omite acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile preluate de Statul Român.
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca solicită prin apelul declarat schimbarea sentinţei în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a dispoziţiei nr. 2561 din 25 iulie 2006. În motivarea apelului pârâtul a arătat că prin notificarea nr. 45858/3/452 din 6 august 2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă şi teren înscris iniţial în CP nr. 4756 Cluj nr. top 4746, transcris apoi în C.F. nr. 3558 Cluj.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 166/1988, cu plata despăgubirilor legale acordate proprietarilor tabulari, antecesorii reclamanţilor.
Prin procesul verbal de predare primire nr. 5049/1970 s-a transmis U.T. suprafaţa de teren de 5452 mp şi suprafaţa de construcţii de 2123 mp, din nr. top 4746/1, diferenţa de teren de 300 mp rămânând în proprietatea Statului Român.
Prin dispoziţia nr. 21366/2005 a U.T. Cluj reclamanţilor li s-au acordat despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru suprafaţa de 300 mp teren a fost emisă dispoziţia nr. 2561/2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca prin care s-au acordat despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Această dispoziţie este temeinică şi legală întrucât suprafaţa de 300 mp face parte dintr-o zonă sistematizată, fiind incidente disp. art. 11 alin. (4) din Lege nr. 10/2001.
Terenul se integrează în obiectivul exproprierii, fiind parte integrantă planului de sistematizare.
Zona sistematizată nu cuprinde numai cea ocupată de construcţii definitive şi căi de acces la acestea, ci în mod obligatoriu şi spaţiile de parcări garajele, spaţiile verzi, spaţiile dejoacă pentru copii, etc.
Nici nu este posibil ca o suprafaţă de teren expropriată să fie ocupai integral numai cu clădiri definitive, elementele menţionate anterior fiind necesare pentru buna exploatare a construcţiilor.
Totodată s-a solicitat respingerea petitului privind plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 268/A din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 661 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispoziţia vizând anularea dispoziţiei nr. 2561 din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj Napoca şi de restituire în natură a suprafeţei de 300 mp teren, conform propunerilor făcute prin expertiza întocmită de ing. A.G., precum şi dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul S.T.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt întemeiate motivele de apel formulate de pârât, întrucât prima instanţă, anulând dispoziţia nr. 2561 din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj Napoca şi dispunând pe cale de consecinţă restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 300 mp teren, s-a pronunţat plus petita, soluţionând o cerere inexistentă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 298 C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, dispoziţie care se aplică şi în instanţa de apel.
Aceasta întrucât reclamanţii nu au mai formulat o completare de acţiune prin care să conteste cele stabilite prin Dispoziţia nr. 2561 din 25 iulie 2006 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, în absenţa unei astfel de solicitări, în care să se arate punctual şi concret eventualele obiecţii, legate de soluţionarea notificării înregistrate sub nr. 45858/452 din 6 august 2001, instanţa neputându-se considera învestită, din oficiu, cu o astfel de plângere.
În ceea ce priveşte apelul declarat de intervenientul S.T.E., s-a considerat că este neîntemeiat, fiind nefondate susţinerile acestuia, potrivit cărora, prima instanţă a omis să se pronunţe pe cererea de intervenţie în interes propriu.
Astfel, s-a constatat că instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenient, prin încheierea interlocutorie din data de 31 mai 2006, încheiere asupra căreia instanţa nu mai putea reveni, nefiind necesar ca instanţa să se pronunţe încă odată asupra acesteia, prin dispozitivul hotărârii apelate.
Pe de altă parte, s-a reţinut că respingerea cererii de intervenţie în nume propriu a fost legală şi temeinică, raportat la împrejurarea că intervenientul nu a depus notificare în termenul legal în baza Legii nr. 10/2001 şi nici nu a promovat o acţiune prin care să solicite măsuri reparatorii.
Referitor la motivele de apel formulate de intervenient şi care vizează fondul litigiului, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi analizate, întrucât o atare analiză este condiţionată de admisibilitatea cererii părţii care critică hotărârea pe fond.
Împotriva deciziei respective, la data de 13 noiembrie 2009, în termenul legal, a declarat recurs intervenientul S.T.E., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în parte, admiţându-i-se cererea de intervenţie.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, intervenientul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel i-a respins motivul referitor la faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat, pe cererea de intervenţie în nume propriu ce a formulat-o, cerere de intervenţie care este admisibilă, întrucât şi antecesorii săi figurează în convenţia încheiată la data de 17 august 1943 prin care proprietarul tabular a înstrăinat imobilul înscris în C.F. nr. 4756 Cluj sub A+1 şi transcris în C.F. nr. 3588 Cluj, nr. top 4746 şi au fost înscrişi în cote de 1/5 şi intabulaţi sub B+8 cu titlu de cumpărare.
Pe fondul cauzei a susţinut, că în mod eronat, s-a menţinut hotărârea primei instanţe care a dat o interpretare unilaterală expertizelor efectuate în cauză; a dispus retrocedarea în natură a unei suprafeţe mici de teren de 300 mp şi a niciunei construcţii iar despăgubirile au fost acordate numai pentru teren, nu şi pentru construcţii.
La data de 5 mai 2010, intimaţii U.T. Cluj Napoca şi Primarul Municipiului Cluj Napoca au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de intervenient, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de intervenientul S.T.E., prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., numai în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de intervenţie, Înalta Curte constată că este nefondat, şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed.
Astfel, susţinerile intervenientului, că instanţa nu s-a pronunţat pe cererea de intervenţie în nume propriu, ci numai pe cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor, sunt nefondate, întrucât prin încheierea din 31 mai 2006 Tribunalul Cluj a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în nume propriu formulată de acesta.
Această încheiere are un caracter interlocutoriu, asupra căreia instanţa nu mai putea reveni, putând fi atacată odată cu fondul cauzei, astfel încât prima instanţă nu mai trebuia să se pronunţe asupra cesteia şi prin dispozitivul hotărârii.
Cu atât mai mult cu cât, prin aceeaşi încheiere interlocutorie din data de 31 mai 2006, prima instanţă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de acelaşi intervenient în interesul reclamanţilor, iar prin dispozitivul hotărârii a fost respinsă această cerere.
Practic, prima instanţă, deşi nu s-a pronunţat în mod expres asupra calificării cererii formulate de intervenient, atât în nume propriu cât şi în interesul reclamanţilor, în realitate invocându-se aceleaşi aspecte şi aceleaşi motive în susţinerea acesteia, Tribunalul Cluj a dat de înţeles că este vorba de o cerere de intervenţie accesorie, asupra căreia s-a pronunţat.
Această cerere, în al doilea rând, a fost soluţionată corect de către instanţe atâta vreme cât intervenientul nu a formulat, în termenul legal, notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care să solicite în calitate de moştenitor al autorilor săi, alături de ceilalţi reclamanţi, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În acest sens, prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, stipulează faptul că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent.
De asemenea, dispoziţiile art. 4 alin. (4) din aceeaşi lege, arată că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzură la Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de intervenient şi care vizează fondul cauzei, se constată faptul că nu pot fi analizate, câtă vreme cererea de intervenţie a acestuia a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Prin respingerea cererii de intervenţie, intervenientul nu a devenit parte în proces, neintrând în raportul juridic născut între reclamanţi şi pârâţi, astfel încât acesta nu are posibilitatea de a critica soluţiile pronunţate pe fondul litigiului.
Faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivele de modificare prevăzute în art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul S.T.E. împotriva deciziei civile nr. 268/A din 16 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4863/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4851/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
