ICCJ. Decizia nr. 4873/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4873/2010
Dosar nr. 1132/54/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Reclamantele C.V. şi N.N. au contestat, la data de 24 martie 2003, dispoziţia nr. 363 din 27 februarie 2003 emisă de Primăria Slatina, solicitând ca să fie obligaţi pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Slatina să stabilească măsuri reparatorii pentru imobilul compus din 800 mp teren şi construcţii ce a aparţinut autorilor O.N. şi O.C.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 630 din 7 noiembrie 2003 a anulat dispoziţia şi La obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la măsuri reparatorii pentru bunurile preluate de la autorii reclamantelor, respectiv 800 mp teren evaluat la 153.760.000 lei, casă din cărămidă, magazie din scândură, bucătărie, teren casa, evaluate la 203.985.000 lei. Totodată a hotărât ca măsurile reparatorii să se acorde cu respectarea dispoziţiilor art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 şi a HG nr. 498/2003, iar reclamantele să ramburseze diferenţa dintre valoarea despăgubirilor stabilite şi valoarea bunurilor expropriate pentru care s-au primit despăgubiri.
Prima instanţă a respins cererea formulată împotriva Primăriei Slatina.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 219 din 20 februarie 2004 a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat sentinţa, în sensul că, a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat dispoziţia contestată şi a constatat valoarea de expertiză a imobilului la suma de 375.745.000 lei, în raport de care s-a dispus să se stabilească măsurile reparatorii prin echivalent.
Pentru a decide astfel Curtea a reţinut că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 10/2001, deoarece instanţa poate să stabilească numai valoarea de circulaţie a imobilului, iar felul măsurilor reparatorii şi modul de calcul şi de acordare sunt reglementate de HG nr. 498/2003.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. Olt a declarat recurs împotriva acestei decizii.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă si de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8964 din 8 noiembrie 2005 a respins recursul, ca ne fondat.
La data de 13 aprilie 2009 reclamantele C.V. şi N.N. au formulat cererea de revizuire a deciziei instanţei de apel, respectiv Decizia nr. 219 din 29 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Au susţinut că această hotărâre cuprinde dispoziţii potrivnice, care nu pot fi aduse la îndeplinire deoarece nu s-a delimitat cu exactitate care este valoarea terenului şi care este valoarea casei, iar despăgubirile nu pot fi acordate. Au observat această neregulă abia după ce au primit adresă din partea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Un alt argument al cererii de retractare a fost acela că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, pentru că a însumat de două ori valoarea suprafeţei de 520 mp teren.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 165 din 21 mai 2009 a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, potrivit dispoz. art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. trebuie introdusă în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive.
In speţă, Decizia a cărei revizuire s-a solicitat a fost comunicată reclamantelor la data de 15 aprilie 2004, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare de la filele 12,13 din dosarul curţii de apel, astfel încât în temeiul textului legal anterior menţionat şi a dispoz. art. 103 C. proc. civ. a fost găsită incidenţă speţei excepţia tardivităţii.
Împotriva acestei hotărâri N.N. şi C.(devenită prin desfacerea căsătoriei O.) V. au declarat recurs, indicând dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
In motivarea acestuia au arătat că prin adresa Secretariatului Comisiei de Stat pentru acordarea de despăgubiri, din data de 22 ianuarie 2009, li s-a adus la cunoştinţă că nu pot fi despăgubite, întrucât nu se consemnează distinct care este valoarea imobilului teren şi care este cea corespunzătoare construcţiei.
Prin aceeaşi adresă li s-a sugerat să corijeze această situaţie prin formularea unei cereri de îndreptare eroare materială.
In mod greşit instanţa de apel a reţinut că cererea de revizuire este tardivă şi nu şi-a îndreptat greşeala făcută, în sensul că, a reţinut de două ori cuantumul valorii pentru întreaga suprafaţă de teren de 800 mp, în loc să reţină distinct valoarea terenului-203.985.000 lei şi valoarea casei - 53.816.000 lei, cum reiese şi din raportul exp. M.E.
Prin concluziile scrise, înregistrate la grefa instanţei la data de 15 februarie 2010, recurentele au solicitat judecata cauzei în lipsă şi au menţionat că recursul priveşte şi încheierea nr. 10 din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
In drept, recursul este o cale extraordinară de atac, iar soarta sa depinde de modul în care sunt formulate criticile de nelegalitate, care să se încadreze sau să permită judecătorului să le încadreze în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct.1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2, iar acest termen curge de la comunicarea hotărâri atacate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac.
In speţă, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., aşa încât, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire a început să curgă la data comunicării hotărâri, care este Decizia nr. 219 din 29 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, respectiv de la data de 15 aprilie 2004.
Raportat la această dată şi la modul de calcul al termenelor pe luni, prescris de art. 101 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se reţine că termenul de revizuire s-a împlinit la data de 17 mai 2004.
Cererea de revizuire formulată de recurente a fost, însă, înregistrată la instanţă la data de 13 aprilie 2009, conform ştampilei de înregistrare a acestei cereri la Curtea de Apel Craiova, aplicată pe cererea de revizuire (fila 1 dosar nr. 1132/54/2009 Curtea de Apel Craiova), deci peste termenul de o lună reglementat de dispoziţiile legale incidente.
Prin urmare, soluţia procesuală a instanţei de revizuire este la adăpost de critică.
Totodată, susţinerile recurentelor, formulate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt prezentate astfel încât să fie posibilă încadrarea şi analiza lor în condiţiile acestui text de lege.
In realitate, aceste motive de recurs au fost indicate de o manieră formală, prin reiterarea argumentelor din cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul deciziei nr. 219 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, soluţionate de această instanţă prin încheierea nr. 10 din 8 iulie 2009, precum şi în cererea de recurs împotriva acestei încheierii, soluţionată prin Decizia irevocabilă nr. 1534 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 martie 2010.
Or, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. presupun, pentru a face posibilă modificarea hotărârii, să fi avut loc o interpretare eronată a actului juridic (în înţelesul substanţial, de negotium iuris) dedus judecăţii, în condiţiile în care clauzele clare, neechivoce ale acestuia au fost denaturate.
In mod greşit, cu referire la acest motiv de nelegalitate recurentele susţin că ar fi avut loc o interpretare eronată a probelor dosarului, confundând astfel, calea extraordinară de atac a recursului cu o cale de atac devolutivă.
Totodată se reţine că dispoz. art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că încheierile pronunţate în temeiul art. 281, art. 2811 şi art. 2812 C. proc. civ. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea, completarea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice.
Deşi cererea precizatoare nu a fost susţinută de către recurente, calea de atac vizând încheierea nr. 10 din 8 iulie 2009 (prin care Curtea de Apel Craiova a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de recurentele-reclamante), ce constituie obiectul acestei solicitări, se supune reglementărilor dispoz. art. 2813, raportat la art. 301 C. proc. civ. şi întrucât a fost depusă peste termenul legal, nu poate fi primită.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, astfel că neputându-se identifica niciun caz de casare/modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., va respinge recursul revizuentelor, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele C.O.V. şi N.N. împotriva deciziei civile nr.165 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4900/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4869/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
