ICCJ. Decizia nr. 4890/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4890/2010
Dosar nr. 10263/3/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 721 din 16 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul G.M. a declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prin Decizia civilă nr. 846 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul G.M.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 846 din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 10 august 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 mai 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 10 august 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 846 din 14 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4874/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4870/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
