ICCJ. Decizia nr. 4874/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4874/2010

Dosar nr. 2329/54/2009

Şedinţa publică din 1 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 114 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuienta G.S. împotriva deciziei civile nr. 2594 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 18348/63/2008, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu este întemeiată cererea de revizuire reglementată de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât cele două adrese invocate în susţinerea cererii, respectiv adresa nr. 8659 din 4 septembrie 2009 emisă de SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova şi adresa nr. P174 din 7 septembrie 2009 emisă de I.N.S. - D.R.S. Dolj, nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege, neputând fi socotite „acte" în sensul temeiului de drept invocat.

S-a mai reţinut că cele două adrese au fost emise după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Împotriva deciziei respective, la data de 20 ianuarie 2010, a declarat recurs revizuienta G.S., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de revizuire, aşa cum a fost formulată.

Analizând recursul declarat de revizuienta G.S., cu prioritate în baza art. 137 C. proc. civ., pe baza excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului, excepţie invocată din oficiu, de către instanţă, la termenul din 1 octombrie 2010, Înalta Curte constată inadmisibilitatea recursului declarat de revizuientă, avându-se în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., se va reţine faptul că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

De asemenea, dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., stipulează faptul că, hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Aplicând aceste dispoziţii procedurale la cauza de faţă, se constată faptul că revizuienta G.S. s-a adresat instanţei, formulând o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi îndreptată împotriva unei decizii irevocabile, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă de recurs.

Prin urmare, şi Decizia pronunţată de aceeaşi instanţă în cadrul căii de atac extraordinare a revizuirii este irevocabilă, neputând fi suspusă niciunei căi de atac.

În consecinţă, recursul declarat de revizuientă împotriva unei decizii irevocabile nu poate fi primit, calea de atac respectivă fiind inadmisibilă.

Faţă de cele arătate se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta G.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta G.S. împotriva deciziei civile nr. 114 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4874/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs