ICCJ. Decizia nr. 4893/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 282 din 2 iunie 2009, Tribunalul Arad - Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Arad și a admis contestația formulată de reclamanta K.M. împotriva Dispoziției nr. 4528 din 16 septembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Arad, pe care a anulat-o în parte, în sensul că:
- la art. 2, restituirea apartamentelor 2, 3, 4 și 5 este condiționată de restituirea sumei de 114.152 RON, reprezentând despăgubirile primite pentru aceste apartamente, actualizată cu indicele de inflație;
- la art. 4, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 va privi suma de 272.013 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a apartamentelor 1, 6 și 7, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare, și valoarea actualizată cu indicele inflației a despăgubirilor primite pentru aceste apartamente, stabilind că, după compensarea sumei de restituit (114.152 RON) cu suma de primit (272.0131 RON), reclamanta este îndreptățită la primirea sumei de 157.861 RON, reprezentând rest despăgubiri echitabile pentru întregul imobil.
Pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, tribunalul a reținut că organul emitent al deciziei contestate are calitate procesuală în contestația ce privește legalitatea acesteia.
Pe fondul cauzei, în raport de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că, pentru apartamentele restituite în natură, reclamanta trebuie să returneze suma reprezentând despăgubirea primită pentru acestea, actualizată cu indicele de inflație, care, conform expertizei tehnice efectuate în cauză, este de 114.152 RON.
în acest sens s-a dispus modificarea art. 2 din dispoziția contestată, prin care reclamanta fusese obligată la restituirea despăgubirii primite pentru întregul imobil, iar nu doar a celei aferente apartamentelor restituite în natură.
De asemenea, tribunalul a reținut că, deși la art. 4 din dispoziția contestată s-a arătat că pentru apartamentele ce nu se restituie în natură reclamanta are dreptul la măsuri compensatorii în echivalent, stabilite în raport cu valoarea imobilului calculată potrivit standardelor internaționale, nu s-a arătat în mod concret care este această valoare astfel încât despăgubirea reclamantei să poată fi una efectivă.
Conform expertizei judiciare, valoarea de circulație a celor trei apartamente ce nu se restituie în natură, în care trebuie cuprinsă și valoarea terenului aferent, întrucât prin dispoziția atacată terenul nu se restituie în natură, este de 350.715 RON.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru aceste apartamente, din valoarea lor de circulație (350.715 RON) se va deduce cea a despăgubirilor deja primite de reclamantă (78.702 RON), rezultând astfel suma de 272.013 RON.
Prin compensarea sumei de restituit (114.152 RON) cu suma de primit (272.013 RON), reclamanta este îndreptățită la primirea sumei de 157.861 RON, reprezentând rest despăgubiri echitabile pentru întregul imobil, sens în care s-a dispus modificarea art. 4 din dispoziția contestată.
împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.
Prin Decizia civilă nr. 307/A din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelurile, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut, în esență, următoarele:
Criticile aduse sentinței de către reclamantă, care vizează măsurile cuprinse în art. 2 și 4 din dispoziția contestată, sunt neîntemeiate în raport de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și cele din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prima instanță stabilind în mod corect valoarea pe care reclamanta o are de returnat pentru apartamentele restituite în natură, faptul că valoarea de circulație a apartamentelor nerestituite în natură include și valoarea terenului aferent acestora, precum și, în urma compensării, suma pe care reclamanta o mai are de primit.
Neîntemeiate sunt și criticile vizând neclaritatea dispozitivului hotărârii în ce privește modalitatea de restituire a apartamentelor 2, 3, 4 și 5, această modalitate fiind clar identificată ca fiind restituirea în natură.
Apelul pârâtului este nefondat, în mod corect prima instanță respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Arad.
Art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, se referă la calitatea procesuală a entității care a emis dispoziția, însă acest text de lege trebuie corelat cu prevederile art. 28 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de conducere, precum și cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora sunt persoane juridice de drept public, cu patrimoniu și capacitate juridică deplină, numai unitățile administrativ-teritoriale - comuna, orașul și județul.
în speță, Primarul Municipiului Arad are calitate procesuală pasivă ca emitent al actului atacat și reprezentant al municipiului Arad.
Decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs de către pârât care, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
1.Instanța de apel a menținut în mod nelegal soluția fondului de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Arad.
Primarul nu are calitate procesuală în contestația la Legea nr. 10/2001, această calitate revenind unității deținătoare, care, în speță, potrivit înțelesului dat acestei noțiuni la cap. 2 din H.G. nr. 250/2007, este municipiul Arad și nu Primarul municipiului Arad în reprezentarea unității administrativ-teritoriale care a emis dispoziția contestată.
2.Hotărârea instanței de apel este nemotivată sub aspectul menținerii soluției fondului de modificare a art. 4 din dispoziția contestată, criticile din apelul pârâtului vizând această soluție nefiind analizate, ceea ce se constituie într-o încălcare a dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
3.Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a confirmat soluția fondului de modificare a art. 4 din dispoziția contestată, întrucât, în prima fază administrativă de soluționare a notificării, entitatea învestită cu soluționarea notificării are doar obligația de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, iar nu și de a stabili cuantumul acestor despăgubiri.
în acest sens sunt prevederile exprese ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 raportat la cele ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care analizarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor și procedura de acordare a acestora se realizează în cea de-a doua fază administrativă, potrivit prerogativelor stabilite de legiuitor în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
întrucât art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede atribuția stabilirii cuantumului despăgubirilor în sarcina Comisiei Centrale, în speță s-a reținut greșit această obligație în sarcina Primarului municipiului Arad, care nu poate stabili în conținutul dispoziției de soluționare a notificării valoarea despăgubirilor de care va beneficia persoana îndreptățită și nici modul de compensare a sumei de primit cu cea de restituit.
Sub acest din urmă aspect, instanțele au ignorat prevederile art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire, a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 ori a altor acte normative anterioare prin care s-au acordat despăgubiri și, respectiv, a Legii nr. 10/2001, la cererea persoanei îndreptățite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.
De asemenea, legiuitorul a mai stabilit că, asupra măsurii compensării, Comisia Centrală va decide numai după ce a fost urmată procedura prevăzută la art. 16 alin. (3)-(6), pe baza raportului întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată, care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de plată.
4. Instanța de apel nu a analizat criticile vizând includerea valorii terenului rămas în proprietatea statului în valoarea celor trei apartamente nerestituite în natură și cele vizând valoarea terenului stabilită prin expertiză.
Nici instanța și nici expertul nu au ținut seama de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc în mod clar modul de calcul al valorii apartamentelor ce nu pot fi restituite în natură.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., înalta Curte reține următoarele:
1. Critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Arad nu este fondată.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, și explicațiilor corespunzătoare diferitelor noțiuni cu care operează această lege, cuprinse în capitolul 2 din Normele metodologice privind aplicarea sa, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, calitate procesuală pasivă, în cauză, are unitatea administrativ-teritorială, ca "unitate deținătoare" a imobilului notificat, și care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate cu privire la bun.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primarul este cel care reprezintă în justiție unitatea administrativ-teritorială și, totodată, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, este și cel care soluționează cererea de restituire în natură formulată în temeiul acestei legi.
Cum unitatea administrativ-teritorială, deși are personalitate juridică și patrimoniu propriu, este o entitate teoretică, care își exercită drepturile și își asumă obligațiile prin intermediul organismelor sau al persoanelor ce îndeplinesc anumite funcții și sunt competente să acționeze în numele ei, participarea în proces a reprezentantului său, care este și abilitat să soluționeze cererea de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, asigură, pe deplin, părții pe care o reprezintă toate garanțiile procesuale aferente exercitării, în mod corespunzător, a dreptului la apărare al acestei părți.
Ca atare, citarea în proces, a Primarului municipiului Arad în loc de Municipiul Arad prin primar, astfel cum s-a procedat în litigiul de față, este o chestiune pur formală și nu poate conduce la modificarea deciziei recurate pentru acest argument, nefiind întrunite cerințele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.Critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate în ce privește menținerea soluției fondului de modificare a art. 4 din dispoziția contestată nu poate fi nici ea primită, pentru că deși criticile formulate pe acest aspect în apelul pârâtului nu au primit o rezolvare în analiza apelului acestei părți, legalitatea soluției fondului de modificare a art. 4 din dispoziția de primar a fost cercetată de Curtea de Apel în cadrul apelului reclamantei, așa încât o casare cu trimitere pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ar fi pur formală, vizând o problemă de drept ce a primit deja o dezlegare în apelul părții potrivnice.
Faptul dacă această dezlegare este sau nu corectă din perspectiva dispozițiilor legale incidente este o problemă ce ține de legalitatea hotărârii atacate și ea va fi analizată separat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând obiectul unui motiv de recurs distinct.
3.Criticile prin care se impută instanței de apel încălcarea și aplicarea greșită a legii în ce privește menținerea soluției fondului de modificare a art. 4 din dispoziția contestată sunt întemeiate și în raport de ele devine operant motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia recursul se impune a fi admis, potrivit celor ce se vor arăta in continuare.
Prin sentința de fond, urmare a admiterii contestației, s-a anulat în parte dispoziția nr. 4528 din 16 septembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Arad, modificându-se art. 2 și art. 4 din această dispoziție.
în acest sens, la art. 4 s-a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate ca măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru apartamentele 1, 6 și 7, imposibil de restituit în natură, respectiv suma de 272.013 RON. De asemenea, s-a efectuat o compensare între suma de restituit de către reclamantă, reprezentând despăgubirile încasate în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele restituite în natură (ap. 2, 3, 4 și 5), respectiv suma de 114.152 RON, și suma reprezentând despăgubirile cuvenite pentru apartamentele nerestituite în natură, respectiv 272.013 RON, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor pe care reclamanta îl mai are de primit, și anume 157.861 RON.
Menținând această soluție, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 16, respectiv art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prevăzându-se la art. 16 o procedură administrativă de stabilire a despăgubirilor, în cadrul căreia se face evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite și, în raport de această evaluare, se emite titlul final de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007, dată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 C. proc. civ., prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Per a contario, această procedură se aplică în cazul deciziilor/dispozițiilor emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cu consecința că, în cazul unor asemenea decizii, instanța învestită cu soluționarea contestației nu mai are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 rap. la art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Față de normele legale enunțate, luând în considerare că dispoziția contestată a fost emisă la data de 16 septembrie 2008, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247, în mod nelegal s-a procedat în cauză la stabilirea de către instanță a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru apartamentele imposibil de restituit în natură.
Tot în mod nelegal s-a procedat și la efectuarea compensării între suma pe care o are de restituit reclamanta, reprezentând despăgubiri primite în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele restituite în natură (ap. 2, 3, 4 și 5), și cea stabilită ca fiindu-i cuvenită pentru apartamentele nerestituite în natură (1, 6 și 7).
Compensarea dispusă de instanță nu intră în atribuțiile ei, ci în cele ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sens în care sunt prevederile art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Titlul VII, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire, a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii 112/1995 ori a altor acte normative anterioare prin care s-au acordat despăgubiri și, respectiv, a Legii nr. 10/2001, la cererea persoanei îndreptățite, prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.
Potrivit alin. (4) din același articol, asupra măsurii compensării, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide numai după ce a fost urmată procedura prevăzută la art. 16 alin. (3)-(6), pe baza raportului întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de plată, caz în care, conform alin. (5), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor, după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată, actualizată.
In consecință, urmează a se reține că nu există temei legal pentru ca instanța să modifice art. 4 din dispoziția contestată, prin care, în limitele competenței recunoscute entității învestite cu soluționarea notificării de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, aceasta a făcut propunere de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru apartamentele 1, 6 și 7 și terenul aferent acestora, stabilirea cuantumului despăgubirilor și eventuala compensare între suma de primit și cea de restituit de către reclamantă urmând a se face în cadrul procedurii Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către organul cu competență în acest scop, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
4. Față de stabilirea, în cadrul analizei motivului de recurs anterior, a nelegalității măsurii instanței de a determina ea cuantumul despăgubirilor aferente apartamentelor nerestituite în natură, criticile din recurs vizând modalitatea de calcul a acestor despăgubiri au rămas fără obiect, așa încât nu se mai impune a fi analizate.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte apreciază că recursul pârâtului este fondat în limita motivului vizând nelegalitatea modificării în instanță a art. 4 din dispoziția contestată, astfel că în limita acestui motiv, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului și va modifica decizia recurată în parte, în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva sentinței de fond, pe care o va schimba în parte, sens în care va dispune admiterea în parte a contestației reclamantei și înlăturarea măsurii de modificare a art. 4 din dispoziția contestată. Restul dispozițiilor deciziei și sentinței vor fi menținute.
Astfel, s-a menținut dispoziția din decizie referitoare la respingerea apelului reclamantei, precum și dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și anularea în parte a Dispoziției nr. 4528 din 16 septembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Arad, cu referire la art. 2.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4889/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4876/2010. Civil → |
|---|
