ICCJ. Decizia nr. 4897/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 12 august 2002, reclamantul A.I. a chemat în judecată SC E.G. SRL, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5251 din 30 septembrie 1999 de BNP D.I. și să oblige pârâta să-i restituie în natură imobilul înscris în CF 70XXX Oradea.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul a cărui lipsire de efecte se solicită, SC A. SA, reprezentată de lichidatorul B.D.V., a dezmembrat imobilul înscris în CF 70XXX Oradea și a înstrăinat pârâtei parcela cu nr. top. nou 3206/20, cu toate că reclamantul făcea demersuri încă din 1996 pentru a obține posesia imobilului al cărui proprietar este.
La termenul din 4 noiembrie 2002, reclamantul și-a extins acțiunea față de societățile comerciale SC H.C. SRL Cluj Napoca și SC M. 94 Import Export SA Oradea, solicitând să se constate nulitatea absolută și a actelor subsecvente de înstrăinare autentificate sub nr. 6119 din 9 noiembrie 1999 de BNP D.I..
Prin sentința civilă nr. 4173 din 20 iunie 2003, Judecătoria Oradea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, deoarece a apreciat că se atacă acte avizate de judecătorul-sindic întocmite în derularea procedurii de lichidare judiciară, astfel încât competența revine acestei instanțe.
La termenul din 30 octombrie 2003, secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Bihor a trimis cauza secției civile a aceleași instanțe, cu motivarea că temeiul acțiunii îl reprezintă Legea nr. 10/2001.
Prin Sentința civilă nr. 163/C din 3 martie 2005, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul că a constatat că acesta este îndreptățit la despăgubiri, dar a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție formulată de societatea comercială M. 94 Import Export Oradea față de chemata în garanție SC A. SA.
Instanța de fond a reținut că extinderea de acțiune din 4 octombrie 2002, a fost făcută cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel încât, a fost admisă excepția de prescripție a dreptului la acțiune.
Mai mult, Tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada că dobânditorii imobilului ar fi fost de rea credință și ar fi cunoscut situația reală a imobilului, respectiv, faptul că reclamantul face demersuri pentru revendicarea acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 578 din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre o nouă judecare, apreciind că în mod greșit a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată la 13 august 2002, deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) Legea nr. 10/2001, modificată și republicată.
Soluția a fost confirmată prin Decizia civilă nr. 731 din 26 ianuarie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea recursului declarat de SC M. 94 Import Export SA Oradea.
în rejudecare, (acțiunea fiind continuată de succesoarea reclamantului A.I., A.A., ca urmare a decesului acestuia), prin Sentința civilă nr. 802/C din 19 decembrie 2007, Tribunalul Bihor a admis cererea, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6119 din 9 noiembrie 1999 de BNP D.I. și a tuturor actelor conexe, precum și a actelor subsecventele autentificate sub nr. 5251/1999 de BNP D.I., nr. 3312/2000 autentificat de BNP M.G. și nr. 1841 /2004 autentificat de BNP G.C.
S-a dispus radierea înscrierilor din CF asupra imobilului teren în suprafață de 770 mp, înscris inițial în CF 13XXX Oradea, iar în prezent, în CF NDF 3051 Oradea și a obligat pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea să restituie reclamantei în natură imobilul și să elibereze terenul prin ridicarea halei metalice.
Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de SC M. 94 Import Export SA Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. A. SA, prin lichidator, pe care a obligat-o să restituie valoarea actualizată a suprafeței de 770 mp cu privire la care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâtele au fost obligate la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că terenul înscris în CF 13XXX Oradea, cu nr. top 3206/10 a constituit proprietatea mamei reclamantului, defuncta A.K., fiind compus inițial din casă și teren în suprafață de 863 mp.
în baza Legii nr. 4/1973, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, iar după preluarea acestuia, construcția a fost demolată, în timp ce terenul a fost dat spre administrarea întreprinderii de Industrializare a Legumelor și Fructelor Oradea.
Prin Sentința civilă nr. 3824/1997 a Judecătoriei Oradea, terenul a fost dat în administrarea directă a S.C. A. SA, societatea obținând certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0330/1 august 1997.
în paralel, reclamantul a făcut demersuri în vederea redobândirii imobilului și, prin Decizia civilă nr. 1789A/2000 dată de Tribunalul Bihor, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român de sub B9 din CF 13XXX Oradea și restabilirea situației anterioare de carte funciară, constatându-se calitatea lui A.I. de unic moștenitor al părinților săi A.K. și A.D.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6119 din 9 noiembrie 1999 de BNP D.I., în cadrul procesului de lichidare judiciară, s-a înstrăinat activul societății comerciale SC A. SA către pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea, care a dobândit dreptul de proprietate împreună cu pârâta SC H.C. SRL Cluj Napoca. Ulterior, imobilul a fost dezmembrat, s-au operat anumite contopiri de suprafețe, iar între pârâtele SC H.C. SRL Cluj Napoca și SC M. 94 Import Export SA Oradea, s-a realizat un act de defalcare și partaj voluntar, în urma căruia imobilul cu nr. top. 3584/29 a fost defalcat în patru noi imobile. Prin actul de dezmembrare și partaj autentificat sub nr. 1841/2004 de BNP G.C., terenul în litigiu a fost transferat în CF NDF 3051 Oradea cu nr. cadastral 4040, mai târziu, fiind din nou dezmembrat, când a primit nr. cadastral 4040/4.
Acțiunea reclamantului a fost admisă, reținându-se că în CF 13XXX Oradea, la 24 iunie 1999 a fost înscris procesul intentat de acesta în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, iar împrejurarea că notarea s-a efectuat în această carte funciară și nu în CF 70771 Oradea, s-a apreciat că nu poate fi invocată de pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea în reținerea bunei sale credințe, deoarece, potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996 această notare este asimilată înscrierii în cartea funciară și obținerea acestei informații se putea realiza prin orice mijloace.
Prima instanță a mai reținut din depoziția lichidatorului pârâtei S.C. A. SA (care a fost audiat în calitate de martor), că reclamantul a fost prezent personal la licitația organizată în vederea înstrăinării imobilului, ocazie cu care a făcut publice demersurile întreprinse în vederea redobândirii proprietății bunului.
Făcând aplicarea art. 50 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța a reținut reaua credință a subdobânditoarei, admițând acțiunea privind constatarea nulității absolute parțiale a actului de vânzare-cumpărare și a actelor subsecvente, în limitele dreptului reclamantului.
împotriva acestei hotărâri, au formulat apel atât pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea, cât și pârâta S.C. A. SA Oradea, prin lichidator B.D.V..
Pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea a solicitat rejudecarea fondului și respingerea acțiunii reclamantului.
Prin motivele de apel susținute de aceasta, s-a invocat din nou excepția prescripției dreptului la acțiune, cu privire la care instanța de apel a constatat că a fost dezlegată irevocabil în ciclul procesual anterior, caz în care operează autoritatea de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, apelanta pârâtă a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, în ceea ce privește reținerea relei credințe a pârâtei, apreciindu-se că din probele administrate prezumția bunei credințe nu a fost răsturnată, cu atât mai mult cu cât, cumpărarea s-a făcut la o licitație publică organizată în procedura lichidării judiciare, ceea ce creează o aparență de drept irefutabilă.
S-a criticat și admiterea cererii de chemare în garanție cu motivarea că intervenienta SC A. SA este radiată din Registrul Comerțului și lichidată.
Apelanta a mai susținut că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, în sensul justificării soluției adoptate, deoarece actul de cumpărare a fost încheiat cu bună credință, astfel încât nu se impune sancționarea sa prin constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâta a precizat că nu îi poate fi opozabilă înscrierea unui proces într-o altă coală funciară decât cea în care era înscris imobilul la momentul încheierii actului translativ de proprietate, astfel încât, acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, se impunea a fi respinsă.
în apelul declarat de S.C. A. SA, s-a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii reclamantului, cu motivarea că imobilul din litigiu a fost preluat cu titlu valabil, antecesorii intimatului fiind despăgubiți în temeiul Legii nr. 4/1973, motiv pentru care consideră că sunt aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Pârâta SC A. SA a susținut încălcarea autorității de lucru judecat cu referire la Sentința civilă nr. 3824/l997 a Judecătoriei Oradea, prin care i-a fost recunoscut dreptul de administrare asupra terenului din litigiu.
Referitor la obligația de ridicare a barăcii metalice stabilite de instanță în sarcina SC M. 94 Import Export SA Oradea, pârâta a arătat că este vorba de un imobil prin incorporare, astfel încât, nici sub acest aspect hotărârea nu este temeinică și nici legală.
S.C. A. SA a invocat și inopozabilitatea Deciziei civile nr. 1789A/2000 a Tribunalului Bihor, cu motivarea că nu a fost parte în procesul respectiv.
Prin Decizia civilă nr. 121/A din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de SC M. 94 Import Export SA împotriva SC A. SA și suspendarea soluționării acesteia în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.; ambele apeluri au fost respinse ca nefondate iar apelantele au fost obligate la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.A..
Pe parcursul soluționării litigiului, instanța de apel a verificat dacă în contul societății lichidate S.C. A. SA mai există active sau sume de bani, iar judecătorul-sindic a răspuns la 27 martie 2009 că toți creditorii societății au fost plătiți și că mai există o sumă de bani rămasă în urma lichidării, ce urmează a fi depusă într-un cont pe numele acționarilor debitoarei.
în baza rolului activ, s-a pus în discuția apelantei pârâtei SC M. 94 Import Export SA Oradea să facă demersurile necesare pentru a obține măsuri asigurătorii asupra sumei de bani care mai există în conturile chematei în garanție, însă, până la soluționarea apelului nu s-a făcut dovada formulării unei astfel de cereri.
Cercetând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate și a nulităților de ordine publică incidente, Curtea de Apel a constatat că nu se evidențiază elemente care să determine schimbare acesteia pe fondul raportului juridic născut între reclamant, respectiv moștenitoarea acestuia, și societățile pârâte.
S-a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut culpa lichidatorului și reaua credință a cumpărătorului, în condițiile în care la 7 iunie 1999 reclamantul A.I. a adresat o cerere atât judecătorului-sindic, cât și lichidatorului pârâtei S.C. A. SA, prin care a precizat în mod expres că există pe rolul Tribunalului Bihor un proces care are ca obiect parcela cu nr. top. 3206/10 Oradea și că solicită suspendarea procedurii de vânzare a imobilului respectiv până la soluționarea acelui litigiu.
Mai mult, prin declarația dată la termenul din 10 martie 2003, B.D.V. - audiat în calitate de martor (deși avea calitatea de parte în proces, fiind lichidatorul chematei în garanție) a arătat că imobilul a fost vândut la licitație publică în anul 1999 în luna noiembrie și, cu ocazia licitației, lichidatorul a discutat cu reclamantul A.I..
Cercetându-se CF 13887 Oradea, s-a constatat că la 24 iunie 1999 a fost notat litigiul declanșat de reclamantul A.I., împotriva RAGCL Oradea și Consiliul Local Oradea, iar în această CF nu exista nicio mențiune privind deschiderea cărții 70771 Oradea, astfel încât, s-a apreciat că prima instanță în mod corect a considerat că nu este culpa reclamantului că nu a înscris procesul și în această coală funciară de care nu avea cunoștință.
Fiind dovedit faptul că reclamantul a comunicat atât judecătorului-sindic cât și lichidatorului, faptul că sunt în curs demersuri pentru recuperarea imobilului și că a înscris în coala funciară procesul, instanța de apel a apreciat a fi lipsită de relevanță buna credință a terțului subdobânditor cu titlu oneros, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 7/1996, cumpărătorul având la dispoziție o acțiune în răspundere pentru evicțiune împotriva vânzătorului.
Prin înscrierea în cartea funciară a procesului și prin depunerea înscrisului la dosarul de faliment, practic, reclamantul a făcut publice demersurile sale, astfel că, achizitoarea SC M. 94 Import Export SA Oradea, cu minime diligente, putea să ia cunoștință despre situația reală a imobilului.
Curtea de Apel a apreciat că este oportun să se disjungă cererea de chemare în garanție față de raportul juridic principal și să suspende soluționarea acesteia până la rămânerea irevocabilă a soluției pronunțate de instanță, cu privire la cererea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și a actelor subsecvente, deoarece intervenienta chemată în garanție, fiind o societate aflată în fază finală a procedurii de lichidare (și culpa neluării măsurilor necesare opririi procesului de vânzare revenind tuturor celor care au fost implicați în această procedură), constituie împrejurări ce urmează a fi puse în discuția părților, dezbatere ce nu devine pertinentă decât în momentul în care soluția ce vizează raportul juridic principal rămâne irevocabilă.
Față de cele anterior redate, instanța de apel a respins ca nefondate cele două apeluri, în baza art. 296 C. proc. civ., procedând însă, la disjungerea cererii de chemare în garanție față de acțiunea principală; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., acordându-se cheltuieli de judecată reclamantei intimate.
în termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC M. 94 IMPORT EXPORT SA a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a dispus ceea ce nu s-a cerut, respectiv, fără a se pune în discuția părților și fără a fi fost solicitată măsura de vreuna dintre ele, s-a disjuns cererea de chemare în garanție a cărei titulară este recurenta pârâtă, dispunându-se totodată, suspendarea soluționării acesteia până la rămânerea irevocabilă a soluției din prezenta cauză; această critică a fost încadrată de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Totodată, se critică demersurile sugerate recurentei pârâte de instanța de apel pentru luarea unor măsuri asigurătorii împotriva SC A. SA, aflată într-o fază avansată în procedura de lichidare, invocându-se și împrejurarea că unul dintre membri completului de judecată deși s-a mai pronunțat anterior în cauză, a participat la soluționarea apelului.
într-un al doilea motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), ceea ce reiese din întreaga motivare a deciziei atacate, interpretându-se într-un mod original depoziția martorului B.V., atât timp cât din conținutul acesteia reiese într-un mod clar și neechivoc împrejurarea că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, recurenta nu a avut cunoștință de demersurile reclamantului privind redobândirea dreptului asupra imobilului.
Aceste concluzii eronate au permis instanței de apel confirmarea soluției privind reaua credință a părților cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința constatării nulității acestuia.
Pe de altă parte, abia în etapa anterioară de rejudecare a apelului, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat notificare adresată lichidatorului societății SC A. SA, iar nu recurentei; pe de altă parte, întreaga procedură de lichidare a SC A. SA a fost supravegheată de judecătorul-sindic care a instrumentat dosarul de lichidare judiciară, ceea ce nu face decât să nască un dubiu cu privire la existența reală a acelei notificări la momentul la care se pretinde a fi fost formulată.
în același timp, în mod greșit s-a dat relevanță sub aspectul relei credințe la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, notării realizate de reclamant cu privire la litigiul derulat cu statul și soldat cu reîntabularea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, notare despre care recurenta nu putea avea cunoștință de vreme ce a fost făcută într-o altă carte funciară: CF 13887 Oradea, iar nu în CF 70771 Oradea în care era intabulat dreptul de proprietate la data contractului de vânzare-cumpărare.
în acest context, recurenta învederează că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a principiilor ce guvernează publicitatea imobiliară și consecințele ei, anume, asigurarea opozabilității erga omnes, întrucât, acesta presupune ca orice persoană interesată să poată lua cunoștință de situația juridică a unui imobil pe care intenționează să îl achiziționeze, prin simpla lecturare a cărții funciare a imobilului respectiv, ceea ce, în speță, nu era posibil prin consultarea cărții funciare nr. 70771 Oradea în care nu era notat niciun litigiu cu privire la aceste teren.
în fine, recurenta a mai susținut că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, întrucât buna credință îl apără pe subdobânditor de sancțiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Intimata reclamantă A.A. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.
La fila 25 dosar recurs, intimata pârâtă SC A. SA a depus note de ședință, prin lichidator - B.D.V., prin care s-a învederat instanței de recurs că acțiunea reclamantului a fost formulată cu depășirea termenului legal.
S-a mai arătat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu recurenta, nu era notat niciun litigiu în Cartea funciară din care să reiasă intenția reclamantului de revendicare a terenului, astfel că ambele părți au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Totodată, intimata, a învederat că prin Sentința comercială nr. 1482F din 18 iunie 2009 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia 169 Com/2010 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus încheierea procedurii falimentului, iar în prezent societatea este radiată din Registrul Comerțului.
Patrimoniul societății a fost proprietatea AVAS București, în proporție de 54,1%, iar diferența, aparținea unui număr de 2773 acționari, persoane fizice.
S-a mai arătat de către lichidatorul SC A. SA că în urma plăților tuturor datoriilor către creditorii societății, în baza dispoziției judecătorului sindic, suma de 2,5 miliarde lei (ROL) a fost plătită către AVAS, iar o sumă de 700 milioane lei (ROL), întrucât nu a fost revendicată de acționarii persoane fizice, au fost plătită către UNPIR, sumă din care recurenta ar putea fi despăgubită.
Având în vedere cele anterior menționate, dată fiind încheierea procesului de lichidare al intimatei pârâte cu consecința radierii sale din Registrul Comerțului, înalta Curte, la termenul din 12 martie 2010, a dispus scoaterea din cauză a intimatei ca efect al pierderii capacității sale de folosință, cu consecințe și în planul dreptului procesual, întrucât încetarea sa ca persoană juridică, atrage și pierderea calității sale de parte în proces.
Drept urmare, s-a pus în vedere recurentei, să precizeze dacă menține criticile formulate cu privire la disjungerea cererii de chemare în garanție precum și să indice care ar fi cadrul procesual pentru situația unei soluții în recurs de casare cu trimitere spre rejudecare, cu referire specială la calitatea pârâtei SC A. SA, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru termenul de azi, așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, recurenta a învederat că nu renunță la criticile cu privire la cererea de chemare în garanție și nu a fost în măsură să facă precizări concludente sub celălalt aspect supus dezbaterii, iar notele de ședință depuse în îndeplinirea acestei obligații procesuale, reprezintă în fapt reluări ale celor susținute cu titlu de critici prin motivele de recurs și la imposibilitatea recuperării eventualei sale creanțe împotriva SC A. SA, privind restituirea prețului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare, perfectat în procedura lichidării acesteia.
Recursul formulat urmează a fi respins ca nefondat.
Criticile formulate de pârâta SC M. Import Export 94 SRL se impun a fi analizate în raport de situația nou creată în recurs (pierderea capacității procesuale de folosință a pârâtei SC A. SA) și având în vedere poziția procesuală a recurentei, anume, prin raportare la drepturile subiective civile a căror protecție o reclamă aceasta: valabilitatea actului translativ de proprietate cu privire la terenul în litigiu, respectiv, a contractului de vânzare-cumpărare (art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001), iar pentru ipoteza confirmării nulității contractului de vânzare-cumpărare, dreptul la restituirea prețului plătit vânzătoarei SC A. SA, în procedura lichidării judiciare a acesteia, în considerarea principiului repunerii părților în situația anterioară - restitutio in integrum (iar nu pe temeiul garanției pentru evicțiune, ce are ca premisă menținerea contractului de vânzare-cumpărare și deposedarea sa de bun în cererea în revendicare formulată de reclamant și continuată prin succesoarea sa, soluție ce nu a fost dispusă în cauză).
Așa cum deja s-a arătat, intimata pârâtă SC A. SA a fost radiată din Registrul Comerțului ca urmare a finalizării procedurii insolvenței derulate cu privire la aceasta, astfel cum reiese din Sentința civilă nr. 1482F din 18 iunie 2008 a Tribunalului Bihor, irevocabilă prin Decizia nr. 169R/Com din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea (filele 26-28 dosar recurs), situație ce are semnificația pierderii capacității sale civile de folosință (cu consecințe identice și în ce privește capacitatea folosință în plan procesual), și, drept urmare, aceasta nu mai poate fi titulară de drepturi și obligații civile de la momentul încetării calității sale de subiect de drept.
Ca atare, și evaluarea majorității criticilor formulate de recurenta pârâtă SC M. 94 Import Export SRL împotriva sentinței, trebuie să pornească de la această premisă.
Recurenta pârâtă a formulat și critici prin care invocă neregularități procedurale, ce ar atrage nulitatea actului sau actelor de procedură viciate, în aplicarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., anume, împrejurarea că unul dintre membrii completului de judecată, deși făcuse parte din compunerea instanței ce a pronunțat prima decizie din apel de desființare cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a constatării caracterului neîntemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, a participat și la judecata apelului, finalizat cu pronunțarea deciziei recurate.
înalta Curte constată că cele relevate nu sunt de natură a conduce la nulitatea actelor de procedură la efectuarea cărora a participat respectivul magistrat, întrucât, situația nu este susceptibilă de încadrare în noțiunea de incompatibilitate, astfel cum ea este reglementată prin dispozițiile art. 24 C. proc. civ.
Recurenta face, în același timp referiri (în corelație cu noțiunea de antepronunțare) și la instituția abținerii de care același magistrat ar fi trebuit să facă uz, în opinia recurentei, acesta spunându-și deja părerea prin decizia anterioară.
Cererea de abținere rămâne o chestiune ce ține de aprecierea judecătorului în cauză care se află în vreuna dintre situațiile de la art. 27 pct. 1-9 C. proc. civ. și se exteriorizează ca act volitiv propriu acestuia prin formularea ei în condițiile legii; dacă însă, una dintre părți știe sau apreciază că unul dintre judecătorii cauzei se află în oricare din ipotezele menționate, ea are la îndemână formularea cererii de recuzare împotriva acelui membru al completului de judecată.
Atât cererea de abținere cât și cea de recuzare pot fi formulate pentru aceleași motive, deosebirea dintre ele fiind aceea de titular: La recuzare ea aparține părților, iar abținerea judecătorului sau a celorlalți membri ce intră în constituirea unei instanțe (procurori, magistrați asistenți, grefieri, mai puțin ipoteza art. 27 pct. 7 C. proc. civ.), potrivit art. 27 corob. cu art. 36 C. proc. civ., este exclusiv la îndemâna acestora.
Incompatibilitatea judecătorului aflat în situația descrisă nu se verifică, întrucât instanța în judecarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate după desființarea primei sentințe cu trimitere spre rejudecare (soluție la pronunțarea căreia a participat și unul dintre membri completului ce a dat soluția în primul apel), va verifica alte aspecte (excepții, apărări sau aspecte de fond) decât cele privind excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, dezlegată irevocabil în primul ciclu procesual, decizia fiind confirmată de înalta Curte în recurs prin Decizia civilă nr. 731 din 26 ianuarie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Rațiunea incompatibilității este aceea ca judecătorul care a dat o soluție să nu aibă posibilitatea în căile de atac de a participa la confirmarea sau cenzurarea propriei hotărâri; or, constatarea caracterului irevocabil al dezlegării date într-un ciclu procesual anterior excepției prescripției dreptului la acțiune, excede acestor rațiuni, de vreme ce reevaluarea aceleiași excepții (singurul aspect de drept intrat în puterea lucrului judecat după primul ciclu procesual), nu mai era posibilă.
Oportunitatea formulării unei cereri de abținere în cazul unui judecător aflat într-o atare situație, nu este o chestiune care să comporte un aspect de nelegalitate și care, astfel, să poată fi evaluat de instanța de recurs; în plus, așa cum s-a menționat, pârâta, aflată în poziția de apelantă în fața curții de apel, nu a formulat cerere de recuzare care se afla la îndemâna sa, motiv pentru care, aceste critici urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut), sens în care recurenta a indicat măsura disjungerii cererii de chemare în garanție urmată de suspendarea soluționării ei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., fără a se supune dezbaterii părților această măsură, deși este o critică fondată, la acest moment, ea este lipsită de orice finalitate pentru recurentă ca urmare a radierii pârâtei SC A. SA din Registrul Comerțului, partea împotriva căreia cererea de chemare în garanție a fost formulată de pârâta recurentă.
Se impune însă precizarea că, situația expusă de recurentă nu este susceptibilă de încadrare în motivul de casare (modificare) descris în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (ceea ce presupune raportarea la cererile care, din punct de vedere obiectiv, constituiau cadrul învestirii instanței: cereri principale, accesorii sau incidentale), ci, prin formularea unei astfel de critici, se invocă încălcarea unor norme de procedură și principii ce guvernează derularea procesului civil: dreptul la apărare, contradictorialitate, etc., astfel că, acest motiv se cere a fi analizat pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
înalta Curte constată că acest motiv, deși este fondat, și ar fi apt doar prin el însuși să conducă la casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor (la care s-ar fi adăugat și dispozițiile potrivnice, contradictorii ale dispozitivului - disjungerea unei cereri cu care prima instanță a fost învestită, în condițiile respingerii ambelor apeluri formulate în cauză, deci, a confirmării în tot a sentinței apelate, așadar, și cu privire la soluția dată asupra cererii de chemare în garanție, admisă de prima instanță), împrejurarea că la acest moment pârâta SC A. SA nu mai are o existență procesuală, soluția va fi constatarea lipsei de interes a recurentei în susținerea acestei critici (în precizarea depusă la solicitarea instanței pentru termenul de azi, recurenta învederând că nu renunță la acest motiv de recurs).
Concluzia se impune pentru aceea că, premisa recursului - pierderea capacității de folosință a SC A. SA, parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare, prin lichidator și care, este singura ce ar fi putut fi obligată la restituirea prețului încasat pentru terenul la predarea căruia recurenta a fost obligată (judecarea cererii de chemare în garanție, fiind suspendată de instanța de apel), este un element iradiant pentru cele mai multe din majoritatea criticilor susținute de recurentă.
Astfel, recurenta pârâtă se află în situația de a nu fi avut o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei SC A. SA la momentul declanșării procedurii insolvenței, nici pe parcursul derulării ei și nici chiar până la finalizarea acesteia.
Or, litigiul de față, fiind declanșat din 12 august 2002, iar recurenta SC M. Import Export SRL a fost chemată în judecată prin extinderea acțiunii reclamantului din 4 noiembrie 2002, nu se poate susține că, până la finalizarea procedurii insolvenței împotriva SC A. SA, recurenta era lipsită de orice posibilitate legală de conservare a dreptului său de a obține restituirea prețului, pentru ipoteza admiterii acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, contract încheiat chiar în procedura lichidării judiciare, riscul constatării nulității contractului atacat, fiind inerent oricărui litigiu cu un atare obiect.
înalta Curte constată că art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prevede că: "Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment", creanța recurentei fiind susceptibilă a se naște în procedura reorganizării sau de a fi considerată “o creanță născută în procedura de faliment."
în consecință, legea conține dispoziții exprese pentru situațiile în care creanța se naște după deschiderea procedurii insolvenței sau sunt creanțe născute în procedura de faliment, caz în care nu operează decăderea titularului de creanță care nu a depus cererea de admitere a creanței sale în termenele stipulate de lege, conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Pentru conservarea vocației la realizarea creanței sale, recurenta era însă ținută să acționeze cu diligență și să intervină în procedura insolvenței, în condițiile premise de acest act normativ special, procedură care era în derulare la momentul introducerii sale în prezentul proces în calitate de pârâtă cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat chiar în cadrul procedurii de faliment a debitoarei SC A. SA.
înalta Curte a apreciat drept nefondată, pentru soluționarea cauzei în actualul context procesual, susținerea lichidatorului societății SC A. SA din cuprinsul notelor de ședință (fila 25 dosar recurs), în sensul că, dată fiind virarea sumei de 2,5 miliarde ROL către AVAS (acționar la debitorul lichidat cu 54,1%) și a celei de 700 milioane ROL către UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România), rămase după plata creanțelor către creditorii debitoarei lichidate și nereclamate de acționarii persoane fizice, recurenta ar avea de unde să fie despăgubită.
Susținerea nu va putea fi primită, întrucât AVAS nu ar putea fi introdusă în cauză, nefiind un successor universal, cu titlu universal sau cu titlu particular al intimatei pârâte, pentru a fi posibilă continuarea judecării recursului în contradictoriu cu aceasta și, consecutiv, a cererii de chemare în garanție, în prezent suspendată, pentru ipoteza reluării judecății la instanța anterioară.
Cu atât mai puțin UNPIR nu are o atare calitate, iar depunerea sumei nereclamate de ceilalți acționari ai SC A. SA, persoane fizice, reprezintă o obligație a lichidatorului stabilită prin dispozițiile art. 130 din Legea 85/2006 care prevede: “După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptățiți la acestea, vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (4)."
Acest cont prevăzut de art. 4 alin. (4) din Lege, reprezintă fondul de lichidare din care sunt efectuate cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr. 85/2006; cheltuielile trebuie suportate din averea debitorului, potrivit art. 4 alin. (1), și numai în lipsa unor disponibilități bănești ale acestuia se apelează la acest fond de lichidare, ale cărui surse de alimentare sunt multiple, cele prevăzute de art. 4 alin. (6) lit. a)-c) din aceeași lege.
Prin urmare, acest fond de lichidare nu aparține debitorului și, pe de altă parte, sumele din care este constituit nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite, prohibiție instituită prin prevederile art. 4 alin. (10) din lege.
Potrivit art. 136 din același act normativ, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, astfel că recurenta trebuie să identifice în condițiile legii insolvenței ori a societăților comerciale (Legea nr. 31/1990) o eventuală soluție pentru a chema în judecată o persoană fizică sau juridică în raport cu care să aibă o speranță legitimă de constatare dar și de realizare a creanței sale, observând în aceste sens și dispozițiile art. 76 alin. (1) din aceeași lege, cu referire la creditorul decăzut din dreptul de a mai depune cererea de admitere a creanței sale după expirarea termenului legal.
Astfel, textul menționat dispune: “El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase."; per a contrario, dacă decăderea nu a operat (având însă în vedere și condiția din finalul normei), ulterior închiderii procedurii, creditorul și-ar putea realiza creanța împotriva asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, dacă astfel de asociați există, potrivit formei de organizare a debitoarei lichidate.
înalta Curte va înlătura ca nefondate și celelalte două motive de recurs susținute de pârâtă: interpretarea greșită a actelor deduse judecății (art. 304 pct. 8) și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele formulate în legătură cu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6119 din 9 noiembrie 1999 la BNP D. și buna sa credință la perfectarea actului.
Pe de o parte, prevalându-se de ipoteza descrisă de art. 304 pct. 8, recurenta pretinde că actul dedus judecății și interpretat greșit de instanța de apel, ar fi depoziția martorului B.D.V., lichidatorul societății A. SA, ceea ce nu se încadrează în această ipoteză legală, ci critica, în realitate, privește aspecte de interpretare a materialului probator al cauzei, așadar, de netemeinicie a deciziei atacate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în recurs.
Pentru a fi încadrabil în ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acel motiv (pretinsa interpretare greșită) trebuie să se raporteze la un act juridic civil, în sens de negotium, manifestare de voință în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic civil, iar acel act juridic, să constituie însuși obiectul dedus judecății prin formularea cererii de învestire a instanței.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, întrucât aspectele dezvoltate de recurentă cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, privesc, de asemenea, aprecierea materialului probator al cauzei, ceea ce nu mai este cenzurabil în recurs, după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin .U.G. nr. 138/2000.
Astfel, recurenta indică semnificația ce trebuia dată de instanța de apel notificării adresate lichidatorului și depuse de reclamant în rejudecare, concluzia ce se impunea (reținerea bunei sale credințe) din constatarea notării litigiului declanșat de reclamant în contradictoriu cu Statul și soldat cu reîntabularea dreptului de proprietate al acestuia, notare ce a operat în cartea funciară inițială, iar nu în cea în care terenul era evidențiat după dezmembrare, etc., toate aceste elemente conturând, din nou, susținerea ipotezei interpretării greșite a materialului probator al cauzei.
Față de cele ce preced, înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată efectuate și dovedite pentru această fază procesuală, de intimata reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4868/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4891/2010. Civil → |
|---|
