ICCJ. Decizia nr. 4896/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 9 iulie 2008 sub nr. 26737/3/2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul T.I.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 10839 din 16 iunie 2008 emisă de Primăria Municipiului București și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei a-i acorda măsuri reparatorii prin atribuirea în natură a terenului situat în str. G. C. la fostul nr. 28, teren în prezent liber, rezultat în urma demolării abuzive efectuată concomitent cu imobilul proprietatea reclamantului de la fostul nr. 34.
în motivarea cererii, s-a arătat că terenul solicitat în compensare este până în prezent nerevendicat și nu este în litigiu, fiind proprietatea Primăriei Municipiului București, care l-a închiriat pentru parcări auto.
Terenul are o suprafață de 98,98 mp și în consecință, nu este construibil în niciun fel pentru Primăria Municipiului București.
Reclamantul a mai menționat că soția sa deține cu titlu de proprietate imobilul existent la nr. 26 pe aceeași stradă, alăturat de terenul solicitat în compensare.
Primăria Municipiului București a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației, terenul solicitat fiind afectat de elemente de sistematizare.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 734 din 22 mai 2009 a respins contestația ca neîntemeiată.
în considerente, s-a reținut că prin Dispoziția nr. 5689 din 2 mai 2006, astfel cum a fost modificată prin Dispoziția nr. 10839 din 16 iunie 2008, ambele emise de Primarul General al Municipiului București pentru soluționarea Notificării nr. 2579/2001 formulată de contestatorul T.I.M., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru fostul imobil situat în București, str. G.C. nr. XX, sector X, format din teren în suprafață de 94 mp, ce nu poate fi restituit în natură, ca și pentru construcția ce s-a aflat pe teren, în prezent, demolată, ce a avut o suprafață desfășurată de 75 mp.
în motivarea dispozițiilor, s-a reținut că s-a solicitat de către contestatorul T.I.M. acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil, constatându-se întemeiată cererea formulată, întrucât construcția este demolată, iar terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare: bloc și spațiu verde aferent blocului.
Din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, Tribunalul a reținut că terenul situat în str. G.C. la fostul nr. 28, solicitat în compensare de către contestator, nu ar fi afectat de amenajări de utilitate publică de suprafață (străzi, trotuare, parcări amenajate, etc.) dar pe mijlocul terenului a fost amplasat provizoriu un garaj, în timp ce pe restul terenului sunt amenajate alte locuri de parcare, însă nu de către Primăria Municipiului București.
în ceea ce privește amenajările subterane, expertul a arătat că terenul este afectat la limita de nord de o conductă de gaze, suprafața afectată fiind de 3 mp, iar SC D.S. SA București este de acord cu mutarea acestei conducte, dar pe cheltuiala beneficiarului. Expertul și-a exprimat și opinia că față de poziția conductei de gaze, respectiv la limita de nord a proprietății, retrocedarea nu ar constitui o problemă, cu mențiunea că proprietarul nu poate primi autorizație de construire în zona afectată de conducta de gaze.
Tribunalul a constatat că expertul a avut în vedere documentele aflate la dosar, printre care și Adresa nr. 9898/2004 emisă de SC D.S. SA București către soția contestatorului, în care se menționează că activitatea de distribuire a gazelor naturale este reglementată de prevederile O.G. nr. 60/2000, fiind definită prin art. 17 alin. (2) drept un serviciu public de interes național, iar cu privire la modificarea traseului conductei, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 21 lit. a) din Ordonanță este interzis terților să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gazelor naturale, și doar în cazul în care în mod excepțional, este necesar ca pentru terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia va suporta toate cheltuielile de modificare a traseului conductei de gaze și va obține acordurile definitive ale proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenurilor de pe traseul unde urmează să fie amplasată noua conductă, precum și avizele autorităților competente, ca și autorizația de construire.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că punctul de vedere exprimat de expert nu prezintă în totalitate situația reală a terenului solicitat în compensare, acesta fiind afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum acestea sunt definite prin art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în care sunt menționate în mod expres amenajările subterane care ar împiedica restituirea în natură, printre care și conductele de alimentare cu gaze. Este adevărat că în același text legal se arată că restituirea în natură se va limita la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane, însă, în cuprinsul lucrării expertul nu a indicat existența unei astfel de posibilități, motiv pentru care, instanța s-a raportat la adresa emisă de D., din care rezultă că este interzisă realizarea unei construcții, în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale și doar în cazul în care în mod excepțional este necesară executarea unei construcții, atunci terțul este obligat să respecte dispozițiile art. 21 lit. a) din O.G. nr. 60/2000.
Totodată, Tribunalul a reținut că terenul afectat de conducta de gaze nu a făcut obiectul restituirii în natură, ci a fost solicitat în compensare, fiind lipit de terenul de la nr. 26 care aparține soției contestatorului, pentru a edifica în viitor o construcție, așa încât, a apreciat că nu se încadrează în ipoteza menționată.
Mai mult decât atât, din principiile de soluționare a notificărilor stabilite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, rezultă că prevalează restituirea în natură a imobilelor pentru care s-au formulat notificări, și, în cazul în care această măsură nu este posibilă, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv, compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, dar cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora primarii sau, după caz, conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor, au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Or, în dosar nu s-a dovedit că pârâții dețin bunuri care să poată fi acordate în compensare, motiv pentru care, în mod evident, nu a fost afișat un tabel care să cuprindă bunuri disponibile, situație în raport de care, s-a apreciat că nu se poate rezolva favorabil cererea contestatorului.
Pentru ca terenul situat în str. G.C. nr. 28 să poată fi acordat în compensare, acesta trebuia inclus în tabelul de bunuri disponibile reglementat de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, tribunalul apreciind că, în cauză, sunt lipsite de relevanță susținerile contestatorului potrivit cărora, imobilul nu face obiectul vreunei cereri de restituire sau vreunui litigiu.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T.I.M. care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că, din probele administrate în cauză, în special cele două expertize, reiese că nu sunt reale susținerile pârâtei Primăria Municipiului București, în sensul că terenul solicitat în compensare ar fi afectat de alee circulație auto și trotuar pietonal.
Conducta de gaze existentă afectează cca. 3 mp, împrejurare care însă nu împiedică pârâta să îl acorde în compensare.
Deși s-a reținut în considerente că terenul nu a fost inclus în lista terenurilor disponibile, pe parcursul judecății la fond nu au fost solicitate niciodată relații privitoare la acest aspect.
Totodată, apelantul a mai arătat că și în ipoteza în care acest teren nu ar figura pe listă, nimic nu ar împiedica Primăria Municipiului București să îl acorde în compensație.
Prin Decizia civilă nr. 495A din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată, iar pe fond, a admis contestația, dispunând anularea Dispoziției contestate, nr. 10839 din 16 iunie 2008, emisă de Primarul Municipiului București și obligarea pârâtului să acorde reclamantului în compensare, terenul în suprafață de 90 mp, situat în București, str. Aleea G.C. nr. 18, sector X, identificat conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expert ing. M.F..
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, de regulă, în natură, sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Pe de altă parte, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Așadar, potrivit textelor anterior citate, Legea nr. 10/2001 instituie ca principală măsură de reparație a foștilor proprietari, restituirea în natură, iar în situația în care acest fapt nu este posibil, acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent.
Măsurile reparatorii în echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii.
Instanța de apel a reținut că în cauză, reclamantul a identificat un teren disponibil în suprafață de 90,00 mp, aproximativ egal ca suprafață cu cel preluat abuziv din patrimoniul său (94.00 mp), teren liber de construcții, nerevendicat și aflat în patrimoniul Primăriei Municipiului București cu o situație juridică clarificată.
Curtea de Apel a apreciat că împrejurarea că în subteran, la limita de nord a proprietății, pe o suprafață de 3 mp se află o conductă de gaze, nu este de natură a înlătura măsura acordării de reparații prin echivalent, respectiv, a acestui teren în compensare.
Conform art. 96 din Legea nr. 351/2004 - Legea gazelor, pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților:
a) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul va/vor suporta toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei, în următoarele condiții: obținerea acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum și a avizelor autorităților competente și a autorizației de construire; includerea în patrimoniul operatorului licențiat a obiectivelor rezultate în urma modificării.
b) să efectueze săpături sau lucrări de orice fel sub ori peste conductele de gaze naturale ori în zona de protecție a acestora, fără avizul prealabil al operatorului de sistem;
c) să depoziteze materiale pe căile de acces la conducte și în zona de protecție a acestora;
d) să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor și instalațiilor de gaze naturale.
în cazul în care reclamantul-apelant ar dori, în viitor, edificarea unei construcții, este necesară, prealabil obținerii autorizației de construire, obținerea avizelor necesare din partea autorităților în materie, inclusiv a celor din domeniul gazelor naturale.
Oportunitatea mutării conductei de gaze, ori refuzarea avizului, revine în exclusivitate organelor competente potrivit Legii nr. 351/2004 și nu exclude ab initio posibilitatea acordării în compensație, edificarea unei construcții, fiind un eveniment viitor și nesigur, și cu siguranță condiționat de obținerea avizelor cerute de legea autorizării construcțiilor.
în situația în care terenul nu poate fi afectat unei construcții, el nu își pierde calitățile esențiale de imobil, putând fi folosit și în alte scopuri, reclamantul asumându-și riscul de a nu putea edifica în viitor o construcție pe el.
Instanța de apel a înlăturat ca nefondată și susținerea pârâtului potrivit căreia terenul nu figurează pe lista prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere situația concretă, întrucât Primăria Municipiului București se află în procesul de inventariere a terenurilor de pe raza municipiului. Faptul că lunar este afișat un anunț din care rezultă că nu există bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare nu atrage concluzia că aceste bunuri sau servicii sunt inexistente, câtă vreme s-a făcut dovada contrară .
Așa fiind, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul, a schimbat în tot sentința, în sensul anulării Dispoziției Primarului General nr. 10839 din 16 iunie 2008 și obligării intimatei Primăria Municipiului București, să acorde contestatorului în compensare, terenul în suprafață de 90 mp, situat în str. G.C. nr. 28, sectorul X, identificat conform raportului de expertiză judiciară efectuat de ing. M.F..
în termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta Primăria Municipiului București a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, a învederat că soluția instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10.1 și art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
în mod legal Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 ce funcționează în cadrul Primăriei Municpiului București a identificat soluția reparatorie de restituire prin propunerea de despăgubiri, după stabilirea imposibilității de restituire în natură a terenului ce a fost preluat de la reclamant, ca și după evaluarea celorlalte măsuri reparatorii în echivalent: acordarea de bunuri sau servicii în compensare.
Astfel, instanța de apel, interpretând în mod simplist materialul probator al cauzei și dispozițiile legale incidente, a stabilit că este posibilă acordarea în compensare a terenului în suprafață de 90,00 mp situat în București, str. Aleea G.C. nr. 28, sector X, pentru terenul de 94,00 mp ce a aparținut reclamantului și care în prezent nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de detalii de sistematizare.
Or, la dosar nu se regăsește situația juridică a acestui teren acordat în compensare și nici nu s-a stabilit apartenența lui la domeniul public sau privat, cerințe prealabile atribuirii în compensare.
Potrivit art. 10.1 din H.G. nr. 250/2007 ipoteza restituirii în natură a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber, are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de teren care nu sunt ocupate de noi construcții (în speță, aceasta fiind ocupată de un garaj) ori nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. în cazul în care o parte din terenul inițial aferent construcției are o astfel de afectațiune, restituirea se va limita numai la construcția existentă și la terenul liber.
De asemenea, la art. 10.3 din același Norme în toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, să identifice cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată, să verifice destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea (în speță, constatându-se existența unei conducte de gaze).
în cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume: căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele asemenea. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Pe de altă parte, prevederile alin. (11) al art. 10 din Lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică.
Recurenta, prin motivele de recurs, a mai învederat înaltei Curți că, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., solicită completarea probelor cauzei cu înscrisuri, sens în care, a solicitat emiterea unor adrese de către instanță către anumite Direcții și Servicii ce funcționează fie în cadrul Primăriei Municipiului București, fie în cadrul Primăriei sector 1, fie către alte instituții, entități care ar fi în măsură să furnizeze anumite relații utile soluționării cauzei, în opinia sa.
Intimatul-reclamant, în termen legal, a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menținerea soluției instanței de apel ca legală și temeinică.
Recurenta-pârâtă nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea probelor solicitate prin motivele de recurs, iar înalta Curte, date fiind instituțiile către care s-a pretins efectuarea unor adrese prin intermediul cărora să se solicite anumite relații cu privire la terenul solicitat în compensare (cele mai multe - Direcții în cadrul recurentei-Primăria Municipiului București), dar și rigorile procesule care impun sarcina probei din partea celui care face o afirmație - actori incumbit probatio - art. 1.169 C. civ., ca și principiile imparțialității și echidistanței ce impun unei instanțe de judecată a nu se substitui în poziția procesuală a unei părți pentru obținerea probelor în susținerea poziției sale procesuale decât în condițiile prevăzute de lege (cu referire la dispozițiile art. 172 - 175 C. proc. civ.), nu a dispus emiterea adreselor solicitate prin motivele de recurs.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.
Notificarea formulată de reclamant la 24 octombrie 2001 a avut ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 94,00 mp situat în București, str. G.C. nr. 34 și construcția (în prezent demolată), imobil ca a aparținut părinților săi - T.I. și T.R.
încă de la momentul notificării, reclamantul a solicitat acordarea în compensare a terenului în suprafață de 90,00 mp situat în București, str. G.C. nr. 28, teren situat în vecinătatea proprietății soției sale, imobilul de la nr. 26, pe aceeași stradă.
Proprietatea autorilor săi a fost preluată de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 241/1978, după preluare, construcția a fost demolată, iar scopul exproprierii a fost realizat, terenul fiind ocupat de detalii de sistematizare (bloc și spațiu verde aferent blocului), ceea ce a condus la înlăturarea soluției de restituire în natură, astfel cum în mod corect instanțele anterioare au constatat.
în speță, fiind vorba despre expropriere ca modalitate de preluare abuzivă în proprietatea Statului, soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii este supusă regulilor prevăzute de art. 11 din Legea 10/2001, dispozițiile art. 10 alin. (3)-(6) din același act normativ, fiind norme de trimitere, indicate ca atare prin art. 11 alin. (3) din Lege.
însă aceste norme sunt incidente în cazul în care restituirea în natură a imobilului expropriat ce constituie obiectul notificării, ar fi posibilă fie total, fie parțial, ceea ce în speță nu se verifică, situația de fapt anterior descrisă, fiind stabilită ca atare prin probele administrate în cauză de ambele instanțe de fond.
Drept urmare, cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autorilor reclamantului, era susceptibilă de soluționare doar prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiind incident art. 11 alin. (4) care dispune: "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil", pe când art. 11 alin. (8) din Lege dispune: "în situațiile prevăzute la alin. (2), (3), (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit dispozițiilor prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Norma anterior citată, privitoare la măsurile reparatorii prin echivalent, aplicabilă în cazul imobilelor expropriate ce nu pot fi restituite în natură, nu reprezintă decât o reluare a dispozițiilor generale din art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care indică tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent: bunuri sau servicii în compensare ori despăgubiri în condițiile legii speciale, susceptibile de a fi dispuse ori de câte ori principiul prevalenței restituirii în natură este inoperant, indiferent de modalitatea de preluare abuzivă în proprietatea statului a imobilului pentru care s-a formulat notificare.
Prin dispoziția contestată de reclamant, recurenta a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, apreciind că terenul identificat de reclamant nu poate fi acordat în compensare, fără a se indica în cuprinsul dispoziției motivul acestui impediment; soluția recurentei, entitate învestită cu soluționarea notificării, a fost confirmată de prima instanță.
Instanța de apel însă, a constatat că terenul identificat de reclamant în București, str. Aleea G.C. nr. 28 (fiind vorba de o eroare materială în conținutul dispozitivului indicarea nr. 18 de la aceeași adresă), sector 1, poate fi acordat reclamantului ca măsură reparatorie prin echivalent, motiv pentru care a dispus în consecință.
înalta Curte constată că în mod nefondat recurenta susține că situația juridică a terenului acordat în compensare nu a fost lămurită, de vreme ce la prima instanță, potrivit probelor cauzei, s-a stabilit că pentru acesta nu s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 de vreo altă persoană și nici nu a fost eliberată o eventuală autorizație de construire de către autoritatea competentă, respectiv, Primăria sector X (filele 115, 135 și 140 dosar fond) pentru garajul existent pe teren.
în același timp, contrar celor susținute de recurentă, este lipsită de relevanță apartenența acestui teren la domeniul public (care, potrivit regimului juridic de drept comun al acestuia stabilit prin dispozițiile Legii nr. 213/1998, este inalienabil), întrucât Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, (lege specială, derogatorie de la dreptul comun și, deci, aplicabilă prioritar), aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în art. 1.7 prevăd:
"în cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire."
în consecință, pentru a putea fi acordat în compensare un teren ca măsură reparatorie prin echivalent este suficient ca acel bun sa fie disponibil și deci, apt de apropriere în patrimoniul oricărui subiect de drept (persoană fizică sau juridică).
Așa fiind, cauza de indisponibilitate decurgând din apartenența acestuia la domeniul public nu este un impediment veritabil la acordarea lui în compensare, de vreme ce, legea prevede remediul pentru aceasta: dezafectarea și trecerea în domeniul privat, cu consecința introducerii lui în circuitul civil.
Pe de altă parte, având în vedere că dreptul de proprietate asupra unui teren are ca obiect "fața și subfața" lui (potrivit art. 489 C. civ.), este necesar a se stabili dacă acel teren solicitat în compensare și cu privire la care persoana îndreptățită ar urma să exercite prerogativele dreptului de proprietate și asupra subteranului lui, chiar nefiind în domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale, nu este afectat de amenajări subterane de utilitate publică, sens în care dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 constituie cel mai adecvat criteriu orientativ, așa cum și instanța de apel a stabilit.
Or, astfel cum s-a constatat de către expertul topo, partea de nord a proprietății solicitate în compensare este afectată de o conductă de gaze ce poate constitui o amenajare de utilitate publică și care nu poate fi apropriată în patrimoniul unei persoane fizice, întrucât exploatarea sa normală ar putea fi obstrucționată prin exercițiul atributelor dreptului de proprietate.
Este real, așa cum a susținut intimatul prin întâmpinarea la motivele de recurs, că în ipoteza edificării unei construcții este necesar a se respecta anumite distanțe minime față de conducta de gaze (zonă de siguranță, astfel cum este definită în art. 3 pct. 56 din Legea nr. 351/2004), în raport de materialul din care aceasta este realizată, astfel cum se stabilește prin Normele tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, anexate întâmpinării, însă, aceasta reprezintă o normă aplicabilă în cazul autorizării unei construcții pe respectivul teren (ipoteză plauzibilă, dată fiind existența proprietății soției sale la numărul 26 pe aceeași stradă, astfel încât, cele două suprafețe însumate și transformate într-un corp unic de proprietate, ar putea constitui un perimetru construibil), iar nu o legitimare pentru dobândirea ei în proprietate.
Ca atare, înalta Curte apreciază că în raport de dispozițiile legale la care s-a făcut anterior referire, dar și ale Legii nr. 351/2004, în ansamblul lor, era necesar ca instanța de apel să verifice regimul juridic al conductei de gaze care afectează pe porțiunea de 3 mp latura de nord a acestei proprietăți, fiind necesară solicitarea punctului de vedere exprimat în concret de SC D.S. SA în raport de evidențele sale, iar nu cu caracter de generalitate ca în cuprinsul adresei de la fila 127 dosar fond, anume, dacă traseul acestei conducte poate fi deviat, pe cheltuiala reclamantului, în condițiile art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004.
în cazul în care nu poate fi deviat (ipoteza unui racord sau branșament al unui consumator de la rețeaua publică), se va dispune completarea expertizei topo, stabilindu-se obiectivul deducerii acestei porțiuni de teren, în subteranul căreia se află conducta de gaze, și acordarea terenului în compensare cu excluderea acestei suprafețe și a celei corespunzătoare zonei de siguranță; pentru o atare finalitate, expertul, în raport de normativele în vigoare, va avea în vedere distanțele minime ce trebuie respectate față de o proprietate particulară, astfel încât să nu se împiedice accesul la aceasta și utilizarea sa normală; pentru suprafață exclusă de la acordarea în proprietate cu titlu de compensare, se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum s-a stabilit prin dispoziția contestată.
Pentru situația contrară, respectiv, dacă această conductă nu reprezintă o amenajare de utilitate publică (nefiind destinată să deservească nevoile comunității și este posibilă devierea traseului ei, astfel încât accesul și utilizarea ei normală să nu fie afectate), soluția acordării în compensare a întregii suprafețe de teren de 90,00 mp poate fi dispusă pe baza unei situații de fapt pe deplin stabilite în cauză, sub toate aspectele, ceea ce la acest moment nu este posibil, date fiind dispozițiile art. 314 C. proc. civ.
Nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, critică susținută, de asemenea, prin motivele de recurs, urmează a fi înlăturată ca nefondată, câtă vreme recurenta se află în situația de a-și invoca propria culpă, iar intimatul reclamant a identificat acest teren ce poate fi acordat în compensare, potrivit celor anterior circumstanțiate; neîntocmirea și neafișarea listei cu bunurile disponibile și susceptibile de a fi acordate în compensare, reprezintă o conduită abuzivă, iar sancționarea ei, se realizează prin înlăturarea acestui fine de neprimire susținut de recurentă, câtă vreme acest teren există și poate fi acordat cu titlu de măsură reparatorie în echivalent, așa cum s-a reținut.
înalta Curte constată că expertul nu a identificat și alte amenajări subterane (conducte de apă și canalizare), astfel că, singurul impediment ce poate afecta, parțial și în condițiile arătate, acordarea acestui teren în compensare, este existența conductei de gaze la limita de nord a imobilului, în condițiile în care recurenta nu a dovedit contrariul.
Față de cele ce preced, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) cu ref. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., a admis recursul, astfel că, decizia recurată a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5213/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4889/2010. Civil → |
|---|
