ICCJ. Decizia nr. 4978/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4978/2010

Dosar nr.20402/63/2007

Şedinţa publică din 5 octombrie 2010

Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 6 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de S.R. împotriva sentinţei civile nr. 158 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că din probele administrate rezultă că terenul din litigiu nu poate fi considerat liber şi nu poate fi restituit în natură.

Spaţiul verde a cărui restituire a solicitat-o reclamanta este integrat în ansamblul edilitar, serveşte construcţiilor lângă care se află şi este strict util pentru menţinerea unui mediu locuibil şi a unui microclimat care să poată fi suportabil într-o aglomerare de construcţii.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamanta S.R. a declarat recurs, nemotivat în drept, prin care a formulat următoarele critici, arătând că „de la început vreau să vă spun că recursul meu nu va fi un recurs obişnuit şi ştiu mai mult ca sigur că şi de această dată va fi respins, dar vreau să vă prezint situaţia în clar a acestui caz":

Reclamanta are acte de proprietate asupra terenului care nu a fost expropriat niciodată, nu s-au primit despăgubiri.

Primăria nu poate dovedi cu nimic că ar avea vreun drept asupra terenului, decât abuzul săvârşit de regimul comunist pe care recurenta îl condamnă cu vehemenţă.

Instanţa a judecat fără să ţină cont de expertiză, a luat din ea numai ce i-a convenit, nu a menţionat că terenul este liber şi se poate retroceda.

Toate instanţele, mai ales prima instanţă au citit alt dosar, motivează respingerea pe motiv că terenul este de utilitate publică. Dacă primăria vrea să intre în legalitate să dea un decret de expropriere, să negocieze preţul, să obţină legal proprietatea asupra terenului, acest caz fiind unul special.

„îmi cer scuze că recursul meu nu respectă dogmele utilizate de obicei în justiţie".

2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs

Recursul este nul şi va fi respins în consecinţă pentru următoarele considerente:

Conform art. 3021 lit. c) C proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304.

In speţă, criticile formulate de recurentă nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate arătate la art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează în realitate situaţia de fapt - aceea că terenul în litigiu este sau nu afectat de utilităţi publice.

Drept urmare, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.R. împotriva deciziei civile nr. 6 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4978/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs