ICCJ. Decizia nr. 4981/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4981/2010
Dosar nr. 18739/3/2008
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1832 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiate contestaţia formulată de contestatoarea M.A. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientele D.F. şi D.V.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 10124 din 11 aprilie 2008 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti a fost respinsă notificarea reclamantei M.A., pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită, în condiţiile Legii nr. 10/2001. Notificarea fiind formulată prin mandatar, era obligatorie arătarea acestei calităţi, precum şi indicarea numelui persoanei sau persoanelor care apreciază că au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri, în sensul legii speciale de reparaţie şi în numele cărora este formulată notificarea.
Cum în cauză reclamanta nu avea mandat scris din partea intervenientelor şi nici măcar nu a formulat cererea în numele lor, ci în nume personal, nu se poate reţine existenţa unui mandat.
Cât priveşte cererile de intervenţie în interes propriu, instanţa de fond le-a respins ca neîntemeiate, pentru că notificarea a fost făcută în numele reclamantei, care nu are calitate de persoană îndreptăţită, iar intervenientele nu au putut face dovada că ar fi formulat în termenul legal vreo notificare în nume propriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta M.A., solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii introductive.
A criticat hotărârea pronunţată în fond pentru nelegalitate, în sensul greşitei interpretări a dispoziţiilor art. 1533 C. civ. Astfel, a susţinut că mandatul este, de regulă, un contract consensual şi că de aceea nu se impunea ca actul să îmbrace formă scrisă pentru a produce efect juridice, în condiţiile art. 1191 C. civ. Mandatul verbal dat de interveniente, în calitate de mamă, respectiv mătuşă ale apelantei, putea fi dovedit prin orice mijloc de probă.
A criticat sentinţa şi pentru netemeinicie, în sensul înlăturării greşite a depoziţiilor martorelor L.E. şi I.V., cu care s-a făcut dovada existenţei mandatului tacit, precum şi a faptului că despăgubirile au fost solicitate în numele intervenientelor. Care aveau calitatea de persoane îndreptăţite.
In cursul judecării cauzei intervenienta D.F. a depus cerere de aderare la apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea cererii de intervenţie în interes propriu.
Prin Decizia nr. 47/A din 21 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat, reţinând că, deşi în principiu contractul de mandat este unul consensual, pentru a se putea verifica limitele împuternicirilor primite de mandatar, mandatul trebuie să îmbrace forma scrisă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în materia Legii nr. 10/2001 procedura de restituire impune ca notificarea să fie formulată în scris, ceea ce reprezintă o aplicare a principiului simetriei formelor.
Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la apel formulată de intervenienta D.F., în temeiul dispoziţiilor art. 293 C. proc. civ., reţinând că aderarea trebuie făcută împotriva persoanei care a formulat apelul principal, iar nu în favoarea acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta M.A., solicitând schimbarea în tot a hotărârilor pronunţate şi admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării dispoziţiei 10124/2008 şi obligării pârâtului să emită o ofertă de restituire prin echivalent a imobilului notificat.
A susţinut că de la data depunerii notificării (13 iunie 2001) şi până la data emiterii dispoziţiei atacate (11 aprilie 2008) nu a fost considerată persoană fără calitate, purtând corespondenţă cu intimata în vederea completării dosarului, că în speţă, date fiind legăturile de rudenie cu cele două interveniente, a avut mandatul tacit al acestora, care nu trebuia să îmbrace forma scrisă, că notificarea a fost redactată la indicaţiile executorului judecătoresc, după ce acestuia i s-a explicat situaţia de fapt, că în conţinutul notificării s-a precizat în mod expres că se solicită acordarea de despăgubiri pentru fosta proprietate a doamnei D.F. şi că, astfel, se putea observa intenţia reală de a solicita măsuri reparatorii în numele mamei sale, măsuri pe care niciodată nu a intenţionat să le solicite pentru sine.
De asemenea, a criticat Decizia recurată pentru netemeinicie, în sensul că instanţa nu a avut în vedere depoziţiile martorelor L.E. şi I.V., cu care s-a făcut dovada mandatului verbal dat de interveniente.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
La 13 iunie 2001 recurenta-reclamantă M.A. a adresat, prin executor judecătoresc, Prefecturii (Primăriei) Bucureşti notificare în baza Legii 10/2001, prin care a solicitat „acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în sector 4 Bucureşti, fosta proprietate a d-nei D.F., intrată în proprietatea statului cu Decretul Amfiteatru poziţia 28, pentru care nu s-au primit despăgubiri de la SC A.V.L. B. SA" (fila 7 dosar fond).
Din analiza notificării se poate lesne observa că aceasta a fost formulată în nume propriu, fără nicio referire la calitatea de mandatar a reclamantei, ori la calitatea de persoane îndreptăţite a intervenientelor.
Simpla referire la faptul că terenul pentru care s-a formulat notificarea a fost, înaintea preluării, proprietatea numitei D.F., nu poate conduce la stabilirea intenţiei reale a recurentei de a formula notificarea în numele mamei sale. Din economia textului, această precizare pare a fi fost făcută pentru a oferi mai multe elemente de identificare a bunului pentru care se solicită despăgubiri.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea 10/2001 „Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari la data preluării în mod abuziv a acestora."
Recurenta-reclamantă nu este şi nu a susţinut niciodată că ar fi persoană îndreptăţită în sensul acestor dispoziţii legale.
Din perspectiv acestor argumente, hotărârile pronunţate de instanţele de fond, prin care s-a menţinut dispoziţia atacată, reţinându-se lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei M.A., apar ca fiind legale.
Problema interpretării dispoziţiilor Codului civil referitoare la contractul de mandat a fost, de asemenea, corect soluţionată de instanţe.
In principiu, mandatul este un contract consensual, pentru încheierea sa valabilă fiind suficient acordul de voinţă al celor două părţi contractante. Din reglementarea art. 1533 C. civ. rezultă că mandatul poate fi şi tacit.
Cu toate acestea, problema verificării de către terţi a limitelor împuternicirii primite de mandatar reclamă necesitatea întocmirii în formă scrisă a contractului. Mai mult, jurisprudenţa şi doctrina au consacrat şi în această materie principiul simetriei formelor, în sensul că dacă actul juridic la care urmează să participe mandatarul intră în categoria celor pentru care legea impune forma scrisă, atunci şi mandatul trebuie să îmbrace aceeaşi formă.
In mod corect instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiile art. 22 alin. (2), impune forma scrisă a notificării. Pe cale de consecinţă, mandatul dat în vederea reprezentării în procedura Legii nr. 10/2001 urmează să îmbrace, de asemenea, forma scrisă.
Chiar şi dacă s-ar accepta că într-o asemenea procedură este suficient un mandat verbal, pentru dovedirea căruia se poate apela la orice mijloc de probă, este imperios necesar ca din modul de formulare a notificării să rezulte că persoana care formulează notificarea a acţionat în numele mandantului său, iar nu în nume personal. Abia din acest moment se poate discuta despre dovada existenţei şi limitelor mandatului.
Cât priveşte critica referitoare la înlăturarea greşită a depoziţiilor martorelor L.E. şi I.V., Înalta Curte observă că aceasta este o critică referitoare la netemeinicia hotărârii atacate.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. stabilesc, în mod expres, că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Or, critica mai sus amintită nu permite încadrarea ei într-unui din motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de lege
In condiţiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. (prin art. 1 pct. III1 din OUG nr. 138/2000), motivele de netemeinicie nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legale a hotărârilor pronunţate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei civile nr. 47/A din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4985/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4978/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
