ICCJ. Decizia nr. 4910/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4910/2010
Dosar nr. 1615/1/2010
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 428 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Arad, secţia civilă, a anulat ca netimbrată acţiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G. împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 30 iunie 2008, reclamantul O.R.G. a chemat în judecată în calitate de pârâţi Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000.000 lei, reprezentând despăgubiri morale.
In motivare, reclamantul a arătat că, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, cele două instituţii pârâte, erau obligate să-i asigure accesul la internet, respectiv poştă electronică.
De asemenea, a arătat că din data de 23 aprilie 2002 când a intrat în vigoare Legea nr. 223/2002 pentru aprobarea OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cele doua instituţii erau obligate să-i asigure, pentru respectarea dreptului la petiţionare, un acces prin poştă electronică.
In raport de obiectul cauzei, instanţa a stabilit cuantumul taxei de timbru datorată de reclamant potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 la suma de 73.186,52 lei taxă judiciară de timbru şi 5,00 lei timbru judiciar, comunicând reclamantului obligaţia de timbrare sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2009, instanţa a pus în vedere reclamantului să timbreze acţiunea cu suma de 73,186,52 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Reclamantul a formulat cerere de reexaminare a obligării sale la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 24 noiembrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termen legal reclamantul, considerând că este netemeinică şi nelegală.
In motivarea apelului s-a arătat faptul că reclamantul, fiind o persoană în executarea unei pedepse privative de libertate este discriminat în raport cu cetăţenii care se bucură de libertatea lor pentru aceea că îi este interzis accesul la o utilitate publică cum este poşta electronică - internetul, motiv pentru care a formulat acţiunea ce face obiectul cauzei de faţă, întemeindu-se pe dispoziţiile în materie ale OG nr. 137/2000.
Potrivit art. 27 alin. (1) şi (3) ale acestui act normativ, acţiunile în instanţă prin care se invocă discriminarea diverşilor titulari în exercitarea unor drepturi conferite de lege, este scutită de plata taxelor judiciare, din care cauză soluţia pronunţată de Tribunalul Arad este nelegală.
In apel, s-a cerut citarea în proces şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitare ce a fost respinsă potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., constatând că această instituţie nu a fost parte în procesul judecat de instanţa de fond, astfel încât, nu se poate dispune introducerea sa în cauză pentru prima dată în apel.
Totodată, având în vedere temeiul juridic al acţiunii reclamantului, Curtea a constatat ca acesta nu datorează taxele judiciare din apel (4 lei taxă timbru şi 0,15 lei timbru judiciar), fixate iniţial în raport de soluţia pronunţată de tribunal.
Prin Decizia civilă nr. 324 din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că la data de 20 iunie 2008 reclamantul O.R.G. a înregistrat la Tribunalul Arad o acţiune în despăgubiri pentru refuzul autorităţilor de a-i permite accesul la poşta electronică şi internet, datorat situaţiei sale de condamnat aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.
Iniţial, a indicat ca pârâţi în cauză Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, însă, ca urmare a solicitării instanţei de a preciza temeiul cererii sale de scutire de la plata taxelor judiciare stabilite de instanţă (f. 25 dosar de fond - încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2008), reclamantul a indicat în scris că printre temeiurile de drept pe care se bazează acţiunea sa pentru stabilirea răspunderii delictuale a autorităţilor statului, se numără şi OG nr. 137/2000, pentru că respectiva culpă a pârâţilor este în realitate discriminarea sa nejustificată, motiv pentru care, potrivit art. 27 al acestui act normativ, a susţinut că acţiunea este scutită de plata taxelor judiciare.
Printr-o altă notă scrisă, reclamantul a menţionat din nou temeiul juridic al acţiunii ca fiind OG nr. 137/2000, ocazie cu care a cerut şi citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Aceste precizări nu au fost însă discutate, întrucât între timp, se afla deja în curs de judecată cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva încheierii din 24 noiembrie 2008, prin care i se respinsese cererea de scutire de la plata taxelor judiciare.
Cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2009.
La data de 4 februarie 2009, Tribunalul Arad a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate cuprinsă în OUG nr. 47/2008, împotriva încheierii reclamantul declarând recurs.
Prin Decizia civilă nr. 367 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis recursul reclamantului şi a casat încheierea recurată, cu trimiterea dosarului la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
In considerentele deciziei menţionate care, prin efectul ei irevocabil a intrat în puterea lucrului judecat, Curtea a constatat că acţiunea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
După retrimiterea dosarului la Tribunalul Arad, această instanţă a anulat ca netimbrată acţiunea reclamantului.
Instanţa de apel a concluzionat că din prezentarea acestor date, rezultă cu certitudine că acţiunea reclamantului nu era supusă timbrării, precum şi faptul că soluţia de anulare ca netimbrată a acţiunii sale se impune a fi desfiinţată cu trimitere spre rejudecare în fond la aceeaşi instanţă, ocazie cu care se va dispune şi citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, aşa cum şi-a precizat reclamantul acţiunea şi cum de altfel prevede, cu titlu obligatoriu, art. 27 alin. (3) din OG nr. 137/2000.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs pârâtul Ministerul justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamantului nu era supusă timbrării, întrucât acesta nu se afla în niciuna din situaţiile prevăzute de lege ca fiind scutite de taxa judiciară de timbru.
Faţă de obiectul cererii reclamantului, respectiv, acordarea de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului pe care l-ar fi suferit prin îngrădirea dreptului la corespondenţă, acţiunea acestuia era supusă timbrajului în condiţiile legii, soluţia primei instanţe de anulare a cererii ca netimbrată fiind soluţia care se impunea în cauză.
Recursul este nul în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată a instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Prin cererea de recurs însă, pârâtul a invocat incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta „...este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii."
In speţă, în conţinutul motivelor de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către recurent, a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Astfel, motivarea deciziei recurată se referă la incidenţa în cauză a dispoziţiilor OG nr. 137/2000 ca temei juridic al acţiunii reclamantului, act normativ ce prevede scutirea de plata taxei judiciare de timbru prin dispoziţiile art. 20 alin. (1), normă a cărei neobservare, instanţa de apel a sancţionat-o prin desfiinţarea soluţiei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Or, din formularea motivelor de recurs reiese că recurentul a invocat inexistenţa în dispoziţiile Legii nr. 146/1997 a unei norme de facilitate fiscală sub forma scutirii de taxă judiciară de timbru pentru cererile şi acţiunile în justiţie având acest obiect, caz în care, Înalta Curte constată că argumentele expuse sunt străine de considerentele deciziei date în apel.
In atare situaţie, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la hotărârea supusă acestei căi de atac, cu indicarea aspectelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la considerentele instanţei în justificarea acesteia, sancţiunea ce intervine este nulitatea recursului.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv stabilit prin norme de procedură imperative pentru legala sa exercitare, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu niciunei ipoteze dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, în plus, constatându-se că nu este incident niciun motiv de ordine publică ce ar fi putut fi invocat şi din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva deciziei civile nr. 324 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4908/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4903/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
