ICCJ. Decizia nr. 5011/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5011/2010
Dosar nr. 47263/3/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 4 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia precizată formulată de reclamanţii G.M. şi G.V.E. împotriva dispoziţiei nr. 9175 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti şi a dispus completarea acestei dispoziţii, la art. 2 cu acordarea măsurilor reparatorii şi pentru apartamentul nr. 5 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
In motivarea sentinţei s-a reţinut că prin cererea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a nouă apartamente înstrăinate conform dispoziţiilor legii 112/1995 din imobilul situat în str. C. nr. 21.
Imobilul a aparţinut autoarei reclamanţilor, K.A.N., potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr. 2638 din 29 decembrie 1919, depus la dosar şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Conform anexei acestui decret, la poziţia nr. 4153 figura autoarea reclamanţilor cu 16 apartamente.
Prin dispoziţia contestată s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentelor şi s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
La data de 6 octombrie 2008 reclamanţii şi-au precizat cererea, în sensul modificării dispoziţiei contestate şi cu apartamentul nr. 5 din imobil, care a fost vândut potrivit Legii nr. 112/1995.
La 25 noiembrie 2008 au formulat cerere de intervenţie principală o parte a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, respectiv B.V., C.F., C.S., N.D., P.G., S.F., S.M., T.M. şi T.V.O. solicitând constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei pentru fraudă la lege în condiţiile în care intervenienţii sunt proprietarii apartamentelor,
La termenul din 21 ianuarie 2009 instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, motivat de faptul că intervenienţii nu pot invoca un drept propriu în cauza ce are ca obiect o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că potrivi prevederilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 apartamentele nu pot fi restituite în natură.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul şi intervenienţii.
Apelul pârâtului nu a fost motivat.
In motivarea apelului intervenienţii au arătat că în mod greşit s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie întrucât intervenienţii au justificat un interes în cauză, iar legea nu interzice expres terţilor să atace dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 543 A din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelurile.
Referitor la apelul pârâtului s-a reţinut că omisiunea de a propune măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru apartamentul nr. 5 este clară, pârâtul neaducând dovezi contrare care să ducă la reformarea sentinţei apelate.
Apelul intervenienţilor a fost respins întrucât nu s-a dovedit existenta unui interes a acestora în cauză în raport şi de obiectul precizat al contestaţiei, care nu mai viza restituirea în natură a apartamentelor, iar propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent nu afectează în nici un fel dreptul de proprietate al intervenienţilor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâtul şi intervenienţii.
In motivarea recursului declarat de pârât, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susţinut că reclamanţii nu au depus acte care să ateste dreptul de proprietate şi calitatea de persoane îndreptăţite şi pentru apartamentul 5 până la data emiterii dispoziţiei contestate.
Intervenienţii au arătat în motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., că greşit s-a reţinut lipsa de interes a intervenienţilor care prin cererea formulată tind, de fapt, la apărarea dreptului de proprietate. De asemenea, tot greşit s-a reţinut că după precizarea acţiunii privind completarea dispoziţiei şi cu apartamentul 5 contestaţia nu mai avea ca obiect restituirea în natură a apartamentelor.
Pe parcursul soluţionării recursului s-a constatat decesul intervenientului T.M., iar la termenul din 12 mai 2010 a fost introdus în cauză moştenitorul T.S.M.
Recursurile nu sunt fondate.
In ce priveşte recursul declarat de pârât, art. 23 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluţionării notificării.
Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii dispoziţiei motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanţei, investită cu acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a soluţiona procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie recunoscut de art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
In speţă, dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 5 s-a făcut cu titlul de proprietate asupra întregului imobil compus din teren şi patru corpuri de clădire cu mai multe apartamente, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1919 depus la filele 210-211 ale dosarului de fond. De altfel, copia acestui înscris a fost ataşată şi la dosarul administrativ conform opisului întocmit de comisia de specialitate, depus la fila 191 a dosarului de fond, aşa încât nu se poate reţine critica formulată de pârât.
Referitor la recursul intervenienţilor este de menţionat că în mod corect s-a reţinut lipsa de interes în promovarea cererii de intervenţie.
Una dintre condiţiile de exercitare ale acţiunii civile se referă la necesitatea existenţei unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă. Interesul juridic trebuie să fie născut şi actual, deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, în forma concretă de manifestare a acţiunii.
Potrivit opiniilor exprimate în doctrină şi în jurisprudenţă, interesul judiciar, este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în procesul civil şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.
In procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal - adică propriu celui ce promovează acţiunea civilă, născut şi actual - respectiv un interes care se află în fiinţă la data promovării acţiunii civile şi pe tot timpul exercitării acesteia.
In consecinţă, interesul promovării cererii de intervenţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în sensul că nu este actual, personal si direct, deoarece nu există nici un folos practic pentru intervenienţi. Aceştia nu sunt în pericol de a pierde proprietatea asupra imobilelor, întrucât dispoziţia atacată nu prevedea restituirea în natură, ci doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 7 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, nu se restituie în natură imobilele cu destinaţie de locuinţă înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995 şi nici terenurile aferente ale acestora, astfel încât instanţa, contrar acestor prevederi legale, nu putea admite cererea de restituire în natură a apartamentelor, ci numai completarea dispoziţiei şi cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 5.
Nu se poate reţine nici cealaltă critică inserată în motivarea recursului.
Prin precizarea acţiunii formulată la 6 octombrie 2008 reclamanţii şi-au schimbat petitul acţiunii, arătând că înţeleg să solicite doar completarea dispoziţiei şi cu apartamentul nr. 5. Ca atare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că la data formulării cererii de intervenţie acţiunea reclamanţilor nu mai viza restituirea în natură a apartamentelor.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti şi de intervenienţii B.V., C.F., C.S., N.D., P.G., S.F., S.M., T.M. prin moştenitorul T.S.M. şi T.V.O. împotriva deciziei nr. 543 A din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4992/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4984/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
