ICCJ. Decizia nr. 5030/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5030/2010
Dosar nr. 2988/1/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1681 din 12 martie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 75 A din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara şi a modificat Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţii D.A., D.C.D. şi K.(L.)C.A. împotriva sentinţei nr. 1880 P din 5 iulie 2006 a Tribunalului Timiş.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, nemotivată în fapt şi în drept, reclamanţii D.A., D.C.D. şi K.(L.)C.A.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de la 8 octombrie 2008 judecarea cererii de revizuire a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu au solicitat judecarea în lipsă şi nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei.
Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 6 octombrie 2010.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Aşadar, perimarea sancţionează neglijenţa manifestată prin abandonarea procesului.
In speţă, revizuenţii, deşi legal citaţi nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 8 octombrie 2008, fixat pentru soluţionarea cererii.
Întrucât nici intimaţii nu a fost prezenţi la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuienţii D.A., D.C.D. şi K.(L.)C.A. împotriva deciziei nr. 1681 din 12 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5022/2010. Civil. Succesiune. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5015/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|