ICCJ. Decizia nr. 5050/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5050/2010
Dosar nr. 41880/3/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, sub nr. 41880/3/2007, la data de 27 noiembrie 2007, reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubire prin procedura exproprierii la valoarea reală a imobilului, teren extravilan situat în localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 2122,235 mp, cu număr cadastral 1027/1 şi a prejudiciului cauzat reclamantului, suma estimată fiind echivalentul în lei a 53.050 Euro cu titlu de despăgubire şi echivalentul în lei a 32.200 Euro, cu titlu de daune.
In motivarea cererii, s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 1546/2006 a Guvernului României, s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii Bucureşti-Braşov, cu declanşarea procedurii exproprierii imobilelor aflate pe amplasamentul lucrării amintite şi aprobarea cuantumului despăgubirilor (suma globală estimată). In cursul lunii decembrie 2006, au fost afişate, la sediul Primăriei Gruiu, cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui expropriat.
Suma ce i s-a acordat cu titlu de despăgubire a fost inferioară valorii terenului al cărui proprietar a fost, având în vedere preţurile practicate de către agenţiile imobiliare la data exproprierii, iar, la evaluarea imobilelor nu s-a avut în vedere un preţ unitar, ci, mai mult de atât, proprietarii unor terenuri extravilane agricole situate în zone cotate defavorabil au primit sume considerabile în comparaţie cu reclamantul al cărui teren era introdus în intravilanul comunei. Pentru parcela de teren, ce va rămâne fără cale de acces şi fără utilităţi în urma exproprierii, în suprafaţă de 2477,9 mp, a cerut daune în valoare de 32.200 Euro (echivalent în lei la cursul B.N.R.), întrucât valoarea acesteia a fost afectată în mod ireversibil.
Despăgubirea acordată nu este justă, ci derizorie în comparaţie cu valoarea reală a imobilului ce l-a deţinut până la intervenţia procedurii exproprierii.
Terenul a fost inclus în intravilanul localităţii prin PUG nr. 4/1999 aprobat prin H.C.L. Gruiu nr. 14/2000, fapt confirmat de către Primăria comunei Gruiu prin adresa nr. 73 din 10 ianuarie 2007, având reţea de alimentare cu energic electrică, reţea telefonică, reţea de televiziune prin cablu, drum asfaltat şi posibilitatea racordării la reţeaua de gaze.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamantul avea obligaţia de a solicita modificarea titlului său de proprietate, în sensul menţionării faptului că terenul în cauză face parte din intravilan şi nu din extravilan, după care reclamantul trebuia să solicite înscrierea în cartea funciară a acestei modificări de regim juridic.
Prin sentinţa civilă nr. 337 din 10 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis în parte cererea; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.461 Euro, despăgubiri acordate pentru exproprierea imobilului teren situat în localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 2122,235 mp şi a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a stabilit că valoarea terenului la data efectuării expertizei era de 16.878 Euro, iar la data consemnării sumei ce reprezenta despăgubiri, această valoare era de 31.833 euro, iar valoarea prejudiciului terenului neexpropriat este, la data efectuării expertizei, de 11.150 Euro, iar la data consemnării sumei de 14.628 Euro.
Tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din lege, în speţă la data consemnării acestora.
Tribunalul a mai constatat că potrivit art. 12 din Legea nr. 198/2004, sunt lovite de nulitate absolută doar actele juridice de trecere în intravilan a suprafeţelor de teren expropriate, încheiate după data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Or, în speţă, trecerea imobilului în intravilan este realizată mult anterior acestei date, motiv pentru care tribunalul nu a avut în vedere susţinerea pârâtei privind inexistenţa menţiunilor în cartea funciară a imobilului. Prin art. 26 din lege se stabileşte că despăgubirile urmează a fi acordate la valoarea reală de piaţă a imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 170 A din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant G.N., în contradictoriu cu apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor datorate în sumă de 45.461 Euro, în echivalent lei la data efectuării plaţii, în termen de 30 de zile de la data prezentei hotărâri; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin HG nr. 1546/2006, s-a aprobat amplasamentul pentru utilitate publică de interes naţional „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov", aprobându-se totodată şi procedura exproprierii suprafeţei de 2122,235 mp din terenul pe care reclamantul îl deţinea în baza titlului de proprietate nr. 38575 din 09 decembrie 1997 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, din suprafaţa totală de 4557 mp.
În baza Hotărârii nr. 14/2000 a Consiliului local al comunei Gruiu, judeţul Ilfov, a Planului Urbanistic General şi a Regulamentului local de urbanism, terenul deţinut în baza titlului de proprietate mai sus amintit a fost trecut în categoria intravilan.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3 din 22 martie 2007, s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat consemnarea despăgubirilor aferente în sumă totală de 33824,08 lei.
Nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, reclamantul a formulat, în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, prezenta cerere, solicitând stabilirea cuantumului real al despăgubirilor.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., s-a reţinut următoarele:
Cu privire la primul motiv de apel, instanţa de apel a reţinut că prin răspunsul comisiei de experţi s-a reţinut că experţii nu se pot pronunţa privind estimarea sporului de valoare aferent părţii de proprietate rămasă neexpropriată, deoarece este necesar ca mai întâi să se finalizeze autostrada şi apoi să se constate efectiv, de pe piaţa imobiliară specifică, dacă există o creştere reală a valorii terenurilor rămase în urma exproprierii. Totuşi, având în vedere amplasamentul terenului în cauză, situat în bucla de acces în autostradă, fapt ce presupune restricţii de construire, poluare sonoră şi chimică datorată noxelor eşapate de motoarele autovehiculelor, la care se adaugă inconvenientele precizate în raportul de expertiză, subcapitolul 3.4., experţii au apreciat că nu se pune problema sporirii valorii terenului în cauză, rămas neexpropriat.
Mai mult, instanţa de fond a administrat probe pe aspectul sporului de valoare, solicitând experţilor în mod expres să se pronunţe cu privire la sporul de valoare adus terenului ca urmare a exproprierii, reţinând că, faţă de imposibilitatea tehnică de evaluare, recunoscută de experţi, la momentul actual nu se pune problema unui spor de valoare.
Cu privire la critica potrivit căreia greşit instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor calculate la momentul consemnării acestora şi nu la momentul efectuării raportului de expertiză, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, care face trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. potrivit cu care la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit. imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, Curtea a avut în vedere dispoziţiile OUG nr. 228 din 30 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, printre care şi Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care prin punctul 3 a stabilit că alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 va avea următorul cuprins: „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii."
Or, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa ţin seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului, operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.
Ca şi succesiune a legilor civile în timp, la data producerii exproprierii, respectiv data stabilirii despăgubirilor prin Hotărârea nr. 3 din 22 martie 2007, se făcea în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
La data introducerii contestaţiei de către contestator, respectiv 27 noiembrie 2007, s-a aplicat aceeaşi regulă, din art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De la data de 3 noiembrie 2008, a intrat în vigoare forma modificată a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care evaluarea imobilului se raporta la momentul transferului dreptului de proprietate. Această regulă a fost însă modificată din nou, din 5 ianuarie 2009, revenindu-se la stabilirea ca moment de referinţă a valorii la data efectuării raportului de expertiză.
Astfel, la data pronunţării sentinţei, stabilirea valorii trebuia să se facă în raport de momentul efectuării raportului de expertiză, respectiv martie 2008, prin care s-a reţinut că valoarea despăgubirii la data consemnării sumei reprezentând despăgubirea este de 45.461 Euro, în timp ce valoarea despăgubirii de la data efectuării expertizei era de 58.551 Euro.
Instanţa de fond a acordat valoarea despăgubirii de la data consemnării sumei de către expropriator (martie 2007), iar expropriatul nu a formulat motiv de apel pe acest aspect.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că singurul care avea interes să formuleze motiv de apel pe acest aspect era expropriatul, iar pe de altă parte, că nu se poate produce o agravare a situaţiei apelantului-expropriator în propria sa cale de atac (tară a exista un motiv de apel paralel pe acest aspect), Curtea a respins acest motiv de apel ca nefondat.
Cu privire la motivul de apel formulat de apelantul-pârât, în sensul că nu există un prejudiciu suferit de reclamant în urma exproprierii, deoarece proiectul prevede o serie de drumuri secundare, care să permită accesul către proprietăţile rămase neexpropriate, Curtea a constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reţinut că restul de teren neexpropriat a rămas izolat, fără posibilitate de acces direct, întrucât pe fundul proprietăţii se găseşte canalul de irigaţii; că drumul de exploatare existent se află situat la distanţă de cea 25-30 m, iar între drumul de exploatare şi terenul în cauză se află alte proprietăţi. Ca urmare, pentru a se ajunge la terenul rămas este necesară servitute de trecere şi că imobilul în discuţie nu este branşat la utilităţi, ci ele se află în imediata vecinătate a imobilului expropriat.
Or, Curtea a reiterat aspectul că schimbarea situaţiei terenului dintr-unul cu utilităţi „la gard" într-unul fără utilităţi reprezintă o prejudiciere a valorii imobilului, iar faptul că apelanta s-a angajat să efectueze toate aceste lucrări de relocare a utilităţilor prezente pe terenul expropriat nu poate fi cuantificat în prezent, pentru acelaşi argument că stabilirea despăgubirii pentru expropriere trebuie să aibă în vedere numai valoarea efectivă de la data exproprierii.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la plata integrală a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, fără a ţine seama de faptul că suma de 33.824.08 Ron fusese deja consemnată, Curtea a reţinut că acest aspect poate fi invocat numai în cazul în care partea a şi trecut la executarea simultană a celor două sume, fiind o problemă ce ţine de executarea hotărârii. Or, prin prezenta procedură, instanţa este ţinută să stabilească cuantumul despăgubirii în totalitatea ei, indiferent de suma efectiv achitată din această despăgubire.
Cu privire la apelul formulat de apelantul G.N., s-a constatat că primul motiv de apel este întemeiat, deoarece principiul acordării unei drepte şi prealabile despăgubiri, instituit de art. 44 din Constituţie, cu ocazia privării de dreptul de proprietate, impune acordarea întocmai a sumei stabilite de experţi ca reprezentând contravaloarea acestui teren. Or, experţii au stabilit această valoare în Euro, fiind un criteriu mai obiectiv şi realist de stabilire a despăgubirilor.
Cât priveşte stabilirea termenului de plată, Curtea a reţinut că, într-adevăr, Legea nr. 198/2004 nu mai prevede un asemenea termen, dar potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, „dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel."
Or, potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, plata despăgubirilor se va face în orice mod convenit între părţi, iar în lipsa acordului părţilor, instanţa va hotărî, stabilind şi termenul de plată, care nu va depăşi 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul G.N., pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin recursul său, reclamantul G.N., indicând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arată că solicită modificarea deciziei recurate şi stabilirea cuantumului despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate a imobilului teren în suprafaţă de 2122,235 mp, proprietatea sa, situat în comuna Gruiu, judeţul Ilfov, nr. cadastral 1027/1, la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naţionale a României din data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, întrucât modul corect de stabilire al despăgubirilor era momentul efectuării expertizei, constituindu-se în critică şi în apelul declarat de reclamant, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în forma iniţială, raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, la 10 martie 2009.
Se mai arată, că această solicitare s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamant.
Prin recursul său, pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat Decizia civilă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel, a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor calculate la momentul consemnării acestora şi nu la plata despăgubirilor de la data efectuării raportului de expertiză, cu încălcarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care face trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, precizând ulterior că este vorba de data efectuării raportului de expertiză întocmit de expropriator în faza administrativă a procedurii de expropriere, respectiv la data de 31 mai 2006.
S-a mai arătat, că instanţa de apel, greşit, a acordat suma cu titlu de despăgubire în Euro şi nu în lei, încălcând prevederile art. 3 din Regulamentul nr. 4 din 1 martie 2005, republicat, privind regimul valutar, şi că pârâtul a fost obligat la plata întregii sume considerată a fi valoarea despăgubirii datorată în urma exproprierii, fără a lua în considerare faptul că o sumă în valoare de 33.824,08 Ron a fost consemnată pe numele reclamantului încă de la data din 18 august 2007.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a înţeles să menţină sentinţa apelată deşi aceasta s-a fundamentat pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia, în cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii vor putea propune instanţei o eventuală reducere a daunelor.
Or, în speţă, expertul tehnic nu a reţinut că nu există un spor de valoare, ci din contră că există doar un prejudiciu.
Procedând astfel, acesta nu a avut în vedere beneficiile pe care le aduce construcţia autostrăzii şi faptul că, încă de la demararea proiectului, preţurile terenurilor din zonă au crescut.
Mai mult, raportul de expertiză întocmit în cauză încalcă şi prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că la efectuarea expertizei în dosarul de fond nu s-a avut în vedere valoarea reală de tranzacţionare a terenului supus exproprierii, prin aceasta stabilindu-se valoarea imobilului raportându-se numai la anunţurile din publicaţiile de vânzare.
Prin recursul său, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică Decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că instanţa de apel nu a analizat unul din motivele de apel formulate de reclamant, considerând, în mod nejustificat, că acesta nu a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, în loc de 45.461 Euro, deşi, prin cererea de apel, reclamantul G.N. a solicitat instanţei de apel să stabilească cuantumul despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R., arătând că prima instanţă a stabilit în mod greşit cuantumul despăgubirilor în raport de momentul transferului de proprietate, respectiv al consemnării sumei de bani, pe numele reclamantului, iar instanţa de apel, deşi a reţinut că reclamantul a solicitat acordarea sumei de 58.551 Euro echivalent în lei, a analizat motivul de apel numai raportat la momentul în care trebuia să se efectueze plata.
S-a mai arătat, că hotărârea este nelegală şi sub aspectul stabilirii momentului la care se efectuează plata despăgubirilor, instanţa făcând o aplicare greşită a legii, în sensul că instanţa a făcut aplicarea art. 30 din Legea nr. 33/1999, conform căruia instanţa va hotărî asupra despăgubirilor stabilind termenul de plată care nu va depăşi 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, reţinând că art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost abrogat prin OUG nr. 228/2008.
Având în vedere succesiunea în timp a legilor, care reglementează materia exproprierii, instanţa trebuia să facă aplicarea art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, introdus prin Legea nr. 184/2008, în vigoare în prezent, care prevede că despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice de acceptare a sumei sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.
S-a concluzionat, că instanţa trebuia să dispună ca plata despăgubirilor să se efectueze după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Examinând Decizia civilă în limita criticilor formulate, instanţa constată fondate recursurile formulate de reclamantul G.N. şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fondate, iar recursul declarat de Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA nefondat, pentru următoarele considerente :
Acţiunea promovată de reclamantul G.N., în calitate de expropriat nemulţumit de cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafeţei de teren de 2122,235 mp, proprietatea sa, situată în localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004, iar potrivit art. 9 alin. (3) din acest act normativ, modificat şi completat prin OUG nr. 228/2008, în vigoare atât la data pronunţării deciziei recurate, cât şi în prezent, „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Deşi în apel reclamantul a criticat pronunţarea hotărârii primei instanţe ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, instanţa de apel a considerat critica întemeiată şi a reţinut, în considerente, că motivul de apel prin care se susţine că era necesară stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 58.551 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, este întemeiat, însă în dispozitivul deciziei recurate s-a păstrat cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat Decizia recurată cu aplicarea greşită a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede că pentru acordarea despăgubirilor se are în vedere cuantumul acestora de „la data întocmirii raportului de expertiză", în martie 2008, fila 116 dosar fond, de 58.551 Euro.
Prin urmare, critica formulată de recurentul-reclamant, în sensul că este îndreptăţit la despăgubiri în cuantum de 58.551 Euro pentru terenul proprietatea sa, ce a făcut obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în loc de 45.461 Euro, cât au stabilit instanţele de fond şi apel, este întemeiată.
Critica formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că instanţa de apel nu a analizat motivul de apel formulat de reclamant, prin care a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor la 58.551 Euro este nefondată, faţă de considerentele mai sus expuse, însă este fondată critica formulată de aceasta în sensul că hotărârea est nelegală sub aspectul stabilirii momentului la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant.
Instanţa de apel, stabilind momentul la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant, a dispus ca aceasta să se facă în termen de 30 de zile de la data pronunţării deciziei recurate, în baza art. 30 din Legea nr. 33/1994, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, introduse prin Legea nr. 184/2008 de modificare şi completare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, care dispun că „în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii".
Prin urmare, momentul de la care se efectuează plata despăgubirilor către reclamant este acela al pronunţării prezentei decizii, cu caracter definitiv şi irevocabil, pe baza cererii reclamantului, respectiv în condiţiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.
Criticile formulate de pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA este nefondat, pentru cele ce succed:
Intr-adevăr, greşit instanţele de fond şi apel au dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirilor către reclamant calculate la momentul consemnării acestora şi nu la plata despăgubirilor de la data efectuării expertizei, încălcând astfel art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aşa cum s-a arătat mai sus, dar nu poate fi primită susţinerea făcută de recurent, în sensul că data efectuării expertizei nu poate fi alta decât data de 31 mai 2006, când s-a întocmit raportul de expertiză în faza administrativă a procedurii de expropriere.
Aceasta deoarece, dacă s-ar proceda astfel dispoziţiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din lege, ar fi lipsite de eficienţă juridică.
Şi celelalte critici formulate de recurentul-pârât sunt nefondate.
Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportul de expertiză efectuat în primă instanţă, s-au respectat dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 , întrucât la stabilirea acestora s-a avut în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data efectuării expertizei, aşa cum au rezultat din publicaţiile de vânzare, precum şi daunele aduse proprietarului, prin expropriere parţială a terenului.
Cu privire la sporul de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza pentru partea de teren rămasă neexpropriată, se constată că s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, cărora li s-a răspuns, în sensul că „experţii nu se pot pronunţa", deoarece este necesare ca mai întâi să se finalizeze autostrada şi apoi să se constate, efectiv, dacă există o creştere reală a valorii acesteia, având în vedere piaţa imobiliară specifică, şi că, totuşi, având în vedere amplasamentul terenului în cauză, situat în bucla de acces la autostradă, fapt ce impune restricţii de construire, poluare sonoră şi chimică, datorită noxelor eşapate de la motoarele autovehiculelor, s-a apreciat că „nu se pune problema sporirii valorii terenului, „rămas neexpropriat".
Prin urmare, la data efectuării expertizei, se constată că partea din imobil rămasă neexpropriată nu a dobândit un spor de valoare.
Şi critica potrivit căreia, în mod greşit s-a acordat suma cu titlu de despăgubiri în euro şi nu în lei, cu încălcarea art. 3 din Regulamentul nr. 4 din 13 mai 2005, este nefondată, deoarece plata către reclamant a despăgubirilor se va face în echivalent în lei la data plăţii şi nu în euro, aşa cum susţine recurentul.
Nefondată este şi critica potrivit căreia pârâtul a fost obligat la despăgubiri către reclamant, fără a ţine seama de faptul că o sumă de 33.824,08 Ron a fost consemnată pe numele reclamantului încă de la data de 18 august 2007, întrucât aceasta reprezintă o problemă de executare a prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantul G.N. şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; va modifica Decizia recurată, în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor datorate la suma de 58.551 Euro, în echivalent în lei la data efectuării plăţii şi va obliga pârâtul la plata acestei sume către reclamant, în condiţiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, modificată, respectiv pe baza cererii reclamantului, însoţită de prezenta hotărâre judecătorească, cu caracter definitiv şi irevocabil; se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul G.N. şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 170A din data de 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică Decizia în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor datorate la suma de 58.551 Euro, în echivalent în lei la data efectuării plăţii şi obligă pârâtul la plata acestei sume în condiţiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 modificată.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin S.C. C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5052/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5047/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
