ICCJ. Decizia nr. 5110/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5110/2010

Dosar nr. 34333/3/2008

Şedinţa publică din 11 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 323 din 9 martie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi pe cale de consecinţă, a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă de 583 mp; a dispus restituirea acestuia prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu, terenul în suprafaţă de 583 mp, a aparţinut bunicului reclamantului, C.Ş., lucru ce rezultă din actul autentificat din 1921. Terenul menţionat a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 252/1979.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 3 din 4 ianuarie 2010, a respins apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 323 din 9 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, reclamantul a urmat procedura prevăzură de Legea nr. 10/2001, notificând Prefectura Municipiului Bucureşti prin adresa din 2001 la care a ataşat documentele doveditoare ale pretenţiilor sale, acte prin care s-a făcut dovada, pe de o parte a existenţei imobilului în litigiu, iar pe de altă parte a drepturilor sale succesorale.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, art. 23 din Legea nr. 10/2001/2001, pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003.

- Reclamantul avea obligaţia să depună probe cu care să facă dovada că nu a încasat despăgubiri în momentul preluării terenului în litigiu de către stat.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 23, art. 24 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură, iar persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie actul în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speţă, unitatea deţinătoare, respectiv Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, nu s-a conformat termenului de 60 de zile, mai sus menţionat.

În atare situaţie, reclamantul a trebuit să se adreseze instanţei de judecată în vederea soluţionării litigiului său.

Cu ocazia judecăţii: fond şi apel, reclamantul a făcut dovada că imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 583 mp, situat în sector 1 Bucureşti, a aparţinut bunicului său C.Ş. şi a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 252/1979: probe în acest sens fila 24 - 29 dosar fond.

Cu privire la critica referitoare la faptul că reclamantul avea obligaţia să depună probe cu care să dovedească că nu a încasat despăgubiri cu privire la imobilul în litigiu, urmează să fie respinsă deoarece, o astfel de critică a fost formulată numai în recurs.

Aşadar, faţă de cele reţinute, urmează a se respinge recursul declarat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea căii de atac invocată de intimatul reclamant C.M.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 3/ A din 4 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5110/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs