ICCJ. Decizia nr. 5092/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5092/2010
Dosar nr. 4368/3/2008
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la 1 februarie 2008, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.T.C.T. - C.N.A.D.N.R., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 100 000 euro reprezentând contravaloarea reală a 103 mp teren expropriat din comuna Tunari, judeţul Ilfov, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 136.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului-construcţie, puţ şi utilităţi, precum şi a gardului împrejmuitor, situate pe teren şi urmând a fi demolate; să-l oblige pe pârât la plata sumei de 600.000 euro reprezentând pierderea de venit a reclamantei pe următorii 20 de ani din activitatea de prestări servicii – restaurant şi comerţ desfăşurată pe terenul şi în construcţia expropriată.
Ulterior, reclamanta şi-a restrâns câtimea obiectului cererii la suma de 486.360 euro, reprezentând contravaloarea reală a daunelor cauzate în urma exproprierii şi, respectiv, la 14.000 euro contravaloarea suprafeţei de teren expropriată.
La termenul din 20 octombrie 2008 reclamanta a depus la dosar o nouă cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 46.835 euro reprezentând diferenţa de curs valutar înregistrată între data de 10 septembrie 2008, data scadenţei obligaţiei de plată a sumei de 486.360 euro şi data plăţii efective a acestei sume, 8 octombrie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1728 din 17 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea precizatoare formulată la 20 octombrie 2008 şi, totodată, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea precizată a reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată la data de 22 septembrie 2008 a rămas fără obiect, deoarece s-a emis Hotărârea de despăgubiri din 26 august 2008, prin care cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere a fost stabilit la o sumă în lei, reprezentând echivalentul a 486.360 euro, adică exact suma solicitată de reclamantă.
De asemenea, reclamanta şi-a redus pretenţiile privitoare la despăgubirile pentru terenul expropriat la suma de 14.000 euro, adică exact atât cât se stabilise prin Hotărârea din 30 octombrie 2007.
În ceea ce priveşte cererea formulată la 20 octombrie 2008, aceasta nu poate fi considerată o cerere de modificare a câtimii obiectului cererii în înţelesul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci este o veritabilă cerere de modificare a obiectului acţiunii, care nu mai poate fi primită după prima zi de înfăţişare, dată fiind poziţia procesuală a pârâtului, care s-a opus acestei cereri.
Astfel, acţiunea introductivă a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume reprezentând contravaloarea terenului şi construcţiilor expropriate şi pierderea de venit ca urmare a exproprierii şi a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 ale H.G. nr. 1124/2007 ale Legii nr. 198/2004 şi pe Normele metodologice de aplicare a acestei din urmă legi.
Prin cererea din 20 octombrie 2008, reclamanta solicită obligarea pârâtului la repararea prejudiciului produs ca urmare a unei pretinse executări cu întârziere a obligaţiei de plată asumate de pârâtă, nefiind vorba de modificarea câtimii obiectului iniţial al acţiunii.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 702/ A din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de reclamantă, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare în fond a cererii formulate la data de 20 octombrie 2008; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Tribunalul a calificat în mod nefondat cererea depusă la 20 octombrie 2008 de către reclamantă ca fiind o cerere modificatoare, ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale de respingere a acesteia ca inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., interpretare per a contrario.
Astfel, din cuprinsul hotărârii de stabilire despăgubirilor din 26 august 2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Tunari, judeţul Ilfov, rezultă că pentru plata sumei de 1.724.389,38 lei, echivalentul a 486.360 euro, s-au stabilit două termene limită, ambele raportate la data emiterii hotărârii, respectiv un termen de 5 zile de la data emiterii hotărârii, dar nu mai târziu de 15 zile de la acest moment.
Or, aşa cum susţine reclamanta, plata sumei anterior arătate s-a efectuat la 8 octombrie 2008, ceea ce a determinat-o să solicite prin cererea formulată la 20 octombrie 2008 diferenţa de curs valutar dintre momentul scadenţei obligaţiei de plată asumate de pârâtă - 10 septembrie 2008 şi cel al plăţii efective a sumei - 8 octombrie 2008.
Această cerere, grefându-se pe cererea introductivă, astfel cum a fost precizată şi restrânsă, nu poate fi considerată o cere modificatoare a pretenţiilor şi nici respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la momentul procesual al depunerii sale.
Lăsând nesoluţionată cererea reclamantei din 20 octombrie 2008, tribunalul i-a produs acesteia o vătămare a dreptului de acces la un tribunal, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din C.E.D.O., vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea soluţiei de inadmisibilitate şi soluţionarea acesteia în raport de meritele ei, asupra cărora curtea de apel nu are a specula în această etapă procesuală, cu respectarea principiului parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicţie reglementate de lege în această materie.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susţine următoarele:
1. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 9 din Lega nr. 198/2004, care circumscriu foarte clar limitele în care o persoană poate formula acţiune împotriva expropriatorului şi a decis în mod nelegal că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 46 835 euro ar reprezenta o cerere grefată pe acţiunea iniţială şi, deci, întemeiată pe Legea nr. 198/2004.
Pentru a se încadra în dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, persoana care formulează cererea de chemare în judecată a expropriatorului trebuie să aibă calitatea de expropriat nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, iar despăgubirile oferite de expropriator să fi fost consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi art. 6 alin. (2) din actul normativ sus-menţionat.
Or, în prezenta cauză reclamanta s-a declarat de acord cu cuantumul despăgubirilor oferite de Statul Român, aşa cum s-a consemnat în procesul verbal din 26 august 2008.
În atare situaţie, potrivit principiului irevocabilităţii actelor juridice, reclamanta nu mai poate reveni asupra acordului dat în faţa comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 şi pretinde, în baza aceluiaşi temei legal, acordarea unei alte sume de bani decât cea pentru care a fost de acord.
Starea de nemulţumire a unui expropriat care formulează cerere de acordare a despăgubirilor nu poate fi apreciată decât prin raportare la momentul întocmirii procesului verbal al Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 şi nicidecum prin raportare la alte momente ulterioare.
În cauză, nu a fost pronunţată o hotărâre de consemnare, ci o hotărâre de plată, iar această sumă a fost deja plătită de expropriator, astfel încât nici din acest punct de vedere reclamanta nu se încadrează în prevederile articolului menţionat.
Reclamanta nu poate pretinde printr-o cerere precizatoare repararea unui prejudiciu cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiei ce-i incumbă C.N.A.D,.R. şi în acest sens prima instanţă a reţinut în mod corect că cererea din 20 octombrie 2008 reprezintă o adevărată cerere de modificare a obiectului cererii de chemare în judecată.
Temeiul acesteia îl constituie strict executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate şi nu procedura de expropriere.
2. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 întrucât, chiar şi în ipoteza unui prejudiciu suferit ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaţiei de către Statul Român, acest prejudiciu nu a fost dovedit prin niciun act de către intimată.
În conformitate cu legea contabilităţii, societăţile comerciale au obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea proprie, ca activitate de a măsura, evalua, gestiona şi a controla activele datoriile şi capitalurile proprii, sens în care intimatei îi incumbă obligaţia de a înregistra cronologic şi sistematic orice pierdere suferită.
În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de apel referitoare la diferenţa de curs valutar dintre momentul acordării despăgubirii şi cel al plăţii efective, riscul aprecierii sau deprecierii monedei naţionale este suportat în egală măsură de ambele părţi, neputând constitui temei pentru un prejudiciu ipotetic suportat de către reclamant.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Admiţând apelul reclamantei, desfiinţând în parte sentinţa şi trimiţând cauza pentru judecarea pe fond a cererii formulate de reclamantă la data de 20 octombrie 2008, curtea de apel nu a statuat în niciun fel asupra temeiniciei ori legalităţii pretenţiilor reclamantei, constând în solicitarea acesteia de a i se plăti suma de 46 835 euro.
În atare situaţie, critica formulată de recurent în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, referitoare la imposibilitatea reclamantei de a reveni asupra acordului dat în faţa comisiei şi solicitarea unei alte sume de bani decât cea consemnată în acord, precum şi critica formulată în temeiul art. 2 din Legea nr. 82/1991, referitoare la inexistenţa dovezii unui prejudiciu ori la suportarea în egală măsură de către ambele părţi litigante a riscului deprecierii monedei naţionale, nu pot fi analizate în recurs, deoarece privesc chiar fondul pretenţiei deduse judecăţii prin cererea din 20 octombrie 2008, fond care încă nu a fost analizat în primă instanţă şi în apel.
2. În ceea ce priveşte calificarea cererii depuse la dosar la data de 20 octombrie 2008, este fondată critica recurentei care susţine că aceasta a reprezentat o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată.
Aceasta, deoarece obiectul iniţial al cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri corecte pentru imobilul expropriat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Or, distinct de suma cu privire la părţile au convenit pe parcursul litigiului că reprezintă despăgubirea corectă, reclamanta a solicitat la 20 octombrie 2008, plata unei alte sume de bani - şi nu reducerea ori mărirea cuantumului celei dintâi - reprezentând pierderea suferită de ea ca urmare a deprecierii monedei naţionale dintre momentul scadenţei plăţii sumei datorate de expropriator şi cel al plăţii efective.
Prin urmare, această din urmă cerere are un alt obiect şi un alt temei juridic decât cererea iniţială şi reprezintă o veritabilă modificare a acţiunii, în sensul adăugării unui capăt nou, chiar dacă formularea ei a fost generată de raporturile juridice statornicite între părţi în litigiul iniţial şi este grefată pe existenţa acestui litigiu, aşa cum reţine curtea de apel.
3. În ceea ce priveşte însă sancţiunea formulării unei astfel de cereri cu depăşirea termenului prevăzut de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., adică după prima zi de înfăţişare, punctul de vedere al curţii de apel, conform căruia într-o atare situaţie nu se poate respinge cererea ca inadmisibilă, este corect.
Neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul prevăzut de lege este sancţionată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. cu decăderea, ceea ce înseamnă că, în condiţiile opoziţiei părţii potrivnice la primirea unei cereri modificatoare după prima zi de înfăţişare, instanţa trebuia să constate că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai formula un nou capăt de cerere în procesul pendinte, capăt de cerere care, în condiţiile date, nu se putea soluţiona decât separat.
Pentru situaţii similare - formularea unei cereri reconvenţionale sau a unei cereri de introducere în cauză a unei alte persoane peste termenul prevăzut de Lege - art. 135 C. proc. civ. prevede expres soluţia potrivit căreia astfel de cereri se vor judecat deosebit.
În cazul completării cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de lege nu există o prevedere expresă în acest sens, dar raţiunile pentru care se impune judecarea separată sunt aceleaşi.
Respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri echivalează cu lăsarea ei nesoluţionată., ceea ce contravine dreptului reclamantei la un proces echitabil din perspectiva accesului la instanţă, în sensul art. 6 din C.E.D.O., aşa cum s-a reţinut în decizia recurată.
Faţă de cele reţinute, curtea de apel a procedat în mod legal dispunând trimiterea spre rejudecare a cererii formulate la 20 octombrie 2008 şi, cum soluţia priveşte exclusiv acest capăt de cerere, celelalte fiind judecate irevocabil, este echivalentă judecării separate a acestuia.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine decizia atacată şi va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 702/ A din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5073/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5101/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
