ICCJ. Decizia nr. 5101/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5101/2010
Dosar nr. 738/1/2001
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
La data de 12 februarie 2001 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamanţii G.I.I. şi G.V. împotriva Deciziei nr. 264 din 29 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Prin decizia menţionată a fost menţinută sentinţa nr. 111 din 18 februarie 2000 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, sentinţă prin care a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii G.I.I. şi G.V. privind obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj Napoca la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului situat în Cluj Napoca, evidenţiat în C.F. Cluj.
Investită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2001, suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea recurenţilor, măsură ce a fost menţinută la 10 februarie 2006, când aceştia au informat asupra faptului că au contestat în instanţă dispoziţia din 17 mai 2005 prin care le-a fost respinsă notificarea, Dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 10100/2004.
După această măsură a instanţei, părţile nu au mai săvârşit nici un act de procedură în vederea reluării judecăţii, iar la data de 19 august 2010, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.
Urmare a demersurilor întreprinse, preparatoriu, de instanţă, Tribunalul Cluj a comunicat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul aflat la Dosarul nr. vechi 10100/2004, nr. unic 85/117/2004, sentinţa pe care a pronunţat-o la judecarea în fond a contestaţiei, precum şi Decizia nr. 75/ A din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin care cauza respectivă a fost soluţionată definitiv, cu menţiunea irevocabilă prin nerecurare.
Examinând incidentul invocat din oficiu, Înalta Curte urmează să constate că este întemeiat.
Astfel, măsura de suspendare a judecăţii s-a dispus la 23 octombrie 2001, în vederea soluţionării pretenţiilor asupra imobilului în litigiu în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
Din actele de la dosar rezultă că demersurile întreprinse de reclamanţi în temeiul acestei legi speciale de reparaţie, intrată în vigoare după introducerea acţiunii de faţă, au fost finalizate.
Prin sentinţa nr. 1017 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 75/ A din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizie devenită irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţi şi s-a dispus anularea Dispoziţiei de respingere a notificării 27 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca, acesta fiind obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 din care se va deduce cuantumul despăgubirilor primite de reclamanţi, actualizat cu rata inflaţiei, pentru imobilul în litigiu.
Considerând că a avut loc o suspendare a cursului perimării în sensul art. 250 alin. (1) C. proc. civ., cât timp s-a desfăşurat etapa administrativă şi cea contencioasă prevăzute de Legea nr. 10/2001, se constată că termenul de când se poate aprecia că pricina a rămas în nelucrare din vina părţii începe să curgă cel mai târziu de la 15 martie 2007, data la care s-a finalizat controlul judecătoresc asupra dispoziţiei de soluţionare a notificării.
Aşa fiind, Înalta Curte constată incidente în speţă dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an" şi cele ale art. 252 alin. (1) „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate".
Din cele constatate pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, reţinute în precedent, reiese că judecata recursului a rămas în nelucrare mai mult de un an.
În consecinţă, prin aplicarea dispoziţiilor procedurale menţionate, această atitudine procesuală culpabilă a părţilor va fi sancţionată prin constatarea perimării cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii G.I.I. şi G.V. împotriva Deciziei nr. 264 din 29 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5092/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5110/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
