ICCJ. Decizia nr. 5283/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Decizia civilă nr. 1774 din 19 februarie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul-reclamant M.N.M., invocată de recurenta-pârâtă G.M.K.; a admis recursurile declarate de reclamantul M.N.M., pârâta G.M.K. și Primăria Municipiului București, împotriva Deciziei civile nr. 710A din 8 noiembrie 2007 și încheierea din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a casat decizia și încheierea recurate și a dispus trimiterea dosarului spre judecare la Tribunalul București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a analizat recursurile declarate de către părți, prin prisma motivului de ordine publică, invocat din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., reținându-se că hotărârea recurată, pronunțată pe data de 8 noiembrie 2007, a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, față de prevederile Legii nr. 219/2005.
Așa fiind, în raport de obiectul pricinii și valoarea acestuia de 500.000 RON, conform precizării făcute de apărătorul reclamantului în instanța de recurs pe data de 27 martie 2008, instanța competentă să soluționeze apelul era Tribunalul București, iar Curtea de Apel București, care a soluționat apelul reclamantului, nesocotind prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competența tribunalului.
împotriva deciziei respective, la data de 5 iunie 2009, a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant M.N.M., solicitând admiterea contestației; anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei decizii neviciate.
în motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că, din eroare, instanța de recurs a reținut că valoarea imobilului (obiectul cererii) este de 500.000 RON, greșeală generată de consemnarea greșită în încheierea de ședință din data de 27 martie 2008 a afirmațiilor avocatului privind valoarea imobilului, fără să se facă distincție între valoarea întregului imobil și valoarea unei părți din imobil.
S-a mai arătat că, la dosarul cauzei, nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte valoarea reală a imobilului care, în fapt, este mai mare de 500.000 RON, valoarea corectă a imobilului putând fi stabilită printr-o expertiză evaluatoare ori printr-un înscris care să emane de la o autoritate publică sau o precizare scrisă formulată de reclamant, la judecarea în fond a cauzei.
A mai precizat faptul că suma de 500.000 RON a fost o sumă la care s-a raportat valoarea cauțiunii pe care trebuia să o depună intimata-recurentă G.M.K. și care privea numai apartamentul nr. 2, nu întreg imobilul din str. A.Ș.P. nr. 20, sector 1 București; or, obiectul cererii de chemare în judecată privea întregul imobil, nu numai apartamentul cu nr. 2.
S-a concluzionat că invocarea excepției de necompetență în faza de recurs, bazată pe o apreciere eronată a valorii imobilului, redusă la valoarea unui singur apartament din imobil, a condus la pronunțarea unei decizii viciate.
în drept, și-a întemeiat contestația în anulare pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
La data de 19 martie 2010, intimata N.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de contestatorul M.N.M..
Contestația în anulare este nefondată, avându-se în vedere considerentele ce se vor succede:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, printre altele, când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale.
Fiind de strictă interpretare, aceste dispoziții reglementează contestația în anulare specială și au în vedere numai greșeli materiale, cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fără a fi necesară o reexaminare a fondului sau o apreciere a probelor.
în același timp, fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată în mod extensiv întrucât, instituind acest motiv, legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.
Or, în cauză, motivele invocate de contestator vizează greșita stabilire a valorii imobilului aflat în litigiu, în raport de care s-a găsit a fi întemeiat motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu, de către instanța de recurs, astfel încât eroarea materială invocată nu mai reprezintă o simplă eroare materială având ca obiect greșita evaluare a obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv valoarea imobilului aflat în litigiu, ci o eventuală greșeală de judecată, care nu poate duce la admisibilitatea căii de atac extraordinare a contestației în anulare.
însă, în raport de înscrisurile depuse la dosar, susținerile contestatorului nu sunt reale, întrucât instanța de recurs a avut în vedere, la soluționarea recursului, valoarea de 500.000 RON ca fiind aceea a întregului imobil și nu numai a unui singur apartament din clădirea respectivă, apartament ocupat de pârâta G.M.K.
Este adevărat faptul că la dosarul cauzei nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte valoarea întregului imobil, însă la interpelarea instanței, în ședința din 27 martie 2008, apărătorul intimatului-reclamant M.N.M. a precizat faptul că valoarea imobilului în litigiu este de 500.000 RON, iar, ulterior, această încheiere nu a fost atacată cu o cerere de îndreptare eroare materială prin care să se susțină faptul că magistratul asistent a consemnat greșit susținerile sale, în sensul că suma de 500.000 RON, în raport de care să se stabilească cauțiunea, a fost precizată, avându-se în vedere cererea de suspendare a executării silite a deciziei recurate, cerere formulată de recurenta-pârâtă G.M.K., iar suma respectivă reprezintă numai valoarea apartamentului ocupat de aceasta.
De asemenea, cu ocazia dezbaterii recursurilor declarate de către părți, dezbateri consemnate în încheierea din 12 februarie 2009, recurentul-reclamant nu s-a apărat în sensul celor arătate, ci a invocat doar faptul că la dosar, nu există nicio dovadă privind valoarea obiectului litigiului.
Prin urmare, se va reține faptul că la soluționarea recursurilor declarate de către părți, admise în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., prevederi invocate din oficiu de către instanță, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, nu a săvârșit nicio eroare materială, întrucât a avut în vedere valoarea de 500.000 RON, ca fiind cea a întregului imobil.
în consecință, față de cele arătate, înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul M.N.M., nefiind întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5284/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5384/2010. Civil → |
|---|
