ICCJ. Decizia nr. 5431/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5431/2010
Dosar nr. 1756/1/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 374/S din 31 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor V.A.L. şi V.V.M. la judecarea cererii de constatare a preluării fără titlu valabil de către stat a cotei de 1/2 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 15517 Braşov, nr.top 6547/1/4, 6547/2/1/4, a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii V.A.L., V.V.M., M.E., M.C., P.A. şi V.C., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov prin primar, SC R. SRL Braşov, I.A., A.I., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a pârâtului I.A., decedat pe parcursul procesului, C.G., C.L., M.M.M., M.I., F.I., F.A., A.S., C.V., U.C., U.R., Z.E.M. şi Z.H., ultimii doi în calitate de moştenitori ai pârâtei M.P., decedată pe parcursul procesului, acţiunea având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil, de către Statul Român, a cotei de 1/2 din imobilul situat în Braşov, restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 20708 din 08 noiembrie 1996, 21158 din 19 februarie 1996, 21433 din 21 ianuarie 1997, 21638 din 17 februarie 1997, 21639 din 17 februarie 1997, 21702 din 03 martie 1997, 21780 din 14 martie 1997, 22172 din 17 aprilie 1997, revendicarea imobilului menţionat, au fost obligaţi reclamanţii să-i plătească pârâtei A.S. suma de 3.500.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi a fost respinsă cererea celorlalţi pârâţi persoane fizice de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii V.A.L. şi V.V.M. sunt moştenitorii foştilor proprietari tabulari V.A. şi V.V., iar ceilalţi reclamanţi sunt succesorii fostei proprietare tabulare P.R., care a fost titulara dreptului de proprietate asupra celeilalte cote de 1/2 din imobil cotă cu privire la care, prin sentinţa civilă nr. 641/2000 a Tribunalului Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat că a fost trecută în proprietatea statului cu titlu; că nici vânzătorul, nici cumpărătorii apartamentelor situate în imobil nu au cunoscut, în momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare, respectiv în perioada 8 noiembrie 1996 - 17 aprilie 1997, împrejurarea că pentru cota de 1/2 din imobil s-a constatat prin Decizia nr. 76/A din 20 iulie 2001 a Curţii de Apel Braşov, preluarea de către stat fără titlu valabil, deci au fost de bună credinţă; că iniţial, în cadrul procedurii reglementate prin Legea nr. 112/1995, A.T.(ulterior decedat), V.A.L., V.V.M. au solicitat despăgubiri, care le-au fost şi acordate, în cuantum de 139.434.720; că nici reclamanţii, nici autorii lor nu au adus la cunoştinţă pârâţilor persoane fizice intenţia lor de a revendica imobilul; că în primul proces de revendicare a imobilului, cumpărătorii nu au fost chemaţi în judecată, aceştia intervenind în proces la data de 2 septembrie 1997 şi respectiv 20 octombrie 2000, după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare şi că doar reclamanţii V.A.L. şi V.V.M. au făcut dovada calităţii de coproprietari asupra imobilului.
Apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului au fost respinse şi au fost obligaţi aceştia la plata cheltuielilor de judecată prin Decizia nr. 163/Ap din 16 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
Prin recursul încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii V.A.L. şi V.V.M. au susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 şi art. 786 C. civ., contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate, deoarece au fost încheiate în privinţa apartamentelor ce le-au fost atribuite în procesul de partaj, fără consimţământul acestora; că au fost greşit aplicate prevederile art. 294 C. proc. civ., nefiind schimbată cauza juridică în urma partajului; că au fost încheiate cu rea-credinţă contractele de vânzare-cumpărare,instanţa făcând o greşită aplicare a art. 45, fost art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, o parte din acestea fiind încheiate după notificarea din 24 februarie 1997 prin care a fost solicitată suspendarea vânzărilor şi restituirea imobilului în natură; că înstrăinarea apartamentelor 1, 2 şi 5 a fost făcută ulterior notării procesului de revendicare în cartea funciară, la data de 14 aprilie 1997; că hotărârea curţii de apel conţine motive contradictorii în ceea ce priveşte aplicarea art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 120 şi art. 121 din Legea nr. 215/2001 şi art. 127 din Legea nr. 69/1991; că ieşirea din indiviziune a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Braşov, hotărâre ce nu poate fi ignorată şi că pentru cele 4 apartamente (nr. 1, 2, 5 şi 7) ce le-au fost atribuite, înscrierea dreptului de proprietate a devenit opozabil terţilor.
Reclamanţii M.E., M.C., P.A. şi V.C. şi-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut că a fost greşit soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat privind sentinţa nr. 641/2000 a Tribunalului Alba şi Decizia nr. 105/A/2001 a Curţii de Apel Alba-Iulia; că au fost încălcate prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, precum şi cele ale art. 6 din Legea nr. 213/1998, HG nr. 11/1997, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Legea nr. 112/1995; că apartamentele au fost cumpărate de la un neproprietar; că au fost încălcate şi prevederile art. 45, fost art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; că foştii chiriaşi au fost de rea-credinţă la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, ca şi vânzătoarea apartamentelor; că eronat s-a reţinut de către instanţă încălcarea art. 294 C. proc. civ.; că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi că a fost făcută o greşită aplicare a prevederilor Legilor nr. 213/1998, 115/2001 şi 69/1991.
Recursurile sunt nefondate.
Tribunalul, a cărui soluţie a fost confirmată de curtea de apel a reţinut că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, iar litigiul a fost soluţionat pe fond, astfel că nu este întemeiată critica ce vizează acest aspect.
La data de 4 iulie 1998, ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, ultimul fiind încheiat la data de 17 aprilie 1997, M.A.I. a solicitat Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 restituirea în natură a cotei de 2/4 din imobil, până la acea dată, reclamanţii sau autorii acestora solicitând doar plata de despăgubiri, situaţie în care foştii chiriaşi au cumpărat cu bună-credinţă apartamentele pe care le ocupau şi cu privire la care nu au fost notificaţi de către reclamanţi referitor la intenţia de a revendica imobilul.
De altfel, prin hotărârea nr. 288 din 12 august 1997 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 au şi fost acordate despăgubiri în cuantum total de 139.434.720 lei, iar petenţilor M.I. şi C.G., aceeaşi comisie le-a comunicat faptul că pentru imobilul în care locuiesc a fost depusă cerere de acordare de despăgubiri.
La data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în cartea funciară figura în calitate de proprietar Statul Român, cu 24/48, iar notarea procesului intentat de M.A. şi V.C. în contradictoriu cu Primăria municipiului Braşov şi RA R. Braşov a fost notată în cartea funciară abia la data de 14 aprilie 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 3744 din 4 mai 2006 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă, a fost dispusă ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul în litigiu, aflat în coproprietatea reclamanţilor V.A.L., V.V.M., fiecare cu câte o cotă de 1/4 şi a pârâtului Municipiul Braşov prin primar, cu cota de 2/4, primilor atribuindu-li-se lotul nr. I, iar pârâtului lotul nr. 2, situaţie în care se constată că pentru cota de 1/2 a fost recunoscut dreptul de proprietate al statului şi după vânzarea apartamentelor.
In raport de aceste împrejurări se constată că instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cumpărătorii fiind de bună credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Curtea de apel a făcut o corectă aplicare şi a pre vederilor art. 294 C. proc. civ., constatând că nu poate fi avută în vedere cauza de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare ca efect al partajului, deoarece instanţa nu fusese învestită cu o atare cerere prin apelurile declarate de reclamanţi.
Totodată a fost făcută o temeinică analiză a aplicării în speţă a prevederilor Legilor nr. 213/1998, 215/2001 şi 69/1991.
Instanţele nu şi-au întemeiat soluţia pe prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, ci pe reţinerea bunei-credinţe a cumpărătorilor.
Faptul că după soluţionarea procesului de ieşire din indiviziune cu statul, reclamanţilor V.A.L. şi V.V.M. le-a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra apartamentelor atribuite nu este de natură a conduce la constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare dobândite cu bună-credinţă de foştii chiriaşi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Soluţia instanţei de fond, confirmată de curtea de apel este în concordanţă, în privinţa efectelor bunei credinţe la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare şi cu jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (cauzele Raicu contra României şi Pincova şi Pine contra Republicii Cehe), conform căreia persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credinţă nu trebuie să ajungă a suporta povara răspunderii statului care preluase abuziv, în trecut aceste bunuri.
In consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respinse recursurile, ca nefondate.
La cererea intimaţilor, conform art. 274 C. proc. civ., recurenţii urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarat de reclamanţii V.A.L., V.V.M., precum şi de M.E., M.C., P.A. şi V.C. împotriva deciziei nr. 163/Ap din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţii reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei faţă de intimata pârâtă A.S., 1795 lei faţă de intimaţii pârâţi Z.H. şi Z.E.M., 1795 lei faţă de C.V. şi 1785 lei faţă de intimaţii pârâţi U.C. şi U.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5435/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5430/2010. Civil → |
|---|
