ICCJ. Decizia nr. 5526/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5526/2010
Dosar nr. 406/46/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 10 martie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia formulată de V.A. împotriva deciziei nr. 36 din 8 iulie 2002 a SC S.O. SA, precum şi cererea de intervenţie formulată de D.A., N.N. şi P.M., reţinând în fapt că moştenitorii autorului V.P., între care contestatorul şi intervenientele D.A. şi N.N. au solicitat şi obţinut reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,75 ha. teren situat în punctul „Pompe" pentru care s-a şi efectuat punerea în posesie însă numai pentru moştenitorul N.N., pentru acest motiv titlul fiind anulat prin H.C.J. Vâlcea pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 6708 din 5 septembrie 2002.
În condiţiile Legii nr. 10/2001 a formulat notificare în vederea restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii a două terenuri de 7.500 şi respectiv 4.500 mp, situate în Drăgăşani, contestatorul V.A., deţinute de intimata SC S.O. SA.
În atari condiţii s-a apreciat că terenul ce s-a solicitat a fi restituit în condiţiile Legii nr. 10/2001 a făcut, deja, obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, şi deci, în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001, corect s-a respins cea de-a doua solicitare.
Apelul declarat de către contestator şi intervenienţii în interes propriu împotriva acestei sentinţe, a fost respins, prin Decizia nr. 92/A din 9 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a constatat că, într-adevăr, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 scot de sub incidenţa acestui act normativ terenurile ce au făcut deja obiect al aplicării legislaţiei speciale de restituire a bunurilor funciare, în prezent, între moştenitorii fostului proprietar intervenind în fapt neînţelegeri care însă au a fi rezolvate pe calea dreptului comun.
Recursul declarat de către contestatorul V.A. împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 8670 din 2 noiembrie 2005, prin care s-a reţinut că nu există certitudinea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 asupra exact a terenului deţinut de către autorul reclamantului în intravilanul Municipiului Drăgăşani, câtă vreme, sub incidenţa Legii nr. 10/2001, cad şi bunurile aparţinând fondului funciar care, până la intrarea în vigoare a acestei legi, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite. Or, nefiind stabilită situaţia juridică a fostei proprietăţi, nu poate fi verificată incidenţa noilor dispoziţii intervenite în anul 2001. Ca atare, atât Decizia, cât şi sentinţa au fost casate şi cauza trimisă, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
Acesta, astfel reinvestit, a dispus efectuarea unei expertize tehnice de transpunere în teren a înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, din întregul probatoriu reţinându-se că autorul V.P. a dobândit, în anul 1940, 4.620 mp în oraşul Drăgăşani, identificat de expertiză ca având 4.888,24 mp şi situându-se actualmente în posesia intimatei.
În anul 1957, terenul a făcut obiectul unui schimb în urma căruia autorul a dobândit teren pe aceeaşi stradă, schimbul nefiind vreodată desfiinţat.
Ca atare, terenul aflat în prezent în posesia şi proprietatea intimatei nu a ieşit fără ştire din patrimoniul autorului, ci pe calea acestui schimb, în urma căruia patrimoniul nu a suferit vreo vătămare, primind un alt bun de valoare echivalentă.
Aşadar, nefiind vorba despre o preluare abuzivă, prin Decizia civilă nr. 575 din 15 iunie 1957, nefondată s-a constatat a fi contestaţia împotriva deciziei intimatei la notificarea formulată de către contestator.
În privinţa cererii de intervenţie în interes propriu, s-a reţinut că ea nu poate fi fondată sub aspectul temeiniciei, câtă vreme intervenienţii nu au formulat notificare pentru a avea motiv de a ataca Decizia emisă în cauză.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat apel contestatorul V.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în sensul că, în vederea schimbului, autorul său a primit un teren în proprietate, în realitate acesta primind numai un teren în folosinţă, care a fost tot timpul proprietatea fostei C.A.P. Ba, mai mult, în anul 1980, terenul i-a fost luat acestuia şi predat B.A.T.M.A. Drăgăşani, pentru extinderea spaţiilor de cultivare. Ulterior anului 1989, asupra acelui teren, s-a reconstituit dreptul de proprietate moştenitorilor autorului G.M., respectiv către S.G.M. şi F.D., aşa încât intimata trebuie obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent.
În dovedire, s-au depus înscrisuri şi s-a dispus completarea expertizei în sensul notificării terenului ce a făcut obiectul schimbului şi actuala lui situaţie juridică.
Prin Decizia civilă nr. 50/A din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul, reţinând că, în mod indiscutabil, proprietatea cumpărată de către autorul reclamantului a intrat în patrimoniul statului printr-un schimb în urma căruia acesta a dobândit un alt teren, pe aceeaşi stradă.
Acest din urmă teren este cel care a ieşit, fără titlu, din patrimoniul autorului, dar nu este deţinut de către intimata notificată, ci a făcut obiectul restituirii către alte persoane.
De aceea, terenul nefiind preluat abuziv de la intimată, aceasta nu poate fi obligată la restituire.
Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu, s-a constatat că aceasta a fost, în primă instanţă, respinsă ca inadmisibilă, soluţia nefiind atacată de către intervenienţi.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de către contestatorul V.A. a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 7631 din 28 noiembrie 2008, care a constatat că instanţele de fond nu au procedat la identificarea terenului ce face obiectul notificării şi la stabilirea situaţiei sale juridice actuale, câtă vreme intimata s-a apărat în sensul că el este aferent situaţiei sale juridice actuale, câtă vreme intimata s-a apărat în sensul că el este aferent construcţiilor proprietatea sa şi îşi dovedeşte calitatea prin certificatul seria M.O. nr. 2517 din 7 iunie 2000.
Instanţa, în loc de a respecta Decizia obligatorie de casare, a procedat la identificarea unui alt teren, situat la o altă adresă, pe care autorul reclamantului l-a primit în schimbul celui pentru care a formulat notificarea şi care a revenit moştenitorilor proprietarului anterior.
Se mai reţine că, potrivit unei schiţe a dosarului, este fără dubiu faptul că terenul ce face obiectul notificării este deţinut de către pârâtă şi este distinct de cel care a făcut obiectul schimbului.
Astfel reinvestită, Curtea de Apel Piteşti a dispus refacerea expertizei, în sensul de a se identifica terenul dobândit prin vânzare-cumpărare de către autor, precum şi cel primit de acesta în urma actului de schimb, dispunându-se, totodată, suplimentarea probatoriului în ceea ce priveşte obiectul restituirii ce a avut loc în procedura reglementată de legislaţia funciară, din anul 1991.
In rejudecare, prin Decizia civilă nr. 181 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a respins ca nefondat apelul contestatorului V.A. reţinându-se următoarele considerente:
Expertiza efectuată în cauză a identificat amplasamentul imobilului din litigiu ca aflându-se alăturat pe latura de nord celui cumpărat în 1938, aflat în totalitate în posesia intimatei, ocupat de două construcţii cu întinderea de 1576 şi respectiv 3,8 mp. A fost identificat şi terenul primit prin schimbul de proprietăţi de către autorul reclamantului în aceeaşi str. C., peste drum de fosta sa proprietate până în str. D., bun care în 1985 (fără a exista la dosar acte privind o eventuală expropriere) a trecut în patrimoniul B.A.T.M.A. Drăgăşani.
S-a mai reţinut că potrivit relaţiilor înaintate de către Primăria Municipiului Drăgăşani (filele 18 – 26), contestatorul V.A. a beneficiat, alături de D.A. şi N.N., de reconstituirea dreptului de proprietate, pe raza municipiului pentru un total de 0,77 ha teren, ca urmare a validării propunerii făcută de comisia locală prin hotărârea nr. 1260/1996 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii fondului funciar Drăgăşani.
Punerea în posesie a fost făcută pe un alt amplasament decât cel care a aparţinut autorului, fiind emis titlul de proprietate nr. 3072 din 7 noiembrie 2003, titlu care însă, prin hotărâre judecătorească, a fost anulat.
În prezent, hotărârea de validare a reconstituirii dreptului de proprietate este în continuare valabilă, nefiind însă pusă în executare.
La reconstituirea dreptului se arată că a fost avut în vedere registrul agricol, moştenitorii nedepunând la dosar actele de proprietate anterioare anului 1945 însă, în acest registru, sunt trecute suprafeţele având adresa în str. I. – 25 ari teren arabil, str. C. – 50 ari arabil şi curte – 4 ari, adresa gospodăriei aflându-se în str. I. nr. 29 (f. 20).
La cererea instanţei, a fost depusă la dosar şi hotărârea judecătorească de anulare a titlului de proprietate întocmit în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 cu completările şi modificările ulterioare, din conţinutul acesteia rezultând că motivul de nulitate avut în vedere de instanţă a fost acela că titlul a fost emis pentru un total de 8.342 mp, în loc de 7.500 mp, cât au solicitat şi le-a fost reconstituit.
Pentru a se ajunge la această greşeală, organele administrative însărcinate cu aplicarea Legii fondului funciar au procedat la includerea în titlul eliberat moştenitorilor autorului V.P. pentru terenurile cumpărate cu contractele depuse în instanţă şi la care aceasta face trimitere ca aflându-se la filele 31 şi 32 ale dosarului nr. 625/223/2006 al Judecătoriei Drăgăşani, şi a terenului pe care moştenitoarea N.N. l-a dobândit, în timpul căsătoriei sale cu N.G., prin cumpărare de la S.N., cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 462/1977.
Cu acelaşi prilej, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor V.A., D.A. şi N.N. la judecata capătului de cerere prin care solicitaseră obligarea Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar Drăgăşani de a-i pune în posesie pe suprafaţa de 0,75 ha situată în intravilan în str. P. (filele 65 – 66).
Din starea de fapt reţinută, concluzia care se trage este aceea că, încă din anul 1991, moştenitorii autorului V.P., au avut în vedere lipsa îndreptăţirii lor asupra terenului pe care autorul l-a primit în urma schimbului cu cel situat între str. C. şi P.
De aceea, este lipsit de interes a mai cerceta apărarea lor potrivit căreia nu ar fi existat un schimb de proprietăţi, ci atribuirea s-ar fi făcut numai cu titlu de lot în folosinţă.
Pentru proprietatea iniţială însă, aşa cum a fost ea înscrisă în rolul agricol şi, mai apoi, dovedită, în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, în care s-au folosit inclusiv actele de vânzare-cumpărare pentru stabilirea amplasamentului, toţi moştenitorii împreună au beneficiat de recunoaşterea îndreptăţirii la restituirea integrală a proprietăţii.
Anularea titlului de proprietate emis în acea procedură nu s-a făcut în considerarea faptului că terenul, prin situarea şi destinaţia actuală, nu ar face obiectul Legii nr. 18/1991, caz în care, însăşi hotărârea prin care s-a dispus restituirea întinderii ideale de 0,75 ha ar fi putut fi considerată ca ineficace, ea nefiind în mod expres desfiinţată în căile prevăzute de lege, ci în considerarea greşitei emiteri a titlului către moştenitori prin includerea şi a bunului propriu dobândit de unul dintre aceştia, cum mai sus s-a arătat.
Concluzia este aceea că, în continuare, hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate este în vigoare, instituţiile însărcinate de lege cu aplicarea ei, fiind obligate sau, în caz de refuz, putând fi obligate la a lua măsuri de punerea ei în executare, fie prin emiterea unui nou titlu care să aibă în vedere amplasamentul propus şi asupra căruia până la prezenta judecată nu a făcut dovada că ar fi existat obiecţiuni, fie prin propunerea altuia or, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă prin echivalent în condiţiile stabilite de legiuitor, mergând până la dispoziţiile speciale ale Legii nr. 247/2005.
Or, cât timp există deja o recunoaştere a îndreptăţirii de a se primi fosta proprietate funciară, îndreptăţire ce nu a fost desfiinţată pe căile legale, este evident faptul că terenul a făcut obiectul restituirii în condiţiile stabilite de Legea nr. 18/1991, numai înscrisul ce finalizează această procedură, respectiv titlul de proprietate nr. 3072 din 7 noiembrie 2003, fiind anulat pentru un motiv de greşită întocmire, iar nu pentru eventuale neregularităţi legate de îndrituirea la reconstituire sau punerea în posesie.
Ca atare, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit, din punct de vedere legal, că de situaţia de fapt, că singur contestatorul ar mai putea beneficia încă odată de restituirea aceluiaşi drept, după ce acesta a intrat, cel puţin la modul ideal în patrimoniul său în cotă indiviză, alături de celelalte moştenitoare.
În caz contrar, s-ar ajunge la o situaţie contradictorie în care drepturile acestora din urmă, valorificate şi realizate în procedura prevăzută de legislaţia anterioară, să rămână eficiente, ele urmând a se regăsi exclusiv în patrimoniul contestatorului, singurul care a uzat şi de notificarea ce constituie act de procedură iniţiator al sistemului de restituire prevăzut de Legea nr. 10/2001 sau, eventual, s-ar ajunge la situaţia în care, în temeiul aceluiaşi drept de proprietate s-ar obţine o reconstituire în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi o alta în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu destinatari diferiţi.
În măsura în care concluzia în procedura instituită de oricare dintre cele două legi ar fi aceea că terenul nu poate fi restituit în natură, fie întrucât nu mai există terenuri aflate la dispoziţia comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar, fie întrucât intrarea în patrimoniul intimatei SC S.O. SA de la stat, a acestuia, s-ar fi făcut cu titlu, precum şi cu o justă şi prealabilă despăgubire prin atribuirea unui alt teren în schimb autorului apelantului, soluţia finală adoptată de legiuitor este aceea a acordării de despăgubiri, modul de stabilire şi de plată a acestora fiind unic în ambele legi, aşa cum prevăd dispoziţiile Titlului VII Cap. I, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V.A., criticând hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a probatoriului administrat şi o apreciere total greşită a împrejurărilor de fapt şi de drept arătate în motivele de apel.
Recurentul dezvoltă istoricul cauzei şi a obiectului ei, susţinând că terenul solicitat este cel ce se regăseşte în prezent în patrimoniul SC S.O. SA, şi că a fost identificat în raportul de expertiză în suprafaţă de 4.888,24 mp, ce a fost preluată abuziv, încercându-se o mascare a acestei împrejurări prin decretul de schimb.
O altă critică, vizează încălcarea legii, hotărârea recurată fiind dată cu nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în Decizia de casare.
Se mai susţine că instanţa de apel nu a avut rol activ iar motivarea hotărârii este necorespunzătoare şi de aşa manieră încât să fie incidente dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi nu ale Legii nr. 10/2001.
Recurentul mai învederează că prin probatoriul administrat în cauză a lămurit pe deplin că preluarea terenului a fost abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/23001 şi că în prezent acest teren este deţinut de intimată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Decizia de casare nr. 7631 din 28 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recomandă instanţei în rejudecare efectuarea unei expertize de identificare a terenului ce face obiect al notificării, şi stabilirea situaţiei juridice actuale a terenului solicitat de reclamant.
Astfel faţă de recomandările obligatorii cuprinse în Decizia de casare, instanţa în rejudecare a dat eficienţă acestor recomandări prin prisma dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. dispunând refacerea expertizei în sensul de a se identifica terenul dobândit prin vânzare cumpărare de către autorul reclamantului şi cel primit de acesta în urma actului de schimb, dispunându-se suplimentarea probatoriului în ce priveşte obiectul restituirii ,ce a avut loc în procedura reglementată de legile fondului funciar.
Din perspectiva celor expuse rezultă că instanţa de apel în rejudecare s-a conformat recomandărilor obligatorii date prin Decizia de casare în condiţiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ., nefiind astfel întemeiate susţinerile recurentului cu privire la nerespectarea deciziei de casare.
Nefondată este şi critica legată de motivarea hotărârii întrucât instanţa de apel a examinat cauza atât în raport de recomandările date prin Decizia de casare cât şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile ca urmare a faptului că terenul solicitat a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 fiind deci incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţii la data preluării abuzive sau la data notificării precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din perspectiva celor expuse şi a dispoziţiilor legale sus evocate, susţinerile recurentului sunt nefondate, şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei civile nr. 181/A din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5528/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5523/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
