ICCJ. Decizia nr. 5775/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5775/2010
Dosar nr. 592/39/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, secţia civilă, la data de 3 decembrie 2009 reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentată de IPS P. Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor a formulat în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava o cerere de ordonanţă preşedinţială.
Prin aceasta a solicitat, ca pe terenurile pe care le revendică, pârâta să fie obligată să nu mai lichideze masă lemnoasă şi să nu mai efectueze lucrări de punere în valoare a terenurilor cu vegetaţie forestieră, să dispună ocoalelor silvice să nu mai emită autorizaţii de exploatare, să sisteze exploatarea, transportul şi înstrăinarea masei lemnoase şi să plătească daune cominatorii de 10.000 RON pe zi de întârziere, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Prin Sentinţa nr. 5306 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
În motivare, s-a reţinut că reclamantul îşi justifică aparenţa dreptului cu Sentinţa civilă nr. 538/2007 pronunţată de Tribunalul Suceava, cauza fiind de competenţa tribunalului în raport de criteriul valorii obiectului cererii.
În raport de aceasta, cererea de ordonanţă preşedinţială este una accesorie, motiv pentru care competenţa de soluţionare revine tot tribunalului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1225 din 1 iulie 2010 Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Curţii de Apel Suceava pentru a pronunţa regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că obiectul cererii îl constituie o obligaţia de a nu face, care, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) C. proc. civ. este de competenţa judecătoriei.
Având în vedere că Judecătoria Suceava şi-a declinat deja competenţa, a fost sesizată Curtea de Apel Suceava, în sensul art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 9CC din 21 iulie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
În motivare, s-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este o obligaţie de a nu face, care nu are vreun caracter accesoriu ce ar atrage incidenţa art. 17 C. proc. civ.
Prin ordonanţa preşedinţială reclamantul urmăreşte sistarea temporară a acţiunilor de valorificare a materialului lemnos, iar valoarea economică a acestei acţiuni este imposibil de cuantificat, cu atât mai mult cu cât nu se poate cunoaşte nici durata acestei interdicţii, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei – judecătoriei - de la sediul pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe pârâta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcţia Silvică Suceava a declarat recurs, aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă susţine că judecarea cererii de chemare în judecată este de competenţa Tribunalului Suceava, pe motiv că natura acestui litigiu este una comercială, neevaluabilă în bani.
În sprijinul afirmaţiilor sale, recurenta a invocat numeroase hotărâri judecătoreşti, pronunţate în cauze similare.
Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a legii.
Ca atare, se constată că indicarea în cererea de recurs şi a pct. 7 a art. 304 C. proc. civ. s-a făcut formal, câtă vreme nu există nici o critică referitoare la motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentată de IPS P. Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a investit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat stabilirea în sarcina pârâtei, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, a unei obligaţii de a nu face.
A invocat aparenţa calităţii de proprietar asupra terenurilor în cauză, prin admiterea acţiunii în revendicare, conform Sentinţei nr. 583/2007 pronunţată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă.
Deşi nu a precizat expres că ar exista identitate între terenurile ce au făcut obiectul acţiunii în revendicare şi cele din ordonanţa preşedinţială, reclamantul a arătat că terenurile respective sunt bunuri care nu au ieşit, în realitate, niciodată din patrimoniul său.
După cum a reţinut şi Curtea de Apel în decizia criticată, obligaţia de a nu face ce se solicită a fi impusă pârâtei nu are un caracter accesoriu, care ar atrage incidenţa art. 17 C. proc. civ.
Prezenta cauză este o ordonanţă preşedinţială, acţiune de sine stătătoare, prin care reclamantul urmăreşte, în realitate, sistarea temporară a acţiunilor de valorificare a materialului lemnos de pe anumite suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră. Valoarea economică a acestei interdicţii nu se poate cuantifica, câtă vreme nu se cunoaşte măcar durata sistării lucrărilor.
Sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la caracterul comercial al activităţii sale, care ar atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului.
Aceasta deoarece prezentul litigiu are ca obiect impunerea unei anumite conduite din partea pârâtei de abţinere de la o anumită activitate, obiect de natură civilă şi neevaluabil în bani, competenţa de soluţionare a unei asemenea cereri aparţine judecătoriei, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcţia Silvică Suceava împotriva Sentinţei nr. 9CC din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5801/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5776/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
