ICCJ. Decizia nr. 5801/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5801/2010
Dosar nr. 914/39/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Prin Sentinţa civilă nr. 892 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Botoşani s-a admis în parte acţiunea înaintată de reclamantul V.C.I. şi a fost obligat Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească reclamantului suma de 1.424,34 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând 504,66 RON drepturi salariale, 355,64 RON actualizări şi 564,34 RON dobânzi, suma de 100.000 RON daune morale şi 700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 5 parag. (3) din Convenţia europeană a drepturilor omului atâta timp cât măsura arestării preventive a fost luată de procuror, iar reclamantul nu a fost prezentat niciodată în faţa unui judecător aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., situaţie în care reclamantul este îndreptăţit la o reparaţie echitabilă pentru pretenţiile materiale ce reprezintă cuantumul salariului pentru perioada cât a fost arestat preventiv în alte condiţii decât cele stabilite în art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
De asemenea s-a mai reţinut că în raport de perioada arestării preventive de 60 de zile, de faptul că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare (suspendată condiţionat) prejudiciul moral poate fi acoperit prin acordarea sumei de 10.000 RON.
Această hotărâre a fost schimbată prin Decizia civilă nr. 41 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava ca urmare a admiterii apelurilor declarate de reclamant şi Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Astfel a fost menţinută dispoziţia de admitere a acţiunii, a fost obligat Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească reclamantului suma de 712,31 RON daune materiale, în loc de 1.424,34 RON reprezentând drepturi salariale - 252,32 RON, 177,67 RON actualizări şi 282,32 RON dobânzi, şi suma de 25.000 RON daune morale (în loc de 10.000 RON) şi s-a menţinut dispoziţia privind plata cheltuielilor de judecată.
Această decizie a fost casată în parte prin Decizia civilă nr. 5260 din 7 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul V.C.I. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor în reprezentarea Statului Român, fiind menţinute restul dispoziţiilor deciziei instanţei de apel.
Astfel prin decizia de casare s-a reţinut că instanţa de apel a analizat doar incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., a redus la jumătate cuantumul daunelor materiale motivat de faptul că pârâtul a fost privat de libertate în mod nelegal, numai în perioada 3 aprilie 2002 - 27 aprilie 2002 şi a majorat daunele morale fără să răspundă în fapt şi în drept criticilor privind stabilirea cuantumului daunelor materiale formulate de reclamant şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani în numele Ministerul Economiei şi Finanţelor în reprezentarea Statului Român, precum şi criticile privind daunele morale formulate de pârât, iar lipsa motivării soluţiei face imposibilă analiza legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate în privinţa acestor părţi.
Astfel în rejudecare după casare prin Decizia civilă nr. 142 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava s-au admis apelurile reclamantului şi pârâtului Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, s-a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 892 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Botoşani în sensul menţinerii dispoziţiei de admitere a acţiunii, obligând Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului următoarele sume: 712,17 RON cu titlu de daune materiale (în loc de 1424,34 RON) reprezentând 252,33 RON drepturi salarizare, 177,67 RON actualizări şi 282,17 RON dobânzi şi daune morale în sumă de 25.000 RON (în loc de 10.000 RON).
S-a menţinut dispoziţia privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente.
Reclamantul a fost arestat în intervalul 3 aprilie 2002 - 27 aprilie 2002 fără respectarea dispoziţiilor legale, aspect statuat cu autoritate de lucru judecat aşa încât cererea de acordare a daunelor materiale este justificată, fiind consecinţa directă a arestării preventive nejustificate.
În ce priveşte însă cuantumul stabilit de prima instanţă este de reţinut că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că reclamantul trebuia să primească suma de 1424,34 RON pentru toată perioada în care a fost arestat, nu doar pentru intervalul 3 aprilie 2002 - 27 aprilie 2002. Aşa fiind, suma ce se justifică a fi acordată cu titlu de daune materiale reprezentând venituri nerealizate este de 712,31 RON din care 252,32 RON drepturi salariale, 177,67 RON actualizări şi 282,32 RON dobânzi.
Instanţa de apel a mai reţinut ca nu este întemeiată critica formulată de apelanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani privind faptul că reclamantul nu a avut calitate de salariat la S.C. A. SRL Bucecea, întrucât copia cărţii de muncă depuse la dosar dovedeşte contrariul.
În ce priveşte celelalte sume solicitate cu titlu de daune materiale, s-a reţinut de către instanţa de apel că probatoriul administrat nu justifică acordarea lor.
Astfel, prin Decizia nr. 67 din 30 martie 2002 a Comisiei pentru emiterea autorizaţiilor de comercializare a alcoolului etilic rafinat s-a respins cererea S.C. A. SRL de eliberare a unei astfel de autorizaţii, a suspendat autorizaţia emisă la 27 martie 2001 pe considerentul că societatea avea datorii restante la bugetul de stat.
Data emiterii acestei decizii coincide cu cea a arestării inculpatului, însă fără îndoială că cererea a fost formulată anterior aşa încât susţinerea expertului precum că prezenţa reclamantului la firmă ar fi rezolvat această problemă nu are suport probator. De altfel la 29 aprilie 2002, printr-un act adiţional reclamantul a fost revocat din funcţia de administrator.
Aşa fiind, reţine instanţa de apel, nu este întemeiată critica apelantului privind faptul că lipsa de la societate a avut drept consecinţă lichidarea acesteia.
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că reclamantul nu a avut de achitat credite ca persoană fizică, aşa încât susţinerea sa privind scoaterea la licitaţie a imobilului proprietate personală ca urmare a arestării nu este întemeiată.
De altfel actul de adjudecare depus de reclamant la dosar face dovada că imobilul a fost vândut abia în 2004.
Creditele acordate de BCR Societăţii comerciale „A." SRL au fost recuperate până la data deschiderii procedurii falimentului însă din vânzarea unor mijloace fixe aparţinând acestei societăţi.
S-a reţinut fără îndoială că arestarea preventivă a reclamantului a dus la lezarea valorilor morale esenţiale, afectându-i viata de familie, socială şi profesională, martorii audiaţi în cauză au relatat că în perioada în care reclamantul a fost arestat, familia lui a traversat o perioadă foarte dificilă. Imaginea pe care reclamantul o avea anterior acestui eveniment a fost puternic afectată, fiind nevoit ulterior eliberării să suporte consecinţele reacţiilor negative din partea membrilor comunităţii. Condiţiile de detenţie au avut de asemenea un impact negativ asupra sa, în perioada arestării suferind transformări fizice şi psihice majore.
Urmarea evenimentelor petrecute în acea perioadă se face simţită şi în prezent, martorii relatând că reclamantul nu a reuşit să-şi reabiliteze imaginea, însă cuantumul solicitat de reclamant este prea ridicat faţă de perioada în care a fost arestat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani şi reclamantul V.C.I.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către reclamantul V.C.I. vizează următoarele aspecte de nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o motivare necorespunzătoare, contradictorie, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În acest sens se susţine că rezolvarea problemelor legate de daunele materiale trebuia făcută în sensul dispoziţiilor art. 1084 C. civ.
Se mai susţine că este criticabilă poziţia instanţei de apel care a respins toate probele solicitate, inclusiv expertiza tehnică pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului proprietatea sa, vândut la licitaţie de BCR Botoşani şi evaluarea a 10% acţiuni la SC D. Prod SRL Botoşani, precum şi evaluarea terenului de 3714 m.p. aferent casei de locuit, achiziţionată de SC T. CO leasing în urma licitaţiei organizate de BCR.
Reclamantul a mai învederat faptul că s-a respins nejustificat cererea de probaţiune fiind ignorate şi înscrisurile cu valoare de probă, iar motivarea hotărârii este necorespunzătoare, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a examinat legătura de cauzalitate între prejudiciul suportat, contravaloarea imobilului şi terenului aferent, şi arestarea sa preventivă nelegală, cu atât mai mult cu cât după arestarea nelegală, speculată de întreaga presă a vremii, nu şi-a mai putut găsi loc de muncă, şi că în prezent abia poate asigura întreţinerea familiei dintr-o mică afacere privată.
O altă critică a hotărârii instanţei de apel vizează cuantumul daunelor morale, susţinându-se astfel, că diminuarea prejudiciului moral faţă de cel solicitat, înseamnă o ingerinţă în drepturile reclamantului la onoare, demnitate şi libertate.
Ca atare, reclamantul a solicitat în principal admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice care să constate valoarea de circulaţie actuală a imobilului construcţie cu cinci camere şi a terenului aferent de 3714 m.p. iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul obligării la plata sumei de 2.457.848.000 lei rol actualizată cu rata de inflaţie.
Criticile aduse de recurenţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice vizează nelegalitatea hotărârii sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, în condiţiile în care acţiunea reclamantului nu se încadrează în dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi art. 5 pct. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Ca atare, se susţine că răspunderea Statului este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Or, susţine acest recurent, în speţă nu au existat erori judiciare deoarece chiar dacă sub aspectul infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 282 C. pen., reclamantul a fost achitat prin Decizia penală nr. 795/2004 a Curţii de Apel Suceava, tot prin aceeaşi decizie penală a fost condamnat la cinci luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În mod implicit şi arestarea reclamantului pentru perioada 30 martie 2002 - 23 mai 2002 a fost însă legală, având în vedere procedura de la acea dată cât şi pericolul social al faptei determinat de prejudiciul cauzat bugetului Statului.
Or, susţine recurentul, achitarea reclamantului nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 504 C. proc. pen. şi ca atare nu poate beneficia de aceste prevederi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 5260 din 7 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, admiţându-se recursurile reclamantului şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani s-a casat Decizia civilă nr. 41 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că s-a analizat cauza doar prin prisma dispoziţiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., fără să răspundă în fapt şi în drept criticilor privind stabilirea cuantumului daunelor materiale formulate de reclamant.
Din perspectiva recomandărilor obligatorii date de instanţa de recurs prin decizia de casare sus-menţionată, instanţa de apel în rejudecare, s-a conformat dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., astfel că motivele de recurs formulate de pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice sunt nefondate, în condiţiile în care prin decizia de casare sus-menţionată s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen.
La stabilirea daunelor materiale reprezentând venituri nerealizate, instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei tehnice contabile efectuată în cauză de expert P.P. filele 64-114 Dosar nr. 1537/40/2006 a Tribunalului Botoşani.
În ce priveşte critica reclamantului privind prejudiciile cauzate de lichidarea societăţii, aceasta este nefondată, în condiţiile în care cererea de lichidare a societăţii este anterioară arestării reclamantului.
Ca atare, şi critica legată de faptul că lipsa reclamantului de la societate ar fi avut drept consecinţă lichidarea ei, este de asemenea nefondată, câtă vreme s-a dovedit fără posibilitate de echivoc, că cererea de lichidare a societăţii fusese înaintată anterior arestării reclamantului.
Nefondată este de asemenea şi critica legată de scoaterea la licitaţie a imobilului proprietate personală, ca urmare a arestării reclamantului, în condiţiile în care din expertiza efectuată în cauză a rezultat că reclamantul nu a avut de achitat credite ca persoană fizică, iar imobilul a fost vândut doar în anul 2004 la licitaţie.
În ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant sunt de reţinut următoarele:
Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte şi stricte, el se apreciază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.
Nici argumentul potrivit căruia persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate determina întotdeauna întinderea acestuia, nu poate fi reţinut, întrucât dacă ar fi aşa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate.
În aceeaşi idee, este de reţinut că prejudiciul moral nu poate fi determinat nici privind eventualele oportunităţi de a desfăşura activităţi sau de a continua activităţi în curs, la momentul lipsirii de libertate.
De altfel, nici Curtea europeană a drepturilor omului atunci când acordă despăgubiri morale nu generează criterii prestabilite de evaluare, ci judecă în echitate.
Din perspectiva celor expuse, instanţa de apel la evaluarea cuantumului daunelor morale ca despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea nelegală, statuând în echitate, a avut în vedere în principal criteriile referitoare la suferinţele fizice şi psihice, la atingerea adusă onoarei, demnităţii persoanei, precum şi a personalităţii sale morale. Astfel în mod corect a reţinut instanţa de apel că arestarea preventivă a reclamantului a dus la lezarea valorilor morale esenţiale, că perioada arestării preventive a avut într-adevăr un impact negativ asupra personalităţii reclamantului, astfel toate aceste criterii aplicate în concret justifică evaluarea făcută de instanţa de apel, prin stabilirea daunelor morale la suma de 25.000 RON.
Critica reclamantului legată de motivarea necorespunzătoare a hotărârii de către instanţa de apel este nefondată, în condiţiile în care aceasta corespunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea unei hotărârii este o problemă de esenţă, de conţinut, şi nu de volum.
Or, hotărârea instanţei de apel se circumscrie atât dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cât şi celor prevăzute de art. 315 C. proc. civ.
Cum din perspectiva celor expuse, nu este prezent nici unul din motivele de recurs invocate de recurenţi, nefiind îndeplinite astfel cerinţele art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul V.C.I. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani împotriva Deciziei nr. 142 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5802/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5775/2010. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
