ICCJ. Decizia nr. 5791/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5791/2010
Dosar nr. 14339/3/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 19 aprilie 2006, reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora, în solidar la achitarea sumei de 8.497.493.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit până la data de 31 octombrie 2006, ca urmare a intrării în vigoare şi aplicării dispoziţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 140 publicată în M.Of. nr. 909 din 2 octombrie 2005, Partea I.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor acestei ordonanţe, vânătoarea a fost interzisă pe fondurile sale, interdicţia privind toate speciile de păsări şi mamifere şi prelungindu-se un interval de timp care s-a suprapus peste perioada în care este permisă, în mod normal, vânătoarea.
Reclamanta a precizat că, întrucât în perioada interzicerii vânătorii erau în derulare contracte de valorificare a vânatului cu diferiţi parteneri şi beneficiari, acestea nu au putut fi onorate, din această cauză neputându-se realiza beneficiile planificate, şi suferind prejudicii considerabile.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, art. 1000, 1073 şi urm. C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1452/F din 23 noiembrie 2007 a admis cererea şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 874.238 lei (RON), reprezentând prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 140/2005. Au fost obligaţi pârâţii în solidar şi la plata sumei de 5500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin contractele încheiate cu diferiţi beneficiari, reclamanta, în calitate de comitent, s-a angajat să pună la dispoziţia unor persoane, fonduri de vânat şi să organizeze acţiuni de vânătoare în schimbul unui comision convenit de părţi pe perioada anilor 2005-2006.
Potrivit art. 3 şi urm. din O.U.G. nr. 140/2005, în scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecţie ale gripei aviare, s-a interzis vânatul exemplarelor din speciile prevăzute de Legea fondului cinegetic nr. 103/1996, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, precum şi pe raza administrativ-teritorială a Judeţului Tulcea, până la momentul stingerii bolii.
S-a avut în vedere că prin Adresa nr. 8120 din 2 decembrie 2005, emisă de Prefectura Judeţului Brăila, s-a interzis reclamantei desfăşurarea activităţilor de vânătoare şi pe teritoriul Judeţului Brăila.
S-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă rezultă din aceea că nu a putut să-şi onoreze contractele încheiate cu diverşi beneficiari pentru perioada 2005-2006, iar culpa pârâţilor constă în faptul că, deşi exista temeiul legal al reparării prejudiciului, această reparaţie nu a intervenit, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 999 C. civ.
Întinderea prejudiciului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert contabil M.G.A.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat prin motivele de apel lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de reprezentant al Guvernului României şi nici atribuţii în acordarea de despăgubiri potrivit O.U.G. nr. 140/2002. De asemenea, a susţinut ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atingerea răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin motivele sale de apel, a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală, arătând că stabilirea cuantumului prejudiciului s-a făcut în baza unui raport de expertiză care nu i-a fost comunicat, neputând formula obiecţiuni, astfel că au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
S-a susţinut, totodată, că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o neglijenţă a acestui minister în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 140/2005, acest act normativ fiind emis în scopul diminuării riscului răspândirii gripei aviare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 480/A din 18 iunie 2008, a respins ca neîntemeiate apelurile pârâţilor, reţinând, în esenţă, că potrivit art. 1 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, acesta îndeplineşte funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele Statului Român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate, astfel încât acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la motivul de apel comun vizând neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a constatat că prin O.U.G. nr. 140/2005, la art. 5, s-a prevăzut că sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a interzicerii vânatului se asigură din fondul de investiţii la dispoziţia Guvernului şi, deşi reclamanta-intimată a întreprins demersuri pentru a i se achita aceste sume, pârâtele-apelante nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin actul normativ menţionat.
Prin urmare, s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., apelantele pârâte neîndeplinindu-şi în mod culpabil obligaţiile în sensul solicitării şi aprobării alocării de fonduri pentru despăgubiri în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
A fost considerată ca neîntemeiată şi critica apelantului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale referitoare la nulitatea raportului de expertiză, Curtea de Apel reţinând că acest pârât deşi a fost legal citat pentru termenele din 14 septembrie 2007 şi 9 noiembrie 2007, nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a solicitat comunicarea raportului de expertiză, nefiind astfel, incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Prin motivele sale de recurs, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a criticat decizia ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că instanţa de apel a aplicat eronat calitatea sa procesuală pasivă, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, sumele ce reprezintă despăgubiri rezultând din aplicarea acestui act normativ se plătesc dintr-un fond al Guvernului şi nicidecum din conturile reprezentantului acestuia, iar domeniul său de activitate nu are legătura cu cauza.
Cea de-a doua critică formulată de acest recurent a vizat greşita reţinere a calităţii Ministerului Economiei şi Finanţelor de „minister implicat", întrucât nu s-a dovedit culpa sa în producerea prejudiciului, câta vreme reclamanta intimată putea obţine despăgubirile de la Guvernul României prin intermediul ministerului ce are în domeniul de activitate fondurile de vânătoare, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dezvoltând motivele sale de recurs a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Motivele invocate de acest recurent s-au referit, în principal, la greşita respingere de către instanţa de apel a susţinerilor sale privind încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin necomunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză şi, pe cale de consecinţă, încălcarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a criticat decizia recurată ca nelegală pentru greşita apreciere în sensul îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţinând că, pentru acordarea sumelor reprezentând despăgubiri, a iniţiat proiectul de Hotărâre de Guvern nr. 154/2005 privind suplimentarea bugetului acestui minister din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru acordarea de despăgubiri gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a măsurilor aplicate pentru combaterea şi eradicarea gripei aviare pe teritoriul României.
La 23 februarie 2010 Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a precizat că şi-a schimbat denumirea în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale potrivit O.U.G. nr. 115/2009, invocând lipsa calităţii procesuale pasive şi susţinând că, potrivit H.G. nr. 1635/2009 atribuţia managementului silvic a fost preluată de Ministerul Mediului şi Pădurilor, astfel cum reiese din dispoziţiile art. (1) alin. (2) şi (3) din hotărârea menţionată.
S-a solicitat, pe cale de consecinţă, introducerea în cauză a Ministerului Mediului şi Pădurilor, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi scoaterea sa din cauză.
Prin Încheierea de şedinţă de la termenul din 23 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a introdus în cauză, în calitate de recurent-pârât, Ministerul Mediului şi Pădurilor.,
La 14 septembrie 2010, Ministerul Mediului şi Pădurilor a formulat, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. un motiv de recurs de ordine publică, invocând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti ca instanţă de fond şi solicitând casarea deciziei recurate şi a sentinţei primei instanţe, ca fiind pronunţate cu încălcarea competenţei exclusive a altei instanţe, respectiv a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
În dezvoltarea motivului de recurs de ordine publică invocat, recurentul a arătat că, în speţă, cererea introductivă formulată de reclamantă priveşte neîndeplinirea de către Guvernul României prin fostul Minister al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de autorităţi ale administraţiei publice centrale, a unor atribuţii ce le incumbă potrivit O.U.G. nr. 140/2005 astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică invocat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este întemeiat pentru considerentele ce succed:
Prin cererea introductivă, reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila a chemat în judecată Guvernul României prin fostul Minister al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi prin Ministerul Finanţelor Publice pentru obligarea acestor autorităţi ale administraţiei publice centrale la îndeplinirea unor atribuţii care le incumbă potrivit prevederilor O.U.G. nr. 140/2005.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, conform cărora sumele necesare pentru acordarea despăgubirilor la care face referire actul normativ menţionat se asigură din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. (1) alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nesoluţionarea unei cereri de către autoritatea publică este asimilată unui act administrativ unilateral.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, precum şi prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Curtea va constata că litigiul dedus judecăţii prin cererea reclamantei este un litigiu de contencios administrativ.
Această calificare a acţiunii introductive este susţinută şi de prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea şi eradicarea gripei aviare pe teritoriul României (act normativ ce a abrogat şi înlocuit prevederile O.U.G. nr. 140/2005 anterior introducerii acţiunii reclamantei, conform cărora sumele necesare acordării de despăgubiri „se asigură din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, la solicitarea fundamentată a fiecărui minister implicat şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că reclamanta solicită îndeplinirea unei atribuţii stabilite prin lege în sarcina unor autorităţi publice centrale, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu avea competenţa soluţionării acţiunii, competenţa revenind Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâţilor, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Reţinându-se astfel că sentinţa primei instanţe s-a pronunţat cu încălcarea competenţei exclusive a altei instanţe, se va constata că motivul de recurs de ordine publică invocat de Ministerul Mediului şi Pădurilor este întemeiat raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Curtea va constata că nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate prin motivele de recurs.
În consecinţă, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, acesta din urmă continuat de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi să se caseze decizia recurată precum şi Sentinţa civilă nr. 1452/F din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Se va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, acesta din urmă continuat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Deciziei nr. 480/A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia menţionată, precum şi Sentinţa civilă nr. 1452/F din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5787/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6052/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
