ICCJ. Decizia nr. 5838/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5838/2010
Dosar nr. 4849/121/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, sub nr. 4849/121/2009, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat ca prin hotărâre ce se va pronunţa să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtei B.V.A.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la data de 24 iulie 2009 în baza Decretului Prefectului de Roma şi că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
In drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 şi art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copii, talonul din data de 24 iulie 2009, declaraţia pârâtului din data de 24 iulie 2009 şi Decretul Prefectului de Roma din data de 21 mai 2009.
Pârâta B.V.A., deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, nu a formulat întâmpinare şi nu a administrat probe. Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 1506 din 21 octombrie 2009, a respins cererea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, pârâta a fost returnată din Italia la data de 24 iulie 2009 potrivit Decretului Prefectului Romei, prin care s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul Italiei şi interzicerea dreptului de a intra în acest stat pe o perioadă de 5 ani.
S-a menţionat în decretul respectiv că încălcarea interdicţiei de reintrare se sancţionează cu închisoarea până la un an.
Potrivit art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie „cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acest stat".
Din actele depuse la dosar instanţa nu a putut reţine că în cauză s-a făcut dovada că pârâta a comis vreo faptă care să se încadreze în textul legal invocat.
In decretul emis de Prefectul Romei s-a motivat măsura luată faţă de pârâtă prin aceea că aceasta nu desfăşoară nici o activitate lucrătoare legală şi nu are domiciliul stabil şi nici nu este căsătorită cu un cetăţean al Uniunii Europene sau cu un extracomunitar cu şedere legală, încălcând astfel prevederile Decretului legislativ nr. 30/2007.
In declaraţia dată la data de 24 aprilie 2009, la momentul revenirii în ţară, pârâta a arătat că la data de 03 iulie 2009 a ieşit din România cu destinaţia Italia, pentru a-şi căuta de lucru, iar la data de 17 iulie 2009 a fost reţinută de poliţia Italiană, fiind acuzată de prostituţie, nu a fost condamnată, iar la data de 24 iulie 2009 a fost returnată în România.
Pe de altă parte, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislaţiei naţionale care o reglementează, dar în concordanţă cu legislaţia comunitară.
Potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Protocolul nr. 4 la Convenţie, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
In acelaşi timp, art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004 prevede că cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulaţie şi rezidenţa trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.
De asemenea, cerinţele restrictive în care poate fi dispusă restrângerea dreptului unei persoane la libera circulaţie, consacrat şi de art. 25 Constituţia României, sunt enunţate şi prin dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
Potrivit dispoziţiei constituţionale menţionate, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav" [alin. (1)], iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii [alin. (2)].
Prin Decizia civilă nr. 38/A din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti, reţinând că, în speţă, s-a pus problema interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetăţeanului şi anume, dreptul la libera circulaţie, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României, în scopul de a circula pe teritoriul Statelor Uniunii Europene, după data aderării.
In raport de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, instanţa este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor cu pacte şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Astfel, dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prevăd că restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoane care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/30/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
In alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, şi art. 6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Constituţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine apelanta.
Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar au prioritate şi sunt obligatorii pentru judecătorul naţional.
In cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă, nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranţa publică sau sănătatea publică.
Intimata - pârâtă, a fost returnată din Italia, în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, prin care s-a reţinut că a avut un comportament ce constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi s-a aplicat interdicţia de a reintra pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de la 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Ori, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatei-pârâte s-ar ajunge la o dublă sancţionare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că, faţă de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG. nr. 1347/2007, coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligaţia să înainteze instanţei competente dosarul de îndepărtare a cetăţenilor romani expulzaţi din Italia, iar autorităţile judecătoreşti urmează să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pe o perioadă determinată.
Din Decretul Prefecturii Provinciei Roma, prin care pârâta a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, rezultă că acesta a avut un comportament antisocial.
S-a mai arătat, că art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi că autorităţile italiene au dispus măsura interzicerii pârâtei de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate, iar, conform art. 1 pct. 1 din acordul de readmisie dintre România şi Republica Italia, ratificat prin Legea nr. 173/1977, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi, fără alte formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Prin HG. nr. 1347/2007 s-a stabilit pentru Direcţia Generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor obligaţia înaintării către instanţă a dosarului de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se dispune de către instanţă, în raport de prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. In alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
In cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin Decretul emis de Prefectul Provinciei Roma se menţionează faptul că pârâta a fost expulzată de pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia.
Or, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie doar pentru faptul că prezenţa intimatei-pârâte pe teritoriul Italiei ar constitui o ameninţare la adresa siguranţei publice a acelui stat, nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date împotriva deciziei 38A din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5835/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5800/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
