ICCJ. Decizia nr. 5902/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5902/2010
Dosar nr. 1469/44/2009
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 10 decembrie 2002, reclamanta D.S.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Galaţi, Consiliul Local Galaţi, S.D. Galaţi, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3076,50 mp situat în intravilanul municipiului Galaţi.
In motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, după apariţia Legii nr. 10/2001, în calitate de succesoare a M.S., fiica autorului G.D., a solicitat restituirea în natură a imobilului menţionat anterior. Primăria Galaţi a transmis reclamantei, prin adresa nr. 65674/2002, că terenul este proprietatea societăţii D. SA, notificarea formulată fiind transmisă acestei societăţi care, însă, nu a soluţionat-o, motiv pentru care reclamanta s-a adresat tribunalului pentru a dispune restituirea în natură a terenului proprietatea autorilor săi, interpretând această pasivitate ca refuz de restituire.
La data de 12 februarie 2003, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. 1544/A1/1999, perfectat între Primăria municipiului Galaţi şi S.C. D. SA Galaţi, cu privire la suprafaţa revendicată, respectiv pentru 3076,50 mp.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 137 din 24 februarie 2004, a respins ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea şi ca prescris, capătul de cerere referitor la nulitatea contractului, reţinând că reclamanta a formulat capătul de cerere privind nulitatea contractului de schimb peste termenul special de prescripţie prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001. Cu privire la cererea de restituire, s-a avut în vedere faptul că terenul în litigiu a ieşit din patrimoniul Primăriei Municipiului Galaţi, iar pârâta S.C. D. SA nu şi-a manifestat disponibilitatea de a restitui terenul. In condiţiile date, s-a considerat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent care însă, nefiind solicitate nu pot fi acordate.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia civilă nr. 1258 din 07 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
Prin Decizia civilă nr. 9162 din 14 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis recursul reclamantei şi, casând Decizia Curţii de Apel Galaţi, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că reclamanta a aflat de existenţa schimbului în timpul procesului de revendicare, astfel că, în mod greşit instanţa a admis excepţia de prescripţie.
In rejudecare, prin decima civilă nr. 306/A din 14 septembrie 2006, Curtea de Apel Galaţi a desfiinţat sentinţa civilă nr. 137 din 24 februarie 2004 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, pentru a se intra în cercetarea fondului.
Prin sentinţa civilă nr. 1645 din 01 noiembrie 2007, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de schimb încheiat între Consiliul Local Galaţi şi SC S.N.S.D. Galaţi, autentificat sub nr. 1544/A1 din 23 iunie 1999 şi a dispus, în consecinţă, restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 3076,50 mp.
Prin decima civilă nr. 57/A din 10 martie 2008, Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de SC S.N.S.D. Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 1645 din 1 noiembrie 2007, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii reclamantei D.S.D.E.
S-a reţinut că titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credinţă, constituit în baza contractului de schimb, s-a încheiat cu respectarea normelor în vigoare la data înstrăinării şi că, în mod cu totul nejustificat, tribunalul a reţinut atitudinea nerezonabilă a pârâtelor la perfectarea actului. Atâta timp cât reclamanta nu a uzat de căile de atac prevăzute de legea fondului funciar, neînţelegând să conteste refuzul primăriei de reconstituire a dreptului de proprietate, iar aceasta a perfectat schimbul cu pârâta S.D. în 1999, cu respectarea normelor legale, reaua-credinţă a pârâtelor la încheierea contractului nu poate fi justificată.
Desigur, în ipoteza în care reclamanta ar fi solicitat, aceasta ar fi fost îndreptăţită la restituirea imobilului prin echivalent. Cum însă reclamanta în mod constant a solicitat restituirea în natură a terenului, lucru ce nu este posibil, acţiunea acesteia cu ambele capete de cerere a fost calificată ca nefondată.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, iar prin decima civilă nr. 5054 din 29 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis recursul si a casat Decizia din apel, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut de către instanţa de recurs că în apel s-a făcut o motivare sumară, din al cărui conţinut nu rezultă ce s-a avut în vedere atunci când s-a pronunţat soluţia de constatare a valabilităţii schimbului de terenuri. Culpabilizarea reclamantei de pasivitate în exercitarea căilor de atac prevăzute de legea fondului funciar, în condiţiile în care cererea acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate nu fusese soluţionată, nu este semnificativă pentru a se concluziona în privinţa valabilităţii contractului de schimb, care are cu mult mai multe elemente de referinţă - raportate la momentul perfectării contractului.
A mai reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a principiului disponibilităţii din procesul civil - cu incidenţa în materie Legii nr. 10/2001, atunci când a respins contestaţia reclamantei, reţinând că întrucât aceasta a solicitat măsuri reparatorii în natură, acesteia nu i se pot acorda măsurile reparatorii în echivalent la care este îndreptăţită.
O atare interpretare ignoră faptul că aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie făcută în favoarea persoanelor îndreptăţite şi că deşi restituirea în natură este prioritară, cel îndreptăţit nu poate fi lipsit de celelalte măsuri reparatorii. Prin simetrie, aşa cum persoana îndreptăţită nu poate solicita în temeiul art. 7 din lege, măsuri reparatorii prin echivalent dacă este posibilă restituirea în natură, tot aşa persoana îndreptăţită nu poate fi lipsită de celelalte măsuri reparatorii, dacă obiectiv, acordarea măsurilor reparatorii în natură nu este posibilă.
Aşa fiind, în concluzie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiului disponibilităţii, lăsând nesoluţionată cauza pe fondul său, şi sub aspectul celorlalte măsuri reparatorii ce pot fi acordate reclamantei, în ordinea instituită de art. 1 din Legea nr. 10/2001, atunci când respingând contestaţia acesteia, a lipsit-o de orice fel de reparaţie.
In rejudecare, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat Decizia nr. 16/A din 13 ianuarie 2010 prin care a respins ca nefondate apelurile declarate de SC S.N.S.D. Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii în anulare act, reiterată de către apelanta Primăria municipiului Galaţi, deoarece asupra acestei chestiuni s-a pronunţat definitiv şi irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prima decizie de casare, curtea de apel a reţinut că nu se mai poate reanaliza această excepţie de către instanţa de trimitere pentru că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Prin Decizia civilă nr. 9162 din 14 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că acţiunea reclamantei în constatarea nulităţii nu este prescrisă pentru că reclamanta a luat cunoştinţă de contract în cursul procesului de revendicare.
Instanţa de apel a mai reţinut că nici motivul privind neformularea cererii de restituire în baza Legii nr. 18/1991, invocat de către Primăria Municipiului Galaţi şi nici motivul pasivităţii reclamantei în a ataca răspunsul primăriei, invocat de către S.C. D. SA nu mai pot fi analizate pentru că s-a pronunţat instanţa de recurs prin Decizia civila nr. 5054 din 29 aprilie 2009.
Referitor la invocarea bunei credinţe de către Primăria municipiului Galaţi şi încheierea contractului de schimb cu respectarea legii, instanţa a reţinut că, în primul rând, din istoricul intervenţiilor reclamantei şi ale autoarei acesteia, până la momentul perfectării schimbului, cât şi ulterior, până la promovarea acţiunii, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, nu reiese deloc buna credinţă a pârâtei ci, dimpotrivă, o aparentă intenţie de soluţionare a cererilor, iar în realitate toate răspunsurile pârâtei au avut ca scop o potolire a demersurilor reclamantei şi nicidecum rezolvarea solicitărilor acesteia.
In al doilea rând, buna sau reaua credinţă a Primăriei municipiului Galaţi, în calitate de proprietar aparent, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în Decizia de casare, nu are relevanţă în cauză pentru că aparenţa în drept depinde de existenţa bunei credinţe cerută exclusiv terţului dobânditor şi numai aceasta are valoare.
Pârâta S.C. D. SA a invocat în apărarea sa buna intenţie şi, totodată, a invocat protecţia drepturilor sale conferită de art. 1898 şi art. 1899 C. civ. şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Analizând conţinutul contractului de schimb invocat de către pârâtă, instanţa de apel a reţinut menţiunea Consiliului local Galaţi că terenurile schimbate nu sunt scoase din circuitul civil în baza vreunui act normativ, nu sunt grevate de sarcini, nu sunt în litigiu cu persoane fizice sau juridice şi îndeplinesc condiţiile legale de realizare a acestui schimb, fapt rezultat din certificatul nr. 5190/1999 eliberat de Judecătoria Galaţi şi a certificatului nr. 12618/1999 eliberat de Administraţia Financiară şi Trezoreria Galaţi.
Or, această menţiune este irelevantă pentru a se reţine buna credinţă a societăţii pârâte pentru că ea reprezintă de fapt o declaraţie formală, cerută de către notar în momentul autentificării actului şi acceptată ca atare de către pârâtă. La rândul său, pârâta S.C. D. SA nu a făcut absolut nici un demers pentru a se interesa de situaţia terenului ce urma să facă obiectul schimbării, deşi nici în hotărârea nr. 134 din 22 aprilie 1999 a Consiliului local şi nici în contractul de schimb nu s-a arătat vreun titlu în baza căruia acesta deţine imobilul.
Mai mult decât atât, la momentul încheierii schimbului era de notorietate că foştii proprietari, în baza legilor apărute, solicită restituirea proprietăţilor preluate de către stat şi tot de notorietate era şi faptul că imobilul în litigiu se afla într-o zonă ce fusese cartier de locuinţe demolate de către stat, iar foştii proprietari dislocaţi.
La momentul respectiv, terenul era liber, nefolosit în mod efectiv de către primărie, pentru a forma credinţa terţilor asupra calităţii de proprietar notoriu al acesteia.
Aşadar, instanţa a reţinut că buna credinţă a pârâtei societate nu poate fi reţinută, neexistând niciun minim de diligente depuse de către aceasta prin care să constate situaţia reală a proprietarului şi a terenului.
In lipsa bunei credinţe, sunt incidente dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată.
In raport de situaţia de fapt reţinută şi de dispoziţiile legale invocate, curtea de apel a reţinut că soluţia primei instanţe de constatare a nulităţii absolute a contractului de schimb este legală şi temeinică.
In ceea ce priveşte cererea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, de restituire în natură a imobilului, admiţându-se capătul de cerere în constatare nulitate, instanţa a apreciat că apărările pârâtei privind incidenţa art. 18 şi art. 29 din aceeaşi lege nu pot fi reţinute. Imobilul nu a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum prevede art. 18 lit. c), iar evidenţierea terenului în patrimoniul pârâtei s-a făcut în baza unui titlu constatat nul absolut, situaţie care nu constituie un impediment legal în restituirea în natură vechiului proprietar.
Împotriva acestei decizi au declarat recurs Municipiul Galaţi, prin primar si SC S.N.D. Galaţi SA.
Recurenta SC S.N.D. Galaţi SA a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii reclamantei de restituire în natură a imobilului în litigiu, invocând ca motive de nelegalitate pe cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
In esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod eronat asupra bunei credinţe a societăţii comerciale dobânditoare, motivându-şi soluţia pe lipsa unui minim de diligente depuse de către SC S.N.D. Galaţi SA pentru a constata situaţia reală a proprietarului şi a terenului, fără a preciza care ar fi fost acestea şi dispoziţiile legale încălcate.
De asemenea, arată că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii contractului de schimb, a căror încălcare ar fi atras nulitatea absolută a acestuia.
Cu privire la cererea de restituire în natură formulată de reclamantă, consideră că în cauză se aplică dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 care prevăd în mod expres, imperativ că, pentru terenurile care se evidenţiază în patrimoniul societăţilor integral privatizate, deci în societăţile în care nu este posibilă micşorarea capitalului social cu valoarea terenului supus restituirii în natură, entitatea investită cu soluţionarea notificării emite o decizie prin care va propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Recurentul Municipiul Galaţi, prin primar a invocat în motivele de recurs încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi desfiinţarea sentinţei nr. 1645 din 01 noiembrie 2007 şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefondată.
Totodată, pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa materială a tribunalului privind capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de schimb, soluţionarea acestuia fiind de competenţa judecătoriei, potrivit art. 1 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, a susţinut că în mod nelegal s-a dispus restituirea terenului în litigiu, în condiţiile în care acesta nu mai era în proprietatea municipiului Galaţi şi nici a SC D. Galaţi SA la data depunerii notificării. Pe de altă parte, contractul de schimb intervenit în cauză este intabulat, fiind opozabil terţilor.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de ne legalitate invocate, se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin apariţia Legii nr. 10/2001, legiuitorul a fost preocupat să reglementeze situaţiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de la proprietarii deposedaţi abuziv, întreaga procedură fiind guvernată de principiul prevalentei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv.
Aşadar, numai în situaţia în care legea interzice restituirea natură prin dispoziţie expresă şi prevede că măsurile reparatorii se pot acorda în echivalent, ori atunci când imobilele expropriate au fost ocupate funcţional de obiectivul de interes public pentru care s-a dispus măsura, nu poate avea loc o restituire în natură a imobilului.
Instanţa de judecată, în cadrul procedurii judiciare, are competenţa de a cenzura îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege de către unitatea deţinătoare, având ea însăşi competenţa de a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării.
In speţă, instanţa de fond, având în vedere lipsa răspunsului la notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, a făcut o justă determinare a cadrului procesual al raportului juridic dedus judecăţii şi, stabilind că acţiunea cu care reclamanta a investit instanţa spre soluţionare este în restituirea în natură a imobilului şi că cererea privind constatarea nulităţii contractului de schimb autentificat sub nr. 1544/Al/1999 nu poate fi interpretată decât ca un demers judiciar subsidiar restituirii în natură, în mod legal s-a pronunţat şi asupra acestui aspect, dispunând anularea contractului de schimb, ca o consecinţă a restituirii în natură a imobilului în litigiu.
Aşa fiind, în mod judicios instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, constatând că în speţă nu este vorba despre un imobil preluat cu titlu valabil şi că pârâtele nu se pot prevala de buna credinţă la încheierea contractului de schimb, a dat eficienţă principiului prevalentei restituirii în natură, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 şi ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la susţinerea pârâtei SC D. Galaţi SA, în sensul că la data încheierii contractului de schimb reprezentantul împuternicit al Consiliului local Galaţi a declarat că terenul nu se află în litigiu, contractul fiind încheiat astfel cu bună credinţă cu o instituţie a statului, este de reţinut că reclamanta, atât anterior perfectării schimbului, cât şi ulterior, până la promovarea acţiunii, a depus diligente şi a făcut numeroase demersuri în sensul restituirii în natură a imobilului ce a fost în proprietatea autorilor săi, cunoscute de autoritatea administrativ-teritorială.
Trimiterea la buna (ori, per a contrario, reaua) credinţă a contractanţilor, la care face referire art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îngăduie şi obligă la o analiză completă a celor două noţiuni pentru a identifica acele elemente utile caracterizării comportamentului părţilor contractante ca unul onest şi diligent, ori dimpotrivă.
Se constată în speţă că, la data încheierii contractului de schimb autentificat sub nr. 1544/Al/1999, Primăria municipiului Galaţi avea cunoştinţă de demersurile întreprinse de reclamantă în privinţa restituirii în natură a imobilului în litigiu.
De asemenea, SC D. Galaţi SA a semnat contractul de schimb cunoscând faptul că existau numeroase cereri de restituire în natură a terenurilor aflate în zona în care este amplasat imobilul în litigiu, fără a face demersuri pentru a se interesa de situaţia juridică a acestuia sau a solicita un titlu de la primărie care să arate în ce bază aceasta deţine imobilul. Cu atât mai mult cu cât, la momentul perfectării contractului, terenul în litigiu era liber, fără a fi folosit de către primărie, astfel că nu exista convingerea clară că aceasta are calitatea de proprietar.
Ca nefondată apare şi excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată de recurentul Municipiul Galaţi, prin primar, referitoare la capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de schimb, în opinia recurentului soluţionarea acestuia fiind de competenţa judecătoriei, potrivit art. 1 C. proc. civ.
Constatarea nulităţii contractului de schimb fiind un capăt de cerere accesoriu cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului, competenţa de soluţionare a acestuia revine tribunalului, ca instanţă investită cu judecarea acţiunii principale.
Având în vedere aceste considerente şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Municipiul Galaţi prin Primar şi SC S.N.D. Galaţi S.A. împotriva deciziei nr. 16/A din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
In temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamanta D.S.D.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Municipiul Galaţi prin Primar şi SC S.N.D. Galaţi SA împotriva deciziei nr. 16/A din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă recurenţii la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamanta D.S.D.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5903/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5899/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
