ICCJ. Decizia nr. 5903/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5903/2010
Dosar nr. 2976/1/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 278/D din 12 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, a fost admisă, în parte, cererea precizată, formulată de reclamanţii H.I. şi H.M., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Satu Mare, Primăria municipiului Satu Mare, SC C. SA Satu Mare, S.L.G. şi S.A., a fost constatat dreptul reclamanţilor la acordarea de despăgubiri băneşti pentru apartamentul nr. 11, situat în Satu Mare, înscris în C.F. indiv. nr. 23084, nr. top 472/4, C.F. colectiv nr. 22658 Satu Mare, conform procedurii prevăzute în Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, au fost respinse celelalte capete de cerere, cele de întrerupere a termenului de prescripţie şi de repunere în termen, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 256/1997, încheiat între SC C. S.A. Satu Mare şi pârâţii S.L.G. şi S.A. şi au fost obligaţi reclamanţii să le plătească ultimilor doi pârâţi suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că apartamentul ce formează obiectul litigiului a fost proprietatea reclamanţilor şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, iar ulterior a fost înstrăinat foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, iar termenul de prescripţie prevăzut în art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, referitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a expirat.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 16 A din 4 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, se acordă prioritate restituirii în natură a imobilelor preluate de stat; că Decretul nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil; că nu a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al pârâţilor cumpărători situaţie în care nu au cunoscut existenţa contractului de vânzare-cumpărare, deci termenul de prescripţie pentru a solicita constatarea nulităţii acestuia nu expirase şi se impunea repunerea în termen şi că au solicitat iniţial acordarea de despăgubiri, deoarece fuseseră informaţi evaziv că apartamentul fusese înstrăinat foştilor chiriaşi.
Recursul este nefondat.
Constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri băneşti, instanţele au reţinut că trecerea apartamentului în proprietatea statului, prin Decretul nr. 223/1974 a avut caracter abuziv.
Este adevărat că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 este instituită precăderea restituirii imobilelor în natură, dar numai pentru situaţiile în care, o atare măsură este posibilă, or, în prezenta cauză restituirea în natură nu este posibilă deoarece apartamentul a fost înstrăinat foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.
In ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Decretului nr. 167/1958, referitoare la momentul în care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă pentru a se formula acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi la posibilitatea repunerii în termen se constată că, în conformitate cu art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin derogare de
la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi 145/2001, cu câte 3 luni, şi anume până la data de 14 august 2002.
Or, reclamanţii au solicitat prin precizarea acţiunii depusă la dosar la data de 13 octombrie 2006 (filele 43 - 44 din dosarul tribunalului), introducerea în cauză a cumpărătorilor şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, cu mult după expirarea termenului menţionat.
Este irelevantă şi critica referitoare la neînscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în cartea funciară, deoarece, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, acest termen de prescripţie curge de la data intrării în vigoare a legii.
De altfel, prin cererea adresată de reclamanţi Prefecturii judeţului Satu-Mare, datată 16 noiembrie 2001 (fila 6 din dosarul tribunalului), reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri, cu motivarea că restituirea în natură nu mai este posibilă, deoarece apartamentul fusese vândut foştilor chiriaşi.
In consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii H.I. şi H.M. împotriva deciziei nr. 16/A din 04 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5904/2010. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5902/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
