ICCJ. Decizia nr. 5931/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5931/2010
Dosar nr. 19054/3/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 19054/3/2009, reclamanţii V.C., V.P. şi S.C. au chemat în judecată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să fie pronunţată o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1319 din 12 noiembrie 2009, pronunţată în cauză, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor V.C. şi S.C. şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de aceştia, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; s-a admis acţiunea formulată de reclamantul V.P. şi s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a respins notificarea nr. 391/2001, formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat şi nici dovada calităţii de moştenitor de pe urma defunctului V.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa civilă nr. 201/2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi SC S. SA şi au fost obligate cele două pârâte să restituie reclamanţilor o moară ţărănească situată în satul Almăjel, comuna Vlădaia, judeţul Mehedinţi cu anexele şi accesoriile acesteia.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtele, iar prin Decizia civilă nr. 2741/2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3737/2004, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S. SA, a fost admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că s-a respins acţiunea reclamanţilor faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC S. SA, care a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 5237/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. 43775/1/2004.
Tribunalul a constatat că pe data de 15 octombrie 2005, Sentinţa civilă nr. 201/2004 a fost pusă în executare, iar reclamanţii au intrat în posesia imobilului, conform procesului-verbal încheiat de B.E.J. M.I.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că în speţă, se impune constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 485 din 10 decembrie 2001 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât această decizie intră în contradicţie totală cu dispozitivul Sentinţei civile nr. 201/2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2741/2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3737/2004, hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat în raport de pârâtă, căreia îi incumbă obligaţia generală a oricărui subiect de drept, de a respecta raporturile juridice pe care aceste hotărâri judecătoreşti le consacră.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1319 din 12 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Decizia ciulă nr. 111 A din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele:
În speţă, prin Sentinţa civilă nr. 201/2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia civilă nr. 2741/2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5237/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că în procedura Legii nr. 10/2001, apelanta pârâtă din prezenta cauză - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, nu poate să soluţioneze notificarea vizând imobilul constituit din moara ţărănească situată în satul Almăjel, comuna Vlădaia, judeţul Mehedinţi, cu terenul, anexele şi accesoriile aferente.
Această apreciere în referire la imobilul concret din litigiul respectiv (acelaşi imobil cu cel din prezenta cauză), s-a realizat în considerarea pe de o parte, a faptului că pârâta apelantă prezentă nu era unitatea deţinătoare a imobilului, în sensul prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare pe atunci (devenit art. 21 în prezent), iar, pe de altă parte, în considerarea imposibilităţii de calificare a pârâtei, din principala instituţie implicată în procesele de privatizare, într-un mecanism cu atribuţii jurisdicţionale în cadrul proceselor de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
Acelaşi argument al nedeţinerii imobilului în litigiu, ca şi temei al statuării că această apelantă nu avea calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de restituire întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a fost reţinut şi de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în cadrul considerentelor deciziei sale.
Aşadar, în temeiul acestor argumente, s-a concluzionat că prin aceste hotărâri judecătoreşti anterioare, s-a stabilit în mod irevocabil, împrejurarea că apelanta nu poate soluţiona notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu.
Or, în dispreţul acestei statuări irevocabile a unei instanţe de judecată, pârâta apelantă procedează nu numai la soluţionarea notificării, dar şi mai mult, la soluţionarea sa pe fond, în sensul respingerii cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, de restituire a imobilului, sfidând încă o dată, hotărârea judecătorească anterioară, irevocabilă, prin care se dispusese şi restituirea imobilului.
Argumentul apelantei în sensul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 o obligau să soluţioneze notificarea, devine nerelevant, atât timp cât această problemă fusese tranşată în mod irevocabil, prin referire tocmai la prevederile acestei legi speciale, în hotărârea judecătorească anterioară, apelanta, ca parte litigantă fiind obligată să respecte dispoziţiile instanţei de judecată.
De asemenea, prin prisma aceloraşi considerente, argumentul apelantei în sensul că trebuia să fie înştiinţată de către reclamanţi că au început procedura executării silite sau că au fost puşi în posesie, este nefondat, atât timp cât se stabilise că nu această instituţie poate soluţiona notificarea şi atât timp cât a fost parte în litigiul anterior, prin care s-a dispus restituirea imobilului.
În consecinţă, date fiind aceste argumente, toate criticile apelantei pârâte referitoare la nedepunerea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calităţii de moştenitor, de către notificator, inclusiv ca urmare a solicitării în acest sens, au acelaşi evident caracter nefondat.
Întrucât, potrivit principiului disponibilităţii, reclamanţii (în mod special, cel cu calitate procesuală activă) au solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei astfel emise şi având în vedere reaua-credinţă a apelantei ce a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în care a avut calitatea de parte, Curtea a apreciat că sentinţa civilă pronunţată de către tribunal, în sensul constatării nulităţii absolute a deciziei administrative, este una legală şi temeinică, argumentaţia instanţei de fond fiind corectă şi judicioasă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- În mod legal, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis dispoziţia de respingere a notificării nr. 391/2001 formulată de petentul V.P., prin care solicita restituirea în natură a imobilului "Moara cu valţuri" situat în localitatea Almăjel, comuna Vlădaia, judeţul Mehedinţi, având în vedere că aceasta a fost în mod legal învestită cu soluţionarea notificării, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi nu a avut cunoştinţă de faptul că reclamanţii au început procedura de executare silită, privind restituirea în natură a imobilului revendicat, în baza Sentinţei civile nr. 201/2004, aceştia fiind puşi deja în posesie.
- Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului avea obligaţia legală de a soluţiona notificarea, în condiţiile în care, reclamanţii nu i-au comunicat că au fost puşi în posesie şi proprietate asupra imobilului şi că nu mai au pretenţii în temeiul Legii nr. 10/2001, de la entitatea notificată.
În continuare, recurenta pârâtă expune motivele pentru care a respins pe fond notificarea nr. 391/2001, respectiv, pentru că nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi nici ale calităţii de moştenitor de pe urma defunctului V.P.I.
Examinând recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Criticile astfel cum au fost formulate vizează greşita aplicare a Legii nr. 10/2001 de către instanţele anterioare şi se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, critica recurentei pârâte referitoare la faptul că în temeiul Legii nr. 10/2001 era obligată să soluţioneze notificarea ce i-a fost adresată, aşa încât, Decizia nr. 485 din 10 decembrie 2001 a fost emisă în deplină concordanţă cu dispoziţiile acestei legi speciale de reparaţie, nu poate fi primită, urmând a fi înlăturată, în contextul existenţei unei hotărâri judecătoreşti anterioare (Decizia civilă nr. 2741/2004 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă), care a statuat cu putere de lucru judecat, că în aplicarea Legii nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate să soluţioneze notificarea nr. 391/2001 vizând imobilul în litigiu, întrucât aceasta nu are calitatea de unitate deţinătoare în sensul legii.
Hotărârea judecătorească anterioară se bucură de autoritate de lucru judecat, aşa încât, a considera altfel, ar însemna să se accepte existenţa a două hotărâri contradictorii, în sensul că dreptul negat prin prima hotărâre să fie contrazis prin hotărârea ulterioară, anume cea pronunţată în prezenta cauză, ceea ce nu este posibil fără a se încălca flagrant principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al siguranţei circuitului civil.
De asemenea, argumentul recurentei pârâte, în sensul că trebuia să fie înştiinţată de către reclamanţi că au început procedura executării silite şi că au fost puşi în posesie asupra imobilului în litigiu, nu poate fi primit, atâta timp cât în procesul civil în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu această instituţie poate soluţiona notificarea şi s-a dispus restituirea imobilului solicitat, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost parte, hotărârea pronunţată fiindu-i opozabilă.
Având în vedere reaua-credinţă a recurentei pârâte, ce a ignorat cu bună ştiinţă dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în care a avut calitatea de parte, în mod corect instanţele anterioare au constatat nulitatea absolută a deciziei administrative emisă de către acesta cu încălcarea flagrantă a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, instanţele anterioare au făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii speciale de reparaţie la situaţia dată.
Faţă de aceste considerente, toate celelalte susţineri ale recurentei relative la nedepunerea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calităţii de moştenitor de către notificator - în mod corect au fost respinse, aceste aspecte fiind, evident, inutil de analizat faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, şi anume constatarea nulităţii absolute a deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 111 A din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5932/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
