ICCJ. Decizia nr. 605/2010. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 605/2010

Dosar nr. 599/118/200.

Şedinţa publică din 3 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 699 din 5 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru arestare nelegală dispusă prin încheierea nr. 170 din 20 august 2005 a Tribunalului Constanţa şi respingerea acţiunii cu acest obiect ca prescrisă.

S-a dispus respingerea acţiunii având ca obiect acordarea de despăgubiri în raport de celelalte dosare penale, formulată de reclamantul S.B., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, ca nefondată.

S-a dispus respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 336 din 10 august 2005 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul nr. 678/2005 instanţa de fond constatând neregularităţi ale actelor de sesizare menţionate a dispus în art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea dosarelor din cauza recurată în vederea refacerii actelor de sesizare cu respectarea dreptului la apărare, precum şi revocarea măsurii arestării preventive şi punerea, de îndată, în libertate a reclamantului, acesta fiind eliberat din penitenciar, la data de 10 august 2005.

În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus deconexarea celor două dosare şi rearestarea reclamantului la data de 2 septembrie 2005.

În raport de această soluţie, respectiv rearestarea reclamantului, instanţa a reţinut că şi pentru data de 19 august 2005, cât a durat reţinerea reclamantului în dosarul nr. 280/3/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Constanţa, şi care este nelegală în raport de soluţia de scoatere de sub urmărire penală, nu s-a adus atingere unor valori care ar impune acordarea de despăgubiri reclamantului în temeiul art. 504 C. proc. pen., în condiţiile în care, prin admiterea recursului s-a constatat nelegalitatea soluţiei de restituire şi de punere de îndată în libertate a reclamantului.

În privinţa împiedicării reclamantului de a părăsit ţara, prin oprirea sa la aeroportul Otopeni, la data de 16 august 2005, această împiedicare nu poate face obiectul analizei sub aspectul incidenţei art. 504 C. proc. pen., deoarece nu s-a dispus reţinerea reclamantului în vreunul din dosarele de urmărire penală, reclamantul având la dispoziţie plângerea penală împotriva poliţiştilor privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, arestare nelegală, etc.

De asemenea, comportamentul organelor de urmărire penală nu poate fi analizat prin prisma art. 504 C. proc. pen., trebuind a fi sesizate organele abilitate în acest sens.

Prin Decizia civilă nr. 284 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a dispus respingerea apelului formulat de apelantul S.B., împotriva sentinţei primei instanţe, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Libertatea individuală constituie un drept fundamental al omului garantat prin art. 23 din Constituţie şi reglementat prin art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca un drept inalienabil, scopul reglementării şi garantării sale fiind acela de a proteja libertatea şi siguranţa persoanei, împotriva arestărilor şi deţinerii arbitrare şi priveşte orice persoană, indiferent dacă este în stare de libertate sau de detenţie.

Obligaţia statului de a repara prejudiciile suferite de cel care este arestat sau deţinut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie este stabilită prin art. 52 alin. (3) din Constituţie şi art. 504-506 C. proc. pen.

Conform art. 504 C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, iar conform art. 3 alin. (1) al aceluiaşi articol, privarea sau restrângerea nelegală de libertate „trebuie stabilită după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii de privare sau restrictive de libertate, prin ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau pentru încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.

În speţă, termenul de introducere a cererii de acordare de despăgubiri pentru arestare nelegală pentru o perioadă de trei zile este prescris, deoarece termenul se împlinise la 20 februarie 2007.

Pe fondul cauzei situaţia se prezintă astfel:

În dosarul nr. 4957/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, s-a emis ordonanţă de reţinere la data de 17 august 2005 şi la data de 18 august 2005 s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispunându-se la data de 4 octombrie 2006 prin ordonanţă, scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ.

Reţinându-se existenţa săvârşirii faptei de către reclamant, corect s-a apreciat că nu se poate constata caracterul nelegal al reţinerii.

Şi măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost aplicată corect, dat fiind faptul că prin plângerea formulată de către reclamant, s-a constatat de către instanţa de judecată caracterul legal al acestei măsuri.

Prin urmare nu se impune acordarea de despăgubiri pentru reţinerea şi obligarea de a nu putea părăsi ţara, măsuri luate împotriva reclamantului.

Luarea măsurii de reţinere împotriva reclamantului la aceeaşi dată (18 august 2005) în acelaşi dosar (nr. 1235/2005) al Parchetului că pe lângă Tribunalul Constanţa, şi care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru inexistenţa faptei şi nr. 4957 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, reţinută ca nelegală de către instanţă, nu justifică acordarea de daune morale.

După expirarea măsurii reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 18 august 2005 şi până la data de 19 august 2005, s-a luat o altă măsură de reţinere a reclamantului pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19 august 2005 orele 22 şi până pe data de 20 august 2005 orele 22.00, în dosarul nr. 280/2005 al D.I.I.C.O.T. Constanţa, finalizat prin Ordonanţa nr. 9.02.2007 pronunţată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bihor, în dosarul nr. 55/2006, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Cercetările în cauză impuneau luarea măsuri de reţinere a reclamantului pentru administrarea probelor în dosarele penale, avându-se în vedere şi faptelor săvârşite în acelaşi timp, situaţie în care nu se impune acordarea de daune morale în condiţii în care s-au emis mai multe ordonanţe de reţinere în dosare diferite cu privire la care nu s-a reţinut conexitatea sau inadmisibilitatea şi care nu pot constitui obiect de analiză în condiţiile art. 504 C. proc. pen. De asemenea s-a avut în vedere rearestarea reclamantului la data de 2 septembrie 2005 în urma recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 338 din 10 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Cu privire la împiedicarea reclamantului de a părăsi ţara de către organele de poliţie la data de 16 august 2005 la aeroportul Otopeni şi comportamentul abuziv al acestora, corect instanţa de fond a reţinut că acestea nu pot fi analizate în condiţiile art. 504 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.B., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Modul de soluţionare a excepţiei prescrierii dreptului la acţiune este greşit deoarece reţine pe de o parte prescrierea dreptului la acţiune iar pe de altă parte reţine că se impunea arestarea preventivă pentru a se proceda la efectuarea de cercetări în dosar.

Scoaterea de sub urmărire penală a recurentului pentru inexistenţa faptei şi pentru lipsa unor elemente constitutive ale infracţiunii, din 9 februarie 2007, confirmă caracterul abuziv al măsurii arestării preventive şi fixează data naşterii dreptului la acţiune, excluzând data reţinută de instanţă (22 august 2005).

Cu privire la arestarea nelegală, trebuia a se reţine practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi analiza condiţiilor în care s-a dispus arestarea prematură a sa.

Nici reţinerea instanţei referitoare la reţinerea instanţei 17 august 2005 – 18 august 2005 şi cu privire la obligaţia de a nu părăsi în dosarul nr. 4957 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa nu este corectă, deoarece era vorba despre o faptă săvârşită în minorat pentru care intervenise graţierea la momentul luării măsurii reţinerii. Presupusa faptă a fost săvârşită în anul 2000 iar măsurile reţinerii şi obligaţia de a nu părăsi localitatea) au fost luate în anul 2005, situaţie în care nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru luarea lor.

În aceste condiţii, nu s-a avut în vedere Decizia XXXV din 6 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nici art. 27 al Directivei nr. 2008/38/CE.

În consecinţă, măsurile nelegale dispuse faţă de recurent, profund neîntemeiate, care l-au prezentat pe acesta opiniei publice ca fiind un infractor deosebit de periculos cu o activitate bogat infracţională, sunt de natură a afecta dreptul său la un proces echitabil şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 9 C. proc. civ. şi art. 312 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La termenul din 3 februarie 2010, instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia privitoare la tardivitatea promovării cererii de recurs.

Astfel, conform art. 3011 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., teza I, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea.

În cauză, recurentul a primit comunicarea deciziei recurate la 24 ianuarie 2009 (f. 47 dosar apel) şi a promovat recursul la data de 27 februarie 2009, cu depăşirea termenului imperativ stabilit de lege, situaţie în care recursul astfel formulat este tardiv, urmând a se dispune respingerea lui în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul S.B. împotriva deciziei nr. 284 C din 2 decembrie2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 605/2010. Civil